Într-un interviu acordat ziarului Jurnalul Național, scriitoarea Ileana Vulpescu vorbește, cu modestie și luciditate, despre România de azi, ideea de naționalism, valori și non valori, credință, cărți și fericire. Autoarea cărții ”Arta consversației” și a altor romane de succes nu înțelege de ce naționalismul este condamnat și comparat cu primitivismul și mărturisește, cu amărăciune, că vede România ca pe o colonie.
Intrebată ce anume o reprezintă, după tot ce a văzut în ultimii 10-15 ani, Ileana Vulpescu spune că ”afară de faptul că trăiesc în România, că trăiesc în Europa, că am o cetățenie, că am dreptul să votez – câtă valoare are votul meu nici asta nu am de unde să știu - am simțit întotdeauna că sunt legată de țara mea. Eu întotdeauna m-am gândit: Doamne, cum să fiu de folos țării mele? Ce să fac să-i fiu de folos? Asta este foarte important. Cât ești de atașat de pământul pe care te-ai născut, de oamenii lângă care ai trăit, de limba pe care ai învățat-o. Astea sunt lucruri foarte importante. Cât ești de legat de această comunitate? Ce este un popor în definitiv? O comunitate de teritoriu, de limbă, de credințe, de obiceiuri. Dacă aș fi emigrat puteam să mă duc într-o țară, să le învăț limba, să mă descurc acolo, dar n-aș fi încetat niciodată sa fiu româncă. Şi nu m-ar fi durut de țara adoptivă, deşi trebuie să-i fii fidel pentru că te-a primit şi să-i mulțumești de o mie de ori, dar nu m-ar fi durut sufletul așa ca de țara mea.
Sigur că eu sunt înapoiată și sunt naționalistă – nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău fără sa disprețuiești pe nimeni altcineva. De ce să se confunde naționalismul cu xenofobia? Nu au nicio legătură”.
”Eu care le-am trăit pe toate pot să spun următorul lucru: în 50 erau foarte multe explicații, veneam după război, după plata datoriilor de razboi când se luau fabrici cu totul și se duceau în Uniunea Sovietică, când grâul nostru se ducea pe conductă tot în Uniunea Sovietică. Era o perioadă foarte grea.
Totuși, pentru cât a fost de greu atunci a existat o soluție să nu pierim. Nu știu cât să le atribui conducătorilor, dar atribui poporului care era conștient încă de faptul că este un popor și trebuie să-și facă datoria acolo unde este pentru că numai muncind cinstit poți să faci ceva pentru o țară indiferent de regim. Indiferent de regim. Trebuie să ai cinste față de locul pe care-l ocupi, să-ți faci datoria acolo nu zicând: lasă dacă alții chiulesc, uite ce fac ăia de la putere... Nu mă interesează ce fac ăia de la putere, eu fac ce trebuie să fac eu. Niciodată, niciun popor nu-și iubește conducătorii! Asta se știe de când lumea și pământul. Și cred că și conducătorii sunt atât de deștepți să-și dea seama de acest lucru”, continuă Ileana Vulpescu.
Despre soarta României în viitor, autoarea romanului ”Arta conversației” spune:”Nu știu îmi pare rău, dar am impresia ca o văd ca pe o colonie”.
Interviul intergral poate fi citit AICI.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
FELICITĂRI D-NĂ! SĂ VP DEA DUMNEZEU SĂNĂTATE!!!
Formula este irezistibilă, pentru partizanii ideii.
Dincolo de asta, doamna nu se obosește să-și risipească neștiiința, să vadă de ce tratează unii patriotismul, cum zice dînsa că o fac...
Doamne fetește să te pui în locul altuia! E ca la a face pe prostul: riști să te molipsești de optica celuilalt.
.
Mai spune dînsa:
„Naționalismul /.../ nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău...”
Mica problemă este aici că poți să nu fii interesat de un asemenea atașament. Ori să ai o legătura cu solul și oamenii din jur de alt tip, decît acela din cărți glorioase.
Bineînțeles însă că naționaliștii vajnici se vor uita foarte strîmb la asemenea libertate. Patriotismul e cum vor dînșii, nu încape loc de alt mod.