Înregistrări secrete cu Dan Barna, publicate tot de cei de la Rise Project, după ancheta privindu-l pe liderul USR: „Eu vă garantez nimic penal în privința mea”

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ancheta celor de la Rise Project l-a determinat pe Dan  Barna să facă o ședinț-fulger cu cei din USR. Președintele USR a încercat să explice faptul că dezvăluirile reprezintă, de fapt, o acțiune premeditată la adresa sa, care, spune el, ar fi început în urmă cu două luni. Este o anchetă pornită la pont, a spus Barna pe grupul privat de Facebook „Poiana lui Iocan”, dând asigurări că nu poate fi ”penal”.

Înregistrările conversației de pe acest cont au fost publicate de tot de cei de la Rise Project, scrie Antena 3.

„V-am convocat la live-ul ăsta ca să vă arât cum arată dinspre mine marea destăinuire de la Rise și am zis că decât să stau să scriu o postare kilometrică, pentru că nu mai am timp ca pe vremurile bune, am zis să stau de vorbă cu voi aici și să vă răspund la întrebări și să clarific din ele.

Să vă dau contextul general: ancheta asta a început acum două luni și jumătate, m-au sunat cunoscuți să-mi spună că au fost întrebați, după care și ei mi-au confirmat că cineva din Minister le-a trimis tot dosarul cu rambursările mele… Și au zis și ei, la interviu, că e o anchetă pornită la pont. Cineva le-a zis: Mergeți și faceți o anchetă pe subiectul Dan Barna. De la asta a pornit. După care vreme de două luni au mers pe la beneficiari de proiecte. Cei care ziceau că a fost în neregulă, le ziceau: Bine vă sunăm noi. Au încercat să găsească cât mai multe elemente negative.
Obiectivul anchetei ține de găsit elemente de corupție sau ceva de genul ăsta. Eu le-am spus că este exclus. Altceva, nu știu, dificultăți în implementare, probabil.

Cei de la Rise au credibilitate și le respect cumva, o fac cu profesionalism...” afirmă Barna, în convorbirea pe grupul privat de Facebook „Poiana lui Iocan”, utilizat de partid.

„Asta e realitatea factuală, voi judecați cum vreți! Acum o săptămână m-au contactat și pe mine, le-am explicat multe lucruri. Am crezut că de la oponenții mei direct din campania asta, am întrebat au zis că Nu, dar și dacă Da, ar fi recunoscut asta? informațlia e că șeful Rise e în Columbia și de acolo dă dispoziții. Eu o văd în logica unui atac de campanie și și-au consumat resurse”, spune liderul USR.

În înregistrări, Barna le mai spune useriștilor că nu a existat nicio fraudă și corupție în proiecte. „Eu vă garantez nimic penal în privința mea”. 
 
După publicarea înregistrării de către Rise Project, USR a publicat videoul complet cu următorul mesaj:
 
 ”Dan Barna nu are nimic de ascuns. Aseară a vorbit cu membrii partidului despre investigația Rise Project. A fost o discuție internă pe un grup de Facebook pe care sunt colegii din USR. Rise Project a făcut rost de înregistrare și a publicat-o. Le mulțumim! Numai că Rise are, se pare, doar o înregistrare audio incompletă. Drept urmare, publicăm noi acum toată discuția, cu înregistrarea video completă.

Adevărul despre Dan Barna: este un președinte transparent al unui partid de oameni cinstiți și competenți. Dan Barna va fi președintele de care au nevoie toți românii”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Tache Mache 17.10.2019 11:29
    Poate părea mult de citit, dar asta e varianta scurta. Asta dacă vreți sa înțelegeți ce am înțeles eu după aproape 3 ani de Ministerul Muncii:

