Inpolitics.ro: De ce ies în stradă Rebengiuc, Liiceanu, Chirilă, Oana Pellea & COMP. Azi, în fine, au răgazul necesar să se mai ocupe și de chestiuni civice, eliberați de răspunderea slujbelor la ICR ori a campaniilor pe bani guvernamentali

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Actorii nu vor penali în funcții publice”. Vctor Rebegiuc, Marius Manole, Oana Pellea, Florin Călinescu, Natalie Ester, Ilona Brezoianu, Marcela Motoc, Cristian Bota, Alex Călin, Olimpia Mălai și Maria Obretin sunt actorii care au anunțat până acum că vor strânge semnături în cadrul campaniei #FaraPenali, inițiativă civică susținută de USR. Într-un editorial publicat de Inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob explică de ce au ajuns mari personalități ale culturii noastre să protesteze în stradă, acum mai mult decât oricând, deși în vremuri mult mai tulburi, nu erau la fel pasionați de acțiuni civice. Răspunsul este simplu: din perioada guvernului Adrian Năstase, trecând prin regimul Băsescu  și până la tehnocrații lui Cioloș, mulți dintre care azi sunt activi în stradă, au purtat „povara” slujbelor  de la ICR sau a campaniilor pe bani guvernamentali care i-au ținut ocupați atîția ani. 

Publicăm textul semnat de Bogdan Tiberiu Iacob:

„De ce au ajuns mari personalități ale culturii noastre să protesteze des în stradă, în ultima vreme, cel mai recent exemplu fiind al actorilor Oana Pellea și Victor Rebengiuc, îndîrjiți strîngători de semnături contra penalilor? De ce, aidoma lor, protestează nume precum Gabriel Liiceanu, Tudor Chirilă, Horia Roman Patapievici și alții? Și de ce în alte vremuri, la fel de tulburi sau chiar mai rău ca cele prezente, nu o făceau?
 
Răspunsul nu e greu de dat.
 
Pentru că sus-numiții au ajuns într-o perioadă a vieții în care timpul le permite.
Altădată erau mult mai ocupați, pentru că erau nevoiți să împletească timpul alocat profesiilor cu cel dedicat activităților benefice societății.
Cînd era să mai și protesteze în stradă?
 
În 2003, spre exemplu, Tudor Chirilă cînta de zor pe bani de la guvernul Năstase în cadrul campaniei de popularizare a noii Constituții, deși mărturisea că nu e sigur că va vota noul proiect. Un an mai tîrziu, ieșea ostentativ și mediatizat la o bere în centrul vechi al capitalei, alături de primarul Traian Băsescu, ieșit la încălzire pentru mai importantul rol de președinte.
 
În luna mai 2005, ministrul Culturii, Mona Muscă, aloca 71 miliarde de lei pentru cheltuielile aferente pregatirii programului "Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007”, cel care avea să-l facă vedetă pe Klaus Iohannis.
Proiectele culturale aveau să fie evaluate de un juriu din care făceau parte, între alții, Victor Rebengiuc, Corina Șuteu, Ion Caramitru, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu.
 
În aceeași lună, Traian Băsescu semna ultimele numiri în conducerea Institutului Cultural Român: Oana Pellea, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Claudiu Săftoiu, Alina Mungiu Pippidi, Nicolae Manolescu, Ion Caramitru.
Cîțiva ani mai tîrziu, Programul Operațional Regional 2007-2013 se încheia cu o campanie de promovare a realizărilor, în total, Ministerul Dezvoltării, condus în acel moment de Liviu Dragnea și în perioada POR de către Elena Udrea, cheltuind 1,1 milioane de euro pe campanie. Vedeta campaniei era actorul Victor Rebengiuc, cel care a luat țara la colindat, într-un automobil Dacia Duster, branduit cu programul Regio.
 
În 2016, Guvernul Cioloș și Ministerul Culturii, condus de Corina Șuteu, lansau campania de susținere a subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia pământului”.
 
Peste 20 de personalități publice – printre care Andrei Pleșu, Maia Morgenstern, Oana Pellea și Victor Rebengiuc se implicau în campanie, apărând și în spotul de promovare.
 
Vedeți, dar, cît de ocupate au fost de-a lungul anilor distinsele personalități artistice?
Azi, în fine, au răgazul necesar să se mai ocupe și de chestiuni civice. Și să iasă în stradă în semn de protest, eliberate de răspunderea slujbelor la ICR ori a campaniilor pe bani guvernamentali care le-au ținut ocupate atîția ani. 
P.S. Faptul că, din sute de actori, cîntăreți, scriitori, filosofi șamd de calibru care trăiesc în România se disting cîțiva care prind sistematic, indiferent de regim, posturi, campanii și acțiuni guvernamentale nu reprezintă, desigur, decît o recunoaștere indirectă a prestigiului și a valorii lor.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Slade Green 20.07.2018 15:13
    Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână și pe țară și pe noi!
    Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
    Toți se scurseră aicea și formează patrioții,

    Mihai Eminescu, Scrisoarea a III-a.
  • Petrica Bosneaga 04.03.2019 18:12
    CA SI STUDENTII ROMANI- DUPA CE ACEST GUVER- LE A FACUT CADOU MERSUL CU TRENUL NELIMITAT GRATIS MOACA PE BANII NOSTRI-ACESTORI ACTORI MURITORI DE FOAME ,UNII ,-ACEST GIVERN LE A DUBLAT SALARIILE- LA INCEPUTUL ANULUI TRECUT INAINTEA CELORLALTI TRUDITORI DIN ROMANIA CARE AU PRIMIT SI EI DOAR 20 %----ASA ESTE IN ROMANIA DAI IN CEL CARE TE AJUTA-ASA SA II AJUTE DZEU-SA VINA VREMEA CIND SA SI CISTIGE BANII DIN INCASARILE FACUTE DE EI IN TEATRELE LOR CONSTRUITE PE BANII LOR---AS FI FFFF FERICIT
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"