Ieri o stâlcea, azi o pupă cu gura altuia și vrea să o „conecteze la curente”: BIATA LIMBĂ ROMÂNĂ A AJUNS CIUCA BĂTĂILOR

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, de Ziua Limbii Române, aprecierea tuturor celor care contribuie permanent la cunoașterea, conservarea, perpetuarea și evoluția limbii române, menționând că le este recunoscător celor care păstrează identitatea națională dincolo de granițe, familiilor de români care își învață copiii limba maternă și cadrelor didactice care predau în alte țări limba, cultura și civilizația românească, transmite Agerpres.

„Astăzi este sărbătoarea limbii române, expresie fundamentală a identității noastre naționale, care ne unește ca oameni și leagă generațiile peste timp. Mai mult decât un mod de a ne înțelege și a ne recunoaște între noi pretutindeni în lume, limba română este istorie, cultură, spiritualitate și tezaur al mentalităților, de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru, cu literatura ca expresie de vârf. Respect și apreciere tuturor celor care contribuie permanent la cunoașterea, conservarea, perpetuarea și evoluția limbii române: lingviști, cercetători, profesori, filologi, scriitori, traducători, cititori, vorbitori iscusiți, fie ei artiști sau oratori”, a afirmat Ciucă, potrivit sursei citate.

El a arătat că "generațiile care vin din urmă trebuie să rămână legate de limba română".

„Conectarea la Occident și la curente e necesară, oferind, prin "Unitatea în diversitate", șansa strălucirii trăsăturilor emoționale și spirituale pe care limba națională le-a cuprins și le păstrează vii în eternitate. La mulți ani limbii române și tuturor vorbitorilor de română din lume, conaționali sau prieteni străini!”, a mai transmis premierul, fără să ne lămurească dacă „necesara conectare la Occident și curente” prin „Unitate în diversitate” presupune și introducerea obligatorie a artizanului „Marii Resetări”, Yuval Noah Harari, în... Manualul de Limba și Literatura Română!

Altfel, toate bune și frumoase, când sunt spuse/scrise cu gura/mâna altuia.

Dar ce ne facem cu faptul că taman ieri biata Limbă Română era stâlcită în picioare ajungând CIUCA BĂTĂILOR miniștrilor responsabili de educația națiunii, recte a prim-ministrul Nicolae Ciucă și a ministrului de resort, nu mai puțin celebrul autor al Tezei de doctorat despre irigarea câmpurilor cu zoaiele porcilor, Sorin Cîmpeanu?

Iată dovada:

Există o limită la IQ peste care nu ai voie să fii premier? De la BTI citire: Dr. Nicolae Ciucă: „Există o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Mars.60 Stefan 7649 31.08.2022 23:15
    Astept iminentul ceas in care Dr. Nicolae Ciucă va spune: „Există o stare prin care furia mult oropsitului popor roman ne-a luat la suturi prin surprindere”
  • Enya 01.09.2022 01:40
    :)))

    Ia uitati aici sinergia faptelor si meandrele concretului la don Bazil Banescu...

    https://www.facebook.com/teodor.baconschi.3/posts/2628696313932020
  • Enya 01.09.2022 23:07
    Pentru cei care nu au fb, fantele cu trabuc filosofeaza adanc cum ii corecteaza el pe cei care gresesc: in superioritatea lui cacademica, o face pe “mess” cand e vorba de prieteni si “pe fata” cu ceilalti, dar in acelasi timp il enerveaza si cei care il critica pe sine insusi, moment perfect pentru teolog sa intervina si sa-i ia scama invizibila de pe rever, caci altfel ramane fara aer daca nu zdrangane si el pe aceeasi coarda a papitoiului.

    Sentinta lu’ Sile:

    “Ispita de a denunța zgomotos eroarea omenească punctuală a unui om mare, e copleșitor irezistibilă pentru unul mic sau foarte mic.
    Pofta denunțării este, în astfel de cazuri, invers proporțională cu statura morală și intelectuală a unor asemenea „giganți” ai purismului pur și dur.”

    Ca sa fie comicaria completa, la like-uri, fauna se completeaza cu o nobila lady din halele cele mai adanci ale Bu.qour.estiului. Se stie, haristocratii se sustin intotdeauna unii pe altii…
  • Enya 01.09.2022 02:27
    In schimb, Curel Mirea da cu sarg o limbuta pe pantofii basconcsului...
  • Gherea 01.09.2022 20:07
    Ar trebui bătaia ciucii.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?