
Foto: foxnews.com

ACTUALIZARE: În Franța a fost deschisă o anchetă cu privire la o posibilă crimă de război după uciderea, luni, în Ucraina, a jurnalistului franco-irlandez Pierre Zakrzewski, corespondent al televiziunii americane FoxNews, a declarat miercuri procuratura antiteroristă (PNAT), competentă în materie de crime împotriva umanității, la solicitarea AFP, potrivit Agerpres.
Procuratura antiteroristă franceză a precizat că ancheta, realizabilă din cauza faptului că jurnalistul decedat avea și cetățenie franceză, a fost demarată pentru infracțiunea de „atac intenționat asupra vieții unei persoane protejate de dreptul internațional” și „atac deliberat împotriva unui civil care nu participă direct la ostilități”.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Fox News a confirmat că Pierre Zakrzewski, cameraman al televiziunii americane, a fost ucis luni în Ucraina, după ce un vehicul în care se deplasa a fost atacat, informează Știri pe Surse.
Zakrzewski călătorea în acel moment cu jurnalistul britanic Benjamin Hall, potrivit CNN. Hall a fost grav rănit după ce a fost lovit la picioare de schije, după cum a relatat ieri ActiveNews.

Translatorul celor doi era tânăra ucraineancă de 24 de ani Oleksandra „Sasha” Kuvshynova, ucisă de asemenea (foto Twitter Trey Yingst).

Într-o notă comemorativă se scrie: „Pierre a fost un fotograf de război care a ilustrat aproape toate articolele internaționale pentru Fox News, din Irak până în Afganistan până în Siria, în timpul îndelungatului său serviciu în redacția noastră.”
„Astăzi este o zi sfâșietoare pentru Fox News Media și pentru toți jurnaliștii care își riscă viața pentru a transmite știrile”, a transmis canalul american de știri.
Colegul cameramanului decedat, reporterul Benjamin Hall, despre care se știe că a ajuns la terapie intensivă cu răni grave la membrele inferioare, rămâne în continuare spitalizat în Ucraina. Despre cazul acestuia, Fox News a interpelat-o pe secretara de presă a Casei Albe, Jen Psaki, întrebând-o când și cum își va pune în aplicare președintele Biden vechea promisiune că SUA vor răspunde cu forță dacă cetățeni americani vor fi atacați de ruși în Ucraina. Psaki a evitat un răspuns punctual și a continuat să elogieze sancțiunile economice ale Administrației Biden.
Moartea corespondentului FoxNews Pierre Zakrzewski survine la câteva zile după cea a fotoreporterului american Brent Renaud, care a fost împușcat în Irpin, o suburbie a Kievului.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Pe youtube sunt multe filmări triste de acolo cu tancuri (rusești).
Nu posibil, ci probabil, dear mr. Fox, News.
Totuși înca nu e motiv de a porni un
alt război mondial.
Nu că americanii ar fi sfinți.