Simona Marin, româncă din Canada, ne face onoare a de a publica, începând de azi, și în paginile ActiveNews. Îi mulțumim!

Flash-uri din Chinada

"Prime Minister Justin Trudeau has successfully united the country – unfortunately for him, Canadians are united against him and this drives the Establishment crazy." Asa arata sambata, 19 februarie, candva vesela strada de la Parlament. Asa arata aproape tot orasul. Cum zicea si The Crackpot Farmer, un simpatic cronicar de pe teren, e cazul sa le multumim politailor ca au facut o treaba de zece ori mai eficienta decat camioanele in a bloca strazile si autostrazile. Acum chiar nu mai ai acces nicaieri, businessurile din dowtown pot fi in sfarsit satisfacute ca vor sucomba in liniste si fara claxoane. Iar babele care s-au temut pentru singuranta lor cand erau teroristii cu steaguri pe-acolo, acum sunt perfect protejate.

Primitoarea capitala. Cine doreste sa vina in vacanta in Canada, e binevenit. Nu se stie cand mai poate pleca inapoi, dar se va simti foarte in siguranta.

Camioanele care pe unii i-au deranjat teribil fiindca le blocau strazile au fost inlocuite cu autocare de trupe militare. E, asa mai merge, toata lumea e fericita acum. 

Tamara Lich, organizatoarea convoiului, nu va fi eliberata pana la proces. Judecatoarea n-a vrut si gata. A argumentat ca n-are incredere in detinuta, ca e pericol public, pentru ca a initiat activitati CRIMINALE. Va fi probabil condamnata si nu putin. Ca si Francois Amalega al nostru, care infunda puscaria pentru ca n-a tacut si nu s-a supus mizeriei generale. Ei sunt considerati de multe moluste fierte dusmani ai democratiei. Si molustele sunt foarte entuziasmate ca se face dreptate. Pentru ca molustele respecta si iubesc legea. Sunt vremuri cand planeta devine prea stramta pentru necivilizati ca noi. Nu m-am mai rugat demult, dar se pare ca altceva nu mi-a mai ramas.

Ca exercitiu contemplativ, ma intreb cum trebuie sa te simti cand niste civili neinarmati ingenuncheaza in fata ta rugandu-se iar tu ai fost trimis sa-i arestezi fiindca ti s-a spus ca sunt periculosi cu tendinte extremiste. 

Lumea se imparte acum intre indivizii cu arme si oamenii cu naivitatea ca iubirea e de ajuns. Pe de alta parte, port mai usor cruzimea unor caini in uniforme decat complicitatea tacuta a celor care mi-au adus candva flori.

Ne-am intalnit cu foarte multi romani. Pe strada, in cafenea, pe la colturi, prin multime. Sunt mandra de ei, de noi.

Ultimul transportator de speranta a plecat, lasand focul aprins. Sunt noii nostri haiduci. Ii iubim.

Sa nu uiti, Darie. Sa nu uiti, Canada.

Sa nu uiti, Canada...

Cum a fost la Revoluție

O să fie greu să mă opresc, e o poveste halucinantă, într-un metavers unde crivățul de nord fluiera macabru printre clădiri guvernamentale.

19, o sâmbătă de secol 21 dintr-o iarnă mușcătoare de oameni, am făcut o alegere pentru care mă felicit. Bâzâiau zvonurile alarmiste că la Ottawa nu mai e de mers, te ochește prin satelit și-ți blochează contul bancar, nu poți intra în oraș că e baricadat, nu ai voie să mergi pe străzi că te aruncă în dube și tot așa. Motive cu atât mai bune să vreau să mă duc.

La 11 ne urcăm pe cai. Cred că eram singurul Fiat 500 de pe autostradă. Arătam ca o gărgăriță într-o furtună de nisip din Sahara. Nu se poate spune că nu știu ce e un snowstorm, am absolvit cu brio plantatul în mormanele de zăpadă după 20 de ani de surprize polare. Dar jur că ce am văzut sâmbătă în plină zi nu poate fi explicat. Se înnegrise cerul și pământul, pitica mea pe roți era înfășurată într-un soi de pătură malefică prin care fulgi agresivi băteau în geamuri cu bâte de baseball. Băi nene, deci nu-mi vedeam botul propriei mașini. Am dat drumul la avarii din mers, sperând să nu intru în cineva sau ceva din fața mea, neavând nicio idee dacă sunt încă pe carosabil. Am mers pe burtă destul, nu mă întrebați cât, că risc să exagerez și să spun trei ore în loc de 15 de minute. Ieșită din mațele dihaniei, a trebuit să conduc mai departe pe vârfurile dunelor albe crescute pe asfalt. Toate masinile care-mi răsăreau în față lăsau în urmă un nor de albeață făinoasă, iar nu mai vedeam nimic. Bașca ne hurducam de numa`.

