Gheorghe Piperea: Vom demara acțiuni pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de serurile COVID. Vor fi dați în judecată atât producătorii serurilor, cât și cadrele medicale și spitalele, precum și autoritățile și influencerii

De Av. Gheorghe Piperea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vom demara curând acțiuni pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de serurile C19 cu defecte care fie nu au avut efectul scontat (imunizarea contra C19), fie au determinat efecte adverse grave. 

Vor fi dați în judecată atât producătorii serurilor C19, cât și cadrele medicale și spitalele, precum și autoritățile vinovate și influencerii care au făcut profit de pe urma fricii și a suferinței oamenilor.
 
Faptul că, la momentul „iminuzării”, ați semnat un document care, aparent, înlătură responsabilitatea celor de mai sus pentru bolile grave sau decesele cauzate de serul C19, nu vă răpește dreptul la un proces de despăgubire sau de malpraxis. 

Acel document nu este valabil, din cel puțin trei puncte de vedere: 

(i) este semnat în stare de constrângere morală, ideologică și socială, ceea ce înseamnă că este lovit de viciul de consimțământ al violenței psihice; 

(ii) conține o clauză de nerăspundere a producătorului, a importatorului și a celui care v-a făcut inocularea, clauză interzisă de art. 10 din Legea nr.240/2004; 

(iii) procedura medicală la care ați fost obligați să participați, fără conștiința faptului că este vorba de un experiment clinic, nu numai că nu înlătură, dar chiar agravează răspunderea tuturor celor implicați.

Pentru costuri reduse, egalitatea armelor, creșterea șanselor de reușită și blurarea identității, reclamanții ar putea să se alieze în consorții procesuale (procese colective). 

Finanțarea procesului ar putea fi asigurată nu numai din contribuțiile reclamanților, ci și din donații și sponsorizări ori, după caz, din împrumuturi cu rambursarea în procente de participare la câștigul procesual, asigurate de terți. Există, peste tot în lume, finanțatori ai proceselor de tip class action, deci există și la noi. Pentru ei este un business, pentru reclamanți, o necesitate. 

Persoanele notorii, precum și foștii propagandiști ai vaccinării, ar putea, respectiv, ar trebui să contribuie la finanțarea acestor procese cu donații sau sponsorizări, mai ales în situații dramatice sau tragice în care efectele adverse sunt grave, iar potențialii reclamanți nu dispun de fonduri pentru demararea și susținerea proceselor. 

Cei interesați ne pot scrie, dar nu aici, ci pe email, cu specificarea că intenționează să demareze astfel de procese, individuale sau collective.
 
Aceasta este adresa: secretariat@piperea.ro.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Hate stupidity 13.01.2023 16:13
    Felicitări, domnule Piperea, pentru aceste acțiuni! Toți cioclii apocaliptici trebuie să plătească cu vârf și îndesat pentru prejudiciul moral și fizic adus omenirii. Aveți tot respectul meu!
  • Mircea Dragan 14.01.2023 00:10
    Foarte corect dar.... unde-s reclamantii?
    Am mai facut o plangere penala pe sablonul oferit de Dl Piperea pe Facebook si din peste 50.000 de persoane prieteni sau urmaritori am completat-o numai 42 de persoane. Am vazut asta ca ne-au raspuns la toti odata.
    Romanul e comod. Sa faca altii... Altii nu mai sunt.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"