Fără a avea nicio competență în ceea ce privește canonizarea sfinților din Biserica Ortodoxă Română, reprezentanții Institutului „Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, fiul ideologului bolșevic Radu Florian, el însuși un fost propagandist comunist, au atacat public decizia istorică a Sfântului Sinod prin care a fost aprobată canonizarea Părintelui Dumitru Stăniloae, a Părintelui Ilarion Felea și a Părintelui Ilie Lăcătușu!

Așa cum se precizează într-un comunicat emis de noul Birou de presă al Patriarhiei Române, „Biserica Ortodoxă Română, în calitatea sa de cult recunoscut, are dreptul de a analiza și a se pronunța, potrivit propriilor criterii religioase, în ceea ce privește canonizarea unor persoane din Patriarhia Română”, precizând ferm că „procesul de canonizare constă exclusiv în recunoașterea sfințeniei pe baza dovezilor consistente și mărturiilor credibile”.

În recenta sa comunicare publică, Institutul „Elie Wiesel” inventează legionari. Cum au făcut și bolșevicii în cazul celebru al marelui teolog Teodor M. Popescu.

Neexistând nici urmă de legionarism în activitatea lui Teodor M. Popescu, un anchetator a făcut următorul raționament:

„Ești legionar pentru că ești teolog, și fiind teolog ești anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar”. 

Pe baza unui astfel de silogism, poți să spui despre orice teolog că este legionar. Cu atât mai mult despre Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX!

Institutul mai acuză că Părintele Stăniloae a susținut „legătura dintre ortodoxie și nationalism”. Ce să mai? A devenit „bandit” de-a dreptul, cum spuneau înaintașii neobolșevicilor în anii ‘50.

Pe o astfel de acuză, s-ar putea umple din nou pușcăriile.

Sunt mulți cei care au susținut această legătură indestructibilă, pe linia Părintelui Stăniloae, care a scris o serie de articole pe tema legăturii dintre „Românism și ortodoxie” (reunite într-o carte purtând acest titlu, publicată în 1939). Institutul „Elie Wiesel” face totul pentru a-l include pe marele nostru teolog în rândul „unor clerici care au exprimat opinii antisemite sau au promovat curentul toxic legionar, în anii 30 și 40”.

Mai este acuzat Părintele Stăniloae că a scris în „publicațiile de extremă dreaptă” Calendarul, Porunca vremii și Gândirea (cel mai amplu fenomen cultural ortodox interbelic, unde au publicat personalități uriașe ale culturii naționale).

Am mai arătat, într-un articol publicat de ActiveNews, că nu există nicio scriere antisemită a Părintelui Stăniloae și am demontat falsul ventilat de wikipedia și unii ziariști care preiau cu copy-paste acuzele care stau la baza pretinsului antisemitism.

Faptul că Părintele Profesor a colaborat la publicațiile sus-numite, în timpul cât ele au fost conduse de Nichifor Crainic, nu umbrește cu nimic activitatea sa publicistică.

Scriam acum câțiva ani că articolul „Rasă și religiune”, publicat de Nichifor Crainic în februarie 1935 în revista Gândirea, este dovada cea mai elocventă a desființării teoriei superiorității rasiale, pe care o consideră o nebunie, susținută în acea vreme de nazismul german și că antisemitismul nu este propriu unui creștin.

Așa cum lucrarea Părintelui Stăniloae, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, publicată în 1943, este unul dintre cele mai articulate răspunsuri creștine la curentele totalitare nazist și comunist.

Și totuși, vânătorii de citate au găsit, între miile de articole, câteva rânduri scrise de Părintele Stăniloae la venirea la putere a legionarilor: „Azi (22 septembrie 1940 n.n.) neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creștinătății pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim în stat străbătut de credința în Dumnezeu, în cetățuie avansată ce stă dârză și inexpugnabilă în fața haosului păgân. Acesta credem ca e sensul revoluției de azi în viața statului nostru, sensul transformării în stat național-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului. Îl revendică și alte neamuri pe Arhanghelul Mihail ca patron […] Dar niciun neam n-a împlinit și nu împlinește atât de desăvârșit lucrarea Arhanghelului Mihail pe planul văzut al istoriei, ca neamul nostru.” (Telegraful român, nr. 39, 1940).

Părintele Stăniloae a întâmpinat în scris și alte regimuri venite la putere în România, exprimându-și nădejdea că, în cazul fiecăruia dintre ele, acțiunile lor vor fi străbătute de credința creștină. Acesta este și sensul  rândurilor pe care le citează Institutul „Elie Wiesel”.

Acuzele aduse Părintelui Stăniloae îmi par la fel de forțate, de ridicole, cum au fost cele aduse de Alexandru Florian Părintelui Ilie Lăcătușu, cum că a fost preot misionar în Transnistria în 1942-1943, unde, în 1941, ar fi avut loc un pogrom antievreiesc. Rețineți, nu este acuzat că ar fi prigonit evrei, ci că nu ar fi fost empatic cu ei!

Dându-și seama de enormitatea afirmației sale, în comunicatul emis azi de Institutul „Elie Wiesel” nu mai reia această acuză la adresa sfântului cu moaște întregi, ci afirmă, fără nicio dovadă, că Părintele Ilie Lăcătușu a „alcătuit liste cu adversari ai Mișcării Legionare ce urmau să fie împușcați după ce această grupare fascistă ar fi preluat în totalitate puterea”.

Așa cum acum câțiva ani afirma că studentul Valeriu Gafencu, în ianuarie 1941, „a incitat cu pistolul în mână, (sic!) elevi din liceele ieșene să se alăture tentativei de lovitură de stat”. Adevărul este nu numai că Valeriu Gafencu și frații de cruce n-au purtat pistoale, dar nici măcar nu aveau voie să le poarte!

Tributar educației comuniste date de tatăl său, Alexandru Florian nu ține cont de evlavia românilor la sfinții din închisorile comuniste, de viața curată și sfântă a mărturisitorilor, de minunile lor, de faptul că au trăit viața aproapelui ca pe a lor însăși sau că au mărturisit dreapta credință până la sfârșitul vieții, ca să enumerăm câteva dintre criteriile care au dus la canonizarea a 16 preoți mărturisitori și mucenici ai Bisericii Ortodoxe.

Am mai spus, atitudinile lui Alexandru Florian și ale institutului pe care îl conduce, prin intruziunile neavenite în viața Bisericii Naționale, prin atacarea sistematică a personalităților duhovnicești ale neamului românesc și prin lipsa măsurii stârnesc antisemitism.

Nu vom cădea în cursa provocatorului Alexandru Florian, căruia îi convine să fie atacat ca evreu - deși după mamă este ungur (n.n.) - și nu ca reprezentant de vârf al direcției neokominterniste, ateiste și antiromânești, în societatea românească.