Ne pregăteam de anchetă la intrarea în oraș, mustea de filtre polițienești. Guess what? Am trecut ca niște hipioate ce suntem. Păi cine naibilui suspectează două gagici într-o bilă albastră cu volan fluffy asortat ? Mai boot camp a fost mersul pe jos, o aventură supradimensională pe străzi pustii la capătul cărora pândeau echipajele justițiare. Am bănănăit o oră printre moviloaiele de nea ca să găsim măcar o ieșire liberă din labirintul de străzi închise cu gaduri de fier. Într-un final ne-am băgat picioarele în intențiile de a folosi drumul ca oamenii normali și am luat-o pe sub un pod, am sărit pârleazuri pe care scria că nu e voie și am ajuns. Când ne-am întors pe la 8 seara, prin gang era trafic pietonal serios, se circula ca-n mall, cineva pusese și niște băncuțe să ne putem cățăra mai bine când ne urcăm peste lacăte. S-ar putea numi convoiul de sub pod sau trecătoarea minoritarilor.

În inima furtunii am dat de petrecerea secolului. Cred că a fost răsplata încumetării să ne ducem până acolo. Ieri a fost probabil încheierea celei mai frumoase manifestații la care am asistat. Incheierea dar nu sfârșitul. Toate milioanele alea de fringeri nu dispar si nici nu vor putea fi făcuți să tacă. Abia ne-am întâlnit, abia am descoperit cât de mulți suntem. Am intrat într-o cafenea cu puțin înainte să-mi cadă falangele de frig. Înăuntru, hanul haiducilor cu drapele canadiene. Doar angajatii săracii aveau mască. Toți vorbeau cu toți ca și cum eram din aceeași scară de bloc, un nene avea pachețele cu porcării de-alea de încălzit picioarele, mi-a dat bucuros când i-am cerut, oriunde întorceam privirea mi se răspundea cu un zâmbet, un tip izbucnește la un moment dat "Freedom" și toată sala îi răspunde cu strigăte smulse din stomac :"Freedooom". Un grup de tineri zgribuliți intră. Unul din ei se uita în jur și exclamă:

- I love our smiiiles! It`s so good to see your faces!

Se aplaudă și se mai sporovăie puțin înainte să ieșim iar la gaze lacrimogene, gloante de cauciuc, brutalitate avidă.

Pe străzile măturate de curenții polari stau oameni de vorbă ca și cum e vară, într-un parc inflorit. Necunoscuți se strâng în brațe, își urează curaj, își povestesc nemaipomenitele întâmplări din ultimii doi ani. Se fac poze de grup cu total strangers, cățarați pe baricadele autorităților. M-am băgat în baia de sublim, în înghesuiala de lângă gardul de bipede înarmate încremenite în obediență. Imediat mi s-a făcut cald și bine si fericire. Fantasticul DJ Convoy ne turna din copac muzică bună în care să ne scăldăm epocal. Imaginați-vă o pictură murală cu mii de ființe într-un dans al eliberării, peste care flutură steaguri în lumina lanternelor de telefoane. De ce Canado nu mi-ai spus până acum că aveai oameni din ăștia?

Greu m-am dat dusă dar aveam 200 de km spre înapoi. Pe drum către Montreal am încălecat un bolovan de gheață. Nu trece mult și buburuza mea începe să hârjâie. O fi ea autostradă, dar n-am avut ce să fac, m-am oprit pe banda de urgență să-mi consult pacienta. Mă pricep la mecanică exact ca și la turnat smoală pe casă. Dar de fiecare belea mă salvează sângele de sultană moștenit de la bunicul Uruioc. Am găsit o chestie care atârna sub botul fetiței mele. Era ceva lung din cauciuc, asa că am tras de ea până s-a desfăcut de tot și am putut să-mi continui pilotajul fast and furious. Nu, n-am aruncat bucata aia de șorici, e în portbagaj. Mai încolo pe șosea mi-am scos bocancii, ce poate fi mai mișto decât să rulezi sub clar de lună congelată cu tălpile direct pe pedale?!

Știu ca partenera mea de adrenalină n-ar fi vrut ca soțul ei să afle chiar tot adevărul despre cum și-a petrecut ea ziua în compania mea, însă eu sunt pro spartanizare.

M-am întors alta pentru restul vieții, îmi vibrează vârfurile degetelor și acum. Au fost 400 de kilometri pe care i-aș face zilnic dacă ăsta e prețul descoperirii oazelor din sahara existențială prin care ne târâm. Fără speranță, fie ea și una ridicolă, nu putem. Iar dacă ar fi să ne alegem sfârșitul, eu aș vrea dansând.