† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

Iubitului cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, milă și pace de la Hristos cel înviat, iar de la noi arhierească binecuvântare.

Hristos a înviat!

Cu aleasă bucurie vă încredințez de cea mai importantă veste a istoriei și a veșniciei: Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, a înviat din morți, după ce a murit pe Cruce pentru păcatele întregii lumi. Acest adevăr mântuitor este temelia istoriei Bisericii, viața umanității mântuite, culmea biruințelor noastre asupra morții.

Este cu neputință să exprimăm în cuvinte potrivite importanța și valoarea acestei sărbători, în care viața fiecăruia dintre noi a devenit fără de sfârșit iar moartea nu mai este decât un prag, o despărțire vremelnică a sufletului de trup și o îmbrățișare fără de sfârșit cu Domnul Hristos cel înviat, pentru cei ce cred și viețuiesc după voia și poruncile Lui.

De aceea vă adresez acest cuvânt de binecuvântare, de vestire a Învierii, de bucurie, de felicitare și de chemare la viața în Hristos. E atât de simplu să viețuim veșnic împreună cu Hristos cel înviat. E atât de simplu să ne umplem încă din această viață, prin Liturghie, de Lumina Învierii lui Hristos. E atât de ușor să Îl îmbrățișăm pe Dumnezeu cu toată ființa noastră și să nu ne mai despărțim de El niciodată.

În acestă noapte de mântuire, în care cerurile și pământul dănțuiesc în Lumina cea pururea fiitoare a lui Hristos cel înviat din morți, tot universul cântă: Hristos a înviat!

Toată firea creată de Dumnezeu și-a găsit împlinirea în Învierea din morți a Mântuitorului nostru. Primele cuvinte ale lui Dumnezeu la creația lumii, izvorâte din Cuvântul Lui cel mai înainte de veci, adică din Fiul Său cel Unul Născut, au fost: „Să fie Lumină!”. Și așa au luat naștere sorii, planetele, galaxiile, în lumina care arde fără mistuire în iubirea cea infinită a lui Dumnezeu.

Cuvintele „Să fie Lumină!”, rostite de Dumnezeu în prima zi a creației, s-au împlinit în această noapte sfântă: „Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de dedesubt” așa cum se arată în Canonul cel Mare al Învierii, scris de Sfântul Ioan Damaschin.

Așadar, creația lumii a fost făcută cu scopul suprem ca din ea să învieze Dumnezeu Cuvântul, Logosul etern, care a devenit Om materialnic, unindu-Și Dumnezeirea cu umanitatea luată din trupul cel pururea feciorelnic al Maicii Domnului.

Universul întreg a așteptat, din zorii creației, acel moment când va deveni Mormânt preacurat din care va învia Dumnezeu. Existența lumii duhovnicești și a celei materiale, precum și viața unică (plină de har și de libertate) a omului, au fost zidite pentru a se uni cu Izvorul vieții – Dumnezeu, în Persoana Mântuitorului. Doar astfel, umanitatea se umple pentru totdeauna de slava dumnezeirii lui Hristos. Și aceasta pentru că prin Învierea din morți a Domnului, moartea a fost omorâtă, dezordinea în care viețuiam s-a destrămat, iadul s-a zdrobit de lumina care a izvorât din Cel înviat, păcatul a fost șters pentru totdeauna, iar diavolul, vrăjmașul umanității, a fost pus pe fugă.

Importanța istorică a Învierii este aceea că întreaga lume, umanitatea însăși a primit vestea că „moartea nu mai poate omorî”, nu mai distruge omul, nu mai sfărâmă vieți și iubiri și idealuri.

Prin moartea lui Hristos, El a străpuns cu sabia Crucii adânc în sânul morții, copleșind iadul de lumina Preasfintei Treimi și eliberând pe toți cei ținuți acolo pe nedrept. „Porțile iadului s-au sfârâmat”, cântă Canonul Învierii în aceasta noapte luminoasă.

