
Sursa foto: presidency.ro

Emanuel Macron îl va primi miercuri în vizită pe președintele interimar al României, Ilie Bolojan, iar cei doi vor participa apoi la o "reuniune informală prin videoconferință" cu alți lideri, a căror listă nu a fost încă divulgată, a anunțat marți seară Palatul Elysee, în contextul în care președintele francez organizează o serie de reuniuni pentru a întări contribuția europeană la găsirea unei soluții la războiul din Ucraina, relatează AFP, conform Agerpres.
În același timp, într-un interviu acordat mai multor cotidiene regionale, printre care Le Parisien, La Provence și Sud Ouest, și apărut marți, Macron a menționat "manipularea" procesului electoral din România printre acțiunile pentru care Rusia este o "amenințare existențială pentru europeni".
Macron a reunit luni la Paris mai mulți lideri din țări cheie europene, Uniunea Europeană și NATO. Miercuri, va organiza o nouă întâlnire cu "mai multe state europene și non-europene", cu scopul de a vorbi cu toate cele 27 de țări membre ale UE până la sfârșitul săptămânii, a anunțat el în interviu.
La întâlnirea de luni, premierul britanic Keir Starmer a declarat că este pregătit să trimită trupe în Ucraina în viitor "dacă se ajunge la un acord de pace durabil", în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a spus că dezbaterea este "prematură".
În cadrul discuției cu presa franceză, Macron a dat asigurări că "Franța nu se pregătește să trimită trupe terestre, beligerante în conflict, pe front", în Ucraina.
"Preocuparea tuturor este că o simplă încetare a focului în Ucraina nu ar rezolva în niciun fel conflictul. Doar o pace deplină, cu condiții de securitate, condiții de stabilitate socială, economică și politică de durată în Ucraina, va permite soluționarea acestuia", a explicat Macron în interviu.
Printre soluțiile de a oferi garanții de securitate Kievului în cadrul unui eventual acord de pace cu Moscova ar fi posibilă "trimiterea de experți sau chiar trupe în termeni limitați, în afara oricărei zone de conflict, pentru a-i consola pe ucraineni și a transmite solidaritate. La asta ne gândim cu britanicii", a spus el.
Dar 'Franța nu se pregătește să trimită trupe terestre, beligerante în conflict, pe front', a mai dat asigurări Macron.
El a amintit că o altă posibilitate era 'aderarea la NATO' a Ucrainei, despre care Rusia nici nu vrea să audă și pe care președintele american Donald Trump a exclus-o deja înainte de a negocia.
Macron recunoaște că europenii doresc, în spatele garanțiilor lor de securitate viitoare către Kiev, să existe sprijin din partea Washingtonului. 'Având în vedere că Rusia este un stat cu capacitate nucleară, pentru partenerii europeni acesta este un punct cheie', a recunoscut el în interviu.
El a menționat, de asemenea, posibilitatea 'de a decide în cadrul negocierilor de a avea, sub mandatul Națiunilor Unite, o operațiune de menținere a păcii, care să se desfășoare în prima linie'.
În timp ce reluarea dialogului direct între Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, săptămâna trecută, a deconcertat mulți europeni, iar amenințarea unor negocieri între ei și fără Europa asupra Ucrainei se profilează, Macron spune că vede aspectul pozitiv.
Donald Trump 'poate relua un dialog util cu președintele Putin', a spus șeful statului francez. 'El creează o ambiguitate strategică pentru președintele Putin' folosind 'cuvinte foarte puternice' și creând 'incertitudine' care 'poate ajuta la exercitarea presiunii asupra lui', a adăugat Macron, dând asigurări că el însuși este gata să vorbească cu omologul său rus 'oricând este oportun în următoarea rundă de negocieri'.
Liderul de la Elysee s-a arătat totodată foarte critic față de Rusia lui Vladimir Putin, care 'constituie o amenințare existențială pentru europeni, având în vedere acțiunile pe care le întreprinde în diverse domenii'.
El a enumerat acțiunile Rusiei 'la granița poloneză, atacurile sale cibernetice în toate țările noastre, prin atentate, ca în Marea Britanie, prin manipulare de informații sau procese electorale, ca în România, prin amenințările sale explicite prin doctrina nucleară', conform Liberation.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Este despre cum poate fi oprit Călin Georgescu să ajungă la Cotroceni. Dacă bolovanul are binecuvântarea macroului homalău, atunci cecereul va anula candidatura domnului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Aceasta este miza.
„Noi facem ca și până acum tot ce ne cereți, nu contează că România va ajunge o paria a întregii lumi civilizate și democrate, iar voi ne protejați.”
Semnalele date de sistem în această săptămână prin declarațiile bolovanului din aceste zile și ieșirea cu declarații a subnormalului și antiromânului șef la curtea rușinii, toate ca răspuns la somația domnului Călin Georgescu privind probele care ar justifica anularea alegerilor, spre asta arată.
Bolovanul a mers să ceară garanții din partea Franței uitând că întotdeauna occidentalii globaliști i-au aruncat la gunoi pe toți cei pe care i-a folosit la ștersul pe jos cu democrația.
Trebuie să ieșim masiv pe 22 februarie și să semnăm în număr cât mai mare pentru susținerea domnului Călin Georgescu. Masiv înseamnă milioane de oameni care vor arăta că noi suntem poporul și noi suntem România. Nu bolovanul, nu covrigarul, nu subnormalul de la curtea rușinii.
Vine și DE ÎNDATĂ va forma trupe de trimis la ucrainici în scop de sanchi. Numa cu Macron putem vorbi noi ăștia de la periferia oropei! Asta și fiindcă Macron nu prea mai are cine știe ce ascendență cu ăi tari!
Bravo Bolov, ai făcut centru, ești cuminte și la ordin. Fă ce-ți zice Macron și va fi treabă mare. Practic faci rahatu’ praf, o îmbulinezi definitiv. Doamne cum de nu te înțelege nimeni? Cum se zice … “MARȘ JAVRĂ”
Nimeni nu trimite trupe dar iata ca exista Ro, chiar la granitza cu ukr, so why not?
Cit despre CG, inteleg ca CCR a exclus reluarea turului 2, madam L e "incurajata" sa renunte la candidatura si tot asa......un haos "organizat" la perfectie.
pacat ca nu exista alt cuvint in afara de "javra", ca bietii catei n-au nici o vina.
Ma gindesc la ceva de genul" mars lepră", sau "mars napârcă", "mars boală"
.E drept ca de cind cu Anca A, "Mars javra" a facut carieră.Dar cred eu ca nici "mars lepră" nu sună rău????
Pe de alta parte, romanul are un proverb: "bate fierul cat e rosu" (si diaspora tanara era inca in tara de sarbatori), acum ramanem doar cu shapcutzele albe pe capete sa se asorteze cu zapada, perii nostri albi si zambetul Ancai Alexandrescu, apoi tragem aer adanc in piept si expiram usor... Ce frumos a nins!
PS: Pana una-alta, semnati aici si om trai si-om mai vedea ce va fi, daca-o ingadui Dumnezeu:
https://scapadeciolacu.ro
Fieru-i fierbinte ca l-au incins americanii. Kash Patel preia FBI si va face curatenie si pe aici. Este suficient sa verifice deturnarea de fonduri.
Vedem maine ce fac in CSAT! Pe posturi merg orice minciuni pentru prosti dar nu pot sa cred ca si ei cred ce spune Bolojan sau Enache! Ei inteleg foarte bine ce li se tot transmite de vreo saptamana!!!!
am crezut că scrie "bolovan a zburat de la președinție "
Pfuai, ce bine era, sa fi zburat de tot, ca bolovanu la fund !
Foarte interesant! Ascultati!
Elon Musk vine in Germ, Ung, Rom.
Bolojan merge la Paris invitat de presa deci ca sa asiste!
Si multe altele!
Ieri, directorul grupului german Rheinmetall, a anunțat că nu doar depozitele de gaz ale Europei sunt goale dar și depozitele de armament și muniții, Europa militară funcționând la momentul de față doar cu ceea ce se află în dotarea bazelor militare ale armatelor țărilor din uniune. Nimic de rezervă. Tot ce a fost pe post de rezervă a ajuns în Ukraina lui Zselensky.
Drept pentru care omul a spus că trebuie realimentate aceste depozite pentru că în prezenta situație, UE nu poate face față unui conflict armat.