Ieșirea isterică a lui Macron contra „non-cetățenilor” nevaccinați l-a costat blocarea discuțiilor pe Certificatul Vaccinal: Nu vă bag la închisoare, dar nu veți mai putea merge nicăieri. Vreau să vă BAG ÎN BOALĂ! Av. PIPEREA: A dat cu bâta în baltă

De Cătălin Vușcan  /  

Foto: Local France

Foto: Local France

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele francez Emmanuel Macron a declarat ieri într-un limbaj de cartier că a vrut să-i „enerveze” pe cei nevaccinați prin introducerea unei noi legislații care să le interzică accesul în locurile publice, potrivit Daily Mail și Le Figaro. Limbajul folosit de Macron e de-a dreptul suburban, atipic pentru un președinte de stat, având în vedere că verbul folosit de el în loc de „a enerva” este „emmerder”, derivat din substantivul „merde” (rahat). 
 
Ieșirea isterică a avut loc înainte ca legea Certificatului vaccinal să cadă la milimetru în Camera Deputaților a Parlamentului francez, fapt care s-a datorat și indignării stârnite de afirmația lui Macron. Reputata jurnalistă Rodica Oltean a relatat succint:

O primă victorie a opoziției a avut loc ieri noapte în Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului francez).
MACRON și omul lui, Olivier Véran, ministrul sănătății, au eșuat în tentativa de a vota, noaptea ca hoții, în timp ce francezii dormeau iar presa era absentă din hemiciclu, Certificatul vaccinal.
 
Deputatul Nicolas Dupont-Aignan a transmis revoltat chiar din Parlament: Franța a devenit o Republică Bananieră! Dar nu vom ceda!
 

Comentariul de cartier în limbaj de argou al lui Macron a stârnit reacții de condamnare din partea rivalilor din opoziție cu mai puțin de 4 luni înainte de următoarele alegeri prezidențiale.

„Pe cei nevaccinați, chiar vreau să-i scot din sărite/să-i bag în boală. Și astfel, vom continua să o facem, până la sfârșit. Aceasta este strategia”, a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marți seara târziu.

Franța a pus în aplicare anul trecut un certificat de sănătate care împiedică persoanele fără un test PCR sau o dovadă de vaccinare să intre în restaurante, cafenele și alte locuri. 

Guvernul vrea să îl transforme într-un pașaport pentru vaccinuri, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinați pot avea un permis de sănătate.

Legislația va elimina opțiunea de a prezenta un test negativ, interzicând efectiv accesul persoanelor nevaccinate în localurile de ospitalitate sau în trenuri.

Într-un interviu deosebit de sarcastic, președintele francez a declarat că urmărește să îi irite pe cei nevaccinați pentru a-i supune, mai degrabă decât să îi adune și să îi urmărească penal. 

„Nu îi voi trimite (pe cei nevaccinați) la închisoare, nu voi vaccina cu forța. Așa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți putea bea o cafea, nu veți putea merge la teatru, la cinema...”.
 
 
 
Revolta din Parlament:
Comentariul avocatului Gheorghe Piperea: Macron a dat-o rău de tot cu bâta în baltă
 
Macron a dat-o rău de tot cu bâta în baltă și face știri furioase peste tot în Europa și în lume. Sub impactul mâniei stârnite de afirmația oribilă la adresa persoanelor ne-vakseenate (eh bien, là, les non-vaccinés, j’ai très envie de les emmerder!), lumea a omis o declarație mult mai gravă a lui Macron, reprodusă totuși de ziarul Liberațion.

„un irresponsable n'est plus un citoyen”
 
Un iresponsabil nu mai este un cetățean!!!?!
 
Consecințe „logice”: 

  • dacă nu mai este un cetățean, „iresponsabilul” nu mai are drepturi și libertăți; 
  • dacă nu mai este cetățean, un „iresponsabil” nu mai poate avea familie, proprietate, asigurare de sănătate sau de pensie; 
  • dacă nu mai este cetățean, „iresponsabilul” nu mai votează; 
  • dacă nu mai este cetățean și nu mai are niciunul dintre drepturile și atributele de mai sus, „iresponsabilul” nu mai este om ci ... sub-om. 

Vă sună un clopoțel? Cam unde ați mai auzit, în istorie, aceste gen de iterații și denumiri? Cam cum se vor identifica acești non-cetățeni? Cu stele curcubeu pe piept? 

Cam cine credeți că sunt „iresponsabilii”? Evident, cei vizați de Micron sunt cei care refuză, ai dracu' medievali, să se supună unui minunat experiment medical la scară planetară și unui super viol sanitar. Dar nu sunt iresponsabili și politicienii, birocrații și tehnocrații care acum sunt la modă, dar la anul vor fi țapii ispășitori ai revenirii la normalitate? Nu sunt iresponsabili fuhrerii corporatiști care, pentru profit și înavuțire și amortalitate personală, au distrus resursele Terrei și filonul moral al condiției umane, orientând homo sapiens către extincție? Nu sunt iresponsabili hedoniștii care, de plictiseală, investesc miliarde pentru a cumpăra „real estate” în metavers, se aruncă în gol cu bungee jumping sau își bagă pe nas/în venă droguri recreaționale? 

Dincolo de cele de mai sus, cu mult mai multă acuitate se pune problema dacă nu cumva „teoreticienii conspirației” au avut și de data aceasta. Mai precis, acei teoreticieni care au dezvăluit conspirația. 

În sistemul ratingului chinezesc de cetățean, cine este responsabil are drepturi, cine este iresponsabil, nu are. Este o legumă care poluează societatea. Este un exclus social. Cum se pierd punctele de rating, pe panta fatală care duce un chinez la pierzanie? Cu lucruri simple, care nu par deloc ofensive (cu excepția cumulului progresiv) - ai scuipat pe jos, două puncte, ai înjurat pe stadion, cinci puncte, ai înjurat un mare om de afaceri sau un politician, 10 puncte, ai ratat scadența facturii la utilități, 25 de puncte, ai omis să achiți rata la credit, 50 de puncte, ai omis să îl înțepi regulamentar pe copil, înainte de a-l da la școala „bună”, 100 de puncte, ai omis să îți dai în gât la securitate prietenul sau partenerul cu care ai fost la schi în străinătate, 150 de puncte, ai dat impresia că gândești de rău partidul comunist, 200 de puncte. La 500 de puncte ești out. 
Pe Macron l-a luat gura pe dinainte și a grăit ceea ce gândesc toți acești nemernici conspiraționiști - progresiști, conform dictonului Build Back Better: ceea ce construiesc ei acum este o societate a „responsabililor”, a supușilor. O societate a totalitarismului cu zâmbetul pe buze, ca la chinezi. Eficientă, aseptică, „sigură”. O societate în care drepturile și libertățile individuale nu contează. O societate în care condiția de om le este concesionată cu pipeta supușilor, iar nesupușilor, „iresponsabililor”, le este totalmente refuzată. 
Certificatul sanitar digital, le pass sanitaire à la française, este despre acest tip de control, iar nu despre sănătate. Cine a crezut altceva este un grand naif.         
P.S.: Precizez că, în Franța, persoanele care au fost vaccinate cu două doze, dar refuză doza a treia sau încă nu s-au înțepat cu această doză a treia au statutul personal identic cu persoanele ne-vakseenate deloc... Cei care se vor fi injectat cu doza a treia vor fi "liberi” doar trei luni, până când va fi devenit „necesară” doza a patra. Poate vă convingeți acum, dragi concetățeni supuși și … responsabili, că pass sanitaire - QR code nu este deloc o măsură de politică sanitară și de prevenție a molimei, ci un instrument totalitar de control al populației.  
 
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (39)
  • Lolek Bolek 05.01.2022 12:04
    „Nu îi voi trimite (pe cei nevaccinați) la închisoare, nu voi vaccina cu forța. Așa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți putea bea o cafea, nu veți putea merge la teatru, la cinema...”.

    [...]Deci, în jurul datei de 15 ianuarie, probabil că o să începem să asistăm la o creștere mai rapidă a numărului de cazuri. Cât de rapidă va fi, câte persoane vor fi afectate, rămâne de văzut. În valul 4 am avut circa 400.000 de îmbolnăviri confirmate, prin diagnostic. Câte îmbolnăviri vom avea în valul 5 rămâne de văzut – noi estimăm probabil o dublare a numărului de cazuri în acest val.[...] => Rafila dixit.

    https://www.g4media.ro/alexandru-rafila-estimeaza-800-000-de-infectari-in-valul-5-certificatul-verde-ar-fi-putut-sa-franeze-cresterea.html

    Se observa ca 15 ianuarie pare a fi ziua in care se declanseaza "apocalipsa" profetizata de catre adeptii Cultului Covidian = Cultul Mortii.

    Macronistanul, sub conducerea inteleapta a sclavetelui implantat de catre clanul Rothschild (https://ro.sputnik.md/20170424/franta-secrete-rothschild-macron-12326757.html) si a varanului Olivier Véran, va ajunge un mare cimitir.
  • Coronoia 05.01.2022 12:17
    Vai, vai, n-or sa mai poata merge sclavii la cafea si la cinema, mais quelle horreuer, gata nenicule le-a dat dauna totala nevaxinatilor la faza asta.
    Nu stiu cum sunt altii dar eu la asa amenintare doar m-ar pufni rasul :D
  • Nozomi Ike Saenoda 05.01.2022 12:18
    PCC ucide spiritul sărbătorilor cu măsuri de control radicale

    https://stirichina.ro/pcc-ucide-spiritul-sarbatorilor-cu-masuri-de-control-radicale/


    Anul acesta, însă, Crăciunul a fost interzis - chiar și în lăcașurile de cult. Un edict guvernamental a interzis profesorilor și elevilor să "organizeze orice eveniment de celebrare a acestui festival occidental". În Nanyang, oficialii guvernamentali au spus centrului comercial local că trebuie să dea jos decorațiunile. În orașul Lanfang, spectacolele de Crăciun au fost anulate. Iar în alte orașe, bannerele și luminile au fost îndepărtate din spațiile publice.

    Sărbătorile de Crăciun au devenit populare pentru prima dată în anii 1990, în mare parte în rândul tinerilor. Principalul catalizator a fost reprezentat de centrele de predare a limbii engleze, deoarece Crăciunul nu a fost niciodată sărbătorit în școlile publice chineze. Mulți chinezi încep, de obicei, să frecventeze cursurile de limba engleză încă de la vârsta de 3 sau 4 ani și, astfel, în momentul în care încep liceul, Crăciunul a devenit un element obișnuit al copilăriei lor.
  • Nozomi Ike Saenoda 05.01.2022 12:20
    Pentru marea majoritate a chinezilor, Crăciunul nu a fost niciodată celebrat ca o sărbătoare religioasă. În schimb, aceasta s-a concentrat pe Moș Crăciun, iar copiii au împodobit brazi, au cântat cântece și au primit cadouri. În calitate de studenți și tineri adulți, această generație care a crescut sărbătorind Crăciunul a organizat petreceri și a făcut cumpărături.

    Cetățenii au fost îndemnați să denunțe persoanele care încalcă regulile de interzicere a Crăciunului.

    Interzicerea Crăciunului este doar un alt exemplu al restricțiilor sporite ale lui Xi asupra societății civile. Dar acest lucru pare să contrazică strategia sa generală de a crea o cultură de consum și de a se baza pe consum, mai degrabă decât pe exporturi, pentru a conduce economia chineză.

    Partidul a emis un document în care se afirmă: "Ziua "Crăciunului" sau "Noaptea Sfântă" ... este impregnată de o profundă cultură religioasă occidentală", susținând că "unele națiuni occidentale se bazează pe tehnologia și cultura lor avansată pentru a-și răspândi valorile și stilul de viață în China, atrăgând tinerii noștri".
  • Nozomi Ike Saenoda 05.01.2022 12:23
    PCC a închis deja în mod eficient centrele de meditații în limba engleză, care erau principalii promotori ai Crăciunului. Conform uneia dintre numeroasele noi reguli ale lui Xi care restricționează libertățile civile, acestor centre de meditații li s-a interzis să accepte investiții străine și să obțină profituri. Au fost închise lanțuri mari, cum ar fi VIPKid, care la un moment dat a fost evaluat la 3 miliarde de dolari, a angajat 90.000 de profesori și avea aproape 1 milion de studenți chinezi.

    Închiderea centrelor private de meditații în limba engleză va reduce foarte mult numărul de copii expuși la activitățile de Crăciun, garantând că acest obicei va dispărea în cele din urmă. PCC împiedică, de asemenea, copiii chinezi să învețe limba engleză. Acest lucru îi va face mai puțin capabili să își câștige existența sau să studieze în străinătate în viitor. În plus, lipsa cunoștințelor de limba engleză va fi un impediment în plus, împiedicând pătrunderea ideilor noi în China.

    Pe măsură ce țara se întoarce spre interior și cultura străină este descurajată, naționalismul este promovat prin intermediul mass-media. Filmul patriotic despre războiul coreean, "Bătălia de la lacul Changjin", a fost unul dintre cele mai mari succese din istoria cinematografiei chineze. Până în prezent, filmul a câștigat 905 milioane de dolari, pierzând doar în fața filmelor "Spider-Man: No Way Home" și "No Time to Die". Filmul prezintă sacrificiile eroice făcute de trupele chineze care i-au învins pe americani în timpul Războiului din Coreea, eliberând Coreea din ghearele capitalismului. Liderii de opinie (influenceri) de pe rețelele de socializare au cerut poporului chinez să renunțe la sărbătorirea Crăciunului, în semn de omagiu față de suferința soldaților descriși în film.
  • Gheorghe Virgil Alexandrescu 05.01.2022 13:11
    Macron unul din psihopați planetei
  • avateo Teo 05.01.2022 13:40
    Satanist ordinar coclit sub NWO minciuni lăsați oamenii în pace!
  • ioansperling 05.01.2022 14:08
    La inmormantarea lui au voie?
    Ce poti sa te astepti de la unul care se culca cu bunica-sa?
  • Nenea Iancu 05.01.2022 14:17
    Daca scopul unui presedinte „al tuturor cetatenilor” e sa enerveze o parte - consistenta - dintre cetateni, inseamna ca un asemenea specimen nu mai este nici presedinte, nici al tuturor cetatenilor. Iar cetatenii trebuie sa-l faca sa priceapa asta.
  • OMAGA 05.01.2022 14:26
    Eu ma bucur enorm de fiecare data cand un (era sa zic lider) om politic isi da arama pe fata, aratand zero compasiune fata de nevaxinati, care in fond tot compatriotii lui sunt! Unde mai pui ca unii dintre cei nevaxinati poate ca l-au si votat. Sictirul aratat de Macrou fata de ei ne arata clar ce fel de gloaba este el, Macroul.
  • brian duffy 05.01.2022 14:46
    dar obligatia de a fi dat afara de la serviciu daca esti nevaxx, la fel ca imposibilitatea vizitarii unui doctor, doar in cazuri speciale putand intra la urgenta (dupa care esti brusc descoperit cu cv19 si tavalit pana ii cheama pe ai tai de-acasa sa-ti ia cadavrul implaticat sa-l ingroape), dar posibilatea de a fi legitimat si amendat de fortele de ordine ca n-ai masca cand de fapt nu-i nimeni in jur, dar trec ei...dar...dar...dar
    macron dovedeste inca o data ca scopul nu este sanatatea ci altceva mult mai periculos, poate nici o posibila boala declansata de vaxxuri, ci mult mai...spiritual
  • manu_fx 05.01.2022 15:24
    "de la 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți putea bea o cafea, nu veți putea merge la teatru, la cinema...", dar veti avea mult timp liber, ne puteti alerga, ne puteti linsa cum ne prindeti, ne puteti da foc in piata publica, orice e posibil, pentru ca am vrut sa va enervam si am reusit - a continuat in gand, macron. "Asta-i strategia."
  • Orizont 05.01.2022 15:55
    Vine si vremea ghilotinei asa cum scrie in profetii. Palatul Matignon ardea in fundal cu flacari lungi , iar multimea se adunase in jurul postamentului. Gustave elibera franghia din maini si HALT, capatana slugoiului diabolic se rostogoli ca ca un dovleac..
  • Mihai Cantuniari 05.01.2022 17:40
    Nu ar fi cazul sa-l numim pe adevaratul lui nume: MICRON?
  • Cotco-emy 05.01.2022 17:45
    Fratilor,cu totii ne-am dat seama ca diavolul este dictatorul diabolic care conduce toata lumea,deocamdata sta ascuns,toata planeta primeste aceleasi comenzi simultan,cu aceleasi cuvinte,i se simte duhoarea dihaniei.In aceasta lupta,singuri,nu avem nici o sansa,intunecatul ne face praf pe toți din 2 mișcări.Imparatul vieții si al morții,Dulcele nostru Hristos,Mântuitorul nostru este cu noi,este aparatorul nostru.De cine ne temem? Dumnezeu este cu noi! Dintr-o singura privire îl arunca si-l leaga in fundul iadului,în locul destinat DOAR lui,iar noi toti,fiecare dintre noi avem pregatit cate un lacas in Rai.Hristos a spus asta,dar diavolul ne urăște pt asta si vrea sa ne chinuiasca,prigoneasca si sa ne tarasca cu forta in iadul lui.


    Tatal nostru care esti in ceruri,sfinteasca-ti-se Numele Tau,vie Împărăția Ta,faca-ti-se voia Ta,precum in cer asa si pre pământ.Painea noastră cea de toate zilele da-ne-o noua astăzi si ne iartă noua greșelile noastre,precum iertam si noi greșelile gresitilor noștri și nu ne duce pe noi in ispita si ne izbaveste de cel rau.Amin!
  • Cosmin32 05.01.2022 18:17
    Știre de ultimă oră: Numerele loturilor de Vax mortale au fost IDENTIFICATE, încă în circulație!

    cu 18 ore în urmă

    https://rumble.com/vrvjfu-breaking-deadly-vax-lot-numbers-identified-still-in-circulation.html

    Mulți se întreabă de ce unele zone geografice, cum ar fi cele din jurul Silicon Valley, nu înregistrează aproape la fel de multe reacții adverse la vaxx ca alte zone, Prudential raportând o creștere de 87% a beneficiilor de deces plătite în al treilea trimestru din 2021, comparativ cu al treilea trimestru din 2020. Pacific Life and Annuity raportează că cererile de despăgubire au crescut cu peste 80%, iar alți asigurători raportează creșteri între 12% și 40%.

    Potrivit Dr. Jane Ruby, noi, oamenii de pe planeta Pământ, suntem supuși unor teste de droguri în masă, lipsite de etică, fără consimțământul informat, împotriva tuturor normelor etice și de reglementare; teste care ar trebui să fie rezervate șobolanilor și șoarecilor.

    ATAC ASUPRA AMERICII: COMPANII CARE DESFĂȘOARĂ ÎN MOD INTENȚIONAT LOTURI TOXICE


    Dr. Ruby se alătură lui Stew Peters pentru a relata cum a petrecut 3 ore cu cercetătorii care au identificat cu minuțiozitate numerele de lot ale celor mai mortale fiole care sunt acum în circulație.

    Ea spune că hackerii au reușit să pătrundă în sistemele Pfizer și Moderna, iar cercetătorii au reușit să întocmească o listă completă a tuturor loturilor și a numerelor de cod ale celor mai toxice loturi.

    Potrivit hackerilor, 5% din loturi au generat cele 21.000 de decese raportate la VAERS.

    Ea spune că, în analiza Moderna, rata deceselor în Statele Unite a fost de 10 ori mai mare decât în UE și că UE a avut de zece ori mai multe dizabilități, în comparație cu SUA. Ea spune că este clar că acest lucru a fost intenționat.

    Ea spune că nu se testează doze din intervalul terapeutic, ci doze letale. Ea spune că va reveni cu un raport mai amănunțit, dar afirmă: "Înainte de a vă lăsa copilul să stea la coadă pentru aceste injecții cu arme biologice, dacă nu credeți nimic din ceea ce am spus, măcar cereți-le numerele de lot". Numerele de lot pot fi apoi verificate pe site-ul web al cercetătorilor, HowBad.Info.

    Dr. Ruby spune: "Ceea ce ne spun ei este că acesta este un experiment uman la nivel mondial, este intenționat și că există o intrigă secundară; că există un atac asupra poporului american.

    "Ceea ce mi-au spus, în esență, este că toate cele trei companii, Pfizer, Moderna și Johnson & Johnson - care este, în esență, Janssen - fac teste. Testează în mod activ și este mai rău decât am crezut, pentru că există dovezi că aceste companii desfășoară în mod intenționat loturi toxice.

    "Au identificat, de asemenea, ceea ce ei numesc loturi "super toxice" și au publicat aceste numere de lot. Și am simțit că este o urgență pentru a transmite acest lucru poporului american și oamenilor din lume.

    "Vreau să vă arăt ce au găsit, în ceea ce privește cele mai periculoase loturi. Și când vom termina acest segment, îi îndemn pe toți să meargă la HowBad.Info, unde puteți verifica loturile și puteți ști care sunt loturile mortale și periculoase, dacă vă gândiți sau sunteți pe cale să vă faceți oricare dintre aceste injecții cu arme biologice.

    "Când vă uitați la prima coloană de aici, pentru Pfizer, vreau să știți că lotul cel mai mortal și periculos [pentru copii] va începe cu 'EW'. Pe locul doi este 'FA' și apoi 'FC'...

    "Lotul cel mai nociv pentru copii, sub acest EW, FA, FC... întregul număr al lotului este: EW0182, dar puteți merge pe HowBad.Info și căutați compania și introduceți numărul de lot.

    "În cadrul Pfizer pentru adulți, loturile cele mai toxice, mortale, încep cu "EN" și apoi, al doilea este "ER"...

    "Sub Moderna [toate vârstele]... loturile lor toxice și mortale se termină cu '20A'.

    "Supertoxicele" lor, sub Moderna, au în secțiunea de mijloc - au devenit foarte deștepți... toate companiile și-au codificat numerele de loturi astfel încât să știe unde sunt cele mai toxice loturi și vă voi împărtăși de ce este important acest lucru în scurt timp.

    "Dar Moderna a făcut un pas mai departe, cu un pic de inteligență, pentru că au încorporat codul pentru cea mai toxică cantitate a lor, fie în ceea ce privește doza sau compoziția chimică, sub literele din mijlocul acelui număr de lot, J, K, L, M.

    "Analiștii au fost o echipă din care au făcut parte binecunoscutul [fostul vicepreședinte al Pfizer] Dr. Michael Yeadon, Craig Partikooper din Africa, o femeie pe nume Alexandra Ladipova, care se află în California, binecunoscuta noastră Jessica Rose, pe care am mai intervievat-o în cadrul emisiunii Stew Peters Show și un alt analist pe nume Walter Wagner.

    "Uitați, acest lot "EW" pentru copii - tot ceea ce începe cu "EW" este responsabil pentru aproape toate evenimentele adverse la copii, toate vizitele la Urgențe, toate spitalizările, toate evenimentele care pun viața în pericol, dizabilitățile și toate decesele.

    "Este ceva serios. Și uite care e partea cea mai tare, Stew: Toate aceste loturi mortale pe care ți le vom arăta sunt deja în circulație, amintindu-ți că ar putea exista până la 1,5 milioane de doze pe lot. Această cuantificare este stabilită de fiecare companie în parte. Și modul în care ei știu asta este pentru că s-au uitat la companii și au intrat în sistemele lor pentru a vedea cum au stabilit companiile acest lucru.

    "Ei au făcut afirmația, Stew - și acest lucru a fost șocant - că ceea ce fac aceste companii este că exportă "dizabilitatea", așa cum este definită de sistemul VAERS, în sine, în Europa; fostă SUA. Și ceea ce fac este că exportă, dacă vreți, moartea. Mai multă moarte, mai multe doze letale în Statele Unite.

    STUDII PRIVIND DOZELE LETALE FĂRĂ CONSIMȚĂMÂNTUL INFORMAT

    "Acum, dați-mi voie să împărtășesc cu toată lumea - există un alt grafic cu o diagramă de dispersie, se numește 'Pfizer Batches'. Și când loturile Pfizer au fost aranjate alfanumeric de-a lungul axei X, au apărut următoarele modele. Și puteți vedea aceste puncte, aceste puncte verticale reprezintă numere de loturi.

    "Și, din nou, există acel "EW", puteți vedea stiva verde de puncte. Acestea sunt doze pentru copii. Chiar dacă compania susține că, cantitatea este mai mică decât doza pentru adulți, se presupune, nu avem nicio idee despre ce se află acolo...

    "Se efectuează ceea ce noi numim "studii de doză letală". Acum, în dezvoltarea medicamentelor farmaceutice, studiile de doză letală analizează de ce cantitate ai nevoie pentru a provoca moartea și, evident, nu se fac pe oameni, pe populatie. Ele sunt întotdeauna făcute pe animale, deși au încetinit în ultimii ani, deoarece oamenii au devenit îngrijorați. Chiar dacă sunt șobolani și șoareci; sunt "forme inferioare", oamenii sunt îngrijorați de cruzimea față de animale. Dar niciodată nu se fac pe oameni.