    Guvernarea PSD lasă românilor un salariu minim brut pe economie de 2.080 lei, respectiv de 2350 lei pentru angajații cu studii superioare și un an vechime și 3.000 de lei pentru angajații din construcții. Salariul minim era 1.250 de lei, atunci când am venit la Guvernare.
    Guvernarea PSD lasă românilor un salariu mediu brut de 5.127 de lei și un număr record de contracte de muncă înregistrate în Revisal-ul gestionat de Inspecția Muncii: 6.465.354 contracte de muncă aferente unui număr record de 5.609.060 salariați activi. Atenție, această cifră nu conține funcționarii publici și personalul din sistemul de ordine publică și apărare. Adică numărul total al angajaților din România este mult mai mare (în jur de 7 milioane).
    Tot în Guvernarea PSD numărul angajaților l-a depășit pe cel al pensionarilor, care sunt acum 4,9 milioane.
    Am preluat punctul de pensie la 871,7 de lei și l-am adus la 1.265 de lei. Am preluat pensia medie la 888 lei, iar astăzi este 1324 lei. Pensia minimă era 400 de lei în decembrie 2016, iar astăzi este 704 lei.
    Am recalculat pensiile pentru oamenii care au lucrat în grupa I de muncă, iar aceștia au primit creșteri de peste 1.000 de lei. Este vorba despre aproximativ 80.000 de pensionari.
    Cu toate aceste măriri, deficitul la pensii a scăzut de la 18 miliarde de lei în 2016, la 1,2 miliarde de lei la 9 luni în 2019. Asta ca să fie clar că sunt bani. Dacă statul a avut bani să pună 18 miliarde la pensii în 2016, am pus și în acest an bani, iată, mult mai puțini, pentru plata pensiilor.
    Cum? Prin mărirea numărului de locuri de muncă, prin mărirea salariilor și, implicit, a încasărilor din taxe, concomitent cu scăderea taxelor.
    Ah, iar dacă Guvernul nu ar fi fost demis am fi avut deja și o OUG pentru ca angajații Întreprinderilor de Prospecțiuni Geologice care au lucrat în subteran să beneficieze de recalcularea pentru grupa I de muncă. Era deja scris proiectul de OUG, urma să intre în prima ședință de Guvern.
    Am mărit de două ori, în ianuarie, respectiv iulie 2018, prestațiile pentru handicap. Chiar în aceste zile am dat drumul la un program prin fonduri europene, prin care persoanele cu dizabilități care vor să se angajeze primesc un voucher în valoare de 5.000 de euro de fiecare, pentru achiziționarea de tehnologii asistive.
    Nu am uitat nici alte categorii sociale defavorizate, precum veteranii de război și văduvele acestora: am mărit de la 259 de lei la 1.500 de lei indemnizațiile marilor mutilați de război, de la 231 la 1.000 de lei pe cele ale veteranilor încadrați în gradul II de invaliditate și de la 196 la 900 de lei pentru cei din gradul III. Pentru văduvele acestora am mărit de la 161 la 600 lei lunar.
    Și ca să mai demontez un mit, aceste creșteri de care vorbim au depășit de multe ori inflația, iar cine spune altceva nu știe despre ce vorbește sau minte cu intenție. (creșteri între 20 și 50%, la o inflație anuală de aproximativ 3%).
    Peste 1,6 milioane de români au ieșit din starea de deprivare materială severă, potrivit Eurostat. Astfel, dacă în 2016 aproape 24% dintre români, mai exact 4,7 milioane, trăiau în stare de deprivare materială severă, astăzi procentul s-a redus la 15%.
    Am adus șomajul la o cotă minimă istorică, de 3,03%, după ce l-am preluat de la 4,82%. În cifră nominală astăzi mai sunt 264.402 șomeri, față de 421.236 câți erau în ianuarie 2017. Dacă în ianuarie 2017 aveam 94.141 șomeri indemnizați, adică aflați în plată, în august 2019 mai sunt 49.193.
    Am accesat fonduri europene în valoare de 650 de milioane de euro pentru acordarea de subvenții, atât pentru angajatori, cât și pentru șomeri, în vederea stimulării ocupării forței de muncă. Proiectele se vor derula până în anul 2022. Este vorba despre cei 2.250 de lei pe care angajatorii îi primesc, lunar, pentru încadrarea fiecărui ucenic, stagiar, persoană cu handicap, persoană peste 45 de ani și alte categorii.
    Ca urmare a tuturor măsurilor numărul ajutoarelor sociale acordate în România a scăzut la 167.296, de la 248.500, de asemenea o cifră aflată la un minim istoric. Asta ca să mai demontăm un mit.
    Am stimulat, iată, după cum vedeți, nu doar șomerii, pensionarii, salariații, persoanele cu dizabilități, ci și mediul de afaceri, prin acordarea de subvenții, mai mari decât salariul minim pe economie, lunar. pentru fiecare persoană nou-angajată.
    Vă reamintesc și faptul că, atunci când am trecut taxele din sarcina angajatorilor în cea a angajaților am scăzut și taxele, de la 39,5% la 37,25%, adică un alt ajutor pentru mediul de afaceri.
    Toate acestea – și nu numai – au reprezentat soluții găsite de PSD la probleme dintre cele mai acute ale societății.
    În vreme ce ei, de 10 ani, nu găsesc altă soluție decât tăierile, noi am găsit și implementat soluții pentru măriri.
    Sperăm ca viitoarea Guvernare, de dreapta, din cine va fi formată ea, nu doar să nu taie salariile și pensiile, ci FOARTE IMPORTANT, să aplice, în continuare, creșterile prevăzute de Legea Salarizării Unitare și noua Lege a Pensiilor.
    Și vă reamintim că Legea 153/2017 prevede creșteri anuale până în 2022, ale salariilor bugetarilor, cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, cu 25% din diferența dintre salariul în plată și cel prevăzut în grila din 2022.
    Vă reamintim, de asemenea, că salariilor profesorilor trebuie mărite, de la 1 septembrie 2020 la nivelul prevăzut în grila din anul 2022.
    Nu în ultimul rând, tot la 1 septembrie 2020 punctul de pensie trebuie să crească la 1775 de lei, iar în anul următor, la aceeași dată, la 1.875 de lei, urmând ca din octombrie 2021 să se aplice noua formulă de calcul bazată pe VPR, Valoarea Punctului de Referință.
    Atenție, pe toate acestea va trebui să le implementeze noul Guvern, fiind deja votate de Parlament.
    https://www.facebook.com/cristian.vasilcoiu.1/posts/2751400421559751
  • Rusi 18.10.2019 16:31
    barna asta nici usturoi n-a mancat nici gura nu-i pute! Cine stie ce magarii a mai facut acest nimic.
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  5. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  6. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  7. Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

