Foto: Realitatea.net
Într-o analiză publicată pe platforma Inpolitics, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob explică de ce înlocuirea stării de urgență cu starea de alertă ar putea deschide, în opinia sa, calea pentru orice fel de măsuri restrictive, pe o perioadă nelimitată de timp. El urmărește evoluția legislativă a conceptului stării de alertă și aduce argumente care să demonstreze că această „nouă normalitate” anunțată de Klaus Iohannis deschide calea unor „abuzuri incomensurabile”, o perspectivă „terifiantă” pentru români. Starea de alertă va putea fi extinsă până la permanentizare, neputând fi oprită decât de autoritatea care a instituit-o, după cum profețea și fostul șef al SIE, Claudiu Săftoiu, într-un articol publicat recent în Libertatea.
„Primul și cel mai teribil motiv e acela că starea de alertă poate fi mult mai rea decît cea de urgență, deși ierarhic, să spuneam, ea este inferioară acesteia.
Practic, în starea de alertă se poate face orice, pe o durată nelimitată de timp, și în absența posibilității ca altcineva afară de cel care a instituit-o să o stopeze.
Să o luăm metodic.
În 2004, după atentatele de la Madrid, guvernul român dă OUG 21, care reglementează Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență. În cadrul acesteia, se stipulează că ”starea de alertă – se declară potrivit prezentei ordonanțe de urgență și se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență”. Se mai prevede, de asemenea, că starea de alertă se poate declara nu doar după producerea unei situații de urgență, ci și cînd aceasta pare iminentă, deci preventiv.
Un articol foarte controversat este cel cu nr.4, care prevedea:
(2) Pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituția României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăți fundamentale referitoare, după caz, la libera circulație, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forțate, dreptul de proprietate privată ori la protecția socială a muncii, aflate în strânsă relație de cauzalitate cu situația produsă și cu modalitățile specifice de gestionare a acesteia.
(3) Măsurile de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat și se aplică cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.
(4) Acțiunile și măsurile prevăzute la alin. (1), (2) și (3) se stabilesc în regulamente, planuri, programe sau în documente operative aprobate prin decizii, ordine ori dispoziții emise conform reglementărilor în vigoare.
Spre deosebire de starea de urgență, cea de alertă nu permitea decît restrîngerea anumitor drepturi constituționale, dar avem oricum, din capul locului, o ilegalitate: Constituția spune, la art.115, că „Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.
Un an mai tîrziu, OUG 21 devenea legea 15/2005, dar cu unele modificări extrem de discutabile.
Mai precis, art.4, alin 2 căpăta următoarea formă:
„Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri (s.n.) care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forță majoră”.
Alin.3 se ajusta, și el: „Măsurile prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat și se aplică cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege.”
În locul listei de drepturi care pot fi restricționate avem, iată, dreptul la „orice măsuri”.
Cine și, mai ales, de ce a operat această modificare crucială, care poate deschide drum unor abuzuri incomensurabile?
În ianuarie 2014, chiar în timp ce starea de alertă era în vigoare în cîteva județe din cauza zăpezii, vine o nouă modificare, prin OUG nr.1, care adaugă la art.4 următoarele, voind parcă să îndulcească nițel hapul. Doar nițel:
„(5) Hotărârea de declarare a stării de alertă cuprinde:
a) baza legală;
b) perioada de aplicare;
c) măsurile dispuse;
d) obligațiile cetățenilor și ale operatorilor economici în ceea ce privește participarea la activități în folosul comunităților locale.
(6) În funcție de evoluția situației de urgență care a determinat declararea stării de alertă, durata sau aria acesteia se poate prelungi ori extinde sau restrânge, după caz.”
Dincolo de asta, starea de alertă, la nivel național sau la nivelul mai multor județe, poate fi instituită de Comitetul național pentru situații speciale de urgență, cu acordul primului-ministru, același comitet ocupîndu-se de gestionarea situațiilor de urgență și de declararea încetării stării de alertă.
Starea de alertă, care nu mai trebuie revalidată la fiecare 30 de zile și în care se pot adopta „orice măsuri”, nu mai trece prin filtrul președintelui României și nu poate fi stopată de parlament, precum în cazul stării de urgență.
Practic, după 15 mai, guvernul poate decreta stare de alertă pentru, să zicem, șase luni, fără a-l putea împiedica cineva. Și o poate prelungi nestingherit, după bunul plac. Așa se explică și cum poate fi acoperit legal ciudatul anunț al președintelui Klaus Iohannis, de acum cîteva zile, conform căruia am putea purta măști obligatoriu pînă anul viitor: „Măsura nu e limitată în timp și vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul”.
În acest interval, se pot lua orice măsuri le trece prin cap lui Vela, Arafat & comp.”, concluzionează jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob.
Argumentația acestuia poate fi citită integral pe platforma Inpolitics.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.