    "Și ceea ce se întâmplă aici este că, practic, din analiză, acești analiști ne spun că aceste trei companii desfășoară în mod activ, chiar acum, studii cu doze letale.

    "Lăsați-mă să vă explic "doza letală". Ei iau cea mai mare cantitate de substanță chimică, în termeni de doză și de substanță chimică și ceea ce fac este că stabilesc ce cantitate letală să testeze jumătate din populație.

    Este unul dintre mijloacele de a evalua toxicitatea acută înainte de a trece la studii pe oameni. Și, așa cum am spus, a fost în mare parte eliminată. Se efectuează fără consimțământul informat, ceea ce contravine tuturor normelor etice și de reglementare. Cu alte cuvinte, credem că aceste companii procedează cu impunitate, deoarece nu există nimic care să le oprească.

    SEMNIFICAȚIA NUMERELOR DIN CODURILE DE LOT

    "De asemenea, vreau să le arăt oamenilor ceva - înainte de a intra într-o privire mai amplă asupra loturilor și a ceea ce se întâmplă și a modului în care acești analiști sunt atât de siguri că nu este vorba de randomizare, că nu este vorba de întâmplare, vreau să arunc o privire asupra părților unui cod de lot Moderna.

    "Am menționat mai devreme că Moderna a devenit un pic mai complexă și mai inteligentă. Amintiți-vă, aceste companii, știm acum că de fapt încorporează în loturile lor un cod care le spune care loturi sunt toxice, care sunt cele care provoacă dizabilități și ce tipuri de dizabilități! Acest lucru este absolut scandalos!

    "Când vă uitați la părțile unui cod de lot Moderna, vedeți '011', litera 'L' și '20A'.

    "20A', așa cum am menționat mai devreme, în primul grafic pe care l-am arătat... denotă cel mai letal lot de coduri de lot din programul Moderna în acest moment. Și nu uitați, toate aceste cifre pe care vi le voi arăta sunt de la mijlocul lunii noiembrie, până la 16 decembrie, în urmă cu doar câteva săptămâni.

    "Deci, atunci când vă uitați la acest număr, 011-L-20A, ceea ce vedeți în '011' este ordinea lotului temporal; deci modul în care este dezvoltat în timp și implementat de către companie.

    "L" reprezintă concentrația. Aceasta îi spune companiei toxicitatea și numărul de reacții adverse.

    "Și apoi, '20A' este calitativ; este ingredientul. Și fie '20A', care a fost cel mai toxic dintre loturile lor, fie '21A' a apărut, de asemenea.

    "Așadar, aceasta este schema lor inteligentă... Motivul pentru care nu sunt preocupați de problemele de siguranță este că acesta este un design a priori. Aceasta este proiectată din timp pentru a trimite loturi toxice și apoi, pentru a aduna informațiile lor."

    HACKERII PROFESIONIȘTI AU INTRAT ÎN PFIZER & MODERNA

    Dr. Ruby explică faptul că hackeri profesioniști au intrat în sistemele Pfizer și Moderna și au reușit să verifice toate loturile. Dr. Partikooper are o listă cu toate loturile Moderna desfășurate până în prezent. Iar Moderna are, de asemenea, un instrument web pentru verificarea datelor de expirare a loturilor și acești informaticieni au intrat pe site-urile Moderna și Pfizer și au obținut liste întregi cu toate loturile și numerele de cod ale loturilor.

    Ea spune: "Vreau doar să clarificăm un lucru: acest export al morții în SUA și al handicapului în UE, ceea ce au găsit, de exemplu, în analiza Moderna. A existat o rată de deces de zece ori mai mare în Statele Unite decât în UE, iar în grupul Moderna, au existat de zece ori mai multe dizabilități în grupul UE, comparativ cu SUA."

    Dr. Ruby spune că în mod clar nu testează doze din intervalul terapeutic, ci doze letale. Ea spune că va reveni cu un raport mai amănunțit și afirmă: "Înainte de a vă lăsa copilul să stea la coadă pentru aceste injecții cu arme biologice, dacă nu credeți nimic din ceea ce am spus, măcar cereți-le numerele de lot."


    sursa articol : https://forbiddenknowledgetv.net/breaking-deadly-vax-lot-numbers-identified-still-in-circulation/
  • Cosmin32 05.01.2022 18:18
    Dr. Andrew Kaufman demască înșelătoria "Varianta Omicron" care crește numărul de cazuri Covid

    extras din emisiunea Need to Know a lui G. Edward Griffin
    videoclipuri realizate de Andrew Kaufman și David Icke
    27 decembrie 2021



    Dr. Andrew Kaufman a explicat că, în protocolul obișnuit al testului PCR, există trei primeri (fragmente de ADN monocatenar), iar dacă toți trei sunt pozitivi, se consideră că testul este pozitiv și persoana este diagnosticată cu Covid. Dar acum criteriile s-au schimbat și sunt necesari doar doi primeri pentru ca un test să fie considerat pozitiv.

    Schimbarea protocolului este o modalitate de a converti rezultatele negative în rezultate pozitive și de a numi un lucru nou, care a fost numit Omicron. Rezultatul este o creștere a numărului de cazuri de Covid.

    Dr. Kaufman a arătat de mai multe ori că virusul SARS-Cov-2 nu a fost niciodată izolat, un proces de separare a acestuia de orice altceva și de vizualizare la microscop, și că nu se poate dovedi că există.

    În mod similar, noua variantă Omicron a virusului Covid nu a fost încă izolată și nu s-a dovedit că există. Omicron este o secvență de genom "in silico" produsă pe calculator.

    Nu există niciun test clinic autorizat, aprobat sau disponibil pentru achiziționare pentru nicio variantă! Nu există publicații științifice care să studieze Omicron.

    David Icke rezumă descoperirile Dr. Andrew Kaufman în acest scurt clip video:

    https://zb10-7gsop1v78.bitchute.com/jT7Vl4vSzk5M/zqb47iUluTQl.mp4

    Interviul complet al Dr. Kaufman:

    https://seed163.bitchute.com/1cY3CGBlMOZS/zKygBnjEzohx.mp4

    Andrew Kaufman

    Dr. Andrew Kaufman, MD, este specialist în psihiatrie judiciară, consultant în vindecare naturală și biolog molecular de înaltă calificare. A absolvit Medical University Of South Carolina. a urmat cursurile Facultății de Medicină din cadrul Medical University of South Carolina și a efectuat rezidențiatul în psihiatrie la Duke University. Și-a făcut stagiatura în psihiatrie medico-legală la New York, unde a făcut parte din facultate, a fost cercetător și, mai târziu, director medical al practicii facultății. Dr. Kaufman a continuat să dezvolte un brevet în industrie și face consultanță privată și activitate clinică.
    www.andrewkaufmanmd.com/

    sursa : https://truthcomestolight.com/dr-andrew-kaufman-exposes-the-omicron-variant-scam-that-increases-covid-case-numbers/
  • Cosmin32 05.01.2022 18:25
    Numărul total de decese cauzate de COVID-19

    Fiți fericiți și sărbătoriți realitatea că numărul total de decese cauzate de COVID-19 este un mare și fericit ZERO!

    Modul numărul unu de a ști că nu există niciun deces cauzat de COVID-19

    Nu există "viruși". Prin urmare, nu există "COVID-19". Prin urmare, nu există decese cauzate de "COVID-19". Oricine analizează tot ceea ce se află pe acest site, presupunând că are cel puțin un grad rezonabil de inteligență, rațiune și bun simț, va ști că nu există "viruși". Prin urmare, va ști că nu există "COVID-19". Prin urmare, există un mare, gras și fericit "ZERO" decese cauzate de "COVID-19". Tot ceea ce fac ei este să arate spre aceleași 500.000 - 1 milion de persoane care mor în fiecare an din cauza "gripei" și/sau spre cele 1 - 2 milioane de persoane care mor în fiecare an din cauza bolilor respiratorii, cum ar fi tuberculoza și pneumonia. Ei pretind că aceste decese sunt rezultatul "inamicului invizibil" fabricat în mod convenabil și strategic - "COVID-19". Apoi, ei hiper-anunță acest lucru prin intermediul principalelor lor mass-media FAKE NEWS pentru a înșela lumea.

    Sensaționalismul, exagerările și minciunile mass-mediei mainstream

    Q. Cum se face că oamenii au ajuns să creadă că există un "virus" numit "COVID-19" care a ucis MULȚI oameni? R. Mass-media mainstream. CAZ ÎNCHIS.


    Mass-media mainstream se hrănește cu senzaționalismul, exagerările și chiar cu minciuni sfruntate - ca să nu mai vorbim de controverse, conflicte, dezbinare și violență. Sunt nașpa! Sunt RĂI!

    AGENDA LIBERALĂ PROGRESISTĂ A ORDINII MONDIALE UNICE

    Mass-media mainstream nu mai este acea entitate onorabilă, obiectivă, de investigație și de căutare a adevărului care a fost odată. A evoluat în ultimele decenii într-o portavoce a agendei liberale progresiste a ordinii mondiale unice. De fapt, principalele companii media sunt deținute și controlate de oameni de stânga care favorizează agenda de stânga și dorința de dominație și control mondial.


    Televiziunea - Tell-A-Vision - este "monstrul cu un singur ochi". Fie că alegeți să o luați la propriu sau la figurat, este ochiul lui Satan însuși. Televiziunea minte, dezinformează, amăgește, induce în eroare și manipulează mințile maselor. Nu o credeți.

    Cele cinci moduri de a ști cu 100% certitudine și încredere că nimeni nu a murit din cauza COVID-19

    1.) Mass-media mainstream se hrănește cu senzaționalism, exagerări și chiar minciuni sfruntate.

    Îi crezi TU pe aceștia? Caz închis.


    2,) Mulți medici au ieșit în față indicând că au fost instruiți de CDC să documenteze toate decesele ca fiind de COVID-19, indiferent de modul real al decesului. Aceasta este ceea ce se numește "Cooking The Books". În plus, spitalele sunt plătite cu 17.000 de dolari pe pat pentru fiecare pacient pe care îl documentează ca fiind "COVID" și cu 39.000 de dolari pentru fiecare pacient pe care îl documentează ca fiind "COVID" și care moare în îngrijirea lor. Aceasta se numește stimularea clasificării pacienților și a deceselor.


    3.) În fiecare an, între 500.000 și 1 milion de oameni mor din cauza "gripei sezoniere" obișnuite, dar nu auzim niciodată despre ei în mass-media mainstream. Alți 1 - 2 milioane de oameni mor în fiecare an de tuberculoză, pneumonie și alte boli respiratorii, dar nici despre acestea nu auzim niciodată în mass-media mainstream. Pur și simplu, personalitățile lor de televiziune, cu prezentările lor scenarizate și "experții" invitați foarte bine plătiți, indică aceste decese și pretind că sunt cauzate de COVID-19.


    4.) Revedeți, analizați, contemplați și digerați tot ceea ce se află pe acest site și veți ști cu 100% certitudine și încredere că "virușii" și "contagiunea virală" NU există. Nu există "viruși" și "contagiune virală". De fapt, "virușii" și "contagiunea virală" nu sunt altceva decât niște CONCEPTE ingenios inventate, viclene și diabolice, care au fost fabricate în mod strategic de-a lungul anilor pentru a canaliza zeci de miliarde de dolari guvernamentali finanțați de contribuabili către industriile educaționale, medicale, farmaceutice și chimice, precum și pentru a permite guvernelor să manipuleze și să controleze cu ușurință oamenii prin ignoranță și frică - deposedându-i de libertățile, drepturile și mijloacele de trai individuale date de Dumnezeu.


    5.) Scopul lor final este vaccinarea forțată impusă de guvern pentru fiecare bărbat, femeie și copil. De ce? În afară de contractele lor guvernamentale enorm de profitabile, este pentru că aceasta este singura modalitate prin care vor putea introduce nanotehnologiile în interiorul tuturor oamenilor. Ei intenționează să folosească astfel de vaccinuri încărcate cu nanotehnologii, împreună cu semnale de radiații nocive de înaltă frecvență 5G și tactici de inginerie socială pentru a marca, urmări, monitoriza și controla toți oamenii. Dacă oamenii cred că "virușii" și "contagiunea virală" există cu adevărat, vor fi cu atât mai ușor de convins și mult mai dispuși să primească vaccinuri. Vaccinurile vor fi un ser îmbogățit cu nanotehnologii care vor funcționa împreună cu undele de radiație de înaltă frecvență 5G. Acestea vor fi capabile să trimită diverse semnale și să amplifice frecvențele pentru a îmbolnăvi și/sau ucide oamenii. Apoi vor pretinde că decesele sunt cauzate de un "virus". Cât de convenabil este acest lucru? Veți face parte din sistemul lor de control al turmei de înaltă tehnologie? Dacă nu, ALATURAȚI-VĂ REZISTENȚEI.

    Genocid la nivel mondial - Mass-media prezintă un "virus" și ucide cu medicamente!

    https://seed125.bitchute.com/gLxySCErGBJX/kWZYSaXmLtyx.mp4

    NU EXISTĂ UN "CORONAVIRUS" - NU EXISTĂ UN "COVID-19"

    Pe lângă tot ceea ce este publicat în cadrul acestui site, videoclipul de mai jos realizat de Dr. Andrew Kaufman oferă dovada științifică absolută că nu există niciun "Coronavirus" - nu există niciun "COVID-19". Acest videoclip poate și ar trebui să fie folosit într-o instanță de judecată pentru a-i urmări penal pe criminalii corupți care au orchestrat HOAX-ul "Coronavirus Global Pandemic".


    Dr. Andrew Kaufman este o ființă umană reală, autentică, cu picioarele pe pământ, onestă, sinceră, iubitoare, plină de compasiune și inteligentă. El este, de asemenea, doctor în medicină, psihiatru și biolog molecular, cu diplome de la Duke University, South Carolina Medical University și MIT.

    https://seed167.bitchute.com/gLxySCErGBJX/odJWiiGqYSUd.mp4

    sursa :
    https://thebigvirushoax.com/total-deaths-from-covid
  • Cosmin32 05.01.2022 18:26
    Dr. Andrew Kaufman

    Dr. Andrew Kaufman este doctor în medicină, psihiatru și biolog molecular, care și-a primit pregătirea și diplomele de la Universitatea Duke, MIT și Universitatea de Medicină din Carolina de Sud. El spune că nu există "viruși" și că "Pandemia globală de coronavirus" este un "eveniment fabricat".

    NU EXISTĂ UN "CORONAVIRUS" - NU EXISTĂ UN "COVID-19"

    Pe lângă tot ceea ce este publicat în cadrul acestui site, videoclipul de mai jos realizat de Dr. Andrew Kaufman oferă dovada științifică absolută că nu există niciun "Coronavirus" - nu există niciun "COVID-19". Acest videoclip poate și ar trebui să fie folosit într-o instanță de judecată pentru a-i urmări penal pe criminalii corupți care au orchestrat HOAX-ul "Coronavirus Global Pandemic".

    Dr. Andrew Kaufman este o ființă umană reală, autentică, cu picioarele pe pământ, onestă, sinceră, iubitoare, plină de compasiune și inteligentă. De asemenea, este doctor în medicină, psihiatru și biolog molecular, cu diplome de la Duke University, South Carolina Medical University și MIT.

    https://seed167.bitchute.com/gLxySCErGBJX/odJWiiGqYSUd.mp4

    Dr. Andrew Kaufman - Teoretizarea "virușilor" ca "exosomi"

    https://seed307.bitchute.com/gLxySCErGBJX/W2nWfneF4pIf.mp4

    sursa :
    https://thebigvirushoax.com/dr-andrew-kaufman
  • Cosmin32 05.01.2022 18:29
    Un denunțător al Telefónica avertizează că banda de 26 GHz din spectrul 5G prezintă un risc pentru sănătate
    30 decembrie 2021

    Denunțătorul Telefónica (ISP) avertizează că lățimea de bandă în spectrul 5G va crește de la 3,6 GHz la 26 GHz și că "corpul uman nu este conceput pentru a rezista".

    Este confirmat de diferite surse oficiale că această schimbare va avea loc în diferite țări din întreaga lume începând cu anul viitor. Acest lucru înseamnă, conform teoriei de mediu COVID-19 prezentată de Dr. José Luis Sevillano și de microbiologul Bartomeu Payeras, că vor exista mai multe cazuri de sindrom acut de radiații, și mult mai grave decât cele pe care le vedem acum.

    Orașul Orwell aduce mai jos această informație importantă pe care La Quinta Columna a împărtășit-o în cea mai recentă emisiune a sa.

    https://rumble.com/vrmusu-telefnica-whistleblower-warns-that-26-ghz-band-of-5g-spectrum-poses-a-healt.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: La Moncloa, "Aprobarea noului tabel național de alocare a spectrului de frecvențe radio. Măsura actualizează condițiile tehnice de utilizare a benzii de 26 GHz."

    În acest moment, suntem în 3,6 GHz.

    "Una dintre benzile prioritare pentru tehnologia 5G, a cărei licitație este una dintre măsurile incluse în Planul de recuperare, transformare și reziliență."

    Așa o numesc ei. De ce guvernele lumii, mai ales cele globaliste, au pe agendă implementarea tehnologiei 5G? Au chiar și facilități fiscale pentru companiile de telefonie și media. De ce se întâmplă acest lucru? Știți deja de ce. Pentru că face parte din foaia lor de parcurs din Agenda 2030.

    Bine, o să lipesc această știre pe canalul Telegram al La Quinta Columna(https://t.me/laquintacolumna). Și o vom cupla cu niște informații confidențiale care ne-au fost împărtășite. Am distorsionat vocea unui lucrător de la Telefónica. O să o împărtășim.

    Denunțătorul Telefónica: Șoptit: Asta nu trebuie să fie arătat nimănui, bine? Uite, ar trebui să fie confidențial. Asta e... Să vedem... Să mergem la pagina interesantă. Bine. Uite, suntem aici, în acest stadiu. Vedeți? Suntem la 3,6 GHz. Vezi?

    Aceasta este emisă doar de antenele amplasate pe clădirile căminelor de bătrâni și de unele antene care ies pe drumurile din orașe, bine? Unde, ei bine...

    Ricardo Delgado: Persoana a spus că sunt pe unele dintre clădirile căminelor de bătrâni, nu-i așa? Amintiți-vă că acest lucru este foarte important, pentru că, în căminele de bătrâni, știți, sunt instalate opt din zece antene. Acest lucru a fost spus și coroborat de către operatorii de antene înșiși și de către Legislația Municipală. Ele sunt amplasate în apropierea căminelor de bătrâni sau de îngrijire. De ce? Ciudat, nu-i așa?

    Unde era populația-țintă a persoanelor care au căzut în special în primul și singurul, până acum, val major? În căminele de bătrâni, nu-i așa? Și asta se întâmpla înainte de vaccinarea antigripală. Noi am analizat deja vaccinul antigripal, care, ca și acesta, conține această toxină radio-modulabilă cu frecvența emisă de aceste antene. O conspirație destul de mare, nu-i așa? Dar este posibil.

    Să continuăm.

    Denunțătorul Telefónica: Întâmplător, mulți oameni ies de pe șosea și fac accidente. Și ei bine, asta e o altă poveste. Dar nu am de gând să intru în asta, pentru că ceea ce am să vă spun este ceea ce se referă la zona mea. Acest lucru se va întâmpla în viitor. Vedeți? 26 GHz. Vedeți? E de peste 5 ori mai mult decât asta. Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva. Și asta se apropie. Asta se apropie.


    Ricardo Delgado: Ei bine, nu știu dacă ați auzit bine. "Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva." Și asta vine. Aceasta este următoarea variantă după Omicron, care a fost mai contagioasă, dar nu a fost mai letală.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram(https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    Un denunțător al Telefónica avertizează că banda de 26 GHz din spectrul 5G prezintă un risc pentru sănătate
    30 decembrie 2021

    Denunțătorul Telefónica (ISP) avertizează că lățimea de bandă în spectrul 5G va crește de la 3,6 GHz la 26 GHz și că "corpul uman nu este conceput pentru a rezista".

    Este confirmat de diferite surse oficiale că această schimbare va avea loc în diferite țări din întreaga lume începând cu anul viitor. Acest lucru înseamnă, conform teoriei de mediu COVID-19 prezentată de Dr. José Luis Sevillano și de microbiologul Bartomeu Payeras, că vor exista mai multe cazuri de sindrom acut de radiații, și mult mai grave decât cele pe care le vedem acum.

    Orașul Orwell aduce mai jos această informație importantă pe care La Quinta Columna a împărtășit-o în cea mai recentă emisiune a sa.

    https://rumble.com/vrmusu-telefnica-whistleblower-warns-that-26-ghz-band-of-5g-spectrum-poses-a-healt.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: La Moncloa, "Aprobarea noului tabel național de alocare a spectrului de frecvențe radio. Măsura actualizează condițiile tehnice de utilizare a benzii de 26 GHz."

    În acest moment, suntem în 3,6 GHz.

    "Una dintre benzile prioritare pentru tehnologia 5G, a cărei licitație este una dintre măsurile incluse în Planul de recuperare, transformare și reziliență."

    Așa o numesc ei. De ce guvernele lumii, mai ales cele globaliste, au pe agendă implementarea tehnologiei 5G? Au chiar și facilități fiscale pentru companiile de telefonie și media. De ce se întâmplă acest lucru? Știți deja de ce. Pentru că face parte din foaia lor de parcurs din Agenda 2030.

    Bine, o să lipesc această știre pe canalul Telegram al La Quinta Columna(https://t.me/laquintacolumna). Și o vom cupla cu niște informații confidențiale care ne-au fost împărtășite. Am distorsionat vocea unui lucrător de la Telefónica. O să o împărtășim.

    Denunțătorul Telefónica: Șoptit: Asta nu trebuie să fie arătat nimănui, bine? Uite, ar trebui să fie confidențial. Asta e... Să vedem... Să mergem la pagina interesantă. Bine. Uite, suntem aici, în acest stadiu. Vedeți? Suntem la 3,6 GHz. Vezi?

    Aceasta este emisă doar de antenele amplasate pe clădirile căminelor de bătrâni și de unele antene care ies pe drumurile din orașe, bine? Unde, ei bine...

    Ricardo Delgado: Persoana a spus că sunt pe unele dintre clădirile căminelor de bătrâni, nu-i așa? Amintiți-vă că acest lucru este foarte important, pentru că, în căminele de bătrâni, știți, sunt instalate opt din zece antene. Acest lucru a fost spus și coroborat de către operatorii de antene înșiși și de către Legislația Municipală. Ele sunt amplasate în apropierea căminelor de bătrâni sau de îngrijire. De ce? Ciudat, nu-i așa?

    Unde era populația-țintă a persoanelor care au căzut în special în primul și singurul, până acum, val major? În căminele de bătrâni, nu-i așa? Și asta se întâmpla înainte de vaccinarea antigripală. Noi am analizat deja vaccinul antigripal, care, ca și acesta, conține această toxină radio-modulabilă cu frecvența emisă de aceste antene. O conspirație destul de mare, nu-i așa? Dar este posibil.

    Să continuăm.

    Denunțătorul Telefónica: Întâmplător, mulți oameni ies de pe șosea și fac accidente. Și ei bine, asta e o altă poveste. Dar nu am de gând să intru în asta, pentru că ceea ce am să vă spun este ceea ce se referă la zona mea. Acest lucru se va întâmpla în viitor. Vedeți? 26 GHz. Vedeți? E de peste 5 ori mai mult decât asta. Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva. Și asta se apropie. Asta se apropie.


    Ricardo Delgado: Ei bine, nu știu dacă ați auzit bine. "Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva." Și asta vine. Aceasta este următoarea variantă după Omicron, care a fost mai contagioasă, dar nu a fost mai letală.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram(https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    Un denunțător al Telefónica avertizează că banda de 26 GHz din spectrul 5G prezintă un risc pentru sănătate
    30 decembrie 2021

    Denunțătorul Telefónica (ISP) avertizează că lățimea de bandă în spectrul 5G va crește de la 3,6 GHz la 26 GHz și că "corpul uman nu este conceput pentru a rezista".

    Este confirmat de diferite surse oficiale că această schimbare va avea loc în diferite țări din întreaga lume începând cu anul viitor. Acest lucru înseamnă, conform teoriei de mediu COVID-19 prezentată de Dr. José Luis Sevillano și de microbiologul Bartomeu Payeras, că vor exista mai multe cazuri de sindrom acut de radiații, și mult mai grave decât cele pe care le vedem acum.

    Orașul Orwell aduce mai jos această informație importantă pe care La Quinta Columna a împărtășit-o în cea mai recentă emisiune a sa.

    https://rumble.com/vrmusu-telefnica-whistleblower-warns-that-26-ghz-band-of-5g-spectrum-poses-a-healt.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: La Moncloa, "Aprobarea noului tabel național de alocare a spectrului de frecvențe radio. Măsura actualizează condițiile tehnice de utilizare a benzii de 26 GHz."

    În acest moment, suntem în 3,6 GHz.

    "Una dintre benzile prioritare pentru tehnologia 5G, a cărei licitație este una dintre măsurile incluse în Planul de recuperare, transformare și reziliență."

    Așa o numesc ei. De ce guvernele lumii, mai ales cele globaliste, au pe agendă implementarea tehnologiei 5G? Au chiar și facilități fiscale pentru companiile de telefonie și media. De ce se întâmplă acest lucru? Știți deja de ce. Pentru că face parte din foaia lor de parcurs din Agenda 2030.

    Bine, o să lipesc această știre pe canalul Telegram al La Quinta Columna(https://t.me/laquintacolumna). Și o vom cupla cu niște informații confidențiale care ne-au fost împărtășite. Am distorsionat vocea unui lucrător de la Telefónica. O să o împărtășim.

    Denunțătorul Telefónica: Șoptit: Asta nu trebuie să fie arătat nimănui, bine? Uite, ar trebui să fie confidențial. Asta e... Să vedem... Să mergem la pagina interesantă. Bine. Uite, suntem aici, în acest stadiu. Vedeți? Suntem la 3,6 GHz. Vezi?

    Aceasta este emisă doar de antenele amplasate pe clădirile căminelor de bătrâni și de unele antene care ies pe drumurile din orașe, bine? Unde, ei bine...

    Ricardo Delgado: Persoana a spus că sunt pe unele dintre clădirile căminelor de bătrâni, nu-i așa? Amintiți-vă că acest lucru este foarte important, pentru că, în căminele de bătrâni, știți, sunt instalate opt din zece antene. Acest lucru a fost spus și coroborat de către operatorii de antene înșiși și de către Legislația Municipală. Ele sunt amplasate în apropierea căminelor de bătrâni sau de îngrijire. De ce? Ciudat, nu-i așa?

    Unde era populația-țintă a persoanelor care au căzut în special în primul și singurul, până acum, val major? În căminele de bătrâni, nu-i așa? Și asta se întâmpla înainte de vaccinarea antigripală. Noi am analizat deja vaccinul antigripal, care, ca și acesta, conține această toxină radio-modulabilă cu frecvența emisă de aceste antene. O conspirație destul de mare, nu-i așa? Dar este posibil.

    Să continuăm.

    Denunțătorul Telefónica: Întâmplător, mulți oameni ies de pe șosea și fac accidente. Și ei bine, asta e o altă poveste. Dar nu am de gând să intru în asta, pentru că ceea ce am să vă spun este ceea ce se referă la zona mea. Acest lucru se va întâmpla în viitor. Vedeți? 26 GHz. Vedeți? E de peste 5 ori mai mult decât asta. Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva. Și asta se apropie. Asta se apropie.


    Ricardo Delgado: Ei bine, nu știu dacă ați auzit bine. "Corpul uman nu este proiectat să reziste la așa ceva." Și asta vine. Aceasta este următoarea variantă după Omicron, care a fost mai contagioasă, dar nu a fost mai letală.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram(https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    https://www.orwell.city/2021/12/26-GHz.html
  • Cosmin32 05.01.2022 18:32
    Nano-rețele electromagnetice în banda TeraHertz
    5 ianuarie 2022

    Urmând linia de cercetare care leagă banda de 26 GHz a spectrului 5G de capacitatea de multiplicare pe care o are grafenul, La Quinta Columna a găsit noi articole științifice care adaugă factorul de inoculare a microtehnologiei și nanotehnologiei.

    În următorul extras pe care Orwell City îl aduce astăzi, biostatisticianul Ricardo Delgado și Dr. Sevillano comentează subiectul.

    https://rumble.com/vrylrj-electromagnetic-nanonetworks-in-the-terahertz-band.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: Este acesta care spune: "Fundamentele nanorețelelor electromagnetice în banda terahertz". Observați cum este menționată din nou banda terahertz. De ce terahertz?

    Vă amintiți acele articole pe care le-am văzut în care grafenul absoarbe radiația și o multiplică cu trei lungimi de undă. Adică, de până la 1000 de ori mai mult. Creșterea până la acea bandă Terahertz, mai exact.

    Amintiți-vă de efectul de câmp al tranzistorului din grafen. Adică, mai exact, la 26 GHz -care este lățimea de bandă care va funcționa în curând-, fac ca tranzistorii cu efect de câmp sau efectul de multiplicator de frecvență al grafenului să fie optim.

    Aici, se spune: "Nanotehnologia oferă un nou set de instrumente comunității inginerești pentru a proiecta componente la scară nanometrică cu funcționalități fără precedent. Integrarea mai multor nanocomponente într-o singură entitate va permite dezvoltarea de nanomasini avansate. Nanorețelele, adică rețelele de nanomașini, vor permite o multitudine de aplicații în domeniile biomedical, de mediu, industrial și militar. Până în prezent, încă nu este clar cum vor comunica nanomașinile."

    Să vedem când a fost scris acest articol. În 2013, bineînțeles.

    "Prin urmare, este nevoie de o nouă tehnologie wireless pentru a permite această paradigmă."

    Cum ar fi tehnologia wireless Bluetooth, de exemplu. Ca un exemplu.

    Ei bine, aici se spune: "Acestea includ o modulație nouă bazată pe transmiterea de impulsuri lungi de femtosecunde, noi coduri cu greutate redusă pentru prevenirea erorilor de canal în nanorețele, o nouă schemă de detectare a simbolurilor la nanoreceptor..."

    Totul (este "nano").

    "Nanogeneratoare piezoelectrice și un nou protocol de control al accesului la mediu adaptat la banda terahertz."

    De exemplu, protocolul de adrese MAC. Este un articol foarte interesant. Îl las pe Telegram.

    Dr. Sevillano: Toate acestea te fac să crezi că acești oameni au nevoie de toată această tehnologie pentru a elabora semnalele. Pentru că, așa cum am mai spus, grafenul brut amplifică energia și atât. Nimic altceva.

    Adică, atât cea pe care o primește de la biologia ta, cât și cea pe care o poate primi de la antene. Doar amplifică, atâta tot. Dar când pui toate aceste tipuri de microcircuite și nanocircuite, le faci să genereze informații.

    Și mă întreb, ce vor să știe de la noi? Sau ce vor să inducă în noi cu asta? Ce vor să obțină de la noi?

    Ricardo Delgado: Corect, pentru că pe de o parte... Pe de o parte, ei obțin informațiile din cartografierea ființelor umane. Iar pe de altă parte, există, de asemenea, o emisie de semnale.

    Dr. Sevillano: Exact.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram(https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    https://www.orwell.city/2022/01/terahertz.html
  • Cosmin32 05.01.2022 18:32
    Rafael Yuste și neuromodularea
    20 decembrie 2021

    Legea privind drepturile neurologice este deja o realitate în Chile și, cel mai probabil, se va extinde în curând și în alte țări.

    Această lege este direct legată de nanotehnologia injectată cu fiecare doză de COVID și de implementarea 5G la scară globală.

    Președintele Chile a menționat în repetate rânduri că această tehnologie va face posibilă "inserarea de gânduri și sentimente" în oameni.

    Principalul promotor al acestei legi, neurologul spaniol Rafael Yuste, este prezentat acum în reviste ca un "protector al creierului". Când, în realitate, el este doar un alt fals mesia.

    La Quinta Columna a comentat acest fapt distopic în cea mai recentă emisiune a sa, iar Orwell City aduce cuvintele lor.

    https://rumble.com/vr3psp-rafael-yuste-and-neuromodulation.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: Uite, José Luis. Am vorbit deja mult aici, în profunzime, despre cercetările pe care La Quinta Columna le-a continuat odată ce am descoperit oxidul de grafen introdus în fiole. Și este vorba despre scopul final al operațiunii. Care se îndreaptă spre domeniul neuromodulării. În cadrul domeniului neuroștiințelor. Astăzi vom vorbi despre Rafael Yuste, întrucât acest tip, departe de a se ascunde, se arată și apare într-o revistă. El a fost supranumit "Gardianul creierului" în revista El Semanal. Acesta este cel care a fost...

    Dr. Sevillano: Bineînțeles. Bineînțeles că da. Stalin a fost pe copertă în '42 în Times, iar Adolf Hitler în '38 sau '39. Adică, cei mai mari criminali sunt puși pe coperta marilor reviste. Așa se întâmplă. Când vor să te omoare, creează un erou dintr-un răufăcător. Și, bineînțeles, dacă nu le convine, nici nu pot să vă spun cum vor face pe cineva să arate. Dar când este în interesul lor, te ridică în slăvi și ești pe coperta tuturor ziarelor.

    Ricardo Delgado: Rafael Yuste, "Gardianul creierului."

    Dr. Sevillano: Exact. Îl numesc "Gardianul creierului", când el este cel care a lăsat creierul omenirii în slujba celor mai mari criminali pe care ființa umană îi are acum în umbră. Și, pe deasupra, îl numesc "Gardianul". Așa că vă dați seama cât de cinici sunt acești oameni.

    Ricardo Delgado: Așa este.

    Dr. Sevillano: Exact, ei îl numesc "Gardianul creierului" pe tipul care le-a dat cheia creierului. Tipului care l-a dezvelit. Dacă nu ar fi deschis gura, am fi fost în siguranță acum. Dar, din moment ce a deschis-o, observați, acum "gardianul" este la dispoziția lor. Asta pentru ca nimeni să nu afle ce vă fac, nu-i așa? Acesta este "gardianul creierului".

    Ricardo Delgado: El spune: "În laborator, noi deja gestionăm mințile șoarecilor ca și cum ar fi niște marionete. În zece ani, se va face la fel și cu a ta." Spune că peste încă zece ani, dar ei deja o fac.

    Dr. Sevillano: Este un mincinos. Ascultați-l doar pe președintele Piñera. Domnule Yuste, nu ați vorbit cu Piñera? Cu amicul tău din Chile? Cu cel căruia i-ați spus... Pentru că Piñera nici măcar nu știe ce zi este. Este evident. Trebuie doar să-l asculți când vorbește. Dar tu i-ai spus deja ce ai de gând să faci cu noi, pentru că tu vorbești și te întâlnești cu domnul Piñera, cu ăla cu care ai semnat legea drepturilor neuronale. Și acel domn vorbește despre faptul că deja pot pune experiențe în capul oamenilor. Gânduri.

    El nu primește aceste informații de la tipul de la care cumpără ziarul de la colțul străzii. Nu, nu. Tu i-ai spus asta. I-ai spus asta lui Piñera. Și ați menționat că ați făcut-o cu șoareci? I-ați spus să o facă cu bărbați, femei, copii și bătrâni. I-ați spus că o puteți face cu ființe umane. Deci, domnul Piñera spune că, cu 5G, puteți face toate acestea cu ființe umane. Nu a vorbit despre șoareci. Bineînțeles, sunteți un mincinos și un criminal.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram(https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    https://www.orwell.city/2021/12/yuste.html
  • Cosmin32 05.01.2022 18:33
    26 GHz Tranzistor de grafen
    31 decembrie 2021


    În legătură directă cu informațiile divulgate de un informator al Telefónica(https://www.orwell.city/2021/12/26-GHz.html) către La Quinta Columna (https://www.laquintacolumna.net/) în cadrul programului anterior, banda de 26 GHz din spectrul 5G vizează tranzistorii cu grafene.

    Pe linia cercetării, se presupune că aceasta ar avea o legătură directă cu neuromodularea.


    https://rumble.com/vrorsz-26-ghz-graphene-transistor.html?mref=lveqv&mc=48pz1


    Ricardo Delgado: Xataka. Este o revistă științifică sau tehnologică.

    "5G mmWave este un pic mai aproape: Guvernul datează licitația pentru banda de 26 GHz."

    Știți că aici, în spectrul electromagnetic, va fi emisă de la zero la 300 GHz. Dar există benzi specifice de 750... Scuze, de la 700 MHz, 3,5 GHz, la 26 GHz, în a doua jumătate a anului 2022. Bine?

    Aici se vorbește despre banda de 700 MHz, banda de 3,5 GHz... Dar rămâneți cu cea de 26 GHz. Nu 27, nu 25, nu 24, nu 42, ci 26 GHz. Bine? Acum vei înțelege de ce 26 GHz.

    Ce am spus că este în vaccin? Grafen, nu? Am spus că grafenul... Dar nu o spunem noi. E vorba de știință.

    Grafenul acționează cu fenomenul tranzistorului. Adică multiplică frecvența în același timp cu daunele pe care le provoacă în interiorul corpului, deoarece este toxic sau citotoxic în interiorul corpului. Mai mult, în funcție de radiațiile pe care le absoarbe, această toxicitate este dependentă de radiația respectivă.

    Vreau să vă uitați acum la acest articol, care se referă exact la tranzistorii de grafen de 26 GHz. Exact aceeași frecvență pe care guvernul o va lansa acum în țara noastră, și care va fi lansată peste tot.

    Observați. De ce 26 GHz? Pentru că aceasta este frecvența optimă de multiplicare a semnalului tranzistoarelor de grafenă. Înțelegeți, prin urmare, că 5G și cei 26 GHz ai săi sunt tocmai pentru a face ravagii cu acești tranzistori de grafenă din interiorul corpului? Sau că aceștia acționează ca niște tranzistori? Ce coincidență! La Quinta Columna este lumea coincidențelor. Dar noi rezolvăm și tot felul de mistere.

    Să mai citim puțin din știri. Știrile din decembrie 2008. Nu este o știre, de fapt, ci un articol.

    "Oamenii de știință de la IBM -cei care lucrează cu grafenul- de la Centrul de Cercetare T.J. Waston al companiei au demonstrat funcționarea tranzistoarelor cu efect de câmp din grafen la frecvențe de gigahertzi (GHz)."

    Hei! Giga hertz este exact ceea ce reușesc 5G, 4G, 4G, 4G, 4G, Plus etc., etc.

    "Grafenul, o formă specială de grafit, este format dintr-un singur strat de atomi de carbon împachetați într-o rețea în formă de fagure de miere, asemănătoare cu o plasă de sârmă de pui la scară atomică. Cu un design de poartă de top și o lungime a porții de 150 nm, echipa a obținut o frecvență de tăiere de 26 GHz - pentru ce? - pentru tranzistoarele cu grafen, cea mai mare frecvență raportată până în prezent folosind acest material electronic fără siliciu. Grafenul a atras atenția și activitățile la nivel mondial..."

    În special, a lui Klaus Schwab și a întregii elite.

    "...deoarece proprietățile sale electronice neobișnuite ar putea duce, în cele din urmă, la tranzistoare mult mai rapide. Proiectul este sponsorizat de DARPA."

    Informații militare. Să fim clari. Să fie clar pentru tine.

    "Un avantaj cheie al grafenului constă în viteza foarte mare cu care se propagă electronii în el, esențială pentru realizarea unor tranzistoare de mare viteză și de înaltă performanță."

    Și la ce frecvență? La 26 GHz.

    "Echipa a constatat că frecvența de funcționare crește odată cu diminuarea dimensiunilor dispozitivului."

    Cu alte cuvinte, cu cât dispozitivul este mai mic, cu atât frecvența de funcționare este mai mare. Bine? Micro și nanotehnologie.

    "Și a obținut o frecvență de tăiere de 26 GHz pentru tranzistoarele din grafenă cu o lungime a porții de 150 nm, cea mai mare frecvență obținută vreodată pentru grafenă."

    Adică, 26 GHz. Este o frecvență care merge direct la tranzistori, în acest caz, la materialul numit grafenă care este introdus în interiorul vaccinurilor.

    Încă o dată, puteți vedea că totul merge mână în mână. Pe de o parte, vaccinul care este calul troian cu acel grafen introdus și, pe de altă parte, antenele care emit frecvența de excitație de calitate a oxidului de grafen.

    Știți ce se va întâmpla când vor emite o asemenea calitate de frecvență cu acel grafene pe care îl au toate cele inoculate? Știi, nu-i așa? https://www.orwell.city/2021/12/yuste.html

    Urmăriți Orwell City pe Telegram (https://t.me/OrwellCity). Vă mulțumim că ați citit!

    -Orwellito.

    sursa :
    https://www.orwell.city/2021/12/graphene-transistor.html
  • Cosmin32 05.01.2022 18:35
    Nano-rețea intracorporală

    La Quinta Columna a prezentat un rezumat al nano-rețelei intracorporale care se formează după fiecare inoculare pe care o primește populația. Autorul acestui rezumat este Mik Andersen, proprietarul blogului de cercetare Corona2Inspect, care este un om de știință renumit care a ales să colaboreze cu La Quinta Columna și cu cercetările doctorului Pablo Campra sub un pseudonim.

    Această nano-rețea descrisă de Andersen este cea care ar permite neurostimularea populației prin intermediul unei rețele concepute în acest scop.

    Numeroase indicii confirmă faptul că neuromodularea este scopul real al operațiunii din spatele inoculării globale, de la promulgarea unor legi privind neurodrepturile în unele țări până la structurarea aceleiași nano-rețele descifrate, care ar fi o tehnologie militară foarte avansată.

    Acest rezumat împărtășit inițial în limba spaniolă a fost adus în limba engleză de Orwell City, împreună cu un extras din programul La Quinta Columna în care este prezentată această lucrare.

    https://rumble.com/vqme7i-mac-cinated-intra-body-nano-network.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Ricardo Delgado: Chiar acum, vom vedea un rezumat realizat de un mare om de știință pe care îl vom proteja sub un pseudonim pe care îl cunoașteți deja foarte bine. El a identificat toate imaginile, cu parametri din literatura științifică, luate din analiza vaccinurilor pe care a efectuat-o Dr. Campra. Haideți să le vedem. Haideți să împărțim un ecran. Acum înțeleg că vă uitați la ecran, nu? Uitați-vă acolo. Așa este.

    https://docdro.id/tvx0R9b
    https://t.me/laquintacolumna/14963


    Ei bine, pseudonimul cercetătorului este Mik Andersen. Vom vedea o scurtă prezentare generală a ceea ce sunt rețelele intracorporale. Acum vom vorbi despre nanotehnologie. Mai exact, despre ceea ce încearcă să facă elita. Este viitorul sau scopul acestei operațiuni, în care Elon Musk este o piesă importantă. S-a întrebat cineva vreodată cine i-a dat permisiunea lui Elon Musk pentru ca acesta să poată lansa mii de sateliți în spațiu? El are mână liberă. Aceasta este o parte a obiectivului. Și, de asemenea, parte din planul elitei. Haideți să începem.

    Diagrama rețelei intracorporale. Să ne uităm la această diagramă și, cu ajutorul ei, vom înțelege totul.

    În această diagramă, putem vedea toate componentele care sunt introduse în organism după fiecare inoculare. Împreună, acestea acționează ca o rețea de monitorizare a corpului uman. Și, pe de o parte, după cum spuneam, vorbim despre monitorizare. Cartografierea. Dar poate cel mai îngrijorător lucru este... Acest lucru este deja îngrijorător pentru că ați fost marcați ca niște vite. Dar cel mai îngrijorător lucru este neurostimularea. Adică, amintiți-vă că un router trimite semnale, dar le și primește.

    În acest caz, aceste nanorutere vor trimite informații despre semnele vitale, activitatea cardiacă, atenția, nivelul glicemiei etc. Dar le poți trimite și tu semnale. Iar ca o consecință a trimiterii acestor semnale, pot apărea schimbări în biologie. Sau modificări comportamentale, dacă vorbim de o nano-rețea intra-cerebrală. În acest caz, vorbim despre o rețea intracorporală. Împreună, ele acționează ca o rețea de monitorizare a corpului uman.

    Aceste imagini pe care le vedeți aici sunt extrase, pe de o parte, din literatura științifică și comparate cu vaccinul Pfizer obținut de Dr. Campra prin microscopie optică și electronică. Componente ale nano-rețelei intracorporale. Cele care au fost identificate sunt nanotuburile de carbon și derivații lor, punctele cuantice de grafen, înotătorii de hidrogel, nanoantennele fractale de grafen, nanoruteri sau nanocontrolere, CODEC sau nanointerfața. ÎN REGULĂ? Adică, codificatoare pentru a codifica informațiile în comunicare.

    Amintiți-vă că vorbim despre o tehnologie care este decriptată, dar este o tehnologie militară foarte avansată. Și, bineînțeles, dezvoltată pe la spatele societății civile. De fapt, în spatele a 80% din societatea civilă, care consideră că acesta este un vaccin. Așa că primul lucru, așa cum am spus, este să resetați toate informațiile și să furnizați informațiile corecte, chiar dacă sunt șocante. În topologia nano-rețelei vorbim despre nanonoduri, nanosenzori, nanocontrolere și nanointerfețe. Aceasta este o diagramă rezumativă.

    Follow Orwell City on Telegram (https://t.me/OrwellCity). Thank you for reading!

    —Orwellito.

    https://www.orwell.city/2021/12/nano-network.html
  • Cosmin32 05.01.2022 18:36
    De ce se opun popoarele africane injecțiilor experimentale ale Big Pharma?

    Timothy Alexander Guzman, Silent Crow News - În anii 1900, Germania a fost una dintre principalele puteri europene care a controlat mai multe colonii din Africa, transformând oamenii în subiecți de testare. Printre coloniile Germaniei se număra "Africa de Sud-Vest Germană", care astăzi este Namibia, a existat și Kamerun, care acum se numește Camerun, a existat, de asemenea, "Africa de Est Germană", care acum este formată din Tanzania, Rwanda și Burundi. Africanii își pot aminti ce s-a întâmplat în acele vremuri de colonizare germană, în special cu femeile Herero din Namibia. Din punct de vedere istoric, medicii germani au făcut experimente pe femeile Herero cu "teste de sterilizare" pentru a interzice căsătoriile între rase mixte. În 1996, gigantul Big Pharma Pfizer a efectuat un studiu clinic cu un medicament numit trovafloxacină (Trovan) în timpul unei epidemii de meningită meningococică în Kano, Nigeria. Cobaii aleși au fost 200 de copii nigerieni, 100 dintre copii au primit Trovan, în timp ce ceilalți 100 de copii au primit ceea ce ei considerau "tratamentul anti-meningită standard de aur, ceftriaxona", care este descris ca fiind un "antibiotic cefalosporinic". Ceea ce a fost cinic în legătură cu testele clinice este că Pfizer a dat o doză redusă de ceftriaxonă, astfel încât medicamentul lor Trovan, să se dovedească a fi mai eficient. În 2007, BBC a publicat un articol "Nigeria dă în judecată gigantul farmaceutic Pfizer", în care se spunea că "Nigeria a depus plângere împotriva companiei farmaceutice Pfizer, acuzând-o că a efectuat teste necorespunzătoare pentru un medicament împotriva meningitei". Cu toate acestea, într-o manieră corporatistă fascistă, Pfizer a negat "orice abatere":

    Guvernul cere daune de 7 miliarde de dolari (3,5 miliarde de lire sterline) pentru familiile copiilor care ar fi murit sau au suferit efecte secundare după ce li s-a administrat Trovan. Guvernul statului Kano a depus acuzații separate împotriva Pfizer. Firma neagă orice abatere, afirmând că studiile au fost efectuate în conformitate cu legislația nigeriană și internațională.

    Rezultatele celor 200 de copii nigerieni nu au fost bune, de fapt, oficialii din Kano au declarat că testele s-au soldat cu peste 50 de decese, iar alții au suferit efecte secundare grave, inclusiv deformări fizice:

    Pfizer - cea mai mare companie farmaceutică din lume - a testat antibioticul experimental Trovan în Kano în timpul unei epidemii de meningită care a afectat mii de oameni în 1996. Aproximativ 200 de copii au fost testați. Pfizer spune că 11 dintre ei au murit de meningită, dar oficialii din Kano spun că aproximativ 50 au murit, în timp ce alții au dezvoltat deformări mentale și fizice.

    Guvernul spune că decesele și malformațiile au fost cauzate de Trovan și că copiilor li s-a injectat medicamentul fără aprobarea agențiilor de reglementare nigeriene. Guvernul afirmă că decesele și malformațiile au fost cauzate de Trovan și că copiilor li s-a injectat medicamentul fără aprobarea agențiilor de reglementare nigeriene.

    Byrant Haskins, un purtător de cuvânt al Pfizer la acea vreme, a declarat: "Aceste acuzații împotriva Pfizer, care nu sunt noi, sunt extrem de inflamatorii și nu se bazează pe toate faptele", a declarat acesta pentru agenția de presă Reuters. Haskins a mai spus că studiile "au ajutat la salvarea de vieți". BBC menționase un fapt care este cu siguranță de netăgăduit:

    Alex Last de la BBC din Nigeria spune că acest caz a sporit suspiciunea față de medicina occidentală și față de testele cu medicamente în nordul Nigeriei, iar acest lucru a avut un efect dăunător asupra încercărilor de a convinge întreaga populație să accepte imunizarea împotriva poliomielitei.

    Ca o notă interesantă asupra întregii încercări clinice, Pfizer a declarat că a primit "consimțământul verbal" din partea părinților, dar se pare că Pfizer "a neglijat consimțământul în cunoștință de cauză al părinților pacienților, care erau, oricum, prea stresați pentru a lua decizii raționale", potrivit unui raport Al-Jazeera din 2020.

    Un ultim experiment pe populația africană pe care aș dori să îl menționez a avut loc în 1994 în Zimbabwe, în timpul testelor pe oameni cu AZT, care a fost finanțat de Centrele pentru Controlul Bolilor (CDC) și de Institutele Naționale de Sănătate (NIH). AZT (azidotimidină) a fost dezvoltat în anii 1960 ca o modalitate de a lupta împotriva cancerului, permițând compusului din medicament să se insereze în ADN-ul celulei canceroase pentru a o împiedica să se reproducă, dar testele pe șoareci au dovedit că AZT a fost un eșec. Acestea fiind spuse, medicii americani, în colaborare cu Universitatea din Zimbabwe, au continuat testele cu AZT, practic fără consimțământul informat, care au inclus testarea a 17.000 de femei care, practic, nu au înțeles pericolele testelor pentru a preveni transmiterea HIV/SIDA de la mamă la copil. Rezultatul a fost că peste 1 000 de copii au contractat HIV din cauza experimentelor.

    Mulți africani își amintesc istoria acestor evenimente în care au fost implicate Big Pharma și de aceea se opun vaccinurilor și majorității medicamentelor care provin din Occident. Am dat peste un articol interesant publicat de un blog sponsorizat de Banca Mondială, intitulat "Ce determină ezitarea vaccinului COVID-19 în Africa Subsahariană?", care spune, în esență, că populația africană este sceptică față de injecțiile experimentale Covid-19 din diverse motive, "în timp ce țările africane accelerează implementarea vaccinurilor COVID-19 (coronavirus), se profilează problema ezitării vaccinurilor". Autorii acestui articol, Neia Prata Menezes, Muloongo Simuzingili, Zelalem Yilma Debebe, Fedja Pivodic și Ernest Massiah spun că ezitarea vaccinului se datorează lipsei de injecții experimentale Covid-19, dar în același timp recunosc că nu este singura explicație a ratei scăzute de vaccinare de pe continent: "În Africa, ezitarea trebuie privită în contextul lipsei semnificative de vaccinuri; ezitarea nu explică în totalitate ratele scăzute de vaccinare din Africa. Lansarea lentă a vaccinurilor pe continent se datorează constrângerilor de aprovizionare, problemelor structurale și barierelor logistice". Cu toate acestea, siguranța injecțiilor experimentale, cu efectele sale secundare, sunt principalii factori de ezitare a vaccinării în mai multe țări, potrivit autorilor:

    Într-un sondaj recent realizat în cinci țări de Afrobarometru, șase din zece cetățeni din Benin, Liberia, Niger, Senegal și Togo au ezitat să se vaccineze. În Africa, există mai mulți factori care determină ezitarea în privința vaccinării. Preocupările legate de siguranță, efecte secundare și eficacitate sunt larg răspândite - și sunt observate în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății din Zimbabwe, Ghana, Africa de Sud, Kenya, Sudan și Etiopia.

    Sondajul CDC Africa a observat că respondenții au considerat că vaccinurile COVID-19 sunt mai puțin sigure și mai puțin eficiente decât alte vaccinuri, constatări similare au fost observate în Uganda, Sierra Leone, Rwanda, Mozambic, Burkina Faso, Camerun și Africa de Sud.

    Injecțiile experimentale de la AstraZeneca au fost, de asemenea, menționate, deoarece au fost suspendate în țările europene, iar datele din Africa de Sud au dovedit ineficiența acestora, ceea ce a dus la respingerea vaccinurilor AstraZeneca de către mai multe țări africane. Vestea că vaccinul Johnson & Johnson, care a fost suspendat în SUA din cauza formării de cheaguri de sânge, a creat, de asemenea, o ezitare în ceea ce privește vaccinurile în toată Africa.

    Ceea ce nu este surprinzător în articolul Băncii Mondiale este faptul că acesta pune ezitarea față de vaccinare pe seama "teoriilor conspirației" ca factor favorizant:

    Accesul la social media a facilitat răspândirea dezinformării și a teoriilor conspirației. În studiul CDC Africa, persoanele cu un nivel ridicat de ezitare au fost mai predispuse să folosească social media și să fie expuse la dezinformare. Jumătate dintre cei intervievați în Africa de Sud credeau că virusul era legat de tehnologia 5G. Într-un alt studiu din Africa de Sud, aproximativ o treime dintre cei care ar refuza vaccinul au avut încredere în social media ca sursă principală de informare. Un studiu de mici dimensiuni realizat în Addis Abeba a arătat că ezitarea a fost de 3,6 ori mai mare în rândul celor care au primit informații din social media, în comparație cu cei care s-au bazat pe televiziune și radio

    De asemenea, mulți nu au încredere în oficialii guvernamentali corupți, deoarece, din punct de vedere istoric, aceștia sunt susceptibili la mită din partea guvernelor occidentale și a corporațiilor multinaționale:

    Încrederea în propriul guvern influențează gradul de participare la vaccinare. În Africa de Vest, Afrobarometrul a raportat niveluri ridicate de neîncredere în capacitatea guvernelor de a furniza un vaccin sigur. Cei care nu aveau încredere în guvernul lor erau de cinci până la 10 ori mai puțin predispuși să dorească să fie vaccinați. În Ghana, 40% dintre cei care nu doresc să fie vaccinați au invocat neîncrederea în guvern, în timp ce în Africa de Sud, cei care credeau că președintele face o treabă bună erau mai predispuși să fie vaccinați.

    Multe persoane din Africa, în special din Niger și Liberia, cred că rugăciunea către Dumnezeu a fost mai eficientă decât injecțiile experimentale: "Credințele religioase influențează, de asemenea, acceptarea vaccinurilor. Aproape 90% dintre persoanele intervievate în Niger și Liberia au declarat că rugăciunea a fost mai eficientă decât vaccinul." Un sondaj recent a arătat că "șase țări africane au arătat convingerile religioase ca fiind factori determinanți în ceea ce privește ezitarea". Și cine îi poate învinovăți? Poporul african înțelege că vaccinurile occidentale sunt extrem de periculoase, așa că, pentru ei, rugăciunea către Dumnezeu este mult mai sigură decât administrarea unei injecții experimentale.

    Autorii au subliniat, de asemenea, că mulți cred că sunt folosiți ca cobai pentru ceea ce autorii numesc "practici medicale occidentale" și că sunt ținta depopulării:

    Neîncrederea în vaccinurile dezvoltate în țările occidentale nu este o noutate în Africa. Ea își are rădăcinile în istoria practicilor medicale occidentale lipsite de etică de pe continent, unde eforturile timpurii de abordare a bolilor au diminuat încrederea în medicina occidentală și au dus la subutilizarea serviciilor de sănătate. Aproximativ 43% dintre cei intervievați în cadrul studiului realizat de Africa CDC în 15 țări credeau că africanii sunt folosiți ca cobai în testele de vaccinare. Constatări similare au fost observate în RDC; și, un sondaj realizat în 2021 în Addis Abeba, ezitarea a fost asociată cu convingerea că vaccinul era o armă biologică din partea țărilor dezvoltate pentru a controla creșterea populației

    Deci, care este soluția lor pentru a-i convinge pe africani că vaccinurile occidentale sunt sigure și eficiente? Ați ghicit! Ei cred că este nevoie de mai multă propagandă pentru a convinge populația africană să facă injecțiile experimentale:

    Pe măsură ce oferta de vaccinuri crește și campaniile de comunicare se extind, se observă schimbări în ceea ce privește ezitarea. Acest lucru trebuie monitorizat în mod constant pentru a dezvolta strategii de comunicare coerente și eficiente care să răspundă provocărilor reprezentate de noile variante și de opiniile tot mai divergente cu privire la COVID-19 și la vaccinuri continuă să inunde mediile sociale

    Un alt factor pe care trebuie să îl adăugăm și care nu a fost menționat în articolul Băncii Mondiale este utilizarea medicamentelor alternative, cum ar fi Ivermectina și HCQ, așa cum a subliniat Dr. Paul Craig Roberts în "The Triumph of Evil? The Suppression of Ivermectin and HCQ in Support of the COVID Vaccination Catastrophe' care a spus: "acum apar dovezi de la cercetători japonezi că în țările din Africa unde oncocerculoza sau cecitatea râurilor este endemică, Ivermectina este distribuită populației pentru a preveni sau vindeca infecția. În aceste țări, practic nu există Covid".

    Poporul african este unul dintre cele mai treze popoare de pe Pământ în ceea ce privește orice formă de medicină care provine în principiu din Occident. Ei înțeleg care sunt pericolele din spatele agendei pe termen lung a Big Pharma, deoarece acel continent a experimentat viața prin secole de colonizare europeană.

    https://silentcrownews.com/?p=7106
  • Cosmin32 05.01.2022 18:37
    Studiu privind electromagnetismul persoanelor vaccinate

    Studiu efectuat în Luxemburg: În grupul de persoane vaccinate, 29 din cele 30 de persoane intervievate au manifestat atracție față de magnet. Adică, magnetul a aderat la pielea lor

    De Mamer și Amar Goudjil
    Global Research, 02 ianuarie 2022


    Studiu realizat de Forumul European pentru Vigilență în domeniul vaccinurilor

    ***

    În ultimele câteva luni, sute de videoclipuri de amatori au apărut pe toate rețelele de socializare cu persoane care au devenit vizibil electromagnetice în urma vaccinării.

    După ce mai mulți dintre membrii noștri au ridicat numeroase întrebări cu privire la acest "presupus" efect electromagnetic la subiecții vaccinați, asociația noastră a decis să se intereseze concret de acest subiect intrigant.

    Această anchetă, de natură pur statistică și sociologică, cu privire la acest presupus efect electromagnetic, care face obiectul prezentului raport, ridică cel puțin trei întrebări importante:

    Este adevărat că oamenii prezintă un efect electromagnetic după vaccinare?
    Dacă da, este adevărat că numai persoanele vaccinate prezintă acest efect?
    Ce este de fapt injectat în indivizi sub calificarea de vaccin care provoacă acest efect?

    Pentru a încerca să răspundă la aceste întrebări, ancheta a fost încredințată domnului Amar GOUDJIL, trezorier al asociației și membru responsabil cu problemele demografice și sociologice.

    Prezentarea parametrilor sondajului:

    În scopul unei finalizări rapide, s-a decis:

    Că va fi intervievat un panel de 200 de persoane care locuiesc sau lucrează în Luxemburg.
    Acest panel va fi împărțit în două grupuri. Primul grup va fi compus din 100 de persoane vaccinate în Luxemburg și al doilea din 100 de persoane nevaccinate, în scop de comparație.
    Fiecare dintre aceste grupuri ar trebui să aibă 50 de femei și 50 de bărbați.
    Că doar persoanele active ar fi selectate pentru a participa la studiu, datorită faptului că acestea sunt mult mai constrânse de vaccinare decât persoanele inactive.
    Că locația studiului ar fi centrul comercial Belle-Étoile și route d'Arlon din Strassen.
    Prin urmare, variabilele reținute ar fi sexul, vârsta, ocupația, numărul de injecții, originea farmaceutică a injecțiilor, data injecțiilor, atracția magnetică, emisia-recepția unui câmp electric și orașul de reședință al respondentului.
    De asemenea, trebuie remarcat faptul că, din motive practice, vor fi intervievate doar persoanele care poartă îmbrăcăminte cu mâneci scurte sau fără mâneci.

    Prezentarea metodei de abordare și de execuție:

    Intervievatorul se prezintă persoanelor, prezintă asociația și apoi introduce sondajul.

    "Bună ziua, doamnă sau domnule, îmi cer scuze că vă deranjez, dar numele meu este Amar GOUDJIL, lucrez pentru Forumul European pentru Vigilența Vaccinală (EFVV) și în prezent realizez un sondaj statistic și anonim asupra persoanelor vaccinate și nevaccinate care locuiesc în Luxemburg." ... "Este un sondaj privind informațiile potrivit cărora persoanele vaccinate prezintă efecte electromagnetice, iar la EFVV încercăm să aflăm care este realitatea observată".

    Intervievatorul îi întreabă apoi pe respondenți dacă ar fi dispuși să participe la sondaj pe bază de voluntariat.

    "Vă rog să ne acordați câteva minute și daca ați fi interesati să participați la sondajul nostru? ".

    Intervievatorul explică apoi intervievaților interesele sondajului și le prezintă persoanelor intervievate subiectul, oferindu-le un magnet pe care îl lipește, prin efect magnetic, de un obiect metalic (stâlp, mașină etc.). El explică apoi că magneții nu aderă la oameni și că ei aderă doar la obiecte metalice, dar că au fost primite informații care susțin că persoanele vaccinate generează o atracție față de magnet deoarece au fost vaccinate.
    Intervievatorul îl întreabă apoi pe respondent dacă este dispus să joace jocul și să aplice magnetul în locul unde a fost injectat.
    Când magnetul se lipește de pielea de pe umăr, intervievatorul îi cere apoi respondentului să lipească magnetul pe celălalt umăr.
    Apoi, intervievatorul îl întreabă pe respondent dacă este dispus să i se pună pe umeri un tester de câmp electric și magnetic (marca Meterk, model MK54), explicându-i că asociației noastre i-au fost raportate și informații conform cărora persoanele vaccinate generează și ele câmpuri electrice.
    Intervievatorul continuă discuția și continuă să răspundă, pe cât posibil, persoanelor intervievate care sunt interesate de experimentul realizat și de rezultatele sondajului.


    Prezentarea sumară a rezultatelor pentru săptămâna de studiu cuprinsă între 1 iunie și 5 iunie 2021:

    Particulele de oxid de grafen din "vaccinurile" de ARNm Covid care provoacă magnetism?

    Doar 30 de persoane vaccinate și 30 de persoane nevaccinate au fost în cele din urmă intervievate, în timp ce obiectivul era de a intervieva 100 pentru primul grup și 100 pentru cel de-al doilea.
    Condiția privind distribuția pe sexe a fost îndeplinită. În fiecare grup, au fost intervievate 15 femei și 15 bărbați.
    În grupul celor nevaccinați, din cele 30 de persoane intervievate, numărul persoanelor care au manifestat atracție față de magnet a fost 0 (zero). Prin urmare, experimentul s-a încheiat aici pentru acest grup.
    Pe de altă parte, în grupul vaccinat, 29 din cele 30 de persoane intervievate au manifestat atracție față de magnet. Adică, magnetul a aderat la pielea lor fără dificultate.
    Dintre aceiași 29 de indivizi, la 22 dintre ei magnetul a aderat doar pe un umăr și doar pe zona de injectare. Aceste 22 de persoane sunt cele care au primit o singură injecție. Celelalte 7 persoane din același grup au magnetul care aderă pe ambii umeri.
    În acest grup, cunoscut sub numele de grupul de persoane vaccinate care trăiesc sau lucrează în Luxemburg, se pare că:
    17 au primit cel puțin o injecție de la Pfizer
    7 au primit cel puțin o injecție de la Astra Zeneca
    3 au primit cel puțin o injecție de la laboratorul Moderna
    3 au primit o singură injecție de la Johnson & Johnson
    6 au primit ambele injecții de la Pfizer
    1 a primit cele 2 injecții de la Astra Zeneca
    1 a primit cele 2 injecții de la Moderna
    Două dintre persoanele din acest grup, o asistentă care lucrează la CHL și care a fost una dintre primele vaccinate și un analist financiar, au prezentat emisii de câmp electric total anormale. În cazul asistentei, a fost realizat chiar și un filmuleț video care arată valorile emise de tester în zona din jurul umărului stâng. În cazul analistului, valorile emise de tester au fost aproximativ aceleași, dar individul și-a încheiat brusc participarea.
    Dintre cei 30 de respondenți din grupul vaccinat, 29 locuiesc sau lucrează în Strassen. Doar 1 locuiește în Metz, dar lucrează în Strassen.
    Se pare că persoanele care au fost vaccinate mai devreme în cadrul programului guvernamental de vaccinare sunt mult mai electromagnetice decât persoanele care au fost vaccinate mai recent. Magnetul aderă mai repede și rezistă mai bine decât la persoanele proaspăt vaccinate.

    Ar trebui efectuate măsurători mai precise în legătură cu această ultimă constatare.

    Notă: Exercițiul fiind total destabilizator pentru respondenți, nu li s-a cerut în niciun moment să aplice magnetul în altă zonă decât pe umeri. Ar fi fost foarte interesant de știut dacă magnetul a aderat și în zona gâtului, a pieptului, a frunții sau a picioarelor și dacă au aderat și alte obiecte, cum ar fi linguri, foarfeci și smartphone-uri.

    Concluzie:

    S-a constatat că indivizii vaccinați emit un câmp electromagnetic și că, cu cât indivizii au fost vaccinați mai devreme, cu atât mai puternic este câmpul pe care îl emit. Această senzație și apreciere, care este o experiență pur tactilă atunci când magnetul de umăr este aplicat și îndepărtat, ar trebui verificată mult mai precis cu echipamente mult mai precise.
    A fost extrem de dificil să găsim indivizi dispuși să participe la acest experiment extrem de dezorientant.
    Indivizii sunt interesați de experiment din curiozitate, iar apoi, când văd că magnetul se lipește de piele, devin la început dubioși, apoi devin brusc reci. Unii dintre ei devin chiar extrem de nervoși, ba chiar complet șocați.
    Oamenii se întreabă sincer cum poate un magnet să se lipească de pielea lor la fel de ușor cum se lipește de un stâlp de metal.
    Ei cer o explicație, iar investigatorul îi asigură că trebuie să existe o explicație. Ei sunt trimiși înapoi la medicul care i-a sfătuit să facă o injecție.
    O doamnă chiar a plâns și mi-a spus că nu a vrut să fie vaccinată, dar a fost obligată pentru că angajatorul ei a spus că trebuie să o facă pentru că lucrează în contact cu clienții.
    Din discuțiile purtate a reieșit că oamenii nici măcar nu se vaccinează din motive medicale sau de sănătate, din convingere sau de frica bolii, ci adesea în speranța de a reveni la o viață normală și de a putea călători din nou liber.
    În timpul schimburilor, oamenii își exprimă în mod clar consternarea spunând ulterior că sunt luați ca ostatici. Mulți recunosc că această injecție nu este consimțită și că în niciun moment nu li s-au dat explicații raționale, chiar și numai din punctul de vedere al raportului beneficiu-risc. După reflecție și discuții, ei descriu apoi acest act ca fiind: "greșeală, nebunie, scăpare, soluție sau chiar șantaj".

    Acești termeni exacți au fost folosiți frecvent.

    Și în acest caz, ar trebui efectuată o investigație psihosocială pentru a afla motivațiile reale care au determinat persoanele vaccinate să accepte să fie injectate. Ideal ar fi ca toate conversațiile cu persoanele vaccinate să fie înregistrate și filmate pentru o analiză ulterioară.

    Ancheta este oprită din motive de conștiință și de morală, deoarece investigatorul nu mai poate face față neputinței persoanelor ale căror fețe se pietrifică atunci când își dau seama că au fost injectate cu o substanță despre care nu știu nimic.

    Investigatorul, care a studiat în trecut tehnici de management și psihosociologie, se simte foarte inconfortabil în fața acestor oameni care se întreabă ce li se întâmplă.

    Oamenii devin palizi, albi, nervoși, își duc o mână la frunte sau își încrucișează brațele și își ciupesc buza de jos. Unii transpiră din mâini, deoarece sunt văzuți ștergându-le pe șolduri sau pe coapse.

    Aceste efecte și expresii apar de obicei în stări de anxietate, de stres extrem sau de tensiune cu adevărat măsurabilă.

    Pentru respondenți, aceste manifestări fizice necontrolate indică o stare de rău profundă atunci când își dau seama ulterior că este posibil să fi făcut ceva ireparabil.

    Actul de vaccinare fiind un act ireversibil.

    La întrebarea dacă este adevărat că oamenii prezintă un efect electromagnetic după ce au suferit cel puțin un act de vaccinare, răspunsul este afirmativ și da, într-adevăr, indivizii devin electromagnetici cel puțin pe zona de injectare.

    La întrebarea ce se injectează în indivizi care provoacă acest efect, răspundem că este de competența guvernelor și a autorităților responsabile de sănătatea luxemburghezilor să răspundă la această întrebare, deoarece ei sunt cei care au luat decizia grea de a vaccina populația.

    Aici nu vom răspunde pentru responsabilitatea fiecărei părți, dar este cert că dacă nanoparticulele paramagnetice (nanocamere sau bile magnetice) au intrat în compoziția acestor așa-zise vaccinuri, este un pariu sigur că vom auzi foarte repede despre un dezastru sanitar fără precedent.

    Este acum responsabilitatea toxicologilor și a farmacologilor să descopere originile și cauzele acestor efecte atractive asupra subiecților vaccinați și este responsabilitatea garanților sănătății cetățenilor acestei țări să ceară foarte repede deschiderea unei anchete privind compoziția exactă și reală a acestor așa-zise vaccinuri.

    Traducere din franceză de Marie De Plume

    Sursa originală a acestui articol este European Forum for Vaccine Vigilance

    https://www.efvv.eu/news/study-on-the-electromagnetism-of-vaccinated-persons-in-luxembourg
  • Cosmin32 05.01.2022 18:39
    De ce testarea Covid-19 a devenit o mașină de făcut bani. Frauda testului RT-PCR

    De Timothy Alexander Guzman

    Global Research, 03 ianuarie 2022

    Nu există nici o îndoială că modelul de afaceri de astăzi este condus de o campanie de frică în ceea ce privește escrocheria Covid-19. Isteria virusului Corona îi determină pe oamenii care sunt speriați de moarte de numeroasele variante de Covid-19 existente astăzi și care vor exista în viitor să se testeze în momentul în care o nouă variantă este raportată de către mass-media mainstream.

    Toți actorii cheie de la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), de la Institutul Național de Sănătate (NIH), de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de la alte "autorități sanitare" sunt cu toții implicați.

    Testele Covid-19 sau testele RT-PCR reprezintă o mare afacere, nu faceți nicio greșeală în această privință. Este la fel ca scutecele pentru față (ăăă...am vrut să spun măștile pentru față), unde văd oameni care instalează mese care vând strict cutii de scutece pentru față pe stradă.

    Putem spune că, Covid-19 este o nouă industrie a oportunităților de a face bani de tot felul.

    În luna mai a anului trecut, khn.org a publicat un articol interesant intitulat "Testarea Covid s-a transformat într-un câștig financiar pentru spitale și alți furnizori"-https://khn.org/news/article/covid-testing-has-turned-into-a-financial-windfall-for-hospitals-and-other-providers/, în care se arată cum testarea Covid-19 a devenit o mare afacere, de la cei care produc trusele de testare până la cei care oferă testele:

    Spitalele cer până la 650 de dolari pentru un test covid simplu, molecular, care costă 50 de dolari sau mai puțin, potrivit cererilor de rambursare Medicare analizate pentru KHN de către Hospital Pricing Specialists (HPS). Taxele practicate de marile sisteme de sănătate variază între 20 și 1.419 dolari pe test, arată un nou studiu național realizat de KFF. Iar unele spitale de urgență independente percep mai mult de 1.000 de dolari pe test.

    Articolul a menționat că au fost efectuate peste 400 de milioane de teste de când a fost anunțat Covid-19 în 2020:

    Pe măsură ce pandemia intră în al doilea an, nicio procedură nu a fost mai frecventă decât testele pentru depistarea virusului care o provoacă. Volumul gigantic - 400 de milioane de teste și continuă, pentru un singur tip - combinat cu reguli laxe privind prețurile au făcut din acest serviciu o afacere profitabilă pentru spitale și clinici, arată noile date.