  8. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

  9. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  10. ”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

11:35

Manuela Hărăbor: Nicușor Dan a tăiat stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități pe motiv că erau ”cheltuieli inutile”

11:15

Marine le Pen: "Vreau să-mi exprim sprijinul deplin și necondiționat pentru George Simion. În România, alegerile prezidențiale au fost pur și simplu anulate, cu binecuvântarea Comisiei Europene”

10:33

Marius Lulea: România are nevoie de PACE! Declarațiile lui Nicușor Dan cu privire la Războiul din Ucraina și nevoia ca România să trimită trupe dincolo de granițe sunt periculoase

10:14

Viorica Bălteanu: VĂ PLACE MODA DE A O LUA ȚANȚ0Ș RAZNA?

09:54

Mungiu în 2017: SRI l-a ajutat pe Nicușor Dan. Nicușor: O dau în judecată! Mungiu 2025: Votați Nicușor!

09:46

Zoe Dantes: A venit vremea ultimei alegeri

09:09

Alis Popa: Actorul Marius Manole a demarat o campanie de PROPAGANDĂ POLITICĂ în liceele din București și din țară!

08:52

”Nouă ne plac bananele, ne plac blugiii!” Oana Eftimie: Civilizații pro occidentali vs știrbii și inculții | Untold și mita electorală

08:40

Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

08:30

Cum ar arăta România cu Nicușor Dan președinte

23:00

PĂRINTELE DIONISIE IGNAT DE LA COLCIU – CHIP AL SMERENIEI CREȘTINE ȘI AL DRAGOSTEI DEPLINE (+11 mai 2004) - Un portret alcătuit de Maicile de la Petru Vodă

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă