

Familia Luizei Melencu a lansat acuzații dure la adresa autorităților după declarațiile făcute vineri de procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, în cazul Caracal. Nici unchiul Alexandrei Măceșanu, Alexandru Cumpănașu, nu este mulțumit de informațiile prezentate de șeful DIICOT.
”Nu avem încredere în acel escroc: Luiza trăiește! Domnul Bănilă acoperă adevărații făptași, acei procurori care nu și-au făcut datoria sunt complici la crime. Noi pe 14 și Luiza nu a plecat benevol. A făcut foarte multe greșeli în afirmația sa. Noi la două ore, am sunat la 112, pe 14, nu pe 15. Să cerceteze și să pună presiune pe Dincă și pe cei care nu și-au făcut datoria”, a declarat la Antena 3 bunicul Luizei.
Și Alexandru Cumpănașu a comentat declarațiile făcute de procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă. Unchiul Alexandrei are convingerea că nu s-au făcut demersuri importante în cazul anchetei de la Caracal.
„Din punctul meu de vedere este strigător la cer așa ceva! Nu se poate așa ceva, după opt săptămâni. Nu s-a ajuns încă la Alexandra. Acum Dincă este interogat, nu știu pentru a câta oară despre Luiza, despre această fată minunată, așa cum este și Alexandra. A fost audiat 12 ore. S-a oprit și se reia luni această audiere, tot despre Luiza. Dincă și-a schimbat declarațiile în această perioadă'', a spus unchiul Alexandrei Măceșanu.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Mamicile : Instinctul notru e sa facem copii, indiferent in ce cloaca dominata de interlopi
Barbatii din vest: Instinctul nostru e sa f minore traficate sau nu, nu ne pasa
Proxenetii: noi nu vrem sa muncim, dar putem obtine bani din altceva
Autoritatile (politicieni, justitie, DIICOT): LOL, decat sa luptam cu mafia, mai bine ne coalizam, musamalizam si scoatem si bani si prospaturi
Concluzie: ghiciti voi cine va fi victima in toata ecuatia asta.
Sa stii ca si in vest sint rapiti copii, nu stiu daca mai mult sau mai putin decit la noi. Poate cauti statisticile din SUA.
Please, never come back cu asemenea dispret fata de cei din tara. Ramii acolo pina te clarifici, daca se va intimpla asta odata.