IAR VOR SĂ NE FURE SFINTELE PAȘTI? Ciudata PLUS-eristă Andreea Moldovan a băgat aproape toată țara în carantină, PE TERMEN NEDEFINIT. Ordin dat chiar în momentul Scandalului FOIȘOR despre care presa află, din nou, cu întârziere

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Exact pe data de 9 aprilie, vineri, în plin Scandal „Foișor”, personajul ciudat care conduce de facto Ministerul Sănătății, PLUS-ersita Andreea Moldovan, a modificat ordinul care cuprinde criteriile pentru instituirea carantinei zonale, documentul fiind deja publicat în Monitorul Oficial, azi. Ordin de care presa află, din nou, la orele serii, ca și în cazul crimelor prin imprudență de la „Victor Babeș”! Doar nu l-a publicat Monitorul Oficial la orele 22.00! Sau iar se joacă securiștii de la butoane ca să uite lumea de crimele de la Victor Babeș, Foișor, Balș, Piatra Neamț, Constanța, Colectiv, Siutghiol, Apuseni?...
 
Prin Ordinul nr. 506 din 9 aprilie 2021 publicat marți, 13 aprilie, aproape întreaga țară intră în carantină, pe termen nelimitat, incidența prevăzută de acest Ordin ca un criteriu de încetare a măsurii de carantină devenind sub 3 cazuri din 1000, respectiv 2 cazuri. Cum de nu a aflat nimeni timp de cinci zile ce aberație conține acest Ordin?
 
Ordinul este semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan și, în urma scandalul care a răbufnit, aflăm că nu a fost aprobat de primul ministru PNL - marionetă, după cum am spus-o de la numirea lui - Florin Cîțu. Nu putem crede că „Comandantul Acțiunii” Arafat Raed și șeful ei, Vlad Voiculescu, nu au știut despre această modificare!
 
Mai ales că aceasta se sincronizează de minune cu intrarea în vigoare în aceeași zi a celei de-a XI-a prelungiri a stării de alertă!
 
Dar să revenim la modificarea condițiilor carantinării orașelor: Pentru municipiile metropolitane cu peste 100.000 de locuitori se au în vedere 7 criterii, între care numărul de teste, rata de pozitivare, incidența, gradul de ocupare al paturilor la ATI, dar și trendul din ultimele 14 zile. Cu toții știm că testele PCR nu au nici o relevanță din punct de vedere științific, ele nefiind destinate identificării noului coronavirus, după cum a declarat chiar inventatorul lor.
 
Potrivit noilor criterii, Capitala și alte orașe mari ar trebui să intre în carantină din această clipă. O decizie venită cam prea la țanc, mai ales în ziua în care au început să se întețească protestele la Ministerul Sănătății, după cele de la Guvern, Parlament și Palatul Cotroceni!
 
Dar o altă țintă poate să fie chiar și sărbătorirea Sfintelor Paști, după cum scria ActiveNews încă de pe 27 martie, când Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență adoptase Hotărârea nr. 19 privind noile măsuri excesive de restricții menite să terorizeze și mai mult populația, la un an de la debutul Erei Covid:
 
„Că tot a venit primăvara și oamenii pot respira aer curat, acești bolnavi care ne conduc și-au spus că e cazul să-i închidă pe români în casă și mai devreme, chiar la sfârșit de săptămână, când familiile își pot petrece mai mult timp împreună. Acest tip de acțiune este certificat de oameni de știință drept o formă de tortură psihologică care se poate transforma pe termen lung în terorism de stat.
 
Conform acestei Hotărâri, aplicabilitatea măsurilor restrictive încetează când rata de incidență cumulată pe o perioada de 14 zile scade sub 3,5/1.000 de locuitori. Este foarte greu de estimat când va scădea vreodată o astfel de rată a incidenței. Putem spune că suntem închiși în case PE TERMEN NEDEFINIT. Să fim conștienți că dacă incidența va crește spre sărbătorirea Sfintelor Paști este foarte posibil ca acordul politicianist actual să-și schimbe termeni.”
 
Acum au ajuns la criteriul de încetarea carantinei o rată de incidență de sub 3 la mie. Adică aproape niciodată.
 
