

Asaltat cu întrebări despre acuitatea sa mentală după dezbaterea dezastruoasă cu Donald Trump, președintele american Joe Biden a afirmat într-un fragment de interviu difuzat miercuri că își va reevalua candidatura dacă va fi diagnosticat cu o problema medicală
"Dacă aș avea o problemă medicală care să apară, dacă cineva, dacă vin medici să mă vadă și să-mi spună +aveți problema asta+", a răspuns el, întrebat marți de media BET despre ce l-ar putea face să gândească la retragerea din cursa prezidențială.
Pozitiv la COVID-19
Președintele american Joe Biden, în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunțat miercuri Casa Albă într-un comunicat, precizând că are "simptome ușoare".
Astfel, președintele de 81 de ani, "complet vaccinat", va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un moment în care îndoielile cu privire la abilitățile fizice și mentale ale liderului de a face campanie reapar după apeluri din partea unor democrați de a se retrage.
Să fie testarea pozitivă la COVID-19 pretextul pentru a se retrage din cursa pentru Casa Albă?
Vesta de salvare
Vestea testării vine tocmai în contextul în care Nancy Pelosi i-a spus lui Biden că nu are nici o șansă împotriva lui Trump.
De asemenea, reprezentantul democrat Adam Schiff, unul dintre cei mai influenți politicieni din Partidul Democrat, i-a cerut, miercuri, președintelui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială, punând la îndoială capacitatea acestuia de a câștiga alegerile prezidențiale în fața lui Donald Trump.
Poate o ”complicație” cauzată de infecția cu COVID-19 să fie vesta de salvare a lui Biden?
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.