Inpolitics.ro: Șoc în Parlament. Revoluția din 1989, confiscată de Iohannis și de PNL

De Ștefania Brândușă  /  

Foto:presidency.ro

Foto:presidency.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Nu a aflat nimeni pînă azi cu precizie ce a făcut în timpul revoluției din decembrie 1989 profesorul de fizică Klaus Iohannis din Sibiu. Știm încă cu precizie ce a făcut azi, ca președinte, la sesiunea solemnă din Parlament: a confiscat revoluția anticomunistă în numele său și al PNL„, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul Inpolitics. 

BTI comentează pasajele-cheie din alocuțiunea susținută, luni, de președintele Klaus Iohannis, la ședința solemnă a Parlamentului consacrată împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. „Stupoare încă din debutul discursului prezidențial, în care am fost informați că dărîmarea comunismului a fost o acțiune ilegală, abuzivă și criminală”, explică BTI, după ce președintele a rostit de la tribuna Parlamentului că  ”Regimul comunist s-a instalat prin forță, împotriva liberei voințe a românilor, iar prăbușirea acestuia a urmat același tipar: prin crime, abuzuri și călcarea în picioare a legii”.

”Am putea înțelege referirea la crime ca ținînd de uciderea martirilor revoluționari de către forțele regimului, dar despre ce ”abuzuri” și ”călcări ale legii” vorbește Iohannis, că doar asta înfiera și Ceaușescu în acele zile?” se întreabă jurnalistul.

„După care, într-un moment al celebrării sacrificiului eorilor din decembrie 1989, Iohannis a trecut, de fapt, la elogierea, directă ori ba, a propriei persoane, a PNL, a protestatarilor din Piața Victoriei ori a diasporei și la înfierarea PSD. Și a mai transmis poporului că alegerile din acest an reprezintă cheia de boltă a tuturor eforturilor făcute de români în ultimii 30 de ani, eforturi îndreptate categoric împotriva PSD și în favoarea dreptei”, adaugă BTI.

Iar pasajul din discursul lui Iohannis la care se referă este următorul:
 
Românii au dovedit, atât prin forța cu care s-au opus atacurilor sistematice la adresa democrației și justiției, cât și prin alegerile lor, că sunt profund europeni, că sunt puternic atașați de valorile și principiile democratice și ale statului de drept, iar idealurile pentru care s-a murit în Decembrie 1989 sunt asumate deja în conduita noastră civică și ne definesc opțiunile.
Rezultatele voturilor exprimate în scrutinele recente au arătat că România este o țară cu o democrație matură, consolidată, funcțională, puternic integrată în structurile euroatlantice și europene, o țară care respectă valorile europene și pe acest drum vom continua să dezvoltăm proiectul de reconstrucție.
Dinamica acestui an a reconfirmat că românii, indiferent că trăiesc în interiorul sau în afara granițelor, nu își uită eroii și idealurile pentru care aceștia și-au dat viața.
Alegerile din 2019 au validat tot ce am realizat împreună în toți acești 30 de ani(…)
Aceasta este țara în care românii vor să trăiască și pe care vor s-o lase moștenire generațiilor viitoare(…)
În ultimii ani, tentativele disperate ale unor politicieni de a promova cultura minciunii și de călca în picioare principiile și valorile europene au eșuat lamentabil.
Folosind un drept câștigat prin sânge, votul, românii au trasat clar direcția pe care țara noastră trebuie să o urmeze.
Este un drum de la care nu avem voie să ne mai abatem!”
 
Concluzia jurnalistului, după discursul lui Iohannis, este și că succesele repurtate de liberali și de „partidul lui” în ultimul an sunt pe direcția trasată ”cu sînge” de eroii din 1989.”
 
Ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 a fost  ținută de Camerele reunite ale Parlamentului. Au rostit discursuri Klaus Iohannis, președinții celor două Camere ale Parlamentului - Teodor Meleșcanu (Senat) și Marcel Ciolacu (Camera Deputaților), premierul Ludovic Orban, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și reprezentanții grupurilor parlamentare.

Parlamentul a adoptat în această ședință și o Declarație consacrată marcării a 30 de ani de la victoria Revoluției Române din 1989. La eveniment au luat parte fostul președinte al României Emil Constantinescu, Custodele Coroanei, Margareta, un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, arhiepiscopii Bisericilor romano-catolice și greco-catolice, președinții Curții Constituționale și Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentanți ai BNR, șefi ai misiunilor diplomatice străine acreditați la București, precum și membri ai Guvernului.





Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Nenea Iancu 16.12.2019 20:27
    Să ne amintim ce discursuri au avut reprezentanții PNL și USR la ședința parlamentară solemnă de Centenarul Unirii (01.12.2018)!
  • Miorita 17.12.2019 00:50
    Inpolitics, cineva trebuie sa fie idiot sa spuna ca in decembrie 1989 a fost revolutie.
    https://www.youtube.com/watch?v=DKi1rFOQaow
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu