Sursa foto: Daily Romania / X

„Vreau să anunț opinia publică românească de faptul că antreprenorii
sunt speriați în acest moment în multe județe din țară să-și amenințe
angajații că vor fi dați afară sau nu vor mai avea bani să le plătească
salariu”, a declarat George Simion la CCIR, menționând faptul că în
spațiul public au apărut informații false cu privire la persoana sa.
George Simion vorbește despre „implicarea unui ambasador în alegerile
din România”, referindu-se la trimisul Bucureștiului în Statele Unite,
Andrei Muraru. „Și inclusiv în aceste zile, un ambasador este extrem de
activ, dar nu în domeniul diplomației, ci în implicarea în alegeri, să
încerce să ne țină undeva la locul nostru, pe care l-ați descris foarte
bine în pledoaria dumneavoastră, domnule președinte Daraban, 72 de
companii în top 500”, a spus Simion.
Simion, la dezbaterea de la Camera de Comerț: „Antreprenorii români sunt hărțuiți. Nu mai poate cineva să ne pună pumnul în gură”
George Simion a participat la dezbaterea organizată de Camera de Comerț. Candidatul suveranist a criticat presiunile exercitate asupra antreprenorilor autohtoni și a pledat pentru o reformă profundă a aparatului de stat.
„Am avut întâlniri cu energeticienii, cu agricultorii și constructorii. Eu nu consider că au beneficiat de niște facilități fiscale și nu înțeleg de ce sectoare importante pentru economia românească unde avem antreprenori autohtoni precum agricultura, construcțiile, energia, turismul și construcția de nave, construcția și industria mobilei, nu sunt ajutate să producă și mai mult și să fie competitive pe plan internațional și sunt efectiv hărțuite. Cum sunt, din multe puncte de vedere, hărțuiți și oamenii care au altă opinie în societatea românească de astăzi și îndrăznesc să își spună părerea. Nu mai trăim într-o dictatură. Nu mai poate cineva să ne pună pumnul în gură”, a spus George Simion, în cadrul dezbaterii.
Simion a acuzat instituțiile statului că încearcă să dezinformeze populația și să sperie antreprenorii în favoarea lui Nicușor Dan.
„Antreprenorii sunt speriați în acest moment în multe județe din țară, să-și amenințe angajații că vor fi dați afară sau nu vor mai avea bani să le plătească salariul, dacă iese Simion președinte. Și mai mult, că statul român, odată ce eu ajung președinte, o să le ia 50% din afacere. Și eu le-am spus în felul următor, dar statul român deja este partener în fiecare afacere cu 50% prin taxele și birurile și toate controalele pe care le face. Asta este realitatea tristă, din păcate, și nu, George Simion nu este un bau-bau, George Simion nu o să blocheze fondurile europene pentru firmele și pentru organizațiile reprezentative care vor să le acceseze. George Simion este aici pentru a reveni la ordinea constituțională, la normalitate, la democrație, la voința poporului român”, a subliniat Simion.
Acesta a anunțat și de unde va tăia posturile publice, dacă va ajunge președinte- va reduce numărul de posturi ale membrilor de partid și va crește numărul de profesori, polițiști, pompieri.
„Știți foarte bine că am fost printre primii, dacă nu singurul, din spațiul politic românesc care a salutat ideea aceasta de eficientizare administrativă și chiar sunt acuzat, demonizat, ars pe rug în spațiul public și în presa care este finanțată de către ambasade și de către unele corporații, pentru faptul că am îndrăznit să spun că trebuie să existe o eficientizare în sectorul public, care să înceapă de la oamenii eficienți care își fac treaba în administrația locală și centrală, doar ei trebuie să rămână acolo, nu pilele, nu sinecurile, nu membrii de partid care pur și simplu parazitează oamenii din administrație și reprezintă o povară pentru celelalte sectoare bugetare, pentru învățământ, pentru medici, pentru pompieri, militari, polițiști. Statul român a început în anul 2000, de la 800.000 de angajați și a ajuns acum la 1.315.000 de angajați”, a susținut Simion.
Nicușor Dan a refuzat și de aceasta dată participarea la o dezbatere pe un teren neutru, cum ar fi fost cea organizată la Camera de Comerț.

Gândul a redat de asemenea o serie de declarații ale liderului AUR:
Planul case la 35.000 euro, explicat de Simion
George Simion explică că împreună cu colegii de partid au și realizat o casă la 35.000 de euro, dar se așteaptă să colaboreze și primarii pentru ca acest lucru să poată fi realizat mai ușor.
„Eu chiar am o diplomă care dovedește acest lucru de la Universitatea din București chiar în asta mi-am dat lucrarea de licență, în marketing, dar asta n-a însemnat vreodată am renunțat sau că am spus că nu facem doar pentru că este o măsură de marketing. Nu am spus vreodată că noi am renunțat la planul de locuințe sociale la prețuri accesibile pentru familiile tinere pentru tineri. Există un interes extrem de mare și este privită România ca o pradă în acest moment. Noi am și făcut o casă la sol, noi vorbim de noi cartiere în blocuri atâta timp cât statul pune la dispoziție terenul și respectivele zone sunt racordate la infrastructură critică, sunt branșate la curent la apă, nu reprezintă în niciun caz e prețul o problemă și din punct de vedere al urbanismului m-aș fi așteptat de la primarul Bucureștiului și de alții primare să ne fie parteneri în acest proiect.”, a spus Simion.
Simion: „Creditarea este problema”
Întrebat ce putem face pentru a atrage capitalul românesc din străinătate, George Simion a spus că: „În primul rând românii noștri din Spania, Italia, Marea Britanie trebuie să continue ce fac acolo, că fac bine.”
„Prin finanțarea unor depozite de produse românești și a unor noduri din toată Spania, Italia, Marea Britanie să fie distribuite. Opinia mea: creditarea este problema, au venit cei de la asociația fermierul, amânarea plăților ratelor a făcut să0și piardă pământul și utilijatele. Trebuie să intervenim la creditare, Eximbank și CEC.”, a spus Simion.
„În această seară voi avea o cină cu fostul premierul al Poloniei, Mateusz Morawiecki.”, a mai completat Simion, care l-a lăudat pe politicianul polonez.
George Simion își prezintă diploma de BAC
Candidatul la alegerile prezidențiale își prezintă diploma sa de bacalaureat.
„Am văzut că contracandidatul meu protejat de diverse interese a venit să-și aducă diploma de bacalaureat. Față de fostul premier al țării, posedă o diplomă de bacalaureat. Și noi am venit cu diplome de bacalaureat, licență. Sunt autentice, reprezintă instituții de învățământ. Vi le pun la dispoziție.”, a spus Simion.
Simion, mesaj subtil către Nicușor Dan:
„Nu avem nevoie de șapte primării la nivelul Bucureștiului, doar daca primarul general nu e în stare să facă ordine în atributii sau în propria casă.”, a spus Simion.
Simion transmite mulțumiri mediului de afaceri
George Simion spune că mediul de afaceri merită să fie tratat cu mai mult respect.
„Cred că este momentul ca cineva să vină să vină în fața dvs (mă refer cineva pe o poziție înaltă) și să vă spună mulțumesc pentru că rezistați. Mulțumim pentru că sunteți parteneri corecți. Mulțumim pentru că ne plătiți salariile, Mulțumim că mai țineți o parte din românii în țară prin strădaniile dvs.”
Simion: Consider această dezbatere cât se poate de utilă
Simion se arată dezamăgit că Nicușor Dan nu participă la dezbateri organizate de mediul academic și mediul de business.
„Aș vrea să fiu mai aproape de dumneavoastră. Avem niște obstacole între noi, birocratice, de sistem. A ales să nu se prezinte (n.r. Nicușor Dan), cum a ales să nu se prezinte nici ieri la Universitatea București”.
Ungaria, model pentru Simion: ”Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna cenușăreasa”
„Din păcate, cercetarea românească este întotdeauna cenușăreasa. La nivel de patente nu a existat nicio strategie până în acest moment și, iată, și în acest domeniu, Ungaria reprezintă un model, la fel cum vânătoarea, de exemplu, într-o țară văduvită de munți de mare, reprezintă o parte consistentă din PIB-ul Ungariei”, a spus George Simion la dezbaterea de marți, organizată de Camera de Comerț.
Liderul AUR propune facilități fiscale pentru creatorii de invenții autohtoni, dar și externi.
„De aceea eu văd facilități fiscale pentru creatorii de invenție autohtoni, dar și externi, pentru că avem o piață mare în afară de Uniunea Europeană, care poate fi atrasă către România. Există modelul Ungariei din acest punct de vedere, iar referitor la cercetare, noi ce am făcut până acum a fost să împărțim sărăcia. După ce că nu s-au alocat bani, am dat la toți, să ajungă la toată lumea nimic. Cred că școlile doctorale trebuie prioritizate. Cred că universitățile trebuie finanțate în funcție de rezultate. Și oamenii de știință, și cercetătorii trebuie să iasă în spațiu public, și inventatorii, și și cercetătorii care reprezintă potențialul nostru creativ”, a adăugat candidatul la alegerile prezidențiale din 18 mai.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
N-o sa placa unora ce spun, dar China ar putea fi un partener util, de la care se pot invata multe.
Pe de alta parte, e vorba de alta lume, alta mentalitate, alt mod de a vedea viata.
Garantat, insa, se pot invata multe.
Cu stima