George Ogăraru, apel către români: Dacă vrem să mai existăm ca popor și neam va trebui sa responsabilizăm parlamentarii să nu ignore cele peste 3 milioane de semnături (oameni-români) care își doresc definirea familiei, așa cum a fost dată de Dumnezeu

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Referendumul pentru modificarea Constituției în sprijinul familiei tradiționale are susținători și în rândul marilor sportivi. Care nu se tem să apere cu voce tare credința în valorile creștine. Fostul jucător internațional de fotbal George Ogăraru a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj adresat tuturor românilor și să își responsabilizeze parlamentarii care îi reprezintă să voteze în favoarea organizării referendumului pentru familie:
 
 
„Să nu fim indiferenți sau naivi!!
Dacă vrem să mai existăm ca popor și neam va trebui sa îi responsabilizăm pe cei ce sunt în parlamentul României ca să nu ignore cele peste 3 milioane de semnături (oameni-români) care își doresc definirea familiei așa cum a fost dată de Dumnezeu și apărată cu prețul vieții de înaintașii noștri : soț și soție /Bărbat și femeie”, a scris George Ogăraru pe pagina sa de Facebook.

George Ogăraru a susținut încă din primul moment demersul Coaliției pentru Familie, un mesaj similar, de sprijin pentru românii care vor modificarea Legii fundamentale fiind postat și anul trecut.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat la finele săptămânii trecute că organizarea referendumului pentru modificarea Constituției în sprijinul protejării familiei tradiționale va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, cel târziu la începutul lunii noiembrie.
 
Anul trecut, în mai, Coaliția pentru Familie a depus la Parlament cele 3 milioane de semnături pentru revizuirea Constituției. Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor'”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Orizont 12.09.2017 12:05
    DUPA CE AU SCALDAT-O PE SISTEM ALBA/ NEAGRA UN AN DE ZILE , IATA CA PSD prin metode demult consacrate CAUTA SA CAPITALIZEZE REFERENDUMUL IN INTERES DE IMAGINE SI ELECTORAL. ASTA ESTE TOT SI NIMIC MAI MULT.
    PSD SI STRUCTURILE PERMANENTE NU AU NICI UN MERIT PENTRU CA SUNT OBLIGATI PRIN LEGE SA RESPECTE VOINTA POPORULUI !
    DECLARATIILE DUPLICITARE ALE LUI DRAGNEA , CAMPANIILE MIZERABILE DE DISCREDITARE DIN PRESA FIDELA PSD SAU DECLARATIILE LUI PONTA SUNT DOVEZI CLARE DESPRE POZITIA REALA A SATREI PSD-ISTE.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  9. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

17:25

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte