Fostul vicepreședinte al Comisiei SRI cere demiterea generalului SRI Anton Rog, care a amenințat partidele politice într-o ieșire halucinantă

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Halucinant! Generalul SRI Anton Rog, director al Centrului Național Cyberint, amenință public partidele politice care nu sunt de partea sistemului, potrivit Mediafax.
 
Marian Cucșa, fost vicepreședinte al Comisiei de control asupra SRI, actual președintele al Partidului Republican din România, crede că Rog amenință partidele politice care nu sunt de partea sistemului:

”Potrivit generalului SRI începând cu alegerile de anul viitor nu se va mai putea repeta situația din 2020, când unele partide s-au folosit de campanii pe rețelele sociale pentru a convinge românii să voteze, invocând modificările recente ale legislației, prin care consideră mesajele unor partide pot fi considerate drept atacuri la ordinea constituțională în mod total subiectiv de către oameni precum domnul Rog, care își doresc crearea unui nou câmp tactic.

Este înfiorător avertismentul pe care domnul Rog îl lansează public. În perioada în care am fost vicepreședinte al Comisiei de control a SRI din Parlamentul României, nu mi s-a întâmplat să văd o asemenea atitudine din partea reprezentanților serviciilor. Însă, observ că domnul Rog nu are niciun fel de rețineri când vine vorba despre încâlcarea tuturor principiilor democratice și constituționale. În loc să se ocupe de gestionarea situației geopolitice, domnul Rog de la SRI se gândește cum poate reduce libertatea de exprimare, libertatea de opinie, dacă ea este contrară intereselor celor aflați la butoane. În orice țară din lume reprezentanții serviciilor de informații se ocupă cu gestionarea problemelor geopolitice, cu siguranța națională. Numai la noi, indivizi precum generalul Rog își propun să creeze un nou câmp tactic și să restrângă libertatea românilor.

Solicit de urgență domnului Anton Rog să își prezinte demisia din funcțiile pe care le deține. Totodată, condamn lipsa de reacție a Comisiei SRI a Parlamentului, care asistă impasibilă la un atac al generalului Anton Rog la ordinea constituțională din România. O astfel de gândire, precum cea a domnului Rog, reprezintă o amenințare pentru democrația din România și un pericol pentru viitoarele alegeri din 2024”, susține Cucșa, președintele Partidului Republican din România.
 
Citiți și: Bogdan Tiberiu Iacob: HALUCINANT: SRI se laudă cu un departament care poate convinge oamenii să acționeze împotriva voinței lor. Același general Anton Rog - AVERTISMENT PENTRU AUR
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • LaurStefan 18.07.2023 13:56
    Cred ca prostul a fost el insasi victima unui experiment de inginerie socială. Acum e convins ca funcționează. Si noi...
  • IC XC NI KA 18.07.2023 13:59
    Chinuit, și fără proprietatea termenilor, explică ce înțelege el ne-bunul “schimbarea ordinii constituționale” la min. 52:15:

    https://m.activenews.ro/stiri-justitie/Bogdan-Tiberiu-Iacob-HALUCINANT-SRI-se-lauda-cu-un-departament-care-poate-convinge-oamenii-sa-actioneze-impotriva-vointei-lor.-Acelasi-general-Anton-Rog-AVERTISMENT-PENTRU-AUR-183194

    Acum, iată contextul, ce zice Sf. Scriptură:

    “Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiți.. dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
    Și acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
    Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceți aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus.” (Ioan 16,1-4)


    Doamne miluiește!
  • Leustean 18.07.2023 17:34
    Nu demisia celui care a dezvăluit aceste lucruri trebuie cerută, ci demiterea celor care au autorizat înființarea departamentului respectiv. Rog e vinovat fiindcă e părtaș la aceste lucruri - deci, și el trebuie sa plătească . Dar e insuficient dacă numai capul lui cade. Cei care au autorizat departamentul in cauza și i-au trasat direcțiile de acțiune - in primul rând ei trebuie luați la intrebari și destituiți
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

15:03

Maria Eftimie: Trăim vremuri în care glasul neamului nostru se stinge încet, sub zgomotul lumii moderne care ne cere să uităm cine suntem