    Companiile de laborator au înregistrat profituri record prin perceperea a 100 de dolari pe test. Chiar și prețurile din rețea negociate și plătite de companiile de asigurări sunt adesea mult mai mari decât atât și, conform unei măsurători, au crescut în medie în ultimele luni. Asigurătorii și alți plătitori "nu au nicio putere de negociere în acest joc", deoarece nu există un plafon de preț în anumite situații, a declarat Ge Bai, profesor asociat la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, care a studiat economia testelor. Atunci când tarifele depășesc cu mult costul testelor, "este vorba de un comportament prădător", a spus ea. "Este o escrocherie la preț"

    Unele spitale, de exemplu, New York-Presbyterian Hospital percepe 440 de dolari pentru testele PCR covid-19, deși media națională este de 159 de dolari. Așadar, imaginați-vă profiturile pe care le fac spitalele avide de bani:

    La Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, tariful pentru un test PCR covid de bază este de 480 de dolari. Spitalul New York-Presbyterian indică 440 de dolari ca taxă brută, precum și ca preț în numerar. Aceste sume sunt cu mult peste media națională de 159 de dolari pentru testul de diagnosticare, care a predominat în primul an al pandemiei, la peste 3.000 de spitale verificate de HPS

    Apropo, aceasta nu este o noutate, Reuters a raportat în iulie 2020 "Cum au făcut SUA din testele Covid-19 un dezastru profitabil"-https://www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-diagnostics-breaki/breakingviews-how-u-s-made-covid-19-tests-a-profitable-disaster-idUSKCN24O2XI, sugerând că testarea Covid este o afacere destul de profitabilă, dat fiind faptul că teama de o anumită boală va juca un rol pe termen lung în producerea de clienți permanenți. Iată un extras din Reuters care a relatat despre profiturile anumitor companii care produc kiturile de testare:

    Un pacient american cu simptome Covid-19 este testat, apoi așteaptă peste o săptămână pentru rezultate. Povestea este de acum familiară și uneori tragică. Cu toate acestea, piața bursieră spune o poveste diferită. Acțiunile unor companii precum Quest Diagnostics și Laboratory Corporation of America sunt în creștere. Directorul financiar al Quest, Mark Guinan, a declarat joi că detectarea Covid-19 aduce "marje bune". Cu alte cuvinte, testarea a devenit un dezastru profitabil.

    Laboratoarele comerciale au fost afectate puternic de pandemie, dar valorile lor de piață și-au revenit puternic. La o lună de la maximul de la începutul lunii martie, de puțin peste 15 miliarde de dolari, cea a Quest's a scăzut cu aproximativ o treime, dar acum este de 17 miliarde de dolari. LabCorp și-a recuperat și ea valoarea maximă de 19 miliarde de dolari de dinaintea pandemiei. Diagnosticarea coronavirusului a facut mai mult decât umplut golul lăsat de alte proceduri care au intrat în pauză. Analiștii intervievați de Refinitiv prevăd acum că Quest, care a raportat joi o scădere de 6,4% a veniturilor trimestriale, va câștiga 1 miliard de dolari în acest an - cu peste 10% mai mult decât estimau în urmă cu șase luni.

    Nu e de mirare: testarea este profitabilă. Anul trecut, Quest a obținut în medie venituri de 42 de dolari pe procedură, pe baza cifrelor din declarațiile sale financiare, iar costul mediu de procesare a fost de 29 de dolari. Pentru Covid-19, prețul de bază stabilit de asiguratorul Medicare, susținut de guvern, este de 100 de dolari. Este adevărat că testarea pandemiei este neobișnuit de complicată și mai dependentă de oameni decât alte tipuri de teste. Dar chiar și cu un nivel dublu de cheltuieli normale, pentru a reflecta ciudățeniile și complexitățile suplimentare ale coronavirusului, marja de profit a companiei pentru testele coronavirus ar fi cu o treime mai mare decât cea pe care o generează din activitățile sale obișnuite.

    O ultimă notă importantă de luat în considerare, testul RT-PCR este, în esență, o fraudă care a fost raportată în mod constant de mass-media alternativă și de alte surse.

    La 27 noiembrie 2020, Raportul de revizuire Corman-Drosten(https://cormandrostenreview.com/report/), care a fost elaborat de Consorțiul Internațional al Cercetătorilor în Științele Vieții (ICSLS), a declarat că

    "dacă cineva este testat prin PCR ca fiind pozitiv atunci când se utilizează un prag de 35 de cicluri sau mai mare (așa cum se întâmplă în majoritatea laboratoarelor din Europa & SUA), probabilitatea ca persoana respectivă să fie de fapt infectată este mai mică de 3%, probabilitatea ca rezultatul respectiv să fie un fals pozitiv este de 97%. "

    În concluzie, este o campanie de frică care a creat un flux constant de consumatori speriați de fiecare dată când o nouă variantă este prezentată publicului pentru un produs care practic nu funcționează. Totul este o înșelătorie în domeniul sănătății, o mașinărie de făcut bani, la sfârșitul zilei, este o afacere ca de obicei.

    Timothy Alexander Guzman este un cercetător și scriitor independent, cu accent pe sferele politice, economice, mediatice și istorice. A fost publicat în www.Globalresearch.ca, The Progressive Mind, European Union Examiner, News Beacon Ireland, www.whatreallyhappened.com, EIN News și o serie de alte site-uri de știri alternative. Este absolvent al Hunter College din New York City.

    https://www.globalresearch.ca/why-covid-19-testing-has-become-a-money-making-machine-the-rt-pcr-test-fraud/5766081

    https://silentcrownews.com/?p=7167
  • Cosmin32 05.01.2022 18:40
    Cinci "teorii ale conspirației" care au fost validate în 2021

    Ceea ce a fost cândva catalogat drept "teorie a conspirației" este acum politică guvernamentală

    Anul 2021 a fost martorul unor evenimente dramatice în încercările guvernelor de a "combate COVID". Ceea ce era considerat cândva teorii paranoice, science-fiction sau idei din filme, a devenit parte din viață în ultimul an. În 2020 am experimentat închideri, teste în masă și măști de protecție - și așa a continuat și în 2021. Dar în 2021 au apărut noi măsuri anti-COVID și noi dezvăluiri care au dat dreptate la ceea ce unii numeau teorii ale conspirației, până atunci relegate la periferie pe web.

    Pașapoartele pentru vaccinuri

    Pașapoartele pentru vaccinuri sau pașapoartele de imunitate au fost odată respinse ca teorii paranoice ale conspirației care nu ar fi fost niciodată implementate la nivel național în societățile libere. Dar, după cum am aflat în 2021, numeroși politicieni și factori de decizie politică au respins mai întâi ideea, pentru ca apoi să schimbe direcția și să impună mecanismul invaziv și de control - sub pretextul că vor să deschidă societatea față de blocajele pe care le impuneau anterior. În ciuda lipsei unei baze etice și epidemiologice pentru o astfel de idee, trecerile la vaccin au cuprins lumea în 2021. Prim-ministrul britanic Boris Johnson s-a opus la începutul anului permiselor COVID interne, iar la sfârșitul anului le-a implementat. Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, s-a opus, de asemenea, pașapoartelor de vaccinare, numindu-le "divizorii" la începutul anului, iar ulterior le-a îmbrățișat. O poveste similară s-a derulat în mare parte din lumea dezvoltată, ceea ce a fost cândva trecut drept o teorie a conspirației este acum politică guvernamentală.

    "Taberele COVID"

    Ideea că guvernele plănuiau să construiască tabere de carantină a fost un alt zvon care a circulat în 2020. Teama era că guvernul va reține oamenii, chiar și oameni sănătoși în lagăre de internare - acest lucru a fost trecut sub tăcere de către mass-media și politicieni ca fiind doar o altă "dezinformare". La sfârșitul anului 2020, în legislativul din Ontario, în Canada, au fost ridicate întrebări în legătură cu taberele, de către deputatul Randy Hillier. El a fost huiduit, strigat cu strigăte care îi cereau să se așeze, iar microfonul i-a fost oprit. În Australia, s-a vorbit despre tabere, dar numai pentru călători - oricine spunea că acestea ar putea fi folosite pentru alții era catalogat drept teoretician al conspirației și răspânditor de știri false. Pe măsură ce timpul a trecut, aceste tabere au fost construite și deschise atât în Canada, cât și în Australia. Facilitățile din Canada nu au fost folosite doar pentru călători sau doar pentru persoanele care doreau să se "izoleze voluntar", ci mai degrabă au inclus alți canadieni care au fost reținuți din cauza nerespectării reglementărilor COVID.

    Australia a construit, de asemenea, tabere sub auspiciile de a-i ajuta pe călători să găsească un loc pentru a se izola în mod voluntar, dar apoi a început să rețină cetățeni fără un proces echitabil pentru încălcarea reglementărilor COVID. Au existat cazuri de trei adolescenți care au evadat din șederea lor "voluntară" în tabără după ce au fost reținuți, deși au fost testați negativ pentru COVID. Hayley Hodgson care, într-un interviu, a descris cum a fost reținută sub amenințarea arestării și plasată într-o tabără timp de două săptămâni - deși nu era pacientă COVID. Pentru ca lucrurile să fie și mai dramatice, armata australiană a fost chemată pentru a "ajuta" la transportarea persoanelor în taberele de carantină. Cu detalii încă neclare, aborigenii au făcut un apel la ajutor către comunitatea internațională.

    Ceea ce a început ca o teorie sălbatică la marginea web-ului, a fost ulterior pusă în aplicare și, unii ar putea spune că a fost abuzată de autorități, este acum un fapt - taberele COVID sunt aici. Canada a decis să extindă programul, iar programe similare există în Germania și Noua Zeelandă.

    5G și COVID

    La începutul pandemiei, unii au speculat că COVID nu există, iar boala a fost cauzată și transmisă de 5G - această speculație a fost fără prea mult temei și nu s-a dovedit niciodată a fi adevărată. În același timp, mulți erau îngrijorați de faptul că radiațiile wireless ar putea provoca simptome asemănătoare gripei, similare cu COVID, sau că radiațiile ar putea deprima sistemul imunitar al cuiva, făcând oamenii mai sensibili la COVID. Radiațiile cu microunde au îmbolnăvit oamenii cu simptome asemănătoare COVID? Această afirmație a fost verificată și respinsă ca fiind "nefondată", deoarece nu există "nicio dovadă că 5G este dăunător pentru oameni". BBC, citând un om de știință, a calificat afirmația drept "o prostie totală". Politica COVID-19 a Facebook interzice în continuare astfel de afirmații pe platforma sa.

    Inaintam rapid până în septembrie 2021, când Institutul Național de Sănătate (NIH) a publicat un studiu care confirmă exact acest lucru: "dovezile prezentate aici susțin premisa că WCR [radiațiile de comunicații fără fir] și, în special, 5G, care implică densificarea 4G, ar fi putut exacerba pandemia COVID-19 prin slăbirea imunității gazdei și creșterea virulenței SARS-CoV-2. " În special, a fost "amplificarea disfuncției imunitare, inclusiv imunosupresia, autoimunitatea și hiperinflamarea" și "creșterea Ca2+ intracelular, esențial pentru intrarea, replicarea și eliberarea virală, pe lângă promovarea căilor proinflamatorii". Studiul explică faptul că, cu siguranță, nu este primul studiu care concluzionează că WCR poate provoca daune corporale; "Timp de zeci de ani, cercetătorii independenți din întreaga lume au subliniat riscurile pentru sănătate și daunele cumulative cauzate de WCR [https://bioinitiative.org/, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29655646/]. Dovezile prezentate aici sunt în concordanță cu un mare număr de cercetări stabilite". Din păcate, aceste cercetări nu au influențat încă factorii de decizie politică, în timp ce sistemele de comunicații fără fir continuă să fie implementate în întreaga lume.

    Originile COVID

    Originile COV-SARS-2 au fost simple în ceea ce privește stabilirea - virusul a trecut de la un animal (probabil un liliac) la un om în piața din Wuhan. Aceasta a fost evaluarea făcută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la începutul anului 2020. Pentru a consolida și mai mult teoria originii naturale, un grup de oameni de știință a publicat o declarație fermă în revista The Lancet, în care se spunea că "condamnă cu fermitate teoriile conspiraționiste care sugerează că COVID-19 nu are o origine naturală" și că oamenii de știință "concluzionează în mod covârșitor că acest coronavirus provine din fauna sălbatică". Susținută de cenzura marilor companii de tehnologie, această teorie a fost stabilită ca adevăr de necontestat.

    Până în 2021, afirmația de necontestat a unei origini naturale a început să se destrame. David Asher, care a condus ancheta Departamentului de Stat în această chestiune, a dezvăluit că mai mulți lucrători de la Institutul de Virusologie din Wuhan au fost spitalizați cu o boală foarte asemănătoare cu COVID cu aproximativ o lună înainte ca noul virus să fie identificat. Un studiu a fost scris de Steven Quay și Richard Muller în februarie și raportat ulterior în Wall Street Journal, a examinat secvența de aminoacizi din genomul virusului. Aceștia au constatat că "în întreaga clasă de coronavirusuri care include CoV-2, combinația CGG-CGG nu a fost niciodată găsită în mod natural" și au concluzionat: "Prezența secvenței duble CGG este o dovadă puternică de splicing genetic, iar absența diversității în focarul public sugerează o accelerare a câștigului de funcție. Dovezile științifice conduc la concluzia că virusul a fost dezvoltat într-un laborator."

    În cultura populară, suspiciunea unei scurgeri de informații din laborator a devenit mai acceptabilă după ce președintele Biden a ordonat Agenției Naționale de Securitate o anchetă în acest sens, iar popularul comediant Jon Stewart a apărut în emisiunea The Late Show. Într-un discurs plin de umor a spus că este evident să suspectăm laboratorul, deoarece noul virus a apărut pentru prima dată în același oraș care se întâmplă să găzduiască un laborator care face experimente cu viruși. Dintre cei 27 de oameni de știință care au semnat articolul din Lancet în care se cerea suprimarea teoriei scurgerilor din laborator, s-a constatat că 26 aveau legături cu laboratorul Wuhan în cauză, până la sfârșitul anului editorul Lancet a recunoscut că existau interese concurente semnificative ale autorilor.

    Microciparea oamenilor

    Teorii în jurul noilor încercări ale guvernelor și ale companiilor de tehnologie de a urmări oamenii circulă de zeci de ani. De la COVID au existat două teorii principale care implică conceptul de implantare de microcipuri în oameni. Prima este că vaccinul în sine conține un fel de dispozitiv de comunicare, această teorie nu s-a dovedit a fi corectă. A doua teorie a fost aceea că un card de vaccin sau RFID ar fi implantat în oameni și ar fi folosit pentru a menține sau a restricționa libertatea de mișcare a oamenilor. Această teorie a fost declarată falsă de Reuters în aprilie 2020.

    În noiembrie 2021, autoritățile suedeze au anunțat că vor cere dovada vaccinării pentru a intra în adunări cu peste 100 de persoane. În același timp, o companie suedeză numită DSruptive, care produce microelectronică implantabilă, a găsit o nouă aplicație pentru produsul lor. În loc să aibă asupra sa un permis de vaccinare pe hârtie sau pe o aplicație de smartphone, compania îl va implanta direct în mâna persoanei. Directorul general, Hannes Sjoblad, a explicat cum funcționează procesul într-un scurt videoclip și cum oamenii consideră acest lucru mai convenabil. În prezent, implanturile nu urmăresc locația unei persoane și nu transmit date biometrice care nu au fost puse pe cip. Deși autoritățile au permis ca cipurile implantate să fie folosite ca permis de vaccinare, acestea nu au fost (încă) făcute obligatorii.

    Pandemiile și perioadele de schimbări sociale rapide, trezesc în mod inevitabil suspiciuni și neîncredere cu privire la ceea ce se întâmplă. În timp ce unele teorii ale conspirației rămân teorii și s-ar putea să nu fie niciodată dovedite ca fiind adevărate, anul 2021 a fost martorul unor dezvăluiri foarte importante, considerate cândva îndepărtate și extrem de improbabile, care au devenit o realitate cotidiană.

    Sursa originală a acestui articol este America's Frontline Doctors

    https://americasfrontlinedoctors.org/news/post/five-conspiracy-theories-that-were-validated-in-2021/
  • Cotco-emy 05.01.2022 22:50
    Oxidul de grafen este piesa de baza din toata nebunia asta.Se stie ca prin creșterea nivelului de glutation corpul elimina singur metalele din corp si oxidul de grafen.E varianta cu NAC(n-acetil cisteina) sau varianta naturistă: chlorella 4-6 g/zi + condimentele zilnice coriandru si leurda(Asta e usturoiul sălbatic,dar se poate inlocui cu usturoiul normal),pe o durata de 6 saptamani,apoi pauza 6 luni si se repeta.
    Ati menționat că sub influența 5G,grafenul din corpul injectatului ajunge sa-si mărească banda de frecventa la 26 ghz,deci grafenul din injectati își schimbă forma si devine ceva gen plasa,la nivel nano.

    Intrebare:

    Grafenul modificat in aceasta forma pt frecvență mai poate fi eliminat din corpul injectatului prin creșterea nivelului de glutation?
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 06.01.2022 16:21
    Dr. José Luis Sevillano despre modul în care oxidul de grafen declanșează aritmiile
    26 Septembrie, 2021
    Dr. José Luis Sevillano a explicat cum intervine oxidul de grafen în câmpurile electrice ale țesuturilor cardiace, generând în cele din urmă aritmii. Mai ales la atleți și la persoanele care practică sportul intens sau pentru perioade lungi de timp ( https://www.orwell.city/2021/09/bad-combo.html ).
    De asemenea, el menționează cum prezența câmpurilor electromagnetice agravează situația și poate provoca moartea subită.
    Toate detaliile fenomenului adus în limba engleză de Orwell City ( https://www.orwell.city/ ), mai jos.
    https://rumble.com/vmz72p-graphene-oxide-and-arrhythmias.html?mref=lveqv&mc=48pz1
    Ricardo Delgado: José Luis, foarte bună seara.
    Dr. Sevillano: Bună seara.
    Ricardo Delgado: Spuneam în introducere că am văzut... Ei bine, programul La Quinta Columna, din păcate, devine un șir de... O listă de necrologuri.
    Astăzi am citit știri despre cel puțin nouă cicliști cu vârste de 40, 21 și 24 de ani, unii profesioniști, alții amatori. Dar sunt știri despre sportivi care mor subit ( https://www.orwell.city/2021/09/bad-combo.html ). În câteva cazuri, chiar am coroborat teoria mediului ( https://www.orwell.city/2021/08/COVID-19-environmental-theory.html ) într-un mod foarte concret. Sunt cazuri în care acești oameni au murit chiar în fața unei antene.
    Cu asta, este de înțeles și faptul că acum oamenii încearcă să justifice că sportul deteriorează inima, când întotdeauna ni s-a spus contrariul. A fost antibombă pentru atacurile de cord. Practicarea unor sporturi, atâta timp cât nu era prea mult, lucra sistemul cardiovascular. Îți scădea ritmul cardiac în repaus. Asta știam noi. Dar avem senzația că vor schimba puțina știință pe care o știam ca fiind exactă. O vor schimba în funcție de interesele lor, ceea ce au făcut întotdeauna.
    Dr. Sevillano: Fără îndoială.
    Am sentimentul că grafenul în țesutul de conducere cardiacă este un declanșator de aritmii. Este ca și cum ai purta un fel de pacemaker ciudat pe care, pe măsură ce îl excitezi când faci sport, crești energia pe care este capabil să o ejecte. Și, în cele din urmă, ajunge să genereze aritmii mortale. Acesta este rolul grafenei în cazul sportivilor.
    Adică, pe măsură ce îți accelerezi inima, grafenul este excitat și generează mai multe impulsuri. Deci creează, în orice focar al inimii, un loc în care se va genera o aritmie. Asta este ceea ce îi ucide pe tinerii sportivi. Acelea nu sunt atacuri de cord. Ar putea fi unele, totuși. Am văzut deja câteva imagini.
    Dar, în general, acele morți subite în care nu există dureri în piept sau ceva care să le anunțe sunt aritmii. Și sunt cu siguranță cauzate de grafenul care impregnează țesutul de conducere cardiac și țesutul miocardic. Adică, asta trebuie să genereze focare care, în loc să respecte, să zicem, ritmul impus de natură prin structurile logice ale inimii, generează focare de aritmie.
    În momentul în care exciți grafenul, începi să generezi activitate. Începi să crești și să crești temperatura corpului. Și, în plus, crești activitatea intracardiacă la nivel electric și polarizarea miocitelor și depolarizarea țesutului de conducere. Pe măsură ce creșteți energia, grafena devine excitată și, la rândul ei, generează impulsuri anormale care, la un moment dat, preiau locul impulsului normal. Asta este ceea ce ucide oamenii.
    De aceea ni se spune: "Aveți grijă". Nu faceți sport'. 'Nu faceți sport', pentru că și-au dat seama că oricine face sport este supus morții subite. Și dacă sunt prea multe cazuri, oamenii vor începe să se supere. De aceea vă spun: 'Nu faceți sport. Stai liniștit'. Pentru că îți spun asta pentru a masca situația. Apoi, vei muri în orice moment fără să faci sport. Ceea ce nu vor ei este ca tu să cauți cauza. Pentru că dacă o cauți, o găsești. Dar chestia e că...
    Ricardo Delgado: José Luis, sporturile de anduranță, cum ar fi ciclismul și maratonul, sunt cele în care există mai multă activitate cardiovasculară.
    Dr. Sevillano: Cu cât mai mult timp îți saturi, adică îți activezi inima, cu atât este mai probabil ca grafenul să te afecteze. Un maratonist sau sportivi precum cicliștii rămân activi pentru perioade lungi de timp. Ei merg pe bicicletă sau petrec mult timp alergând. Și cu cât rămân mai mult timp activi, cu atât este mai probabil să genereze o aritmie. Dar și o altă persoană o va dezvolta. O altă persoană care merge într-un ritm mediu pe stradă.
    Ricardo Delgado: Asta voiam să vă spun și eu. Pentru o persoană de 70 de ani, a face sport constă într-o plimbare de dimineață.
    Dr. Sevillano: O plimbare de dimineață. Exact. Țineți cont de faptul că... La aceste persoane, adăugați... La activitatea calorică sau electrică a inimii lor atunci când activitatea lor este crescută, adăugați faptul că trec prin fața unei antene, de exemplu. Ceea ce crește și mai mult... Este o chestiune de energii. Grafenul le multiplică. Iar atunci când tu ești cel care-ți crește temperatura corpului prin exerciții fizice și îți mărești și activitatea electrică, sunt mai multe impulsuri pe secundă. Generezi mai multă capacitate energetică în structurile tale anatomice. Iar grafenul primește toată această energie. Dacă adăugați și o antenă, pe măsură ce acumulează energie, o eliberează. Grafenul nu păstrează nimic. O preia și o trimite în exterior.
    Apoi, pe măsură ce vă creșteți capacitatea de a genera energie prin exerciții fizice și dacă stați, de asemenea, aproape de una dintre aceste antene, energia va ieși undeva. Problema este că, dacă energia iese prin inimă, inima face aritmii. Este pregătită să nu le facă, dar dacă adăugați o toxină magneto-electrică, pa-pa.
    Toată structura ei depinde de buna funcționare a țesutului de conducere care va genera impulsuri electrice cadențiale la un anumit ritm, cu structuri care, dacă una cedează, alta îi ia locul, și apoi alta. Până când, în cele din urmă, dacă niciuna dintre ele nu funcționează, inima este cea care preia controlul la 40 de impulsuri pe secundă. Dar, bineînțeles, inima... Adică masa, miocardul, masa musculară.
    Dar, desigur, dacă adaugi un toxicant... În orice grupare există un toxicant într-un anumit punct în care s-a acumulat mai mult decât în altul, acolo se generează impulsurile. Și asta va crea dezordinea, dezastrul: aritmia mortală.

    Dacă aveți comentarii sau informații pentru La Quinta Columna, atunci puteți consulta site-ul oficial al acesteia ( https://www.laquintacolumna.net/ ). Urmăriți-i pe canalele lor oficiale de pe Telegram ( https://t.me/laquintacolumna ), Instagram ( https://www.instagram.com/laquintacolumnatv/ ), Youtube ( https://youtu.be/QwzIv-sIFck ) și Twitch ( https://twitch.tv/laquintacolumna ). Dacă doriți să îi contactați direct, trimiteți-le un mesaj la: tutoronline@hotmail.es. Nu vă faceți griji în legătură cu bariera lingvistică, ei înțeleg engleza și franceza.

    Nu uitați că Orwell City nu este afiliat cu La Quinta Columna. Acesta este un site dedicat colectării informațiilor importante pe care această echipă de cercetători le livrează (și, de asemenea, de la mulți alții din lumea hispanofonă care fac o treabă excelentă în demascarea plandemului).

    Orwell City rezumă, transcrie, traduce, editează și subtitră videoclipuri pentru ca toată lumea să poată afla despre descoperirea șocantă pe care au făcut-o cu privire la adevăratul conținut al fiolelor de vaccinare.

    Dacă vă plac articolele mele și videoclipurile pe care le găsiți aici și, dacă puteți și aveți chef, puteți face o mică donație ( https://donorbox.org/orwell-city ). Sprijinul tău este întotdeauna mai mult decât apreciat.