Drepții Vechiului Testament, proorocii, patriarhii, împărații, au fost scoși afară din sheol, adică din iad, și au primit cu dreptate răsplătirea vieții lor frumoase. Diavolul, ființa coruptă, nu mai are nicio putere asupra omului care iubește pe Dumnezeu. Nu mai poate prăvăli în iad pe toți oamenii, așa cum făcea înainte de învierea Domnului. Hristos zdrobește porțile iadului și aduce sufletele tuturor celor drepți în Rai, împreună cu El.

Raiul s-a deschis prin Înviere. Oamenii buni, iubitori de Adevăr, merg în Rai fiind rânduiți în Liturghia eternă, cu drepții, cu patriarhii, cu proorocii, cu apostolii, cu mucenicii, cu cei cuvioși, cu doctorii fără de arginți, cu mărturisitorii lui Hristos.

Aceasta este cea mai mare valoare a universului: posibilitatea omului iubitor de Dumnezeu, de a împărăți împreună cu Domnul veacurilor, Cel răstignit și înviat din morți, în Împărăția Lui cea fără de sfârșit.

Dreptmăritori creștini,

Învierea Mântuitorului este izvorul învierii fiecăruia dintre noi. Noi nu am fost zidiți de Dumnezeu doar pentru a consuma și de a ne bucura de roadele acestei lumi. Noi n-am fost înzestrați de Dumnezeu cu rațiune, doar pentru a stăpâni pământul și de a ne hrăni din el. Noi am fost creați pentru veșnicie. Noi am fost făcuți pentru a deveni, încă din această viață, potire vii în care să încapă Sângele lui Dumnezeu Cuvântul. Noi suntem aici pentru a moșteni veacurile cele veșnice ale fericirii infinite, în sânul Preasfintei Treimi.

Suferința, Crucea și moartea lui Hristos reprezintă poarta prin care ne îndreptăm spre Învierea lui din morți, din care ne dăruiește nou lumina cea nepieritoare și nemurirea.

În Sângele lui Dumnezeu vărsat pe Cruce pentru noi s-a scris pentru totdeauna nemurirea noastră, a celor care Îl iubim și ne împărtășim cu El în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Pe Crucea lui Hristos se află inscripționat în chip spiritual numele fiecăruia dintre noi, căci El pentru noi a murit iubindu-ne până la sfârșit cu un dor vrednic de Însuși Dumnezeu.

Învierea lui Hristos trebuie să ne umple pe noi de puterea Lui, pentru ca și noi să înviem din moartea păcatului și a răutății. Trebuie să ne smulgem din iadul pe care cu sârg l-am construit prin egoism, plăcere și lăcomie. Trebuie să ne lăsăm în brațele lui Dumnezeu și să ne schimbăm viața. De asta a murit și a înviat Hristos, Hristos, pentru ca și noi să murim păcatului și să înviem împreună cu El.

Iubiți fii întru Hristos,

Suntem îndurerați de negurile morții care au cuprins pământul. Ne doare inima de miile de morți și de răniți din pricina războiului, acest iad instaurat de oamenii fără de Dumnezeu. Plângem de durerea mamelor fără prunci și a pruncilor fără mame, de prigoana împotriva credinței, de sărăcia și suferința celor peste care trece moartea. Ne rugăm în fiecare zi pentru pacea lumii și pentru ca Dumnezeu să stingă ambițiile aducătoare de moarte.

Dumnezeul nostru este Împăratul păcii, iar credința creștină este religia Iubirii răstignite și a Învierii. Oamenii care se închină Preasfintei Treimi nu trebuie să urască, să lovească și să ucidă. Hristos ne-a învățat să întoarcem și celălalt obraz către cel care ne prigonește și să răbdăm suferința și durerea cum au făcut milioanele de mucenici ai istoriei, mărturisitorii, martirii temnițelor comuniste și toți cei care L-au iubit pe Dumnezeu. Desigur, trebuie să fim gata oricând să luăm apărarea credinței, a patriei și a celor ce nu se pot apăra singuri iar, la nevoie, să ne jertfim chiar și aceste vieți pământești pentru ca numele Domnului să se proslăvească întru tot neamul și neamul.

Suntem datori să ne rugăm fierbinte, cu lacrimi de sânge, ca Hristos în grădina Ghetsimani, pentru frații noștri cei aflați în războaie, în pribegie, în necazuri și strâmtorări, pentru ca Hristos, Domnul Păcii, să contenească pornirea nebunească a lui Cain, ucigașul de frate.

