Argumentul negaționist se concentrează pe o categorie intermediară: victimele care au devenit călăi. Despre ele se spune: „victimele nu sunt chiar victime” (Demetriade) ci „căcați cu ochi” (Hodor).
Altfel spus:
1. Comuniștii concep și derulează un experiment în care „omul vechi” trebuia reeducat total pentru a deveni „om nou”, metoda efectivă fiind tocmai tortura fizică, demascarea, autocritica și în final transformarea victimelor în călăi (esența demonică a laboratorului antropologic Pitești). Sub tortură unele victime cedează și devin ceea ce au vrut comuniștii să-i facă: torționari ai celorlalte victime. Tortura a forțat limitele rezistenței umane iar unii au cedat (chiar temporar). Negaționiștii discreditează în bloc această interpretare ca fiind „mistificare memorialistică” și propun în locul mărturiilor directe o simplă analogie indirectă.
2. Din faptul că tortura a reușit (în unele cazuri), negaționiștii deduc: pentru că a cedat torturii și a devenit călău, înseamnă că el era deja călău deci,ex post facto, nu era victimă. Altfel spus argumentul negaționist conchide din succesul experimentului reeducării tocmai disculparea experimentului reeducării: vina nu mai aparține artizanilor sistemului ci victimelor sistemului care le-a transformat prin tortură în torționari. Torționarul produs de tortură este acum vinovatul, nu torționarul care a indus tortura. Astfel, victima devenită torționar ocupă primul plan în timp ce călăul reeducator central este încă o dată ocultat și disculpat. Victimele sunt vinovate: nu URSS, nu Ana Pauker, nu Nicolschi, nu Țurcanu etc.
3. Argumentul negaționist că experimentul „nu a avut origini sovietice, ci legionare” obliterează totodată faptul că proiectul și realizarea experimentului carceral aparține integral statului comunist ca efort radical de reeducare și transformare violentă a „omului vechi” în „om nou” prin tortură, demascare, extragere de false confesiuni și constrângerea la abjurare sau blasfemie în vederea alterării definitive a personalității. Acest argument suprainterpretează și extrapolează totodată semnificația răfuielilor inter-legionare din Rostock (pe care le consideră „dezvăluiri” deși o analogie vagă nu ține loc de demonstrație). Acestea sunt tipuri de violență complet diferite: legionarii se răzbună reciproc datorită suspectării reciproce de trădare pe când la Pitești asistăm la proiectul eliminării prin tortură a omului religios cu convingeri anticomuniste (din orice partid) și obținerea unui „om nou”, ateu și comunist.
Tipul de violență legionar avea resorturi total diferite de acest scop central al experimentului Pitești. Legionarii și-au eliminat fizic unii oponenți, pe când acest experiment a vizat alterarea completă a personalității oponenților politici nu doar prin tortură ci și prin reeducarea în spirit comunist a victimelor în vederea răsturnării complete a valorilor de până atunci a victimei. De altfel deducția experimentului Pitești din violența legionară reia parțial versiunea organelor de represiune care, după oprirea experimentului reeducării, au stabilit că acesta fusese efectul „infiltrării” legionarilor în Securitate.
Negaționiștii joacă farsa „documentelor” dar nu au dovedit că stăpânesc arta raționamentului științific, analogia fiind cea mai slabă dovadă epistemologică. Ei selectează documente „dintr-un alt film” (Rostock) inventând o explicație alternativă a unui fenomen deja abundent documentat și demonstrat de referințe încrucișate. Totul subordonat în mod clar unei strategii politice de inocentare a vechii stângi de către noua stângă prin aceeași, eternă, „luptă antifascistă”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
dUamne-ajuta :))))))))))))))))))))))))))PS: Ghinion!
By Ion Coja|11 noiembrie 2019|Doctrină naționalistă, Textele altora
Comunismul n-o Muritu’
Incorect Politic
Noiembrie 8, 2019
Aceste versuri le-am auzit în Maramureș, prin anii 1992-1993. Și nu le-am crezut.
Doctrina comunistă s-a bazat pe ură: ura față de alți semeni exprimată prin noțiunea „lupta de clasă”. S-a promovat intoleranța, încercând să modifice modul de gândire al cetățenilor. E celebră sintagma „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. În acest mod, violența devine legitimă și constitue o stare de spirit. Violența împotriva elitelor, Bisericii, culturii și istoriei naționale. Pentru a-și atinge scopurile, nu s-a sfiit să falsifice istoria. Comunismul nu acceptă democrația și pluralismul.