    Urmăriți Orwell City pe Telegram ( https://t.me/OrwellCity ). Vă mulțumim pentru lectură!
    -Orwellito.

    sursa articol : https://www.orwell.city/2021/09/arrhythmias.html
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 06.01.2022 16:22
    La Quinta Columna: "Între 98% și 99% din flaconul de vaccinare este oxid de grafen"
    3 Iulie, 2021
    El Gato al Agua ( https://eltorotv.com/programas/el-gato-al-agua ), talk-show-ul național spaniol de politică și actualitate prezentat de José Javier Esparza, a acordat un spațiu în programul său biostatisticianului și fondatorului La Quinta Columna ( https://www.laquintacolumna.net/ ) pentru a comenta raportul oficial intermediar al analizei primei fiole de vaccinare obținute ( https://www.orwell.city/2021/06/vaccination-vial-analysis-explained.html ). Potrivit lui Delgado, La Quinta Columna a mai obținut încă o duzină de fiole de la diferite laboratoare și va continua să le analizeze fără odihnă împreună cu Universitatea din Almeria.
    De-a lungul programului, a uimit pe toată lumea faptul că între 98% și 99% din conținutul fiolelor de vaccinare corespunde oxidului de grafen. După cum au spus, nu este vorba de un vaccin, ci de o doză de oxid de grafen pur în venă.
    Orwell City ( https://www.orwell.city/ ) a rezumat, transcris, tradus, editat și subtitrat videoclipul în limba engleză pentru cititorii săi.
    https://rumble.com/vjd5sf-98-to-99-of-the-vial-is-graphene-oxide-the-main-component-of-the-vaccine-is.html?mref=lveqv&mc=48pz1
    José Javier Esparza: Ricardo Delgado, bună seara. Bună seara. Este o plăcere să vă avem aici, în El Gato al Agua, deși știți că amândoi vom avea probleme mai târziu. Dar, oricum, este o plăcere.
    Ricardo Delgado: Plăcerea este a mea. În primul rând, aș dori să mulțumesc acestui post de televiziune și acestei emisiuni pentru oportunitatea de a prezenta rezultatele preliminare ale studiului.
    Cred că este vital datorită situației în care ne aflăm, în care practic toată lumea pune la îndoială, așa cum am spus, fondul fiolelor de vaccinare. Astăzi, este dificil să te gândești la posibilitatea ca mass-media oficială să spună adevărul. Așadar, în primul rând, după cum am spus, vă mulțumesc.
    Ceea ce am făcut noi este cercetarea pe care ar trebui să o facă oricine. Cumva, dau mereu același exemplu, dar dacă întrebăm ce ingrediente sau despre ele, întrebăm mereu ce ingrediente pot fi într-un hamburger. Atunci, cum să nu știm cu siguranță care este compoziția reală a vaccinului, când conținutul acestuia ajunge direct în venă, nu? Și, de asemenea, de mai multe ori, mai multe doze, probabil până la o treime și o pătrime pe an.
    Toate acestea au început... Așa cum spunea atunci Dr. José Luis Sevillano: "Când vor începe să vaccineze, vom ști cu adevărat ce ar putea injecta". Apoi, așa cum spuneam, toate acestea au început când am văzut fenomenul anomaliei magnetice, un fenomen care a fost negat multă vreme, dar care astăzi a fost deja dovedit. Există milioane de înregistrări video cu oameni care merg în jurul lumii.
    Un fenomen care pentru mult timp a fost negat, dar care astăzi a fost deja dovedit. Există milioane de videoclipuri cu oameni care fac înconjurul lumii. Videoclipuri despre acest fenomen de, hai să îi spunem "pseudomagnetism dobândit după inoculare", dar poate fi dobândit și prin alte căi. Așadar, odată ce am realizat acest studiu epidemiologic de bază, am început să ne întrebăm ce materiale sau nanomateriale pot provoca magnetismul în organism. Și nu doar magnetism, ci care ar putea acționa ca și condensatori de energie, pentru că am măsurat și eu la un multimetru o încărcătură importantă...
    José Javier Esparza: Un moment, Ricardo. Scuzați-mă un moment. Dacă cineva a rămas pe margine pentru că a fost pe Marte în aceste ultime luni, vorbim despre acel fenomen care a umplut internetul, al oamenilor care se vaccinează și care nu se vaccinează care iau micul magnet pe care îl au în frigider și se lipește de ei. Și sunt oameni cărora li se lipesc chiar și linguri. Când, după cum a explicat Kalcker, lingurile nu ar trebui să se lipească pentru că vorbim de oțel inoxidabil și acesta nu are magnetism. Dar este adevărat că se lipesc și cu toții am văzut asta. Deci, atunci, oamenilor li s-a inoculat ceva ce nu știm ce este, iar a întreba despre asta este interzis.
    Ricardo Delgado: Într-adevăr, și nu numai obiectele metalice. Este vorba de un fenomen de inducție electromagnetică în metalul care aderă în apropierea zonei de inoculare. În plus, am constatat că magnetismul se deplasează apoi spre cap. Și acest lucru este foarte important. Cu siguranță pentru scopul pe care îl pot căuta. În plus, se măsoară o diferență de potențial cu un multimetru: persoana devine un supraconductor. Adică, emite și primește semnale. Și când am găsit materialele care pot provoca acest tip de modificări în organism, am început să vorbim despre grafen. Am bănuit că este vorba despre oxidul de grafen, deoarece avea toate caracteristicile pe care persoanele magnetizate le exprimau după inoculare.
    José Javier Esparza: De ce este grafenul rău? Pentru că în fiecare zi mâncăm, bem..., pe scurt, sau ne injectăm (cei care se injectează), introducem în corpul nostru o mulțime de lucruri care nu sunt altceva decât porcării. De ce în mod special grafenul ar putea fi alarmant?
    Ricardo Delgado: Grafenul este toxic, este un produs chimic, un agent chimic toxic. Introdus în organism în cantități mari, provoacă trombi. Provoacă formarea de cheaguri de sânge. Avem toate articolele științifice care să susțină acest lucru. Provoacă sindromul postinflamator, provoacă alterarea sistemului imunitar. Iar atunci când echilibrul redox este rupt, în sensul că există mai puțin glutation de rezervă al organismului decât un toxic introdus, cum ar fi oxidul de grafen, generează un colaps al sistemului imunitar și o furtună de citokine. Cu alte cuvinte, ceva foarte asemănător cu boala la modă, nu-i așa?
    José Javier Esparza: Întreaga boală COVID. Și apoi tu, care deja bănuiai despre ce este vorba, ai luat o fiolă de vaccin și ai dus-o la Universitatea Publică din Almeria.
    Ricardo Delgado: Într-adevăr, totul a fost posibil prin intermediul lui Rafa Navarro (http://t.me/cop225), polițistul a reușit să obțină o fiolă. Ne-am întâlnit la momentul respectiv și am făcut să fie livrată. Am solicitat o prestare de servicii pe care o aveți aici. Factura către Universitatea din Almeria este pentru a analiza conținutul.
    José Javier Esparza: Cred că avem imaginea celei pe care am primit-o și noi. Antetul Universității Publice din Almeria. Este în raport, de fapt. Și aș dori să subliniez că acesta este un raport științific obiectiv al Universității Publice din Almeria. Adică nu vorbim aici de ceva minor, ci de o adevărată analiză clinică. Scuză-mă, Ricardo. Continuați.
    Ricardo Delgado: Într-adevăr. Un profesor universitar ( https://es.linkedin.com/in/prof-dr-pablo-campra-madrid-9350b458 ), cu un doctorat în științe chimice și o diplomă în biologie, s-a ocupat de cercetare. Astăzi există deja mai multe persoane care colaborează cu el, iar acesta a publicat un raport preliminar cu concluzii destul de puternice, deoarece existau dovezi solide ale prezenței derivaților de grafen în eșantion.
    Astăzi știm chiar mai multe, iar în curând vom publica studii complementare care vor face ca acest raport preliminar să fie mai solid. Dar este foarte important: din acest moment nu trebuie să ne oprim, pentru că nu uitați că, comercializarea măștilor de față a fost oprită tocmai pentru că acestea purtau particule de grafenă, atât un tiraj de 500 de mii de exemplare la Madrid, cât și în La Rioja, Castilla-La Mancha etc., într-o mare parte a lumii și în Canada. Știți cu toții că măștile cu nanotehnologie, cum ar fi cele de la Decathlon, și cu simbolul grafenei, sunt în continuare comercializate. Așadar, ceea ce trebuie să ne întrebăm este: dacă măștile au fost retrase pentru că au provocat sau puteau provoca afecțiuni pulmonare prin introducerea toxicului grafenic, cum este posibil ca acesta să fie introdus în flacon? Mai mult, într-o cantitate considerabilă.
    Ceea ce am găsit acolo, conform celor spuse de universitatea care a făcut acest studiu, este că principalul component este tocmai oxidul de grafen și într-o cantitate foarte mică altceva, dar mai ales este oxid de grafen. Și având în vedere că toate persoanele care sunt inoculate cu vaccinul Pfizer, care a fost cel pe care l-am trimis la analiză, dar și Moderna, AstraZeneca, Johnson&Johnson, Janssen, Sinovac, și toate tipurile de vaccinuri capătă proprietăți magnetice, bănuim cu multe indicii că toate conțin mai mult sau mai puțin doze de grafen, de oxid de grafen.
    José Javier Esparza: Ricardo, Pedro Ferré Barbadillo și Carlos Esteban vă întreabă ceva. Pedro.
    Pedro Ferré: Bună seara. Voiam să vă întreb despre acest fenomen al magneților, al magnetismului, trece cu timpul sau persoanele care îl detectează, care îl simt, continuă să îl mențină chiar dacă au trecut luni de zile?
    Ricardo Delgado: Se pare că organismul are o anumită capacitate de a elimina în mod natural oxidul de grafen prin anumite mecanisme imunologice. Odată intrat în organism, acesta acționează ca și cum ar fi un agent biologic ca atare, ca și cum ar fi tocmai SARS-CoV-2. precursor al glutationului. De aceea, bănuim probabil, încearcă să introducă o a doua și o a treia doză. Acum pe cale intranazală. Se vorbește deja despre noi vaccinuri intranazale cu nanoparticule de oxid de grafen. Atât pentru gripă, cât și pentru COVID-19, deoarece în aerosoli este mult mai puternic. Am văzut, de asemenea, studii științifice din februarie până în septembrie 2020 despre un tratament pentru COVID-19 cu N-acetilcisteină, care este un precursor al glutationului. Și, pe de o parte, știm că tocmai N-acetilcisteina sau glutationul în sine degradează oxidul de grafenă. De aceea, credem că probabil am nimerit direct în agentul cauzal sau etiologic al bolii.
    Pedro Ferré: Înțeleg.
    José Javier Esparza: Ricardo, acum o întrebare de la Carlos Esteban.
    Carlos Esteban: Bună seara, bună seara. O să fac pe avocatul diavolului.
    Ricardo Delgado: BINE. Dați-i drumul.
    Carlos Esteban: Universitatea din Almeria examinează acest lucru și stabilește că grafenul este prezent în flaconul pe care l-ați trimis. Și această fiolă, cum știm că este într-adevăr cea a vaccinului? Cum a fost înregistrat procesul de extracție? Sau pur și simplu trebuie să credem?
    Ricardo Delgado: Dacă vor face pe avocatul diavolului, vor încerca probabil să facă apel la ceea ce se numește "trasabilitate" și "custodie". Custodia fiolei a fost făcută de un polițist, Rafa Navarro, iar eu am trimis-o pur și simplu la universitate. Apoi, persoana care a făcut acest studiu o colectează. Universitatea spune: "Origine trasabilitate: Necunoscută"; "Stare de conservare: refrigerată"; "Menținere în timpul studiului: refrigerată"; și "Codificarea problemei probei RD1" (Ricardo Delgado 1), adică eu, bineînțeles.
    Este convenabil să rețineți că flaconul a fost sigilat, bine? Flacon sigilat cu capac de cauciuc și aluminiu intact, cu o capacitate de 2 ml, conținând o suspensie apoasă tulbure de 0,45 ml. "Se efectuează extracția și cuantificarea ARN-ului și se constată prezența microbiologică nanometrică necaracterizată, vizibilă chiar și la microscopul optic." Acestea sunt primele concluzii. Aici și în acest sens, așa cum mă întrebați, ei bine, evident că nu am de gând să pun nimic în probă. Ceea ce facem astăzi este să obținem mai multe probe. De fapt, am mai obținut încă o duzină și vor fi adăugate pentru a face eșantionul mai reprezentativ.
    José Javier Esparza: Bine, am înțeles. José Antonio Fuster?
    José Antonio Fuster: Întrebarea mea este: cum vă simțiți când vedeți toți acești verificatori acolo? Infernal pe internet, Newtral și toți ceilalți? Ei bine, ei spun că aceasta este o farsă. Așa, pur și simplu. Fals. Absolut falsă. Peste tot unde a ieșit la iveală: "Este o farsă."
    Ricardo Delgado: Ei bine, pe mine m-a afectat în mod direct. Acele agenții de verificare pe care mulți dintre noi le cunoaștem deja conținutul pe care îl au și scopul final pe care îl au, pentru că am trăit-o în mod foarte direct la membrii familiei. În mama și în tatăl meu. De fapt, așa mi-am dat seama că ei fuseseră într-adevăr vaccinați. Mă înșelaseră de ceva timp și în cele din urmă au recunoscut. Și nu vorbim doar de linguri și obiecte metalice sau de magneți de neodim sau ferită. Vorbim despre măsurători cu aparate de măsurare a câmpului electromagnetic, magnetometre, teslasmetre, creioane EMF etc. Cu alte cuvinte, nu putem folosi scuza de grăsime, așa cum s-a spus, nici pe cea de transpirație sau orice altă prostie, pentru că nu există un alt cuvânt pentru asta.
    José Antonio Fuster: Am înțeles. Încă o întrebare. Ricardo, ce mai conține vaccinul?
    Ricardo Delgado: Există o mică urmă de ARN care nu corespunde, să spunem, componentei principale. Între 98% și 99% din flacon este tocmai oxid de grafen, adică principala componentă a vaccinului este oxidul de grafen. Deci asta este ceea ce ne îngrijorează, pentru că noi chiar bănuim că AstraZeneca a purtat probabil mai multe doze decât cele care au fost administrate în ultima vreme și de aceea a generat inițial mai multe tromboze.
    Trebuie să ne amintim că oxidul de grafen, ca orice material are ceea ce se numește o bandă de absorbție electronică. Aceasta este o anumită frecvență peste care este excitat și se oxidează foarte repede. Cu alte cuvinte, cu un semnal telefonic de radiofrecvență, poate oscila foarte repede și poate provoca ravagii în doar patru sau cinci ore, așa cum s-a întâmplat în martie și aprilie 2020.
    José Javier Esparza: Cu siguranță ne amintim. Ei bine, Ricardo, vă mulțumesc foarte mult. Ei bine, Ricardo, vă mulțumesc foarte mult. Sper că s-a rezolvat problema internetului pe care ați avut-o cu toate companiile, care este halucinantă. Oricum, suntem fără cuvinte. și, de asemenea, cu Dr. Sevillano, nu-i așa? Nu am reușit să vorbim cu el astăzi pentru a continua discuția despre acest subiect, pentru că pur și simplu trebuie să vorbim despre asta. Adică, evident că se poate discuta, se poate dezbate, nu se poate fi de acord cu privire la concluziile care pot fi trase, cu privire la extrapolări, dar ceea ce sunt fapte concrete sunt fapte obiective care trebuie puse pe masă.
    Ricardo Delgado: Da, bineînțeles. Și ca să ne luăm rămas bun, aș dori să fac apel, în primul rând, la autoritățile sanitare care nu au reacționat încă la fenomenul magnetic. Am cerut o explicație timp de 45 de zile. Nu avem nevoie de ea de la Risto Mejide sau de la cei care verifică faptele. Ele ar trebui să fie date direct de către autoritățile sanitare. Și ca oamenii să meargă la medicul lor pentru a denunța fenomenul: să fie înregistrat în fișa medicală. Bineînțeles că vom acționa în instanță doar cu raportul preliminar pentru ca, cel puțin, aplicând principiul precauției, campania de inoculare să fie oprită imediat și urgent.
    José Javier Esparza: Ricardo Delgado, vă mulțumim foarte mult pentru că sunteți aici în această seară la El Gato al Agua.
    Ricardo Delgado: Vă mulțumesc. Vă salutăm cu drag.

    Începeți să urmăriți La Quinta Columna pe Telegram ( https://t.me/laquintacolumna ), Instagram ( https://www.instagram.com/laquintacolumnatv/ ), Youtube ( https://youtu.be/QwzIv-sIFck ) și Twitch ( https://twitch.tv/laquintacolumna ).
    Nu uitați să urmăriți Orwell City pe Telegram ( https://t.me/OrwellCity ) pentru mai multe știri flash și informații relevante pe care nu le veți găsi în altă parte.
    -Orwellito.

    sursa articol : https://www.orwell.city/2021/07/graphene-oxide.html
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 06.01.2022 16:23
    Efectul oxidului de grafen asupra miocitelor atunci când este stimulat de unde electromagnetice externe
    6 IANUARIE, 2022

    Atunci când este excitat de câmpuri electromagnetice externe, cum ar fi undele emise de antenele 5G, oxidul de grafen provoacă modificări ale ritmului cardiac.
    Așa cum La Quinta Columna ( https://www.laquintacolumna.net/ ) a explicat de ceva vreme, acesta ar fi unul dintre principalele motive pentru care au crescut cazurile de aritmii, atacuri de cord și accidente vasculare cerebrale ( https://www.orwell.city/2021/09/arrhythmias.html ) .
    Mai multe detalii în noul videoclip pe care Orwell City ( https://www.orwell.city/ ) l-a pregătit pentru astăzi.
    https://rumble.com/vs0ro9-effect-of-graphene-oxide-on-myocytes-when-stimulated-by-external-electromag.html?mref=lveqv&mc=48pz1
    Ricardo Delgado: Să urmărim acest videoclip, José Luis. Este foarte scurt, deși este foarte ilustrativ, deoarece are legătură cu ceea ce am discutat de mai multe ori. Celule cardiace. Miocite. Îmi amintesc că sunt de la șobolani, mai exact. Celulele lor au fost impregnate cu acest material. Cu oxid de grafen. O să vedeți ce se întâmplă când este excitat cu microunde. Extern.
    Să vedem ce se întâmplă cu aceste celule. Aici, vă uitați la bătăile inimii. Acum, există o excitare a materialului. Și observați cum se schimbă modelul cardiac. Se declanșează o aritmie, nu-i așa?
    https://blogger.googleusercontent.com/img/a/AVvXsEivxJEExhonS0qKmWEMlVLuC_9DHHLzWkKc0LnZWvS0DLFBVw21aI5hNxVeRtOn8qUZUwT-53vKanY8ksp4jOrddO0yRnWpYPaCU2cRMIi9-C_NmSKs-8Ltl7MXfPTtrQWsvQqa8EsibEiPHboTYA41ewghifUS9w8GY-tVNfz_k4fiNoiSwbRtO3F5vg=w640-h482
    Dr. Sevillano: Schimbă ritmul de descărcare. Aceste celule se depolarizează spontan la o anumită rată sau între 60 și 100. Sau cam așa ceva. Dar când ceva le excită... Bang, bang! Se descarcă, se depolarizează mai repede.
    În acest caz, grafenul s-a "lipit" de ele. Și ce le face grafenul? Le polarizează mai repede. Și asta se întâmplă în momentul în care grafenul este excitat, nu înainte.
    Grafenul era pe peretele inimii, dar atâta timp cât nu este excitat din exterior, grafenul lipit de peretele inimii este inert. Nu face nimic. Asta până când un semnal care vine din exterior îl excită. Asta înseamnă că acel semnal face ca grafenul să absoarbă energie. Iar energia absorbită este trimisă către peretele miocitului. Și când este trimisă la perete, miocitele se depolarizează ( https://www.orwell.city/2021/09/arrhythmias.html ) . Canalele de calciu și potasiu, printre altele, sunt deschise. Tot ceea ce reglează diferența de potențial de membrană de o parte și de alta. Aceasta este electrofiziologia.
    Dar nici Carvallo, nici celălalt medic nu știu despre toate acestea. Și ce vor ști ei? Și pentru ce? Nu sunt interesați. Nu sunt interesați de aceste fenomene. Pe ei îi interesează ceea ce este cel mai simplu. Nu-i faceți să gândească. Săracele suflete! Au studiat deja destul, timp de șase ani și mai mult în doctorate, dacă au unul, etc... Au studiat destul. Sau mai bine zis: au memorat. Pentru că nu știu în ce măsură și-au folosit creierul când au privit panorama.
    Ricardo Delgado: Nojasafe aici ne spune: "De aceea au spus că, cancerele vor crește în 2022." "Pentru că, chiar dacă nu ți se injectează grafen, acea creștere a lățimii de bandă la 26 GHz la jumătatea anului 2022 va provoca cancer la majoritatea dintre noi." Sigur că da.
    Dr. Sevillano: Este o posibilitate. Țineți cont de faptul că materialul este excitabil. Dacă se excită, creează probleme cu radicalii liberi, care sunt agenți cancerigeni. Grafenul, în sine, este doar un mediator al daunelor. Problema este că acesta generează molecule alterate. Le distruge. Creează defecte în biomoleculele care sunt cele care, în cele din urmă, declanșează probleme în biologia celulei. În cele din urmă, ele degenerează orice. Dar se spune că nu se întâmplă nimic, nu-i așa?
    Ricardo Delgado: Cineva ar putea spune...
    Dr. Sevillano: Îmi pare rău. Continuați.
    Ricardo Delgado: José Luis, cineva ar putea spune: "Ei bine, dar grafenul este în inimă. A fost pus acolo". Chestia este că, odată intrat în corp, grafenul se duce la inimă. Pentru că acolo se găsește cea mai mare activitate electrică. Amintiți-vă că este un supraconductor. Și va avea afinitate în zonele în care există o conductivitate electrică mai mare. Afinitate pentru câmpurile electromagnetice.
    Dr. Sevillano: Inima are o capacitate și un potențial energetic mult mai mare decât creierul. Curios. Din punctul de vedere al generării de câmpuri electromagnetice biologice, inima însăși are un câmp care este de două sau trei sute de ori mai puternic. Câmpul electromagnetic generat de inimă este mai mare decât cel al creierului.
    Nu fiți surprinși de ceea ce se întâmplă cu jucătorii de fotbal și cu alți sportivi (https://www.orwell.city/2021/09/bad-combo.html) . Unde se concentrează activitatea electrică a acestor oameni? Unde se află? În inimile lor. De aceea, primii care cad... Canarii din mina de cărbune au fost, în acest caz, fotbaliștii. Ei v-au dat semnalul care să vă facă să spuneți: "La naiba!".
    Cei care muncesc (inima) cel mai mult cad. Ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu acești oameni? Ei bine, ei sunt primii care excită materialul. Cel mai probabil.
    Follow Orwell City on Telegram ( https://t.me/OrwellCity ) . Thank you for reading!
    —Orwellito.
    sursa articol : https://www.orwell.city/2022/01/myocytes.html
  • Cotco-emy ► Cosmin32 07.01.2022 18:09
    Ok,am inteles.Deci,prin creșterea nivelului de glutation,corpul elimina oxidul de grafen,indiferent cum ar fi,care are loc preferat de depozitare inima,dar ar fi de preferat ca injectatul in primul rand(ca injectatii sunt mai vulnerabili si pot muri subit)si noi ceilalti sa nu stăm în raza de acțiune a antenelor 5G.
    Asta unde ar putea fi...cred ca la sat,ca orasele au antene pe bulevarde din bloc in bloc,nu stiu daca or fi 5G sau sunt tot alea vechi 4G...
    Multumesc Cosmin pt detalii:)
    Cele bune!
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 11.01.2022 16:12
    La Quinta Columna: "N-acetilcisteina, precursor al glutationului, reduce și oxidează oxidul de grafen

    4 iulie 2021

    După cum s-a afirmat în articolele anterioare, La Quinta Columna continuă să avanseze în cercetările sale privind modul în care poate ajuta organismul să elimine excesul de oxid de grafen înainte ca acesta să provoace complicații trombotice și cardiovasculare.

    Mai exact, în interviul realizat ieri de canalul La Caja de Pandora cu Ricardo Delgado, a fost abordat acest subiect. El a fost întrebat direct ce tratamente există pentru persoanele care doresc să scape de acest material toxic.

    Orwell City vă oferă mai jos videoclipul cu răspunsul biostatisticianului Ricardo Delgado.

    https://rumble.com/vjeajx-la-quinta-columna-n-acetylcysteine-precursor-of-glutathione-reduces-and-oxi.html?mref=lveqv&mc=48pz1

    Carlos (La Caja de Pandora): Doresc să profit de această ocazie pentru a vă întreba despre propunerile pentru cei care sunt infectați de acest presupus virus, indiferent de unde provine.

    Ricardo Delgado: "Da, ei bine, ceea ce am descoperit este că, din februarie 2020 până în septembrie 2020, COVID-19 a fost tratat, în afară de ivermectină și hidroxiclorochina, în principal cu N-acetilcisteină și, de asemenea, cu glutation direct. De ce? Acum înțelegem foarte bine de ce a funcționat. Și priviți cum a funcționat: a funcționat prin inhibarea sau reducerea furtunii de citokine; inhibarea sindromului postinflamator. Adică, reducându-l, eliminând fenomenul coagulant trombotic. Atunci când aveți un medicament, un medicament sau un supliment - pentru că este un supliment alimentar - care acționează asupra tuturor simptomelor și tabloului clinic al bolii, este tocmai pentru că acționează asupra agentului etiologic care provoacă boala.