Încredințat sunt că dacă toată suflarea creștinească ar pleca genunchii și s-ar ruga cu lacrimi, Dumnezeu ar șterge toată această urgie a morții și s-ar milostivi de prunci, de mame, de bătrâni și de toți oamenii nevinovați care mor în acest tăvălug al iadului. Dacă am cultiva milostenia, iubirea, iertarea, așa cum Hristos ne-a învățat, Dumnezeu ar aduce pacea peste hotarele noastre și bucuria înțelegerii între oameni.

De aceea vă chem să întăriți rugăciunea, smerenia, postul (la vremea cuvenită) și milostenia, pentru ca Dumnezeu să reașeze pacea în inimile golite de dragoste.

Frați creștini,

Dobrogea, această grădină înconjurată de ape, ca Raiul cel dintru început, a fost întotdeauna ținutul frățietății și al înțelegerii, chiar dacă și pe aici au trecut, de-a lungul și de-a latul, hoardele sălbatice ale istoriei. Însă pe acest pământ plin de martiri creștini din vechime, toți oamenii s-au înțeles și s-au sprijinit, chiar dacă înțelegeau și credeau diferit. Oriunde dai cu sapa pe pământul Dobrogei, dai de biserici, de ruine, de vase, de urme ale civilizației daco-romane și ale neamurilor care au venit aici adăugându-se peste ea. Români, turci, tătari, bulgari, greci, italieni, ruși, toți avem aici un petec de pământ și de mare în care să ne ducem cu cinste traiul lăsat de Dumnezeu.

Noi, ortodocșii, suntem binecuvântați cu rugăciunile sfinților care au rodit pe pământul acesta, de la mucenicii jertfiți de împărații păgâni, la ierarhi și credincioși, teologi și soldați, oameni ai locului și coloniști. Un lucru l-au avut cu toții în comun. Imediat ce s-au așezat aici, au înălțat biserici lui Dumnezeu. Să urmăm și noi acestor strămoși ai noștri și să îl primim pe Domnul Învierii, așa cum L-au primit daco-romanii pe Hristos, vestit de marele Apostol întâi chemat Andrei, creștinătorul românilor și de prietenul său Filip.

Să întețim rugăciunea și milostenia, să păstrăm credința neștirbită de inovații sau de sincretisme moderniste, să păzim ființa morală a poporului curată, educându-ne pruncii și tinerii în feciorie, fidelitate, credință, cumințenie, bun simț, dreptate și cuviință.

Să umplem Bisericile în duminici și sărbători și să ne umplem sufletele de Hristos, prin Taina Sfintei Împărtășanii. Fără curățenia generală a sufletului în Spovedanie, ne umplem de povara păcatelor neiertate și ne cufundăm în noroiul necunoștinței. Fără Hristos din Sfânta Împărtășanie, viața noastră e un lemn dus de valurile învolburate ale vieții și își pierde bucuria, sfințenia și odihna. Fără miracolul Bisericii, societatea omenească devine o turmă de robi ai plăcerii și puterii, lipsiți de darul Învierii care se înfiripează în orice suflet care Îl descoperă și Îl iubește pe Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Vă încredințez de statornicia mea în rugăciune, de iubirea mea de părinte și de stăruința mea în slujirea lui Hristos și a frățiilor voastre. Vă pomenesc la Altarul creștinării neamului românesc (Peștera Sfântului Apostol Andrei) și la sutele de altare pe care slujesc Sfânta Liturghie în smerenia iubirii lui Hristos.

Vă văd și vă aud bucuriile și durerile, minunându-mă necontenit de credința și de curăția poporul român, care a rezistat în istorie prin credință, smerenie și rugăciune.

În această noapte a bucuriei și a nemuririi, Vă încredințez milei Domnului Atotțiitor, îmbrățișându-vă cu părintească dragoste și adresându-vă, din nou și din nou, mesajul biruinței: Hristos a înviat!.

Al frățiilor voastre rugător înaintea lui Dumnezeu cel în Treime slăvit și al Bisericii lui Hristos ierarh în străvechiul scaun mitropolitan al Scythiei Minor,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI