Intelectualii creștini petiționari ai lui Bănescu, Baconschi și Papahagi: Cristian Preda de la USR și Andrei Caramitru, cel cu ”Mă dezic oficial de secta demonică BOR - o organizație criminală, retrogradă, retardată, coruptă”

De Alesandru Anghel  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Scrisoarea semnată de personalități reale ale societății civile creștin ortodoxe din România, oameni din interiorul, nu din exteriorul Bisericii, care constant au apărat-o și sprijinit-o public, a fost transmisă și desigur primită.” - Este „o propunere exprimată de mai mulți intelectuali creștini, real și onest implicați în viața Bisericii”. - Vasile Bănescu, încă purtător (emițător) de cuvânt al Patriarhiei (paralele)

La numărul 244 dintre semnatarii Petiției lui Adrian Papahagi și Toader Baconschi, imediat după Cristi Tabără, îl găsim pe ateul Cristian Preda, fost activist UTC-ist, intrat în PCR în noiembrie 1987, în timp ce muncitorii anticomuniști de la Brașov înfundau pușcăria, fost europarlamentar PDL și coleg de partid cu cei doi „intelectuali creștini” plus Monica Macovei, în prezent nominalizat de USR pentru șefia Autorității Electorale Permanente. Știți, USR, formațiunea aceea anticreștină care militează pentru căsătoriile homosexualilor.

Formațiunea de extremă stânga în care s-a remarcat și agitatul Andrei Caramitru, prezent la numărul 433 pe petiția „personalităților reale ale societății civile creștin ortodoxe din România”:

Este același individ care a declarat:

Eu de azi mă dezic oficial de Organizația BOR. Am fost botezat ortodox. Nu sunt ateu, sunt un om spiritual. Dar toată chestia asta numită BOR este doar o organizație criminală, retrogadă, retardată, coruptă. Și ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în afara civilizației. Și nu are NICI o legătură cu Biblia și cu credința. NICI UNA. E un ISIS. O sectă demonică. Așa că de azi oameni buni – EU NU O SĂ MAI CALC NICIODATĂ ÎN VREO BISERICĂ ORTODOXĂ. Oricine își face nuntă, botez etc. acolo – eu nu o să vin. Și nu voi mai interacționa vreodată cu vreun angajat al acestei organzații. Punct.”

În fond, cam același lucru îl spune, dar cu alte cuvinte, și Petiția celor doi: că dacă nu schimbăm data de sărbătorire a Sfintelor Paști suntem... cu rușii, „putiniști”.

Într-o altă postare, agitatul userist afirma: „Eu atât le zic. Legea așa cum a fost votată de PSD spune ca poti chiar înjura dur pe cineva fără sa existe vreo sancțiune penală posibila. Așa e legea. Si e pentru toți. In plus constituția spune clar ca sunteți protejați pentru libertatea de expresie si ca nu exista vreo religie de stat. Așa ca puteți spune orice credeți despre șefii din BOR - ca sunt hoți, demenți, retrograzi, kaghebiști, satana, orice. Nu au ce sa va facă. BOR e doar un ONG. Nimic mai mult.

Toader Baconshi, intelectualul lui Vasile Bănescu care este „implicat în viața Bisericii”, poate prea implicat, este cunoscut și pentru predarea teologiei, sub formă de meditații particulare, la ore mici, prin tufișurile din Herăstrău sau jacuzzi-urile din Australia.

Iar autorul principal al Petiției, fostul majordom al Monicăi Macovei, Adrian Papahagi, „om din interiorul, nu din exteriorul Bisericii”, este cunoscut pentru publicarea în revista 22 a GDS a unui apel mai special:

Intelectualul lui Vasile Bănescu, Adrian Papahagi, a cerut DEMISIA Patriarhului Daniel! ”NEVREDNIC SUNTEȚI!”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Mircea Dragan 30.04.2023 23:39
    Cine l-a intrebat ceva pe Andrei Caramitru? Tatal astuia credea in stiinta si organizase numai ptr capsati intrare la ''Dineu cu Prosti''(buna denumire). A murit o luna mai tarziu.
  • Constantinescu Valentin-Ionut 01.05.2023 14:47
    @MIRCEA DRAGAN
    andrei caramitru e milionar...depinde foarte mult de "baietii astia" care-i pun vorbe in gura sa le mestece....
    Uite...va spun si altceva...aparentul conflict intre rafila si arafat...baietzii astia o joaca la doua capete...bara-bara...daca urmariti iesirile pubilce ale lor...acestia sunt "sincronizati"...epidemii...vaccinare...medicamente...antibiotice...de parca mai exista sistem medical in Romania...nu au apucat sa-i omoare pe toti...intr-un articol foarte interesant al D-nei Claudia Marcu aceasta cita un raport al curtii de conturi in care scria negru pe alb ca "in ultimii 7 ani fondul de salarii al hipocratilor a crescut de trei ori iar numarul de internari a scazut de doua ori"...
    Toate Bune!!!
    Vali Constantinescu
  • Tic 30.04.2023 23:40
    Pt zarghitul lui caramitru(Mitru cel negru) :nu te tine nimeni în afara civilizației, nici BOR, nici noi, dar de ce vrei sa mergem toți buluc în "civilizația " draga ție?
    Si stai liniștit, sigur nu te voi chema la vreun eveniment petrecut la biserică! Doar nu am înnebunit! (nu-l cunosc pe zmucit, dar citind cât de patetic zice ca indiferent cine își face nunta, botez, orice la biserica, el nu mai calcă pe acolo, m-am gândit să-i curm chinul și să-l liniștesc).
  • Ioann 01.05.2023 15:43
    Min. 30:00 https://m.youtube.com/watch?v=UcPuwfb_ctE
  • Radu Comsuta 01.05.2023 23:00
    Absolut corect. Și o spune un preot care are darul Duhului Sfânt primit la hirotonire. Ce au în schimb Papahagi & Baconschi?
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem