
Foto: Facebook, Cristian Terheș

Votul privind intrarea României în Schengen nu se află pe agenda Consiliului JAI ce are loc pe data de 9-10 martie, astfel că România a ratat încă o șansă de a-i fi reparată nedreptatea ce i s-a făcut în 8 decembrie 2022, când Austria a votat împotrivă, scrie Cristian Terheș pe pagina sa de Facebook. Acesta semnalează mai departe un grup de vinovați pentru eșecul nostru, printre care și președintele Iohannis. Redăm postarea sa integral, mai jos:
Răspunderea pentru acest eșec continuu este strict a președintelui Iohannis, premierului Ciucă și ministrului de externe Aurescu, care nu și-au îndeplinit obligația diplomatică de apărare, promovare și afirmare a interesului României.
Ministrul de Interne Bode a pledat degeaba ieri la JAI pentru cauza României. Nu a stat și nu stă în puterea lui să bage România în Schengen, pentru că blocajul nu e din cauza carențelor de care Ministerul de Interne e responsabil. Respingerea intrării României în Schengen a avut la bază nu motive tehnice, ci politice, care se depășesc diplomatic. Responsabil de politica externă și diplomatică a României e Președintele, premierul și ministrul de externe.
Reprezentanții PNL afirmă public că România are „susținerea tuturor, cu excepția Austriei", ceea ce e o victorie pentru România. Afirmația e o aberație. Adevărul e că România e blocată de o țară să intre în Schengen, iar din decembrie 2022 până în martie 2023 cei responsabili de politica externă a României au eșuat în a îndrepta abuzul făcut de Austria.
Cât timp România va fi reprezentată de persoane obediente străinilor nu-și va câștiga drepturile pe care le merită.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Cat are avion-taxi
Lux si venituri maxi
Vrea sa lungeasca orice zi
Cu acolitii lui cheflii
Plavanu'i umbra peste tot
Il doare de Români in cot
Obedient la'inalte curti
Ca sa isi umple zece burti
Dar nu va fi seful Nato
Poporul il ia la misto
Maine va fi in tribunale
Si'apoi in focuri infernale !
Dar nu suntem uniti.