Gigi Becali s-a retras la o mănăstire în Postul Mare. “Nu îmi doresc decât să Îl iubesc mai mult pe Hristos”

De Iustina Filimon  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Gigi Becali a decis să se retragă temporar într-o mănăstire, în timpul Postului Paștelui. Într-o declarație, el a menționat că în această perioadă abordează o atitudine mai smerită.

Latifundiarul își va petrece timpul într-o oază de liniște și reflecție, într-o mănăstire, pe durata Postului Paștelui.

„Îmi văd de treaba mea. E o echipă, joacă fotbal. Și așa vine postul. Nu mă mai găsiți, că o săptămână mă duc prin munți și prin peșteri. Acum eu mă smeresc, îmi văd de treaba mea, sunt cuminte. Sunt credincios Dumnezeului meu”, a declarat Becali înainte de a pleca, potrivit capital.ro.  

„Marele meu vis e să mă retrag la o mănăstire”

La finele anului precedent, Becali și-a manifestat intenția de a se retrage la Mănăstirea Comanca din Băile Olănești. Aceasta este situată la aproximativ 200 de kilometri distanță de București. Patronul echipei FCSB a mărturisit că se regăsește pe deplin în această comunitate monahală și că acest refugiu retras și liniștit îi va oferi pacea deplină pe care o caută.

„Eu asta îmi doresc, să mă retrag la o mănăstire. Nu știu dacă va fi posibil, pentru că fetele mele și soția nu prea sunt de acord. Dar ăsta e marele meu vis. Nu acum, tată, nu se pune problema în următorii ani. Peste 10-15 ani, aș vrea să las totul în regulă și să mă duc acolo. E un loc frumos, liniștit. Și aș vrea să stau de vorbă cu oamenii… Ce vreau este greu, dar nu imposibil. O să vedem, că dacă ele (n.r. fetele și soția Luminița) nu mă vor lăsa, nu pot nici eu să plec de capul meu așa. 

Nu îmi doresc decât să Îl iubesc mai mult pe Hristos. Asta e dorința mea. Să îl iubesc din ce în ce mai mult pe Hristos și să mă înfieze Dumnezeu, să mă facă frate cu El. Merg la mănăstirea mea, la Comanca. Iubesc pe călugări ca pe frații mei, ca și cum ar fi frații mei. Familia merge în fiecare duminică la biserică și atunci împărtășesc copiii. Sunt mici nepoatele, e diferență de un an între ele”, a declarat Becali, pentru Antena 3. 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cel mai nou discurs al lui Călin Georgescu: PLEAVA ÎȘI CERE DREPTURILE!

Cine este George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • tomac 22.03.2024 05:33
    Serios , nu îl mai bagă nimeni în seamă ? Ar fi bine dacă inșii ca el intră în uitare.
  1. Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

  2. CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

  3. Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

  4. Ultima luptă

  5. Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

  6. Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

  7. Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

  8. Psih. Laurențiu Niculescu: Nicușor Dan - Fața decăderii democratice din România. Profilul psihologic al candidatului de paie

  9. PFIZERGATE: Instanța supremă a UE a anulat mușamalizarea Afacerii Vaccinurilor. Comisia Europeană a ascuns de New York Times ILEGAL schimbul de SMS-uri între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, șeful Pfizer

  10. Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

Ultima oră

23:30

Mădălin Pribu: VOI VOTA CU MÂNIE ÎMPOTRIVA CRIMINALILOR DIN PANDEMIE

23:00

Cine este ”izolaționistul”? George Simion, întâlniri la nivel înalt la Roma, cu Giorgia Meloni și Matteo Salvini: ”Avem prieteni, avem aliați, dar cel mai important e că îl avem pe Dumnezeu!”

22:10

34 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, ”Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”

21:08

CĂLIN GEORGESCU LA MARIUS TUCĂ - VIDEO ÎN DIRECT: Împreună cu George Simion facem o echipă fermă. Vom readuce bucuria în sufletele românilor. România este cea mai importantă țară din lume. Despre asta este vorba

20:17

Daniel Siegfriedshon: Oficina antinațională Antena 3 a Sistemului, specializată în industria dezinformării cu doi oameni de bază - Gâdea și Pieleanu

20:00

Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX

19:15

Cora Muntean: Dragă George Simion, sper ca aceasta să fie ultima dată când îți voi spune așa. Data viitoare îți voi spune "domnule președinte"

18:59

Mihai Tîrnoveanu: Apelul meu pe zona naționalistă. Rețeaua trebuie să cadă. Românii să se ridice. Avem o șansă, poate ultima. Trăiască Nația!

18:45

Prof. Constantin Barbu: IPS Acad. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a publicat o opera monumentală în 100 de volume ”1700 de ani de la Sinodul din Niceea din anul 325. Marcus metropolitanus Tomensis, participant la Sinodul de la Niceea“

18:00

Virgiliu Gheorghe: Să citim zilnic până Duminică această puternică rugăciune pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu, să fim uniți și să o trimitem la câți mai mulți. Țara și poporul nostru au mare nevoie de rugăciune!

17:37

Ambasadorul României în SUA își depășește atribuțiile și îndeamnă românii să voteze împotriva lui George Simion

17:10

George Simion: ”Atrag atenția contracandidatului meu să oprească tentativele de fraudă sau de creare a unui Maidan împotriva voinței poporului”

16:30

Ultima luptă

15:55

Luminița Arhire: O ALEGERE RESPONSABILĂ

15:46

Alis Popa: Noi, suveraniștii, știm foarte bine ce ne dorim