Eu cu cine votez?

De Gabriel Popa  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Răspunsul depinde de ce doriți de la vot. Care sunt criteriile dvs? Votați candidatul cu fața cea mai „prezidențiabilă”? Pe cel mai „tehnocrat”? Pe cel mai „elevat” cultural? Pe cel care susține valori creștine și tradiționale? Valori suveraniste? Pe cel anti-sistem? Pe cel mai competent? Votați pragmatic, analizând situația conjunctuală? Sau votați... după conștiință?

Dacă alegeți candidatul după fața cea mai „prezidențiabilă” de pe afișele electorale, acesta ar fi KW Iohannis.

Dacă îl alegeți pe cel mai „tehnocrat”, acesta ar fi Dan Barna.

Dacă îl alegeți pe cel mai „elevat”, acesta ar fi Theodor Paleologu.

Dacă votați candidatul pro-familie, acesta este Cătălin Ivan.

Dacă votați candidatul suveranist, aceștia sunt... Kelemen Hunor și/sau Ninel Peia.

Dacă votați candidatul cel mai șters, acesta este Mircea Diaconu.

Dacă votați candidatul „anti-sistem”, acesta este Alexandru Cumpănașu.

Dacă votați candidatul cel mai competent și pregătit, acesta este din nou... Kelemen Hunor.

Dacă votați conjunctural, ca să nu intre Dan Barna (elgebete, progresism și globalism pe pâine, știți dvs.) în turul al doilea, atunci nu vă rămâne decât să votați Viorica Vasilica Dăncilă.
Dacă votați, în sfârșit, după conștiință, atunci nu aveți decât să vă anulați votul. Vedem imediat de ce.

KW Iohannis o fi devenit „poster boy” prezidențiabil, dar mulți îl compară, mai degrabă, cu un șifonier sau umeraș de costum. Un candidat total absent din dezbaterea electorală și care nu a dat nici un interviu în ultimii cinci ani. Și care doar lansează mesaje scrise, când băieții de la butoane întorc de câteva ori cheița. S-a remarcat, zic mulți, printr-un șir lung de sfidări la adresa Constituției și a statului de drept (cu care altfel este toată ziua în gură). E și cel care i-a numit pe toți susținătorii referendumului pentru familie „fanatici religioși” și „infatuați”.

Dan Barna e „tehnocratul” care ne propune libertinajul sexual instituționalizat, atacarea Bisericii și a preoților ca program electoral, condamnări prin ordonanțe de urgență pentru „dușmanii poporului”, totul pentru promisiunea de a ne face „fericiți în România”. Nu e doar candidatul noului FSN cu față „progresistă”, e un demn urmaș al tovarășului Lenin. Despre cei 36 de milioane de euro delapidați din fonduri pentru copii handicapați, bani de la UE, nici nu mai are rost să mai zic. E un detaliu colateral despre generalizarea „baronismului” în România, dar nu acesta este principalul motiv pentru care ar trebui să ne ferim ca de „ciuma roșie” de Dan Barna.

Theodor Paleologu este candidatul cel mai „intelectual” și pare a fi opțiunea unei anumite părți a taberei conservatoare. Dar în această campanie a pescuit cu mesaje mai mult spre tabăra USR, și a spus chiar că l-ar pune pe Cioloș prim-ministru. Fără șanse reale dincolo de un bazin de 5-6%, pare să fi fost „iepurele” lui KWI. Cei care caută în el un lider creștin nu-și amintesc să-l fi văzut remarcându-se la referendumul pentru familie sau luând atitudine pe vreo altă temă critică (educația parentală, respingerea parteneriatelor civile, a educației sexuale olbigatorii în școli, etc). Ar mai fi și asocierea cu partidul condus de un anume Petrov. În dezbateri a fost șters și a reluat în mare parte hiturile de mult răsuflate ale lui Petrov („DNA să vină să vă ia”, etc.). 