În decembrie 1989, românii au strigat ”jos comunismul” și au încercat să se alinieze unei concepții liberale și democratice. Au încercat, dar nu au reușit. Ulterior, s-a dovedit că ”omul de tip nou” visat de Ceaușescu există, în realitate, și că renunțarea la comunism a fost doar formală, nu și reală. Dacă ne uităm la viața politică și socială din România, la dezbateri, la fundamentalismul, cosmopolitismul (echivalentul internaționalismului) și la limbajul utilizat în mediul social și virtual, observăm că există o mentalitate comunistă. Este suficient să urmărești dezbaterile între politicieni, între partide (mai bine spus grupuri fără nicio ideologie) și sunt multe argumente că nu ne-am vindecat de comunism și, mai grav, nici de mojicie.
Asistăm în ultimii ani la o încercare de rescriere a istoriei, reabilitând Securitatea comunistă. De câțiva ani, pe ecranele televizoarelor sunt reluate filme de propagandă comunistă. TVR distribuie serialul Pistruiatul în care, falsificându-se istoria, comuniștii sunt personajele pozitive, iar burghezo-moșierii sunt personajele negative. Actul de la 23 august este declarat a fi opera comuniștilor patrioți . La alte televiziuni, la ore de maximă audiență s-a distribuit serialul Lumini și umbre în care ”organizația patriotică” – Securitatea luptă cu bandiții din munți, care sunt finanțați de imperialiștii anglo-americani și care terorizează poporul muncitor. La Realitatea TV (a cărei dispariție o plâng „anticomuniștii de dreapta”) a existat o emisiune dedicată ultimului șef al securității, Iulian Vlad, în care invitații au făcut apologia acestuia și pe care l-au prezentat drept un om cult, patriot, milos etc. În schimb, Memorialul durerii sau alte materiale care prezintă atrocitățile din închisorile comuniste românești, suferințele personalităților sau oamenilor simpli, care s-au opus comunismului, sunt programate rar și, de regulă, după ora 24.00.
Recent, un eveniment vine să confirme cele scrise mai sus. Doi așa-ziși „cercetători” ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (Mihai Demetriade și Mădălin Hodor ) împreună cu “jurnalistul Wiliam Totok” (toți trei scribi la Revista 22) au susținut teza Securității comuniste potrivit căreia victimele expermentului Pitești din 1949-1950 au fost, de fapt, inițiatoarele și făptuitoarele oribilelor acte de tortură.
Victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt transformate din condei în călăi, în autorii unor odioasele acte de cruzime. Se încercă să se acrediteze teza aberantă a instanțelor comuniste și a odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi și conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Sau cum ne spune Mădălin Hodor despre tinerii care au căzut vicitme oribilului experiment stalinist de la Pitești aceștia „se torturau între ei pentru un blid în plus”.
Declarațiile lui Mihai Demetriade și ale lui Wiliam Totok au fost făcute la Radio France Internationale de unde aflăm că acest oribil experiment „a avut origine legionară”, că „victimele erau complice”, că tot ce s-a spus despre ororile de la Pitești ar fi „un fake news istoric de proporții”. La această tentativă fățișa de reabilitare a comunismului și Securitatii era de așteptat să existe o reacție fermă din partea societății. Aceasta era obligatorie, deoarece cei care erau copii sau nu erau născuți în vremurile comunismului, care se informează cel mult de pe Facebook (nu îl citesc pe Virgil Ierunca sau pe Soljenițîn), pot fi îndoctrinați cu știri false. Nu a fost așa. Cu rare și notabile excepții (Evenimentul zilei, Mirel Curea, Iulian Capsali) – liniște. CNA nu a sancționat RFI, Revista 22 (unde colaborează cei trei), a păstrat tăcere, partidele de „drepta” au fost ocupate cu campania electorală, societatea civilă-progresistă luptă împotriva „ciumei roșii” și pentru excluderea Bisericii („opiu pentru popor”) din spațiul public etc. Nu trebuie, deci, să ne mai mirăm că un activist comunist, Mihai Șora, devine un simbol al democrației, al progresismului și un model pentru tânăra generație.
În concluzie, în 1992-93 nu credeam, azi cred: comunismul n-o muritu’, numa’ un pic s-o hodinitu’.
P.S.1.: Evenimentul zilei scrie „jurnalistul revistei 22, Wiliam Totok a fost recrutat de Securitate pe 8 marie 1974… A semnat Angajament, având numele conspirativ Thomas. Direcția de Specialitate a CNSAS a identificat zece materiale informative furnizate de Wiliam Totok”.
P.S.2: Cel care a condus grupul de torționari la Pitești a fost Eugen Țurcanu (1925-1954) – membru PCR (PMR), condamnat inițial la 7 ani închisoare pentru nedenunțarea soției – fiică de comandant legionar. Propaganda comunistă a promovat ideea că ar fi fost legionar, fapt care nu a fost confirmat (prin documente sau mărturii) și, în realitate, era quasi-imposibil, deoarece, în ianuarie 1941, când Mișcarea Legionară a fost interzisa, el avea doar 14 ani.
Dr. Vasile Astărăstoae
sursa Știri pentru Viață
https://ioncoja.ro/comunismul-n-o-muritu/