    Ceea ce am descoperit noi este că glutationul reduce și oxidează, adică elimină oxidul de grafenă. De aceea, suntem convinși că tocmai oxidul de grafenă a fost cauza bolii COVID-19 care a fost introdusă, în tăcere și pe furiș, în campania antigripală din 2019 la nivel global. Și au provocat, cu licitația electromagnetică ulterioară pe care toată lumea o cunoaște -cu celebra pornire a 5G, a testelor- boala la modă.

    Amintiți-vă cu toții că toate acestea s-au întâmplat la Wuhan, iar la Wuhan nu a existat nici un pangolin, nici o supă de liliac, nici o chinezoaică -cum ni s-a spus în emisiunea lui Iker Jimenez, sau Freaker Jimenez, cum îl știți deja- care a scăpat dintr-un laborator cu un virus. Pentru cei care au crezut că e ceva mai tras de păr, ei bine, a fost ceva mult mai simplu.

    La sfârșitul lunii noiembrie 2019, au apărut primele cazuri de COVID-19 adevărat, unde chinezii au suferit dispnee și au căzut la pământ. Aceștia cădeau toți deodată în mijlocul străzii. O persoană bolnavă nu se află pe stradă, ci acasă, în pat. Dar acest lucru este atât de letal - și când spun "letal" mă refer la radiații - încât dacă au fost marcate anterior cu vaccinul antigripal, probabil că, prin introducerea oxidului de grafenă în corpul lor, în doar câteva minute nivelul de glutation al persoanei scade drastic și leșină, pentru că avem în organism o rezervă naturală de glutation, iar acum să facem câteva precizări.

    Când glutationul este ridicat nu avem nicio problemă, dar când oxidul de grafenă depășește glutationul în echilibru, acesta provoacă colapsul sistemului imunitar și declanșează o furtună de citokine. Și cum depășește oxidul de grafenă glutationul? Ei bine, prin excitare electronică. Adică îl bombardează, îl oxidează mai rapid, iar balanța dintre oxidanți și antioxidanți din organism este mult mai mare pentru primii, declanșând astfel rapid boala.

    Și prin apăsarea unui mic buton care activează 5G-ul, de aceea știu când vine un val, al 2-lea, al 3-lea... Varianta Delta, varianta Lambda... Varianta Delta este următoarea activare a antenelor 5G, și de aceea trebuie să fim atenți. Apoi, observați că nivelul glutationului este scăzut tocmai de la 65 de ani încolo, la această vârstă rezervele de glutation scad drastic. Și care este populația cea mai afectată de COVID-19? Ei bine, este în principal populația vârstnică, nu-i așa?

    Nivelul de glutation la sugari, la copii, este foarte ridicat, iar COVID-19 afectează foarte puțin populația infantilă. Nivelurile de glutation sunt extrem de scăzute la persoanele obeze și, din acest motiv, populația obeză este una dintre cele mai afectate de COVID-19.

    Nivelurile de glutation sunt foarte ridicate la persoanele care practică intensiv sportul și, după cum putem observa, populația țintă care este cel mai puțin pedepsită de COVID-19 este cea a sportivilor.

    Totul, totul ne face să credem că N-acetilcisteina a funcționat pentru că a redus - fiindcă este un precursor endogen al glutationului - direct oxidul de grafenă. Deci avem o armă acolo; este celebrul mucolitic pe viață cu care au fost tratați oamenii. Am asistat la studii clinice cu sute de pacienți care se aflau la terapie intensivă, conectați la un aparat respirator și intubați, practic în pragul morții. Cu pneumonii bilaterale provocate de răspândirea oxidului de grafenă și de radiația ulterioară de 5G în plăcile pulmonare. Ei bine, această colorare difuză la acești pacienți este simetrică, ceea ce nu s-ar întâmpla în cazul unui agent biologic, deoarece ar fi mai degrabă asimetrică, ca de exemplu atunci când există o infecție pneumococică, nu-i așa? Ei bine, în acest caz, o pată difuză apare de obicei într-o parte a plămânului, dar nu și în alta, nu în ambele simetric. Așadar, atunci când sunt tratați cu glutation pe cale intravenoasă directă - sau chiar și pe cale orală, de asemenea - sau cu N-acetilcisteină 600 mg sau doze mai mari, oamenii în câteva ore au început să-și recupereze saturația de oxigen, deoarece, desigur, își cresc nivelul de glutation pentru a face față toxinei care a fost introdusă sau care a fost excitată, electronic vorbind.

    Bine. Ei bine, ceea ce pot să vă spun, desigur, este să consultați mai întâi un medic. Chiar dacă este un supliment alimentar, consultați pentru rețetă -nu are niciuna, totuși-, dar pentru rețeta pe care v-o poate da în cazul în care aveți un fel de variabilă internă intrinsecă care ar putea face incompatibilă administrarea de glutation, bine? De glutation sau de N-acetilcisteină. Trebuie să vă consultați întotdeauna cu medicul dumneavoastră. Dar, în principiu, faceți provizii. Aveți N-acetilcisteină și glutation direct acasă.

    Este curios, Carlos, că pe 17 iunie, Organizația Mondială a Sănătății, prin intermediul FDA, a vrut să interzică comercializarea N-acetilcisteinei, când aceasta se află pe piață de 57 de ani. Când s-a întâmplat acest lucru ni s-a părut ciudat. Dar de ce? Ni s-a spus despre toate lucrurile care fac ca vaccinul să-și piardă eficacitatea, cum ar fi etanolul. Când s-a spus că nu ar trebui să bem nici măcar o picătură de alcool, ne-am gândit că ar putea fi din cauză că etanolul ar mătura capsula lipidică în care ar trebui să meargă ARNm. Poate că era vorba de oxid de grafenă, încapsulat astfel încât să ajungă la nivel neuronal și nimic legat de ADN, așa cum am crezut inițial. Dacă măturăm etanolul -cu alcool etilic- de pe capsulă, atunci de aceea ni s-a spus să nu consumăm nici măcar o picătură de alcool în timpul tratamentului cu vaccin. Pentru că, fără capsulă, oxidul de grafenă este complet expus pentru a fi atacat direct de neutrofilele organismului. Este posibil ca aceasta să fi fost reacția trombotică pe care au suferit-o mulți oameni și poate că au reușit să-și salveze viața ulterior. Nu există un răspuns imunitar, așa cum cred oamenii.

    Apoi ni s-a spus să nu facem plajă, să nu ne expunem excesiv la soare, pentru că și asta reducea eficacitatea vaccinului. Ei bine, soarele este legat de vitamina D, iar vitamina D este legată și de glutation. Când glutationul este scăzut, vitamina D este și ea scăzută, așa că de aceea pacienții cu COVID au niveluri scăzute de vitamina D. Așadar, prin stimularea organismului să secrete glutation extern sau complementar prin introducerea de suplimente, cu siguranță va fi salvator. Există studii clinice în acest sens.

    Ni s-a spus, de asemenea, să nu mâncăm fructe de mare. Că au făcut faimoasele teste PCR pe scoici și au avut faimosul coronavirus, secvențierea SARS-CoV-2, care este virtual și există doar în cadrul unui algoritm computerizat într-un computer.

    Și mai știm că fructele de mare cresc și ele nivelul de glutation. Deci trebuie să facem opusul a ceea ce ni se spune.

    Ni s-a spus, de asemenea, că nu ar trebui să se facă autopsii, și tocmai pentru că Dr. Pasquale Bacco le-a făcut în Italia, nenumărate vieți au fost salvate ulterior. Pentru că s-a văzut că erau trombi, că era vorba de o problemă cardiovasculară. Așa că, evident, nu mai putem avea încredere în niciuna dintre aceste instituții și acesta a fost unul dintre motivele pentru care am făcut analiza fiolei.

    Este ca și cum am fi acasă și o persoană care ne-a jefuit de 20 de ori și a încercat să ne omoare a bătut la ușă și ne-a adus un pahar și a spus: "Aceasta este o Coca-Cola foarte gustoasă și trebuie să o beți pentru că vă va înveseli și vă va face să vă simțiți bine". Într-un astfel de caz, primul lucru la care mă gândesc este: "Cel mai probabil este cucută, deoarece m-ați păcălit deja de 9 sau 10 ori, așa că voi analiza conținutul a ceea ce îmi oferiți." Și asta este ceea ce a făcut La Quinta Columna cu fiola."

    La Quinta Columna are canale oficiale pe care le puteți consulta pentru mai multe informații sau dacă doriți să începeți să îi urmăriți. Îi puteți găsi pe Telegram, Instagram, Youtube și Twitch. Dacă doriți să îi contactați direct, trimiteți-le un mesaj la: tutoronline@hotmail.es. Nu vă faceți griji în privința barierei lingvistice, ei înțeleg engleza și franceza.

    Dacă vă plac articolele pe care le scriu, nu ezitați să mă urmăriți pe Telegram sau luați în considerare o mică donație dacă aveți chef. Sprijinul tău este întotdeauna foarte apreciat.

    -Orwellito.

    https://www.orwell.city/2021/07/NAC-glutathione.html
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 11.01.2022 16:13
    Rezumat al protocolului privind proteina Spike - Protecție împotriva proteinei Spike și a excreției vaccinale (contagiune) de la persoanele vaccinate

    De David Avocado Wolf

    Magazinul lui David Wolf, comandați aici: http://bit.ly/SpikeProtein

    Actualizat la 24 august 2021:

    Acesta este protocolul de Nutriție actualizat pentru a-i proteja pe cei care au fost injectați cu proteină spike, oxid de grafenă și ARNm și același protocol este util pentru a-i proteja pe cei care sunt preocupați de vărsarea (transmiterea) proteinei spike și a oxidului de grafenă provenind de la cei care au fost injectați. Avem acum dovezi că cele mai recente injecții conțin: ARNm, spike protein, oxid de grafenă, SM-102 și numeroase alte substanțe potențial toxice (de asemenea: unele injecții - dar nu toate - par să fie mai bogate în oxid de grafenă, iar unele par să fie placebo salin).

    Dacă cunoașteți pe cineva care a fost injectat și are nevoie de ajutor, vă rugăm să îi oferiți acest Protocol de nutriție:

    Cele mai importante elemente ale protocolului (Rezumat al listei scurte)

    Proteina Spike: Shikimatul neutralizează Spike Protein (proteina Spike)

    Acesta este protocolul de nutriție pentru a preveni daunele provocate de Spike Protein și de derivați din cauza injectării și pentru a proteja de desprinderea (transmiterea) Spike Protein:

    Shikimate Surse principale pentru detoxifierea Spike Protein

    - Ceaiul de ace de pin pentru Acid Shikimic sau Shikimat (din ace de pin verzi comestibile) Există ace de pin toxice, aveți grijă! Când beți ceai de ace de pin, beți și uleiul/rezina care se acumulează!

    Și/sau

    - Ceai de fenicul și/sau anason stelar

    Și/sau

    - Ceai de fructe de Schizandra

    - Iod* (dozajul depinde de marcă, mai mult nu este mai bine). Iodul este un produs cu care trebuie să începeți cu doze mici și să îl creșteți în timp.

    - Vitamina D3* (10.000 UI pe zi)

    Detoxifiere cu oxid de grafen:

    - C60 (1-3 picături pline pe zi): Una dintre problemele pe care le observăm la cei care au fost injectați este perturbarea câmpului lor energetic (magnetism) și puncte fierbinți de inflamație. C60 este o sursă bogată de electroni și acționează ca un stingător de incendii pentru inflamații și, în același timp (deoarece se bio-distribuie în tot corpul), conduce la o normalizare a fluxului de electroni în tot corpul. În această categorie, oferim două produse, produsul tradițional C60* este realizat de către mine și C60 Super Concentrat* este realizat de un prieten cercetător în domeniul carbonului și conține o concentrație mai mare de electroni. C60 este recomandat pentru a neutraliza proteina de spike, pentru a detoxifia oxidul de grafenă și SM-102.

    - Cărbune activ Kohlbitr: Luați între 400-2000mg (1-5 capsule) pe zi cu apă.

    - NAC: N-Acetil Cisteina este cel mai bun precursor al glutationului în organism, care are cele mai bune cercetări pentru neutralizarea oxidului de grafenă. Luați 900-1800mg pe zi. Luați-o cât mai puteți. Guvernul federal comunist al SUA încearcă să facă NAC ilegală, cu excepția cazului în care aveți o rețetă medicală.

    - Enzime (în special cele care conțin serrapeptase și nattokinază, cum ar fi VeganZyme - doza pentru VeganZymes este de 3 capsule, de două ori pe zi):

    Serrapeptază: Serrapeptaza asigură descompunerea antiinflamatorie a proteinelor în exces și neobișnuite. Dozaj: 100-200 mg pe stomacul gol pe zi.

    Nattokinaza: Nattokinaza are o istorie îndelungată de utilizare pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge. 2000-4000 unități fibrinolitice pe zi (2-4 capsule) cu sau fără alimente.

    Notă specială: Ivermectina se arată foarte promițătoare împotriva hidrogelurilor care conțin oxid de grafenă și care se găsesc pe tampoanele de testare PCR, dar este un produs farmaceutic, așa că nu o includ.

    Iată protocolul complet

    -Argintul acoperit (1-6 picături pe zi, în funcție de gradul de expunere) (Argintul acoperit blochează intrarea în celulă a proteinei cu sulf de pe țepi. Aminoacizii bogați în sulf de pe proteina de pe vârfuri interacționează cu argintul determinându-i să se plieze incorect).

    - NAC (N-acetilcisteină) (accelerează detoxifierea și este considerat un producător al super detoxifiantului glutation în organism) Dozaj: 1200-2400 mg pe zi, pe stomacul gol.

    NAC este recomandat pentru detoxifierea oxidului de grafenă și a SM-102. NAC este greu de găsit după ce FDA a făcut recent ilegală cumpărarea sa fără prescripție medicală în SUA. Solicitați NAC de la medicul dumneavoastră!

    - Zinc (30-80mg pe zi, în funcție de presiunea imunologică)

    - Vitamina D3* (10.000 UI pe zi)

    - Vitamina C liposomal (30ml, de două ori pe zi)*.

    - Quercetină (500-1000 mg, de două ori pe zi)*

    - Iod* (doza depinde de marcă, mai mult nu este mai bine). Iodul este un produs cu care trebuie să începeți cu doze mici și să le creșteți în timp.

    - PQQ* (20-40 mg pe zi)

    Recomandări suplimentare:

    - Ceai de fenicul și/sau anason stelar: Acestea sunt, de asemenea, o sursă excelentă de shikimat sau acid shikimic (care este cunoscut pentru că neutralizează proteina de vârf)

    Surse de hesperidină pentru a ajuta la dezactivarea proteinelor de vârf:

    - Citricele (în special portocalele rosii, datorită conținutului lor ridicat de hesperidină - hesperidina este o chalcone ca și quercetina care dezactivează proteina spike)

    - Mentă (foarte bogată în hesperidină)

    Super ierburi pentru a ajuta la dezactivarea proteinelor spike:

    - Formulele de triphala: În sanscrită, cuvântul Triphala înseamnă "trei fructe": o combinație de cătină indiană (Emblica officinalis), myrobalan negru (Terminalia chebula) și myrobalan belleric (Terminalia belerica). Fructele de terminalia sunt bogate în shikimat.

    - Sunătoarea (shikimatul se găsește în întreaga plantă și în flori)

    - Frunza de consofană (bogată în shikimat)

    - Feverfew (frunzele și florile sunt bogate în shikimat)

    - Frunza de Gingko Biloba (bogată în shikimat)

    - Isopul uriaș sau cătină (Agastache urtifolia) (bogat în shikimat)

    - LiquidAmbar (Arborele de gumă dulce) Un ceai din păstăile țepoase ale semințelor este bogat în shikimat.

    -Glycyrrhiza glabra (rădăcina de lemn dulce din medicina chineză): Acidul glicirrizic este extras din rădăcina plantei de lemn dulce inhibă proteina spike.

    Protocolul pentru proteine Spike

    Glutation (cel mai important pentru detoxifierea organismului) sau mai bine
    NAC = N-Acetil-cisteină 600-750 mg (determină organismul să producă singur glutation)
    Zinc
    Astaxantin 5mg (îmbunătățește, de asemenea, vederea)
    Quercetină
    vitamina D3
    Ciulin de lapte (de asemenea, protecție pentru ficat și stomac)
    Melatonină 1mg până la 10mg (împotriva 5G)
    Alternativ CDS/CDL și zeolit

    Protocolul Dr. Zelenko conține Ivermectină, hidroxiclorochina (HCQ), zinc, vitamina D3 și quercetină.

    Magazinul lui David Wolf, comandați aici: http://bit.ly/SpikeProtein

    Urmăriți canalul lui David Avocado Wolf pe Telegram, aici.https://t.me/davidavocadowolfe

    https://rightsfreedoms.wordpress.com/2021/09/13/summary-of-the-spike-protein-protocol-protection-against-spike-protein-and-vaccine-shedding-contagion-from-vaccinated-persons/
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 11.01.2022 16:14
    Tot timpul am presupus că există un astfel de antidot, cu care Fauci/Gates
    și toți stăpânii și apropiații lor "stau în siguranță" în timp ce agenții lor patogeni ucid restul.
    dintre noi; și iată că, aparent, acesta este.

    MCM


    > Posibil antidot pentru serul V și pentru contagiunea actuală a proteinelor Spike
    >
    > Dr. Judy Mikovits (1 min. MP4 este atașat) a dezvăluit că instituția medicală a știut tot timpul despre antidotul pentru contagiune - o contagiune care este văzută astăzi de mii de oameni care nu au luat serul, ci doar au fost în imediata apropiere a altora care au luat injecția.
    >
    > (Cuvântul "ser" este folosit aici deoarece, evident, modalitatea de a evita administrarea injecției este să spui "sunt alergic la ser").
    >
    > > Atunci când instituția medicală și promotorii politici doresc să se scutească pe ei înșiși de administrarea vaccinurilor, își oferă întotdeauna o cale de scăpare legală, în timp ce împing "cetățenii" să facă injecțiile.
    >
    > > "Sunt alergic la ser" este una dintre soluțiile lor.
    >
    > > A lua serul este un lucru. Vârful de contagiune a proteinelor pe care îl experimentează acum în număr mare cei care nu au luat serul, dar care doar au vizitat o rudă sau un prieten care a luat serul, este cu totul nou și fără precedent.
    >
    > Care sunt efectele secundare ale acestei contaminări?
    >
    > dureri de cap masive
    > > micro cheaguri și vânătăi subite în tot corpul
    > cicluri menstruale excepțional de abundente, atât în rândul tinerelor, cât și al celor aflate la menopauză.
    > avorturi spontane
    > reducerea cantității de lapte matern
    > sterilitate atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților
    > animale de casă care mor la scurt timp după ce proprietarii primesc serul.
    >
    > > Ascultați 5 medici care discută despre acest debut neobișnuit al simptomelor pe care le experimentează acum mii de oameni:
    > > URGENT! 5 medici sunt de acord că injecțiile cu COVID-19 sunt arme biologice și discută ce trebuie făcut în acest sens - https://healthimpactnews.com/2021/44-year-old-pastor-dead-after-moderna-covid-shot-wanted-other-pastors-and-african-americans-to-follow-her-example-and-take-the-shot/
    >
    > Antidotul împotriva contagiunii
    >
    > > Acest antidot la contagiune, despre care nivelurile superioare ale instituției medicale și persoanele din interiorul clasei elitiste știu de aproape 100 de ani, se numește Suramin, un compus izolat derivat inițial dintr-un extract de ulei de ac de pin.
    >
    > Este disponibil doar prin injectare și a fost un secret bine păzit, care nu a fost pus la dispoziția maselor în mod deschis în timpul acestei "pandemii", dar este o soluție eficientă pentru paraziți și viruși de mai multe feluri, împreună cu un număr mare de alte afecțiuni.
    >
    > Cu toate acestea, oricine poate profita acum de această soluție, exploatând originea sa rădăcină, ceaiul de ace de pin, un antidot care este disponibil astăzi în mod liber în pădurile veșnic verzi și în curțile multor oameni. (Sursele pentru a-l cumpăra sunt, de asemenea, enumerate mai jos).
    >
    > Cum poate acest remediu simplu să funcționeze atât de bine în fața unei afecțiuni atât de aparent insurmontabile?
    >
    > > Există o relație directă între Suramin (extractul izolat), ceaiul de ace de pin (un extract de apă fierbinte din ace de pin, brad, cedru și molid) și uleiul de pin (care este obținut din ace prin intermediul unui proces de distilare cu abur a uleiului esențial).
    >
    > > Toate cele trei sunt derivate din proprietățile acului de conifere.
    >
    > > Părerea mea personală în această privință este că este mult mai bine să obțineți întreaga sursă de plante din natură decât doar o fracțiune minusculă dintr-un extract. Există multe alte beneficii care pot fi derivate din întreaga plantă și care vor lipsi din substanța chimică izolată.
    >
    > > Observația mea este că cei care își mențin un nivel ridicat de sănătate nu sunt afectați nici de serul, nici de contagiul de transfer. Sistemul lor imunitar pare să se ferească de efectele secundare în acest moment. Când va veni iarna, când proteina de vârf din corpul lor va fi provocată de noi agenți patogeni, vom descoperi cu toții adevăratele noastre niveluri de sănătate.
    >
    > > Oricine se află pe muchie de cuțit din punct de vedere al sănătății, sau epuizat (ceea ce se poate spune despre mulți dintre noi astăzi), este afectat în diferite grade.

    Traseul de la Suramin la Pine Needle Tea

    Iată traseul științei și al datelor care arată relația derivată dintre acele de pin și Suramin ("antidotul elistului" pentru bolile microbiene) - și care oferă, de asemenea, un potențial antidot pentru cei afectați de contagiunea proteinelor de pin (din motive explicate în cadrul datelor următoare):

    https://en.wikipedia.org/wiki/Suramin

    Suraminul este utilizat pentru tratamentul bolii de somn umane cauzate de tripanosomi[1] [un parazit] În mod specific, este utilizat pentru tratamentul tripanosomiei africane în primul stadiu cauzate de Trypanosoma brucei rhodesiense și Trypanosoma brucei gambiense fără implicarea sistemului nervos central. [9][10] Este considerat tratament de primă linie pentru Trypanosoma brucei rhodesiense și tratament de a doua linie pentru Trypanosoma brucei gambiense în stadiu incipient, unde pentamidina este recomandată ca primă linie[10].


    A fost utilizată în tratamentul orbirii râurilor (oncocerculoză)[2].


    Suramina este la dispoziția medicilor de aproape 100 de ani. Un rezumat al beneficiilor sale antioxidante este prezentat în acest raport - 100 Years of Suramin (atașat în format PDF).


    Cele mai relevante părți ale rezumatului sunt prezentate mai jos, împreună cu dovezile de susținere:

    SURAMIN, FRUCTUL CHIMIEI MEDICINALE TIMPURII

    Atunci când suraminul a fost introdus pentru tratamentul bolii africane a somnului în 1922, a fost unul dintre primii agenți antiinfecțioși care au fost dezvoltați în cadrul unui program de chimie medicală. Pornind de la activitatea antitripanosomală a colorantului albastru trypan, sintetizat în 1904 de Paul Ehrlich, Bayer a realizat o serie de derivați incolori și mai puternici. Molecula 205 a fost suramină (Fig. 1), sintetizată de Oskar Dressel, Richard Kothe și Bernhard Heymann în 1916. Boala somnului (cunoscută și sub numele de tripanosomiaza africană umană [HAT]) se afla în prim-planul cercetării la acea vreme, nu era o boală neglijată, așa cum este astăzi, iar dezvoltarea suraminei a reprezentat un progres pentru domeniul emergent al chimioterapiei.


    Citiți acum următorul paragraf din cadrul subtitlului (Prea) multe ținte în PDF 100 de ani de suramină pentru a înțelege proprietățile sale de antidot pentru contagiunea proteinei spike (derivată din ARNm care dă instrucțiuni pentru replicarea unei proteine spike în alte celule):

    Suramina scade în continuare activitățile unui număr mare de enzime implicate în sinteza și modificarea ADN și ARN: ADN-polimerazele (103, 104), ARN-polimerazele (103, 105, 106), transcriptaza inversă (18, 103), telomeraza (67) și enzimele implicate în înfășurarea/desfășurarea ADN-ului (107, 108) sunt inhibate de suramină, precum și enzimele care modifică histonele și cromatina, cum ar fi proteinele chromobox (109), metiltransferazele (110) și sirtuinele histone deacetilaze (111)


    Acesta este un termen medical pentru a spune că inhibă replicarea și modificarea necorespunzătoare a ARN și ADN.

