Facebook i-a șters contul regizorului Iulian Capsali chiar în timp ce scria un mesaj: Nici măcar nu m-au lăsat să mă apăr

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Regizorul și publicistul Iulian Capsali a rămas fără cont de facebook, fără niciun fel de avertisment, chiar în timp ce se conversa cu un alt utilizator al rețelei sociale. 

Acesta a precizat că nu înțelege de ce Facebook a luat această măsură radicală.

"Stăteam de vorbă cu cineva, când m-am trezit cu mesajul acesta: pagina această nu este disponibilă. Este incredibil ce se întâmplă, nici măcar nu m-au anunțat ca să mă pot apăra. Să știu ce acuze mi se aduc, deși bănuiesc că în spate se află dictatura corectitudinii politice. Cine nu este pe linia ideologică oficială este redus la tăcere. Am o poziție intransigentă în privința apărării familiei, ceea ce sigur că nu cadrează cu ideologia oficială, dominantă. a vremii.

Practic, m-au luat direct în dubă și m-au aruncat în arest, cam ca pe vremuri. Se pare că ne întoarcem într-o vreme de tristă amintire. Acuzațiile le aflăm mai târziu și oricum nu mai contează. În orice caz, nu mă voi lăsa", a spus pentru ActiveNews, Iulian Capsali.

Iulian Capsali este regizor, publicist și comentator politic. A candidat, ca independent, pentru Alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

Ultima postare de pe contul personal de facebook saluta decizia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților de a remite un raport negativ asupra proiectului legii parteneriatelor civile.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (3)
  • BogdanIT 13.05.2015 20:38
    Si eu am avut o pagina Interesul Roman. Am postat in 2013 despre protestele de la Rosia Montana si acum despre Protestele padurii si am si prezentat articole legate de religie in sens pozitiv si am vorbit chiar despre problema genomului uman ce nu contine gena gay. Am militat pentru bunatate rabdare intelegere, respect, dar oameni buni problema homosexualilor este stiintific clara si din pacate nu e cum spune majoritatea despre ei (adica ideologia americana).
    Gena Homosexualitatii nu exista. Unii mi-au raspuns ca stiinta nu poate dovedi ca exista, dar unii spera ca stiinta va face progrese si va dovedi acest lucru. sau alt raspuns dat ceea ce nu stim ca exista nu inseamna ca nu exista. (o dau pe spiritual si ei cumva: cand cu una cand cu alta) In fine, zic , dar daca nu stim de ce exista ideologia pro-homosexualitate fundamentata stiintific (fals-stiintific as zice eu). Ni se induce o problema de genul stim sau nu stim? E clar ca stim: cercetatori nu au gasit gena homosexualitatii nicaieri, iar un transexual femeie din barbat are tot cromozomii xx indiferent de hormonii injectati. Practic se creaza o ideologie de automutilare si noi stam si spunem ca e normal ce se intampla? Daca Biblia nu va convins, va poate convinge si Stiinta. Ce se propaga... e o chestiune de hazard si creare de confuzie pe baza caruia se vrea sa se profite eventual sa se dicteze in soapta pentru a accepta unele ideologii. Scopul lor este sa creaza o masa amorfa nelinistita si usor manipulabila. Nu putem fundamenta o societate pe nisipuri miscatoare. De ce nu exista un autism-Pride? E mai usor sa impingem bani in ideologii, decat sa punem mana sa comunicam cu oameni in astfel de cazuri si sa vedem cat poate fi vindecabil si cat nu. Homosexualitatea este o tulburare psihica si se poate vindeca cu rabdare. (americanii s-au grabit sa o scoata din cadrul bolilor psihice intr-un mod foarte ciudat) Si chiar daca nu se vindeca cu rabdare si sa zicem nu ne iese na ce sa facem?(desi ma indoiesc (daca avem psihologi si preoti buni, iar homosexualii sa nu fie kamikaze ce slujesc ideologia si nu propria fiinta sau Adevarul). Daca nu ne iese, nu va obligam sa fiti heterosexuali. Dar lasati-ne cu Gay-Pride-ul vostrul. Problema e, pana la urma, dorinta de a face familie gay doar pentru ca e Gay Pride ca sa fim si noi ca ceilalti. Dar oare nu tot timpul ati vrut sa fiti altfel? Credeti-ma ca nu veti fi ca si noi doar avand si voi casatoria voastra speciala, ci pur si simplu intelegand problema in interiorul vostru si sa nu deznadajduiti niciodata.Nu va lasati manipulati. Va fi bine, macar incercati. Mandria(Pride) nu este o trasatura de casatorie traditionala romaneasca si nu numai romaneasca. Noi nu ne casatorim din cauza ca e Hetero Pride, deci sigur nu din mandrie. Ideea e ca nu intelegeti de ce ne casatorim, dar voi vreti sa va casatoriti ca noi. Libertatea voastra nimeni nu vi-o discrimineaza si nu inteleg de ce tineti asa de mult la a avea o familie gay, daca oricum aveti multi parteneri, dar libertatea pe care vi-o imaginati ca ar trebui sa o aveti afecteaza standardul uman traditional si natural mai nou. Frustrarea voastra va cere mai mult si mai mult, e o chestiune psihica.. Si eu pot fi frustrat si sa cer mai mult, dar nu voi dori niciodata sa impun cu forta "normalitatea mea" care este minoritara spre exemplu. Si acum am vorbit in numele unei majoritati din Romania.
    In fine cei de la facebook mi-au gasit ca nu pot avea ca nume Interesul Roman si mi-au cerut copia dupa buletin, evident ca nu am acest nume. Nu sunt dezamagit ca mi-au inchis pagina respectiva, dar o pagina personala sa ti-o inchida fara drept de apel si fara nici o incalcare a vreunei reguli Facebook e bizar. Nu vi se pare? Sper sa nu ajungem dupa chipul si asemanarea Facebook-ului.
  • Tasel Gheorghe 15.05.2015 11:54
    I-au inchis contul pentru ca este un Bigot Homofob Habotnic Ultranationalist. Foarte bine !
  • Dan Horea 22.06.2015 13:42
    bai gheo, prefer de un infinit de ori unul ca Iulian Capsali unui ca tine, anticrestin, homalau, clubber si tradator de tara, care se fute-n gaoaza si o ia sus, apoi se lauda cu asta.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:44

Victor Rebengiuc a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: BIETUL NICUȘOR...

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox