

Gabriela Firea a declarat că va vota 'da' la referendumul din 6 - 7 septembrie, adăugând că familia reprezintă „legătura cu trecutul și puntea către viitor”.
„Familia este legătura noastră cu trecutul și puntea către viitor'. Pentru mine, căsătoria înseamnă comuniunea bazată pe iubire și respect dintre o femeie și un bărbat. Voi spune 'da' la referendumul din 6 - 7 octombrie”, a scris edilul general pe Facebook, scrie Mediafax.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat luni că în ședința Biroului Permanent Național s-a decis organizarea unei campanii de informare a populației cu privire la tema referendumului din 6 - 7 octombrie.
Întrebarea care le va fi adresată cetățenilor la referendum și la care aceștia trebuie să răspundă cu 'da' sau 'nu' va fi: „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”
Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituție, „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.