Noul ordin al Ministerului Sănătății ar putea scinda și mai mult coaliția de guvernare: ministrul Vlad Voiculescu și vicepremierul Dan Barna de la USR îl apără, în timp ce Florin Cîțu, premierul PNL, se pare că nici nu fusese consultat pe acest subiect. 

Premierul Florin Cîțu nu și-a dat acordul pe ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților, respectiv nivelul de testare pentru COVID, rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI, afirmă surse guvernamentale.

„Nimeni nu știa că urmează sa se publice acest ordin și că se publica în aceasta formă, respectiv nu a existat un acord în acest sens”, au precizat pentru Mediafax surse guvernamentale, potrivit Jurnalul.ro.

În schimb, liderul USR, Dan Barna, ia apărarea ordinului emis de ministerul userist al Sănătății și susține că acesta introducenoi criterii „obiective, cantitative”, pentru carantinarea localităților, pentru a se evita neclarități precum în cazul carantinării Timișoarei.  

„Este un ordin firesc, pentru că reglementarea anterioară, ordinul anterior, avea câțiva indicatori foarte vagi - calitatea îngrijirilor medicale, reziliența pacienților, criterii total aleatorii care a făcut posibilă situația de la Timișoara. (...) Modificările stabilesc indicatori foarte clari. Acest ordin a fost publicat azi (marți - n.r.), probabil va fi detaliat mâine (miercuri - n.r.). Prin acest ordin va fi foarte simplu, pe criterii obiective, cantitative, să-ți dai seama dacă o localitate sau alta e în risc de a se lua o măsură de restricție sau alta. E un ordin tehnic, necesar”, a precizat la TVR vicepremierul Dan Barna.
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (6)
  • Orizont 14.04.2021 00:57
    Statul nu exista. E o grupare terorista cu control transnational !
    Este o actiune de forta exercitata cu ajutorul aparatului de represiune pentru a forta poporul sa se expuna experimentului satanic al "vaxxinarii" !
  • SandaManda 14.04.2021 01:21
    Stiu ei de ce impun acest regim satanic si aberant in Romania, ca sunt multi crestini, si asta le sta in gat, mai ales ca vine sarbatoarea cea mai mare a crestinatatii.
    La rascoala popor roman !!!
    Trebuie sa iesiti in strada sa va aparati drepturile.
  • Enya 14.04.2021 01:27
    Daca nici unul dintre ziaristii aia de le baga microfoanele in fata nu-i intreaba in vazul lumii:

    Care sunt dovezile stiintifice ale existentei acestui virus inventat???

    ...asa ne trebuie! Sa acceptam in numele pandemiei lor inchipuite toate mizeriile si nenorocirile pamantului!

    Pe unul nu l-am auzit intrebandu-le pe reptilele alea, nici macar pe unul!
    Ca uite-asa, pocnind din degete, ar pica si "pandemia", si dictatura medicala, si toate ilegalitatile si genocidul care ni se intampla!
  • CristianC 14.04.2021 11:24
    De unde a mai aparut si Amelie Poulain asta? Doamne Bunul Nostru Dumnezeu...doar tu ne mai poti salva...
  • Rusi 14.04.2021 19:25
    De pe centura.
  • Rusi 14.04.2021 19:19
    Andreea Moldovan a absolvit scoala primara?
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume „1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim

15:27

Ilie Năstase s-a dezlănțuit la adresa lui Nicușor Dan: ”Nu a putut sa facă față la Primăria Capitalei, face ca președinte al României? Nu cred. Nu are nici aspectul fizic, nu are nimic. Sper să câștige George Simion”

15:17

FRF se dezice de Nicușor Dan, după ce a folosit fraudulos imaginea echipei naționale în campania electorală

14:55

14 mai, ultima zi de stare de urgență în România. Urmează 3 zile de vid legislativ, în care nu se pot impune restricții, apoi STARE DE ALERTĂ pe termen nedefinit. REMEMBER PLANDEMIA

14:30

George Simion, interviu în The American Conservative: Viitorul aparține patrioților. Călin Georgescu a fost românul cel mai votat, așa că are dreptul să ocupe orice funcție dorește. Suntem într-un pericol real după excluderea din Visa Waiver

13:35

Horațiu Rădulescu: Ceea ce a făcut aseară Gâdea și antena lui arată fața scabroasă și murdară a sistemului subteran