
Dezbaterile „Pe Drept Cuvânt”, ediția I, nov 05, 2024, la 09:00 Palatul Fundației Universitare „Carol I”, sediul Fundațiilor Regale (Aula BCU) din Calea Victoriei nr. 88


PROGRAM
9.00-9.30 Cafea de bună dimineața
9.30-11.00
CUVÂNT INTRODUCTIV
| Conf. Univ. Dr. Mireille Rădoi, Director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”
FOND: IERI
| „Rădăcinile și funcția lor” – Mircea Pușcașu, Fondator al asociației Bucovina Profundă și coordonator al programelor educaționale ARCUS și ROST, membru al platformei civice Starea de Libertate și vicepreședinte al Federației ProVita
| „Eroismul alor noștri” – Otilia Sava, Avocat și fost secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale
| „Ce mai avem de apărat?” – Mircea Platon, doctor în istorie, redactor-șef al revistei Convorbiri Literare
| „(De)Ce-am făcut de ”pandemie”?” – Răzvan Constantinescu, medic gastroenterolog și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași
11.00-11.30 Pauză
11.30-13.00
APEL: ASTĂZI
| „Dreptul contemporan și strâmbăciunile lui” – Renate Weber, Avocatul Poporului
| „Eu cu cine votez (ca să fie pace)?” – Gabriel Zbârcea, Avocat, Managing Partner al Țuca Zbârcea & Asociații
| „Importanța îmbrățișării la vremea ei” – Natalia Roman, fost magistrat, fost presedinte al Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania (UNJR)
| „Dogme și dileme: ce se poate dezbate și ce este dat ca adevăr” – Dan Cristea, Avocat, Partener la Țuca Zbârcea & Asociații
| „Decăderea presei în lumea de azi” – Robert Turcescu, jurnalist și om politic
13.00-14.00
Prânz oferit cu gust de MAIDAN În Felul Tău
14.00-15.30
RECURS: MÂINE
| „Europa în fața crizei de sistem și de valori” – Petrișor Peiu, expert în economie și finanțe, profesor universitar, analist independent și coordonator al departamentului de Analize Economice de la Fundația Universitară a Mării Negre
| „Două moduri de a falsifica satul românesc” – Silviu Man, licențiat în Drept, eseist și traducător
| „Marea resetare ca mare spulberare” – Levana Zigmund, Partener al Țuca Zbârcea & Asociații
| „Bio-tehnologia și copiii din eprubetă” – Lavinia Tec, Avocat, Conferențiar universitar-doctor la Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara
| „De ce vrem un stat de drept” – Ioan Chelaru, Avocat, profesor universitar, doctor în Drept, președinte al Uniunii Juriștilor din România și președinte al Academiei de Știinte Juridice din România
15.30-16.30 Un prosecco lângă planuri pentru viitoare întâlniri
ACCESUL LA EVENIMENT SE FACE PE BAZĂ DE BILET
LINK ÎNREGISTRARE:
––– Dezbaterile PE DREPT CUVÂNT –––
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
cuvintele trec, Cuvântul rămâne.
Ca și întrebarea: când vom spune nu?
Vom putea spune nu?
Ce vom alege: pâinea sau Crucea?
https://manastirea.petru-voda.ro/.../scrisoarea.../
https://manastirea.petru-voda.ro/.../mesajul-parintelui.../
https://manastirea.petru-voda.ro/.../comunicat-despre.../
Doamne, miluiește.