Despre activitatea și împlinirile, pe multiple planuri, ale eminentului Ierarh s-a vorbit și se va vorbi de acum multă vreme. Cu siguranță că cei ce au avut imensa șansă să-l fi cunoscut se vor strădui să-i zugrăvească chipul și personalitatea, să-i descrie mersul terestru al Ierarhul cărturar care a marcat, ca nimeni altul, cultura românească și spiritualitatea poporului nostru de la sfârșitul mileniului al II-lea și începutul celui de al III-lea.

După cum se știe, un crâmpei din viața pilduitoare a Mitropolitului, de vrednică pomenire, Vartolomei Anania, s-a derulat și în Mănăstirea Văratic. Șederea sa în acest loc mă obligă să evoc perioada aceea atât de fructuoasă și de plăcută, așa cum a mărturisit-o adesea eruditul ierarh. Aceasta o fac nu numai în calitatea mea de stareță a acestui așezământ monahal, dar și de martoră a acelor timpuri, pentru că mă număr printre cei ce au avut imensa șansă să-l cunosc personal și să-i stau în preajmă, observându-i activitatea și modul impecabil de a-și petrece timpul. În acest sens, în cele ce urmează, ca o datorie de onoare și sfântă față de marele ierarh, voi încerca să-i schițez un succint portret, așa cum l-am văzut personal, în acele vremuri, în mănăstirea noastră.

Așadar, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului a fost unul dintre cei care a întregit șiragul de personalități ale culturii românești, care au trecut sau au rămas un anumit timp la Mănăstirea Văratic. Între aceștia amintim: Eminescu, Sadoveanu, Vlahuță, Calistrat Hogaș, Garabet Ibrăileanu ș.a., toți aceștia găsind în spațiul sacru al acestei mănăstirii, inspirația divină, creând uneori cele mai semnificative opere din viața lor. IPS Mitropolit Bartolomeu s-a folosit și el de acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu. În „Memorile” sale, evocă copios timpul petrecut la Mănăstirea Văratic. În această oază de liniște și meditație s-a întâlnit cu multe personalități ale culturii noastre. L-am văzut cum petrecea ore nesfârșite în convorbiri literare cu distinsa doamnă academician Zoe Dumitrescu Bușulenga (Maica Benedicta). Tot aici s-a întâlnit cu poetul Ion Alexandru, cu care vorbea în imne și poeme. Îmi amintesc, apoi, de zilele pe care le petrecea în convorbiri duhovnicești cu Părintele Ioanichie Bălan.

Sejurul Mitropolitului Bartolomeu Anania la Mănăstirea Văratic a fost cel mai prolific din punct de vedere al activității literare. Din anul 1979, când s-a pensionat din activitatea pe care a avut-o la Institutul Biblic al Sfintei Patriarhii, a ales Mănăstirea Văratic ca „azil al bătrâneților Sale”, ca să transfigurez ceea ce zicea oarecând Melchisedec Ștefănescu de la Roman. Îmi amintesc că, în acel an, împlineam doar trei ani de viață mănăstirească (1979), îmi este proaspăt în minte momentul când Părintele Anania, cum era cunoscut de către noi, s-a instalat la casa Episcopului Partenie Ciopron, care străjuiește colina din partea de sud-est a mănăstirii. Practic, nu-l vedeam nici o dată ieșind fără rost din apartamentul său. Toată săptămâna o petrecea la masa de lucru și scria, scria, scria, scria... Duminica și în sărbători lăsa masa de lucru pentru Sfânta masă a Altarului. Cobora la Biserica mare din incinta mănăstirii și slujea Sfânta Liturghie împreună cu preoții slujitorii ai mănăstirii. Nu era mare liturghisitor, însă neîndemânarea liturgică era uitată de toți când începea să rostească predica. Vorbea într-o manieră atât de elegantă și pe înțelesul tuturor, încât maicile și cei prezenți parcă retrăiau epoca Sfântului Ioan Gură de Aur. Și astăzi multe dintre maicile noastre retrăiesc cuvântul pătrunzător al Părintelui Anania. După Sfânta Liturghie se retrăgea din nou în apartamentul său și reîncepea să scrie. Din când în când, se mai separa de masa de scris și mergea pe sub poala pădurii pentru a se destinde în mirificul peisaj al Mănăstirii Văratic. Parcă sorbea din ozonul de brad acea putere și inspirație pentru a scrie mai departe operele sale!

La Mănăstirea Văratic a scris cele mai multe poezii, volume de proză; Rotonda plopilor aprinși, Amintirile peregrinului apter, Greul pământului, Cerurile Oltului. Tot aici a început și desăvârșit diortosirea Sfintei Scripturi, ce avea să devină, în anul 2000, Biblia jubiliară a Sf. Sinod. După cum se știe, a rămas în oaza spirituală de la Văratic până în anul 1993 când, așa cum spunea, „bătrânul soldat a fost chemat la armă”. Astfel, la chemarea Bisericii, părăsește locul de inspirație al mănăstirii noastre pentru a deveni Arhiepiscopul Clujului și Feleacului, apoi Mitropolit al provinciilor din nordul Ardealului.

În ceea ce privește amintirea șederii IPS Sale în Mănăstirea Văratic, aceasta a rămas vie și neștearsă. Va fi permanent mereu pomenit la sfintele slujbe săvârșite la cele trei biserici ale mănăstirii noastre, iar numele IPS Sale va rămâne înscris în panteonul marilor oameni de cultură care au petrecut în această oază de spiritualitate de-a lungul veacurilor.

Stavrofora Iosefina Giosanu