

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis joi că la pelerinajul de marți de la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”, care atrăgea anual credincioși din țară și străinătate, va fi permis accesul doar persoanelor cu domiciliul în localitatea Ion Corvin, nu și celorlalți pelerini din județul Constanța sau din alte județe. În ziua de 30 noiembrire vor fi suplimentate efectivele de polițiști și vor fi organizate filtre pe drumurile publice.
Cu o zi în urmă, polițiștii au intrat în timpul slujbei de hram peste credincioșii din Biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul Tomis Plus, unde predica ÎPS Teodosie, invocând faptul că, în perioada carantinării municipiului Constanța, participarea la slujbele religioase este permisă doar în aer liber, din motive sanitare. Nu știm cât de benefic pentru sănătate e însă a-i obliga pe ortodocși să-și practice credința în gerul de sfârșit de noiembrie, având în vedere că majoritatea bisericilor sunt spațioase și permit respectarea unei distanțări fizice în interior. Cu acea ocazie, arhiepiscopul Tomisului a condamnat încălcarea libertății religioase și i-a invitat pe constănțeni să participe la pelerinajul de pe 30 noiembrie, în ciuda restricțiilor impuse de CJSU Constanța și a respingerii de Tribunalul Constanța a contestației formulate de avocații arhiepiscopiei în vederea desfășurării pelerinajului. Totodată, ÎPS Teodosie i-a adresat premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care îi cere să le lase oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.