Foto: Aida Gelati
Coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a anunțat un „Maraton al Vaccinării” și la București la sfârșitul săptămânii, după cel desfășurat la Timișoara în weekend-ul dintre sărbătoarea Sfântului Gheorghe și cea a Floriilor.
Conform unei postări pe contul său de Facebook, în perioada 7-10 mai se vor injecta seruri Covid non-stop, 24 de ore din 24, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională din București.
Schema a fost exersată cu două săptămâni în urmă în orașul de pe Bega, unde doritorii s-au putut injecta cu Pfizer chiar și fără programare, zi și noapte, pe bandă rulantă, în spațiul pus la dispoziție de Centrul Regional de Afaceri Timișoara. A fost mimată chiar și aglomerația, de ochii presei, prin chemarea la ora deschiderii a tuturor celor care și-au făcut, totuși, programare. Îmbulzeala „sanitară” a arătat ca în imaginile surprinse de Tion.ro:
După ce presa a filmat înghesuiala și a plecat să transmită ideea că timișorenii sunt disperați să se vaccineze în turmă, lucrurile au revenit la normal: în hală „bătea vântul” pe fondul lipsei de activitate, iar „eroinele” din „linia întâi” stăteau pe Facebook cu mănușile de protecție așezate regulamentar pe smartphone, după cum a imortalizat timișoreanca Aida Gelati:
Ne întrebăm dacă scenariul se va repeta întocmai la mult-trâmbițatul „maraton” al vaccinării de la București. Care se desfășoară în vinerea din săptămâna luminată, de Izvorul Tămăduirii, pentru ca ritualul să fie complet.


Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
"Colonelul Valeriu Gheorghiță a făcut din nou apel la autoritățile care au credibilitate să se implice în campania de convingere a românilor să se vaccineze, printre acestea fiind enumerate și forțele de ordine. Acestea vor trebui să meargă din poartă în poartă pentru a le explica oamenilor cât de benefică este imunizarea, care va avea ca efect ridicarea restricțiilor."