Horațiu Rădulescu: „Cîțu a demisionat după discuția cu Iohannis"! Un eșalon al serviciilor este înlocuit cu alt „eșantion”!

De Horațiu Rădulescu  /  

Foto: monitoruldesalaj.ro

Foto: monitoruldesalaj.ro

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mă gândeam la ce a ajuns în prezent să reprezinte ”peneleul”. Și pe aceeași cale se află și ”pesedeul”. În cazul acestuia din urmă, nu va mai dura chiar așa de mult. S-ar putea să-l prindă rezultatul viitoarelor alegeri, și abia apoi să se dizolve, așa cum este pe cale s-o facă în perioada următoare PNL.

Vă dați seama, niște ”liberali autentici” precum ăia proveniți din PDL-ul defunct, și-au îndeplinit misiunea! ”Să trăiți tovarăși cu ochi albaștrii, denumiți și băieții!” – au raportat ei cu mândrie.

Adică piticul porno Milică Boc, Raluca Țurcan, Lucică Bode, Dan Vâlceanu, Gheorghiță Flutur, Ștefan Stoica, Adrian Cozma, Thoma Hubert – toți pedeliști care în trecutul apropiat se porcăiau cu liberalii ăștia în care și-au depus icrele prin fuziune, acum sunt ”liberali pur sânge” care se află la butoanele partidului. Desigur lor li se alătură alți liberali de gen, precum linge tot – Rareș Bogdan, Alinuța Gorghiu, Isar, Roberta Anastase, Alin Nica, Virgilică Popescu etc... Adică, aștia și cei de teapa lor vor reprezenta în continuare PNL!!! Traseul lui Căcâțu și al ”locotenenților săi” este previzibil! Să vedeți ce ”dezvăluiri”, și ce ”curățări de imagine penelistă” vor fi puse în cârca acestora! Oricum, este de bine, poate aflăm pe ce s-au dus alea 57 de miliarde de euro împrumutate de Căcâțu, plus miliardele alea consumate din PIB.

măCiucă alt ”liberal adevărat” care ar trebui să-i țină locul cald lui Johannis, așa cum o face Ciolacu, Dâncu, Stănescu la PSD!

Oricum, toți aceștia sunt croiți la fel, parcă din același material seminal politic, caracterial și funcțional... De la toate partidele.

Soluția pe care eu o văd este să forțăm prin toate mijloacele și acțiunile concrete, să se introducă votul uninominal. Fiecare candidat să fie ales după meritul personal al acestuia, și preferințele celor care-l votează. Nominal!
 
Parlamentul să fie bicameral, dar cu număr redus de parlamentari! Poate Republica România intră și în legalitatea sa de funcționare. Partidele parlamentare să nu mai fie alimentate cu bani de la bugetul de stat. La urma urmei, dacă crește nivelul de trai al oamenilor și aceștia sunt mulțumiți de parlamentarul pe care l-au votat, vor dona sau vor cotiza partidului constituit din ”nominalii votați”. 

Totul pleacă de la modificarea/aplicarea corectă a legilor, și mai ales în ceea ce privește ”casta magistraților” și ”casta băieților”! Dacă au ”călcat pe bec” – averile lor dobândite ilicit să fie ”executate silit”, la urgență, indiferent pe numele căruia și le ascund. Să-și piardă și drepturile categoriei profesionale din care fac parte, inclusiv pensiile respective. Pot ”beneficia” de pensia minimă... Dacă s-ar recupera banii țepuiți de găștile escroace, România nu și-ar mai pune problema pensiilor și salariilor. 

Corelarea venitului salarial minim cu cel maxim, cu o diferență între acestea de cel mult zece ori (minimul acum este net 1524 de lei)! Vă dați seama, de exemplu turnătorul-Guvernator al României, ”Manole” Isărescu Mugurel ca bugetar are un venit anual de câteva milioane de euro!!! ”Legal”!!! Salarii plus ”bonusuri de performanță”, plus premieri și alte alea...

Obligativitatea ocupării posturilor înalților și mediilor funcționari publici prin examen, nu prin numire cum este acum, și examinatorii să fie profesioniști din domeniul respectiv. De fapt trebuie reintrodus urgent profesionalismul în tot ceea ce mișcă socio-economic.

Introducerea sistemului de tip managerial, cu prezentarea la sfârșitul fiecărui an a bilanțului și a balanței...

Scoaterea STS din procesul de vot. Acolo unde sunt cazuri ”Clostride”, să nu fie numiți în funcție până nu se pronunță instanța asupra ”contestațiilor” și aspectelor penale, rezolvate în termen de cel mult 30 de zile!

Mai sunt multe de spus și de propus, dar poate o faceți dvs... 

Acum vă las pentru că a început să plouă și trebuie să-mi ”recuperez copiii mei bicicliști”...
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!