Gheorghe Piperea despre legea vaccinării obligatorii: Start la vânătoarea de copii și adulți nevaccinați. Când îi dibuiți, lipiți-le pe piept niște stele în 8 colțuri, ca să știm cu cine avem de-a face. Așa veți obține IMUNITATEA DE TURMĂ

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avocatul Gheorghe Piperea consideră că, prin legea vaccinării obligatorii, care luni a primit undă verde în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, statul român continuă asediul împotriva cetățeanului, instaurând o viitoare „dictatură medicală”. Piperea lansează și un apel către toți cei care nu vor ca viitorul și sănătatea cetățenilor României să fie sacrificate pe altarul intereselor marilor companii farmaceutice. „Avem obligația sa ne opunem prin orice mijloace adoptării acestei legi! Sunați-vă alesul, pichetați birourile lor parlamentare, ieșiți in stradă spunând NU VACCINĂRII OBLIGATORII!”, este îndemnul lansat de  avocatul Piperea.


„Statul român își continuă asediul împotriva cetățeanului!
Viitorul și sănătatea acestui neam sunt sacrificate pentru interesele corporațiilor farmaceutice, pentru scaunele cozilor de topor care pretind că ne reprezintă in Parlament!

Avem obligația sa ne opunem prin orice mijloace adoptării acestei legi!
Sunați-vă alesul, pichetați birourile lor parlamentare, ieșiți in stradă spunând
NU VACCINĂRII OBLIGATORII!
NU AȘA!

#AșaNuSeMaiPoate!

„In cea mai stricta confidentialitate, a fost avizata in Comisia de Sanatate din Camera derutatilor legea vaccinarii obligatorii a copiilor si adultilor. Practic, legea este ca si adoptata. Maine se voteaza in plen (chiar daca este programata audierea ministrilor guvernului Catu).

Nu ar fi rau sa stiti ce va asteapta in viitoare dictatura medicala.

Incepeti cu asta :

vaccin - medicament imunologic care conține microorganisme vii atenuate sau inactivate, fragmente antigenice purificate de bacterii sau virusuri, inclusiv obținute prin inginerie genetică, care după administrare produc o reacție de apărare specifică a organismului, fără să producă îmbolnăvirea".

[Ati inteles bine, sper: e vorba de microrganisme obtinute prin inginerie genetica]

Continuati cu astea :

„Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele: [...]
vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care, prin natura atribuțiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului";

Angajatorii, persoane fizice sau juridice, suportă, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile și administrarea acestora personalului propriu care, prin natura profesiei sau a formării pe care o urmează, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursă de infecție, care ar putea pune în pericol sănătatea publică, ori a cărui vaccinare, potrivit legii, este obligatorie”

[nota: cu publicul intra in contact, practic, orice angajator, fie el oficiu postal, banca, restaurant, societate de avocati, furnizori de utilitati, corporatii din Pipera, vanzatori la supermarket sau in piete, medici, dentisti etc; in consecinta, costul vaccinurilor va fi prezent in absolut totate marfurile si produsele, exact la fel cum sunt prezente dobanzile bancare; viata va fi mai scump dupa vaccinare, dar nu si mai sigura].

„Medicii, indiferent de forma de organizare a asistenței medicale în cadrul sistemului public sau privat și indiferent de casa de asigurări sociale de sănătate cu care au încheiat contract de furnizare de servicii medicale, au obligația de a asigura vaccinarea corectă a copiilor și de a introduce în RENV datele privind vaccinările efectuate conform CNV”;

„Pe perioada existenței unor epidemii declarate în baza notificării transmise de către direcția de sănătate publică în raza teritorială a căreia funcționează, instituția de învățământ suspendă participarea la cursuri sau la alte forme de participare colectivă a copiilor care nu sunt vaccinați potrivit CNV";

„Persoana desemnată să asigure creșterea și îngrijirea copiilor în cazul părinților care sunt plecați din țară va asigura și însoțirea copilului la vaccinare”

[nota bene - daca sunteti plecati in strainatate, iar copii sunt lasati acasa, faptul in sine nu va scuteste de obligatia de a va vaccina copilul]

„Persoanele cu vârsta de peste 18 ani, au obligația prezentării în vederea consilierii pentru vaccinare, pentru tipurile de vaccinări stabilite în Calendarul național al adultului, în cazul convocării acestora de către furnizorul de servicii medicale de vaccinare".

Și acum, start la vânătoarea de copii si adulti nevaccinati. Cand ii dibuiti, nu uitati sa le lipiti pe piept niste stele in 8 colturi, ca sa stim cu cine avem de-a face. Doar asa o sa fiti siguri ca se obtine "imunitatea de turma" (termen des uzitat in virusologie si imunologie)”, a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.

Legea vaccinării a fost discutată cu ușile închise și adoptată, luni, în Comisia de Sănătate de la Camera Deputaților. Sute de persoane au protestat în fața clădirii Parlamentului față de legiferarea obligativității vaccinării.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (10)
  • Orizont 03.03.2020 11:02
    Oamenii care au venit la protest si foarte multi din toata Romania DORESC sa dea in judecata Statul pentru aceasta Lege si sa determine suspendarea sau modificarea - Toate asociatiile implicate sa faca un demers comun si campanie de strangere de Semnaturi si Fonduri pentru acest Proces - vom fi alaturi de reprezentanti - Sunt cel putin cateva zeci de mii de romani care vor sutine acest demers ! Stiu ca exista niste dosare pregatite in acest sens...
  • Orizont 03.03.2020 11:14
    Exsita romani adevarati care stiu ce au de facut – Nu vorbesc aici mai mult ca sa nu aiba probleme AN. Vor fi represalii pe tot sistemul – de la medici de familie pana sus la slugile infecte ale Omertei! Cum va place scroafa PSD cu creasta de la comisia Omertei ?? Situatia creata este perceputa acum instinctual ca un atac la viata copiilor si acum a adultilor …
    Poate ca de legea asta era nevoie ca sa se trezeasca din nesimtire mai multi .
  • Sanda 03.03.2020 13:32
    Am două sugestii pentru domnul avocat Piperea:
    1. să citească legea, astfel cum a fost adoptată, și abia apoi să o comenteze;
    2. să nu mai presupună, fără nici un temei, că toți cititorii săi, ori marea lor majoritate, sunt analfabeți funcțional.
  • siBemol14a 03.03.2020 13:52
    Puteți fi mai concretă ?
    Legea va apărea într-o săptămână în Mon. Of., așa că n-am citit-o. Am citit propunerea făcută încă de acum doi ani și am auzit ce modificări (ultra minore) au fost făcute ieri.
    Nu mă consider analfabet, și există suficient de mulți care pot confirma.
    Să aștept precizări ?
  • Sanda ► siBemol14a 03.03.2020 14:48
    Vi se pare ”ultra minoră” modificarea că vaccinarea nu va fi obligatorie?
  • Orizont ► Sanda 03.03.2020 15:36
    SA se stipuleze CLAR ca nu va fi obligatorie si existe un dialog Clar ! Aaaaaa NU vor sa asculte adevarul !? Nu vor sa dezvolte subiectul pentru ca NU au argumente??
  • Orizont 03.03.2020 14:36
    @ Sanda
    Pentru ce fortezi concluziile tale asupra tuturor ? Chiar sunt binevenite aceste precizari suplimentare facute de d-nul Piperea! DE CE? - Pentru ca legea este formulata intentionat intrr-un limbaj ambiguu !

    Ar fi bine ca slugile securiste sa se care de pe forum ! Va cunoastem metodele .
  • Sanda ► Orizont 03.03.2020 14:51
    Eu nu ”forțez concluziile ” mele ”asupra” cuiva, dar dvs. deja m-ați catalogat, deși nu mă cunoașteți.
  • Orizont 03.03.2020 14:59
    In curand prevad o Prabusire a intregului spectru politic actual . Falia dintre popor si parazitul politic devine abrupta.
  • Orizont 03.03.2020 15:25
    Nu inteleg, totusi,.... de ce baragladina chelboasa ,cea care comunica dictatul comisiei tortionare, si-a lasat acea creasta reptiloida ?? E ceva straniu , apocaliptic emanat de aceste creaturi...
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  5. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  6. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  7. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  8. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  9. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el