Jurnalistul Sabin Gherman, cunoscut pentru manifestul său din 1998 „M-am săturat de România”, precum și pentru viziunile secesioniste, revine. Și nu oricând, ci în An Centenar, la 20 de ani de la vitriolantul manifest anti-românesc, în care milita pentru autonomia Transilvaniei, invocând așa-zisa „superioritate” ardeleanească față de restul țării. După cum scrie inpolitics.ro, același autor își celebrează/relansează materialul, de această dată în ediția română a prestigioasei publicații americane „Newsweek”. Revistă la a cărei lansare a participat directorul SRI, Eduard Hellvig. În acest nou articol intitulat sugestiv „Nu așa ne-o fost vorba la ’918” și în care teza principală e că Marea Unire a fost un soi de contract pe care Muntenia nu l-a respectat, ceea ce ar elibera Transilvania de ”obligații”, Sabin Gherman care reia aceeași teză, afirmând, printre altele, că „Da, cam toți luptătorii pentru unirea asta mare au plecat dezamăgiți de șmecheria valahă”. Gherman aruncă cu noroi în actul Unirii, scriind despre ”șpaga de două milioane dată lui Inculeț de guvernul valah al lui Marghiloman” sau despre faptul că „Iancu Flondor, inițiatorul Marii Adunări Naționale Române de la Cernăuți, se retrage scârbit de metehnele șmecherașilor din jurul lui Brătianu.”
Iată ce scrie Gherman în revista ”Newsweek” :
”Ca ardelean, am dreptul – și datoria, în același timp – să îmi pun întrebări. Și le pun și moldovenii, și bănățenii, și bucovinenii. Da, și bucureștenii. Când Valahia a dat de noroace istorice, am ales să acceptăm asta.
Mai întâi au făcut-o moldovenii, la 1859– după doar trei ani, în frunte cu Mitropolitul Moldovei și cu Ion Creangă, ieșeau în stradă și cereau dezunirea; guvernul de la București a trimis jandarmii și s-a lăsat cu morți și răniți.
În martie ’918 au acceptat și basarabenii; drept îi că nu se vorbește despre șpaga de două milioane dată lui Inculeț de guvernul valah al lui Marghiloman – și în 1924, deputații basarabeni îi scriu regelui: ”Din nenorocire, Sire, de șase ani Basarabia este cârmuită într-un fel în care nu mai pot fi cârmuite astăzi nici coloniile negre din Africa”.
Bucovinenii s-au pus și ei în hora asta națională: și la nici un an de la unire, Iancu Flondor, inițiatorul Marii Adunări Naționale Române de la Cernăuți, se retrage scârbit de metehnele șmecherașilor din jurul lui Brătianu.
La 1 decembrie ’918, ardelenii lasă și ei valsul vienez pentru sârba oltenească – tot atunci se proclamă și unirea Banatului, dar despre asta nu se prea scrie în manuale; ei bine, la zece ani după, Iuliu Maniu și ceilalți deputați din Ardeal se reuneau la Alba Iulia și cereau dezunirea – nici despre asta nu zic nimic manualele; iar bănățeanul Sever Bocu, persecutat în trecut de autoritățile imperiale pentru patriotismul său regional, se revoltă acum împotriva Bucureștilor: ”Centralismul nu are naționalitate; el a dus, fie că a fost unguresc sau românesc, la aceleași concluzii logice: exploatare sau sărăcie! Baza programului meu e regionalismul. Un om care nu-și iubește întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-și iubește țara. Prin centralizare, orașele de la vest, care alcătuiesc azi o puternică cultură de graniță, vor ajunge pe urmele Iașilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraș, al Bucureștilor!”.
Da, cam toți luptătorii pentru unirea asta mare au plecat dezamăgiți de șmecheria valahă – și dacă aveți chef să mă suduiți, luați de-aici, de la Traian Vuia: ”În 20-30 de ani ne vom trezi balcanizați, după ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de dincolo de Carpați” (1922).
Au respectat ceva din promisiunile făcute provinciilor unite sub București? Nici vorbă: ”pupă-l în bot și papă-i tot” a fost imnul adevărat, ăla scris cu litere mărunte, ca la bancă.
A venit apoi războiul, a venit și comunismul și felia de parizer ne-a fost steag de rezervă, târțita de pui – spinare.
Și a venit și decembrie 89 – și după treizeci de ani de libertate, ne-am trezit într-un iureș cum n-a mai fost. Ce e azi? O țară sub papucul tuturor nătărăilor, repetenților, videlor de la Videle(…)
De ce trebuie să le rabd, eu, ardeleanul, toate? Moldoveanul, bănățeanul, bucovineanul? Până la urmă, fiecare a participat la unirea asta cu gândul că împreună vom fi mai buni la ceva. Că vom trăi mai bine, că fiecare va putea să facă un drum, o școală, un spital – adică exact ceea ce te face puternic în vremuri.
Ce s-a ales din Proclamațiunea aia de la 1 decembrie de la Alba Iulia? De promisiunile mari și late? De diversitatea extraordinară adusă de noile provincii? Dar de Memoriul Ieșenilor, cel din 1919 – aproape necunoscut – prin care oamenii cereau o cale spre Occident, promisă încă de la 1859 și apoi uitată pe repede-nainte?
În 1996 s-a votat Legea Moților – au trecut 22 de ani și tot nu e aplicată. Realitatea asta e, ne place au ba: cum puternicii Valahiei n-au respectat promisiunile făcute străinilor, nu le-au respectat nici pe cele jurate românilor.
Ce am reușit să facem în suta asta de ani, în afară de a aduna proștii de prin și a le da funcții în stat? – da, pune-i și aici pe proștii din Ardeal musai(…)
Într-o zi se va spune: la cum a ajuns țara azi, cu toată gașca asta de nenorociți și analfabeți, când o parte nu respectă contractul, nici cealaltă nu mai are obligații. Și de băgat la cap: poate nu întâmplător tocmai manualele de istorie și geografie le-au greșit – că Dumnezeu nu bate cu bota”.
Și să ne amintim ce spunea Gherman în manifestul „M-am săturat de România”, în 1998:
„M-am săturat de Mitică, de șmechereala și țigănia pe care le lasă în urmă acest nume de țară, România. Vorbesc cu diverși politicieni, aflați la putere, și toți îmi spun: „nu mai avem nicio șansă”. Citesc prin ziare că Bucureștiului Guvernul a avut grijă să-i aloce de la bugetul ’98 o sumă mai mare decât a întregului Ardeal. Călătoresc cu mașina prin sud și est și văd diferența: acolo sunt drumuri mai bune, se fac mereu investiții. Stau la coadă la finanțe, la CEC, la orice aparține Statului și peste tot se dă șpagă. Ciubuc. Peșcheș. Turcisme fără de care nu se poate. Și atunci? Eu nu vreau să emigrez numai pentru că de 10 ani nu se face nimic. Doar că m-am săturat de România.(…)
Dacă regret ceva, acum la treizeci de ani, e că m-am născut aici, că fac parte din cei ce au învățat pe la școli că poporul ăsta, boborul, domnilor, a fost într-o erecție continuă în fața istoriei. Care popor? Noi, cei care n-am făcut nici măcar o dată dovada virilității, noi, care în timpul invaziilor ne ridicam poalele în cap și fugeam în păduri, noi, care leșinam prin sălile unde se hotăra istoria, noi, care astăzi ne scremem pentru o bucată de pâine și nu mai știm ce șmechereli să mai inventăm. Ăștia suntem, peticiți în cur, rupți in coate; intrăm în istorie ca-ntr-o infectă crâșmă de cartier. Între două ghiorăituri și-o înjurătură, poporul (boborul, domnilor), vorbește bățos despre Posada, despre Mihai Viteazu, despre „trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească”. Și – iarăsi – un ghiorăit victorios.
M-am săturat să-mi fie rușine. De aceea, prietenilor mei din vest le spun că sunt din Transilvania. Altă țară. Altra paese. Other country. L’autre pays(…)
Niște oameni au făcut Unirea de la 1918(…) Acum se vede ce-a ieșit. Seriozitatea, eleganța, disciplina – atribute ale Ardealului – au fost invadate de miticisme, de balcanisme ordinare, de civilizația semințelor de bostan.
Era o șansă pentru România să se unească cu Transilvania, să învețe câte ceva din organizarea ei, din sistemele ei de valori. N-a fost așa; România a înghițit Transilvania – de aceea, din trei în trei metri aluneci astăzi pe flegmele de pe marile bulevarde.
(…) Va trebui să vedem că se poate și altfel. Că suntem altfel. Că relele cele mari vin de la București, de la luxoasele palate în care politicienii se bat fără nicio jenă pe ciolan. Va trebui să vedem că nu ungurii sau nemții sau burundezii sunt inamicii noștri, ci noi înșine, trăitorii de pe azi pe mâine, obligați să furăm și să înjurăm pe la colțuri. Nu mai avem ce să ne spunem; am făcut-o 75 de ani și suntem de 75 de ori mai săraci. În rest, zile bune, m-am săturat de România, vreau Transilvania mea”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Să nu uităm că Sandra Pralong este în prezent consilier prezidențial și fondatoarea, în 1990, a filialei din România a Fundației pentru o Societate Deschisă (Open Society Fundation, ONG-ul emblematic al miliardarului George Soroș, cel care printre multe altele se luptă din greu să dezmembreze o altă țară ortodoxă și anume Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).
De asemenea să nu uităm că anti-românul Klaus Iohannis este un mare 'fan' al regionalizării României. Vedeți cum totul se leagă?
România este patria noastrã și a tuturor românilor.
E România celor de demult și-a celor de mai apoi
E patria celor dispãruți și a celor ce va sã vie.
...asa cum spune bunul nostru, Barbu Ștefãnescu Delavrancea
.