Gușă: Scandalul SNSPA-Bulai, oroare desfășurată timp de decenii sub ochii și protecția autorităților. Care sunt responsabilii ce (încă) nu sunt acuzați?!

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea "Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Prieteni goldiști, sunteți la curent cu scandalul odios de la SNSPA. L-am analizat la Gold FM cu precădere și în mod repetat, considerându-l extrem, extrem de grav. Am acuzat eu, dar și confrații mei, aceste demersuri prin care fel de fel de libidinoși cu putere politică, universitară sau economică siluiesc femeile din România, femei la care nu ar putea avea acces în baza calităților lor simple de bărbați. Având în vedere, însă, celebritățile implicate în scandalul SNSPA, majoritatea fiind protejate vizibil de către SRI, să știți că nici nu m-am mirat atunci când a fost pusă batista pe țambal legat de acest scandal, în urmă cu mai multe săptămâni, pentru că aceasta este noua normalitate din Securistan, după cum v-ați prins deja voi, cei care ne urmăriți emisiunile.

Ei bine, ieri, în mod intempestiv, o armată de mascați, polițiști și procurori a descins pentru percheziții nu doar acasă la Alfred Bulai, prezentat ca fiind șeful prădătorilor sexuali profesori, dar și la domiciliile actualei și fostei partenere de viață. Pe scurt, a fost o desfășurare de forțe televizată, live, similară cu cea din cazul fraților Tate, doar că despre ăștia știm că sunt violenți, că au bodyguarzi, că au arme și că există în locuințele și buncărele lor multe probe infamate acumulate. De ce a fost nevoie ca în cazul unui moșneguț libidinos (cum apare și cred că și este Alfred Bulai) să se procedeze la fel (omul e clar că e ticălos, dar e inofensiv din punct de vedere al folosirii forței)? Ca să se demonstreze ceva special din partea autorităților, adică, vezi, Doamne, acea decizie și determinare pe care n-au arătat o timp de peste 15 ani, timp în care acest scandal a fost chiar și public și desfășurat sub ochii și protecția inclusiv a reprezentanților instituțiilor de forță. Vă reamintesc că șefii SRI au fost și mai sunt profesori la SNSPA. Pe scurt, tot ce s-a întâmplat ieri a fost foarte ciudat și deloc congruent cu potențialul acestui infractor, acestui prădător sexual, repet, un moșneguț libidinos și atât.

La declanșarea scandalului poate vă amintiți că am evocat că ar exista o rețea a absolvenților de la SNSPA, estimată de mine la câteva mii de angajați în sistemul instituțiilor statului. Confratele Răzvan Savaliuc m-a completat, a mers mai departe și a presupus, atenție, că multe dintre absolventele SNSPA erau chiar antrenate psihologic în facultate tocmai pentru a presta acțiuni de seducție sau de servicii sexuale pentru mahării buni de exploatat informativ, adică cei din instituțiile statului, lucru pe care să știți că îl cred și eu. Și tot Savaliuc bănuiește că profesori precum Bulai au fost protejați atâția ani, tocmai pentru că executau aceste sarcini din partea serviciilor secrete, acesta fiind și motivul pentru care, deși reclamați 15-20 de ani la rând de către sute de studente, acești profesori de tip Bulai au scăpat mereu. Ei bine, dacă treburile stau așa, scandalul SNSPA capătă cu totul altă dimensiune, iar acțiunea procurorilor e clar că e legată de destructurarea acestei rețele odioase de făptuitori și complici. La categoria complicilor îi putem încadra pe cei ca Remus Pricopie sau Cristian Pârvulescu, rector și respectiv decan la SNSPA, plus multe alte celebrități universitare, ale căror nume au fost evocate în mod public. Scandalul, atenție, nu are cum să nu ducă înspre SRI. Cum să fie acolo profesori timp de atâția ani George Maior sau soții Coldea, cred că a fost și Dumbravă, iar unitatea de protecție internă a SRI să nu avertizeze asupra ororilor practicate și să blocheze exercitarea mandatului de profesor al acestor șefi din SRI: Imposibil!

Așadar, dacă a fost o rețetă, și apare deja că a fost, aceasta a acționat sub protecția cel puțin a SRI, acesta fiind motivul real pentru care multe absolvente și studente s-au temut să meargă în justiție mai devreme ca să îi reclame pe prădătorii sexuali profesori, care, atenție, e posibil chiar să fi avut sarcina să le inițieze pe unele dintre ele în exercitarea de acte de seducție la adresa unor alți libidinoși din sistemul de stat. Eu, până la alte date publice, privesc din acest unghi scandalul SNSPA, care a fost împotmolit temporar într-un mare ghem de complicități. Am și două întrebări la final:
 
1. SNSPA – generatoarea unei rețele de acoperiți în administrația românească?

2. SRI deconspiră această rețea sau își acoperă urmele?
 
 
 
SolidNews
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  8. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?