    Acest comentariu din PDF relevă, de asemenea, capacitatea Suraminului de a inhiba microcoagularea:

    Suramina a arătat, de asemenea, efecte inhibitoare împotriva componentelor cascadei coagulării (71, 130)...


    Coagularea excesivă cauzează cheaguri de sânge, minicoloame, accidente vasculare cerebrale și cicluri menstruale neobișnuit de abundente.

    Acesta este motivul pentru care atât de mulți oameni mor astăzi din cauza cheagurilor de sânge după ce au primit serul și de ce alții prezintă acum vânătăi inexplicabile după ce au intrat în contact cu cineva care a luat serul.

    Ceva este transferat de la unul la altul, probabil prin respirație, completat de un tip de rezonanță simpatică sau de emanație de feromoni.

    Metoda de transfer este neclară în acest moment, dar cu siguranță are loc.

    Acest fenomen nu este un accident, aceste simptome au fost cunoscute cu mult înainte de a se lansa acest ser asupra publicului. Testele de vaccinare au fost efectuate timp de decenii.

    De ce au decis să testeze o abordare complet nouă cu ARNm fără teste pe animale, folosind astfel oamenii ca prim test de eficacitate a acestora?

    Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA: 3.486 de decese - 86.080 de răniți în SUA până la 17 aprilie 2021 în urma injecțiilor COVID în 4 luni: S-au înregistrat mai multe decese cauzate de vaccinuri decât în ultimii 15 ani COMBINAȚI - https://healthimpactnews.com/2021/mass-murder-3486-deaths-in-the-u-s-following-covid-injections-in-4-months-more-vaccine-deaths-recorded-than-the-past-15-years-combined/

    Agenția Europeană pentru Medicamente: 7.766 DECESI 330.218 Răniți: Baza de date europeană a reacțiilor adverse la medicamente pentru "vaccinurile" COVID-19 - https://healthimpactnews.com/2021/7766-dead-330218-injuries-european-database-of-adverse-drug-reactions-for-covid-19-vaccines/

    O impostură evidentă

    Orice medicament natural cu 0,01% din aceste decese și efecte secundare ar fi fost retras imediat de pe piață. Faptul că profesioniștii și factorii noștri de decizie au continuat să permită ca această impostură să continue arată că această impostură este intenționată.

    Cei din eșalonul superior al profesiei medicale promovează acest program în fața oamenilor, în timp ce ei înșiși se exceptează de la el, iar apoi își iau antidotul personal pentru a nu fi afectați de contagiunea de transfer.

    De când este acceptabil să ucizi mii de oameni și să mutilezi alte sute de mii cu un "medicament"???? De ce considerăm că acest lucru este în regulă? De ce avem în continuare încredere în mass-media și în vrăjitorii medicali care au inventat această impostură? Când va fi suficient?

    Antidotul poporului

    Acum, poporul are antidotul, iar acesta este ușor de găsit sub formă de ceai de ace de pin. De unde știm acest lucru? Pentru că Suramin este un derivat al uleiurilor din acele de pin.

    Întreaga sursă vegetală (acele) este superioară extractului cu un singur compus (Suramin) - deoarece acele posedă o gamă completă de fitonutrienți care oferă numeroase beneficii suplimentare de care extractul nu este capabil.

    Acum, iată care este legătura directă dintre Suramin și ceaiul de ace de pin:

    Suramina este derivată din Trypan Blue
    https://en.wikipedia.org/wiki/Trypan_blue

    Albastrul Trypan este derivat din toluidină, adică oricare dintre cele câteva baze izomere, C14H16N2, derivate din toluen. Albastrul Trypan este denumit astfel deoarece poate ucide trypanosomii, paraziții care provoacă boala somnului. Un analog al albastru de tripan, suramină, este utilizat farmacologic împotriva tripanosomiei. Albastrul de Trypan mai este cunoscut și sub numele de albastru de diamină și albastru Niagara...

    Roșu trypan și albastru trypan au fost sintetizate pentru prima dată de omul de știință german Paul Ehrlich în 1904.


    Albastrul Trypan este un derivat al toluenului, care este un derivat al uleiului de pin.
    https://en.wikipedia.org/wiki/Toluene

    Compusul a fost izolat pentru prima dată în 1837, prin distilarea uleiului de pin, de către chimistul polonez Filip Walter, care l-a numit retinnaphte[10].


    Personal, îmi amintesc că în urmă cu mulți ani un profesionist din domeniul sănătății folosea o baie cu Sol de pin pentru a scăpa organismul de paraziți.

    Pine-Sol avea la bază uleiul de pin atunci când a fost creat, în 1929, și în timpul ascensiunii sale spre popularitate națională în anii 1950. Cu toate acestea, începând cu 2016, produsele Pine-Sol vândute în magazine nu mai conțin ulei de pin pentru a reduce costurile.Wikipedia


    Cu toate acestea, ceaiul de ace de pin oferă un beneficiu similar, dacă nu chiar superior, datorită în parte faptului că este un extract direct și blând din întreaga plantă, lăsând încă intacte multe dintre proprietățile sale care ar putea fi distruse de căldura excesivă în timpul distilării și disecării ulterioare a numeroaselor sale componente nutritive.

    Am recoltat câteva ace tinere de brad Dougles Fir toamna trecută și le-am adăugat în amestecul meu de ceai de dimineață în ultimele două luni. Trebuie să fi fost o chemare instinctivă. Am descoperit informațiile despre Suramin abia săptămâna trecută.

    Ceaiul de ace de brad Douglas pe care l-am băut oferă un impuls energetic și o stimulare plăcută a sistemului imunitar.

    Acele de pin sunt bogate în vitamina C și A, printre numeroși alți compuși care oferă o listă lungă de beneficii:

    Un studiu coreean din 2011 a demonstrat că utilizarea acelor de pin în ceai a fost cea mai bună modalitate de a accesa beneficiile antioxidante ale acelor de pin.
    Studiul a demonstrat că extractul din apă fierbinte de proantocianidine și catechine din ace de pin oferă cele mai ridicate niveluri de beneficii antioxidante în comparație cu procesele chimice de extracție.

    Există și alte beneficii cunoscute pe care ceaiul de ace de pin și ceaiul făcut din alte conifere le împărtășesc, printre care:

    Analgezic
    Antibacterian
    Antifungic
    Antiinflamator
    Antimicrobian
    Antioxidant
    Antiseptic
    Antitumoral
    Antitusiv
    Antiviral
    Aromatic
    Astringent
    Decongestant
    Detoxifiant
    Dezinfectant
    Diuretic
    Expectorant
    Imuno-modulator
    Îmbunătățește circulația
    Revigorant
    Limfatic
    Relaxant
    Ameliorează epuizarea nervoasă și oboseala
    Ameliorează durerile musculare
    Reparator
    Tonic

    Fitoterapeuții din întreaga lume au știut dintotdeauna despre beneficiile acestui simplu ceai natural. Ceaiul de ace de pin a fost folosit în scopuri medicinale în întreaga lume de mii de ani.

    Video despre ceaiul de ace de pin (3 min)
    https://youtu.be/MY4UNrjnoLA

    Căutarea hranei sălbatice - pin / molid / cedru / brad - Ceaiuri de plante veșnic verzi
    https://youtu.be/RdTcmexTBH0

    Câteva note de precauție:
    Aveți grijă cu pinul de tisă (care nu este un pin adevărat) și poate fi toxic, deși are câteva proprietăți medicinale).

    Cipresul nu trebuie folosit ca ulei esențial în doze mari, dar în mod normal este sigur în rest.

    Pinul ponderosa nu este bun pentru vaci, mai ales din cauza observației că atunci când bovinele gestante mănâncă acele s-a observat pierderea vițelului, dar are o lungă istorie de beneficii pentru sănătate pentru oameni, pentru afecțiuni respiratorii, tăieturi, răni și arsuri, etc.
    De departe, marea majoritate a coniferelor au fost folosite în scopuri medicinale de mii de ani, cu un istoric excelent. Cunoașteți-vă copacii. Aceștia vă pot oferi un cabinet medical plin de beneficii pentru sănătate pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră.

    Ceaiul de ace de pin, molid, cedru și brad ar putea sfârși prin a fi cel mai simplu mod de a obține numeroasele beneficii ale copacilor veșnic verzi, împreună cu o protecție naturală împotriva replicilor nesănătoase ale proteinelor de pin din zilele noastre.

    Combinați cu alte ierburi, după cum doriți, pentru a obține beneficii și arome suplimentare.

    Surse pentru ace de pin

    Există un singur furnizor principal american (Etsy) pentru acele de pin (în afară de recoltarea propriilor dvs.) pe care îl cunosc în acest moment, cu 3 liste de calitate, fiecare de la un meșter sălbatic diferit de pe Coasta de Est:
    https://www.etsy.com/listing/966522916/eastern-white-pine-needles-1-lb

    https://www.etsy.com/listing/728484784/blue-ridge-mountains-pine-needles

    https://www.etsy.com/listing/681617302/north-eastern-appalachian-white-pine-tea

    Aici este principalul link de referință pentru noii wildcrafters atunci când își postează recoltele:
    https://www.etsy.com/listing/235866986/pine-needles-fresh-cut-or-dried

    Dozaj: 3 căni pe zi sau mai multe de orice tărie dorită (pe baza cantității de ace adăugate la o presă franceză sau la un ceainic) cu o cantitate aproximativă de 1-3 linguri de ace pe cană de apă aproape fiartă. Aceasta este o doză de întreținere pentru întărirea sănătății.

    Cantități mai puternice de ace la apă pot fi folosite în scop terapeutic. Dacă vi se pare prea acid (din cauza vitaminei C) pentru sistemul dumneavoastră, moderați cantitatea și completați ceaiul cu alimente alcalinizante și ierburi de culoare verde închis sau legume marine.

    - - -

    Pentru a înțelege gravitatea situației în care ne aflăm și pentru a înțelege de ce, trebuie să ne întoarcem în istorie, în vremurile în care tocmai această zi fusese prevăzută, evident planificată și acum creată.

    Iată un exemplu clar:

    "Jacques Attali a fost consilier al lui François Mitterrand (fost președinte al Franței) și a scris următoarele în 1981:

    "În viitor, va fi vorba de a găsi o modalitate de a reduce populația. Vom începe cu bătrânii, pentru că, odată ce au depășit 60-65 de ani, omul trăiește mai mult decât produce și asta costă scump societatea.

    Apoi cei slabi și apoi cei inutili care nu contribuie cu nimic la societate, pentru că vor fi din ce în ce mai mulți, și mai ales în cele din urmă cei proști.

    Eutanasierea se adresează acestor grupuri; eutanasierea trebuie să fie un instrument esențial al viitoarelor noastre societăți, în toate cazurile.

    Bineînțeles, nu vom putea executa oameni sau organiza lagăre. Vom scăpa de ei făcându-i să creadă că este pentru binele lor.

    O populație prea numeroasă și, în cea mai mare parte, inutilă, este ceva prea scump din punct de vedere economic. Din punct de vedere social, este, de asemenea, mult mai bine ca mașina umană să se oprească brusc decât să se deterioreze treptat.

    Nu vom putea realiza teste de inteligență pentru milioane și milioane de oameni, vă puteți imagina!

    Vom găsi sau vom provoca ceva; o pandemie care să vizeze anumite persoane, o criză economică reală sau nu, un virus care îi va afecta pe cei bătrâni sau pe cei în vârstă, nu contează, cei slabi și temători vor sucomba.

    Cei proști vor crede și vor cere să fie tratați. Noi vom avea grijă să planificăm tratamentul, un tratament care va fi soluția.

    Selecția idioților se va face, așadar, de la sine: vor merge singuri la abator. " Acest fragment este extras din cartea sa "Scurtă istorie a viitorului", publicată în Franța în 2006."

    Înțelegeți că suntem suficient de inteligenți pentru a ne găsi singuri soluțiile și a le aplica. Cei care sunt dispuși să ia măsuri proactive de protecție, să își mențină sănătatea și să devină mai autonomi se vor ridica cu succes din această perioadă de schimbare și transformare.

    Noi vom fi cei care vor structura lumea care va veni cu un nou accent pe binele comun al întregii vieți de pretutindeni. Vechea mentalitate exprimată de acel suflet limitat de mai sus nu va fi tolerată. Acea mentalitate, și cei care o adăpostesc, vor dispărea ca întunericul înaintea zorilor care se apropie.

    Este adevărat că mulți vor pleca odată cu trecerea nopții, însă cei care vor rămâne vor străluci atunci cu atât mai mult.

    Fă-ți partea ta. Aveți grijă mai întâi de voi înșivă, apoi căutați să ajutați pe oricine este dispus să asculte și să se alăture reconstrucției.

    https://www.simplelists.com/nfu/msg/16539359/
  • Cosmin32 ► Cotco-emy 11.01.2022 16:30
    Rezumat al protocolului privind proteina Spike - Protecție împotriva proteinei Spike și a excreției vaccinale (contagiune) de la persoanele vaccinate

    De David Avocado Wolf

    Magazinul lui David Wolf, comandați aici: http://bit.ly/SpikeProtein

    Actualizat la 24 august 2021:

    Acesta este protocolul de Nutriție actualizat pentru a-i proteja pe cei care au fost injectați cu proteină spike, oxid de grafenă și ARNm și același protocol este util pentru a-i proteja pe cei care sunt preocupați de vărsarea (transmiterea) proteinei spike și a oxidului de grafenă provenind de la cei care au fost injectați. Avem acum dovezi că cele mai recente injecții conțin: ARNm, spike protein, oxid de grafenă, SM-102 și numeroase alte substanțe potențial toxice (de asemenea: unele injecții - dar nu toate - par să fie mai bogate în oxid de grafenă, iar unele par să fie placebo salin).

    Dacă cunoașteți pe cineva care a fost injectat și are nevoie de ajutor, vă rugăm să îi oferiți acest Protocol de nutriție:

    Cele mai importante elemente ale protocolului (Rezumat al listei scurte)

    Proteina Spike: Shikimatul neutralizează Spike Protein (proteina Spike)

    Acesta este protocolul de nutriție pentru a preveni daunele provocate de Spike Protein și de derivați din cauza injectării și pentru a proteja de desprinderea (transmiterea) Spike Protein:

    Shikimate Surse principale pentru detoxifierea Spike Protein

    - Ceaiul de ace de pin pentru Acid Shikimic sau Shikimat (din ace de pin verzi comestibile) Există ace de pin toxice, aveți grijă! Când beți ceai de ace de pin, beți și uleiul/rezina care se acumulează!

    Și/sau

    - Ceai de fenicul și/sau anason stelar

    Și/sau

    - Ceai de fructe de Schizandra

    - Iod* (dozajul depinde de marcă, mai mult nu este mai bine). Iodul este un produs cu care trebuie să începeți cu doze mici și să îl creșteți în timp.

    - Vitamina D3* (10.000 UI pe zi)

    Detoxifiere cu oxid de grafen:

    - C60 (1-3 picături pline pe zi): Una dintre problemele pe care le observăm la cei care au fost injectați este perturbarea câmpului lor energetic (magnetism) și puncte fierbinți de inflamație. C60 este o sursă bogată de electroni și acționează ca un stingător de incendii pentru inflamații și, în același timp (deoarece se bio-distribuie în tot corpul), conduce la o normalizare a fluxului de electroni în tot corpul. În această categorie, oferim două produse, produsul tradițional C60* este realizat de către mine și C60 Super Concentrat* este realizat de un prieten cercetător în domeniul carbonului și conține o concentrație mai mare de electroni. C60 este recomandat pentru a neutraliza proteina de spike, pentru a detoxifia oxidul de grafenă și SM-102.

    - Cărbune activ Kohlbitr: Luați între 400-2000mg (1-5 capsule) pe zi cu apă.

    - NAC: N-Acetil Cisteina este cel mai bun precursor al glutationului în organism, care are cele mai bune cercetări pentru neutralizarea oxidului de grafenă. Luați 900-1800mg pe zi. Luați-o cât mai puteți. Guvernul federal comunist al SUA încearcă să facă NAC ilegală, cu excepția cazului în care aveți o rețetă medicală.

    - Enzime (în special cele care conțin serrapeptase și nattokinază, cum ar fi VeganZyme - doza pentru VeganZymes este de 3 capsule, de două ori pe zi):

    Serrapeptază: Serrapeptaza asigură descompunerea antiinflamatorie a proteinelor în exces și neobișnuite. Dozaj: 100-200 mg pe stomacul gol pe zi.

    Nattokinaza: Nattokinaza are o istorie îndelungată de utilizare pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge. 2000-4000 unități fibrinolitice pe zi (2-4 capsule) cu sau fără alimente.

    Notă specială: Ivermectina se arată foarte promițătoare împotriva hidrogelurilor care conțin oxid de grafenă și care se găsesc pe tampoanele de testare PCR, dar este un produs farmaceutic, așa că nu o includ.

    Iată protocolul complet

    -Argintul acoperit (1-6 picături pe zi, în funcție de gradul de expunere) (Argintul acoperit blochează intrarea în celulă a proteinei cu sulf de pe țepi. Aminoacizii bogați în sulf de pe proteina de pe vârfuri interacționează cu argintul determinându-i să se plieze incorect).

    - NAC (N-acetilcisteină) (accelerează detoxifierea și este considerat un producător al super detoxifiantului glutation în organism) Dozaj: 1200-2400 mg pe zi, pe stomacul gol.

    NAC este recomandat pentru detoxifierea oxidului de grafenă și a SM-102. NAC este greu de găsit după ce FDA a făcut recent ilegală cumpărarea sa fără prescripție medicală în SUA. Solicitați NAC de la medicul dumneavoastră!

    - Zinc (30-80mg pe zi, în funcție de presiunea imunologică)

    - Vitamina D3* (10.000 UI pe zi)

    - Vitamina C liposomal (30ml, de două ori pe zi)*.

    - Quercetină (500-1000 mg, de două ori pe zi)*

    - Iod* (doza depinde de marcă, mai mult nu este mai bine). Iodul este un produs cu care trebuie să începeți cu doze mici și să le creșteți în timp.

    - PQQ* (20-40 mg pe zi)

    Recomandări suplimentare:

    - Ceai de fenicul și/sau anason stelar: Acestea sunt, de asemenea, o sursă excelentă de shikimat sau acid shikimic (care este cunoscut pentru că neutralizează proteina de vârf)

    Surse de hesperidină pentru a ajuta la dezactivarea proteinelor de vârf:

    - Citricele (în special portocalele rosii, datorită conținutului lor ridicat de hesperidină - hesperidina este o chalcone ca și quercetina care dezactivează proteina spike)

    - Mentă (foarte bogată în hesperidină)

    Super ierburi pentru a ajuta la dezactivarea proteinelor spike:

    - Formulele de triphala: În sanscrită, cuvântul Triphala înseamnă "trei fructe": o combinație de cătină indiană (Emblica officinalis), myrobalan negru (Terminalia chebula) și myrobalan belleric (Terminalia belerica). Fructele de terminalia sunt bogate în shikimat.

    - Sunătoarea (shikimatul se găsește în întreaga plantă și în flori)

    - Frunza de consofană (bogată în shikimat)

    - Feverfew (frunzele și florile sunt bogate în shikimat)

    - Frunza de Gingko Biloba (bogată în shikimat)

    - Isopul uriaș sau cătină (Agastache urtifolia) (bogat în shikimat)

    - LiquidAmbar (Arborele de gumă dulce) Un ceai din păstăile țepoase ale semințelor este bogat în shikimat.

    -Glycyrrhiza glabra (rădăcina de lemn dulce din medicina chineză): Acidul glicirrizic este extras din rădăcina plantei de lemn dulce inhibă proteina spike.

    Protocolul pentru proteine Spike

    Glutation (cel mai important pentru detoxifierea organismului) sau mai bine
    NAC = N-Acetil-cisteină 600-750 mg (determină organismul să producă singur glutation)
    Zinc
    Astaxantin 5mg (îmbunătățește, de asemenea, vederea)
    Quercetină
    vitamina D3
    Ciulin de lapte (de asemenea, protecție pentru ficat și stomac)
    Melatonină 1mg până la 10mg (împotriva 5G)
    Alternativ CDS/CDL și zeolit

    Protocolul Dr. Zelenko conține Ivermectină, hidroxiclorochina (HCQ), zinc, vitamina D3 și quercetină.

    Magazinul lui David Wolf, comandați aici: http://bit.ly/SpikeProtein

    Urmăriți canalul lui David Avocado Wolf pe Telegram, aici.https://t.me/davidavocadowolfe

    https://rightsfreedoms.wordpress.com/2021/09/13/summary-of-the-spike-protein-protocol-protection-against-spike-protein-and-vaccine-shedding-contagion-from-vaccinated-persons/
  • Filipan Daniel Marius 06.01.2022 01:28
    Cum spunea un clasic in viata ? Daca masurile deranjeaza inseamna ca sunt bune !
  • Floare de colt 08.01.2022 23:10
    Macron asta pe cat de tiran vrea sa para in limbaj si gesturi, pumnul strans ca si cum zdrobeste pe cineva, pe atat de las este in realitate, intr-o confruntare fizica, directa, Toti asa-zisi dicatatori de acum sunt dintre cei mai fricosi in fata oamenilor Il vezi ca este ingrozit din cauza ca l-au amenintat globalistii, ca nu este in stare sa impuna certificatul de vaccinare. Ochii il dau de gol in timpul discursurilor. Si nu doar el este asa, ci si majoritatea politicienilor care sunt pe functii in guverne si alte institutii. Au toti o privire agitata,sunt speriatii si tipa in toate discursurile de pe la tv, in toate tarile Europei. Se cam destrama "panza de paianjen" cu care i-au inselat pe multi oameni. Adevarul iese la suprafata prea repede, fata de cum au crezut ei ca va iesi totul. Nu se duc atat de multi sa se vaccineze, pe cat i-au speriat in fiecare zi, prin toate mijloacele de informare. Procentele lor de vaccinare s-au dovedit si ele mincinoase, pt ca in vara spuneau ca cei din vestul Europei s-au vaccinat peste 78-90%. In Romania la fel, au dat cifre mai mari pe care le-au micsorat in toamna. Au intrat in criza pt ca oamenii nu-i mai cred,
  1. În ce limbă bate "inima României" la Jocurile Olimpice de la Paris? – Fără pic de respect pentru "Team Romania"

  2. SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

  3. Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO

  4. Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

  5. ”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

  6. Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

  7. BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

  8. UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

  9. ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

  10. Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

Ultima oră

23:30

SATANISME pe față la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Cina cea de Taină cu TRANSSEXUALI - FOTO/VIDEO

23:00

Părintele Mihail Săsăujan îl pune la punct pe prolectultistul Alexandru Florian în cazul Sfântului Mărturisitor Dumitru Stăniloae: ”Elie Wiesel” aplică manipulator o metodă lipsită de profesionalism care ”convine ideii otrăvite” a autorilor înșelători

22:00

MĂRTURISITORII: Cum a plecat la Domnul sfântul neomartir Constantin Oprișan (26 iulie 1959). MĂRTURII

21:00

Dan Radovici: ROMÂNIA SCUFUNDATĂ. Opinie Invitat ActiveNews: "Nici o șansă să (mai) pocnească vestita mămăligă românească!"

19:30

UN DRAM DE NORMALITATE: Comunicatul Mănăstirii Petru Vodă despre Șoșoacă - ”cel mai firesc gest al ultimelor luni”. REVISTA PRESEI

18:47

Fapte, informații, date și... cifre: Dan Cristian Turturică, PDG al TVR, și-a mărit salariul brut la 42.000 lei/luna (5000 EURO NET)

17:55

BĂIEȚII CU FUSTIȚE. Luminița Arhire: O ”FEREASTRĂ OVERTON” LA NOI ÎN OGRADĂ

16:40

”Cine conduce SUA?” Acad. Eugen Mihăescu: De dragul DEMOCRAȚIEI

15:44

Senatorii AUR Ionuț Neagu și Andrei Dârlău solicită declararea premierului Ungariei, Viktor Orban, drept persoană INDEZIRABILĂ în România. Măsura ar atrage automat expulzarea extremistului antiromân de la Băile Tușnad

14:45

Mihai Tîrnoveanu: Viktor Orban și-a început descălecarea în România în uniforma de husar a criminalilor de români

13:50

ÎNCĂ UN PROFESOR HOMOSEXUAL VIOLATOR DE COPII! Acuzat de viol și abuz homosexual asupra unor minori, pederastul Sorin Spineanu Dobrotă, profesor la Liceul de elită Sf. Sava, a fost pus doar sub control judiciar. E un propagandist homosexualist notoriu

13:31

Jocurile sunt făcute: Obama o sprijină pe Kamala (VIDEO)

12:23

e-Factura B2C: Fiecare român ar putea avea un cod pentru cumpărături

12:05

Jocuri Olimpice incendiare - Franța acuză: "Atac masiv pentru paralizarea Căilor Ferate"

11:35

Carmen Iohannis, ținută de 5.000 de euro, la Paris - FOTO