Cătălin Ivan susține, într-adevăr, temele pro-familie și chiar pro-viață și merită remarcat curajul său de a vorbi în public, chiar în campania electorală, despre aceste teme. Însă felul cum a strâns cele 220.000 de semnături a ridicat pentru mulți semne de întrebare. Le-a strâns în condițiile în care nici măcar nu-și anunțase intenția de a candida și fără să fi făcut vreo campanie, în prealabil. Să ne amintim că Liviu Pleșoianu, de pildă, a ieșit devreme din cursă deoarece a reușit să strângă doar 140.000 de semnături – făcând o campanie destul de vizibilă, cu resursele pe care le-a avut el. Altfel spus, dacă și aici și-a băgat coada Tante Varvara...

Kelemen Hunor a atacat deschis protocoalele secrete și a spus că „justiția nu trebuie să fie un câmp tactic”. A dat răspunsuri foarte bune cu privire la Schenghen (vorbind despre olandezii care ne țin în loc) și a cerut interdicție pentru tăiatul pădurilor în scop industrial pe 10 ani. A atacat direct Schweighofer – ceea ce nimeni nu a mai îndrăznit să facă. Eu unul l-aș vota. Singura lui mică problemă este că e... Kelemer Hunor (despre Ninel Peia nu comentez nimic – „stuntul” cu dispariția lui în ultima săptămână înaintea alegerilor spune multe).

Mircea Diaconu s-a remarcat prin lipsa oricărei încercări de a se remarca, pornind chair de la sloganul său, „un om”. Poate fi și aceasta o strategie, mai ales când pescuiești în bazinul PSD și rolul tău pare a fi acela de a înjumătăți electoratul candidatului PSD. Mi-a plăcut răspunsul lui cu privire la protejarea pădurilor: și el propune interdicție pe cel puțin 10 ani la tăiatul în scop industrial. Nu am înțeles de ce a refuzat să participe la dezbaterile electorale. Poate l-aș fi luat în serios, dacă în spatele lui nu ar fi fost... Victor Ponta. Și știm sau bănuim cu toții cine e în spatele lui Victor Ponta.

Alexandru Cumpănașu a încercat să fie candidatul „antisistem” în această campanie la fel de ștearsă ca sloganul lui Mircea Diaconu. A reușit să ducă abjecția pe noi culmi, ceea ce e o perfromanță destul de dificilă, în atmosfera noastră deja atât de toxică. Inclusiv prin pretenția, cel mai probabil falsă, că nepoata sa ar fi fost găsită în viață, în Italia.

Încă o dată, candidatul cel mai pregătit și competent din această cursă pare să fie... Kelemen Hunor. Cu câteva clase deasupra contracandidaților săi.

La polul opus este Viorica Vasilica Dăncilă. Ajunsă în fruntea partidului și în rolul de candidat printr-un context de împrejurări nefaste, în primul rând, partidului. Cei care văd în USR drept ceea ce este – adică PSD „pe steroizi” și cel mai mare pericol, din acest moment, pentru România, o vor vota strict pentru a se asigura că nu vom avea un tur 2 de rău augur, ca să nu zic de coșmar KWI – Dan Barna.

Mai rămâne și votul „după conștiință”. Cei care își dau seama că toate opțiunile din această listă sunt „virusate” vor pendula între un vot „pe valori” fără nici un entuziasm; un vot pragmatic; sau anularea votului.

Suntem la finalul uneia dintre cele mai șterse campanii pentru prezidențiale din istoria postdecembristă, o campanie fără nici o miză. Și cam așa arată peisajul. Mergeți la vot ca să vă faceți datoria de cetățeni și mai ales ca să nu voteze alții în locul dvs. Votați după conștiință – și nu vă puneți mari speranțe în votul de mâine.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • adria 09.11.2019 19:49
    Două mega-corporații, Monsanto și Bayer, au reușit să se unească ... La noi, o mulțime de independenți și de partiduțe de trei membrii se declară naționaliști dar nu reușesc să treacă peste veleitățile proprii și să formeze front comun.

    Dacă ei nu reușesc să se unească, noi alegătorii ar trebui să ne unim și să ne anulăm votul. Cum au strâns cei 14 candidați peste 200.000 de semnături și cum au încălcat legea colectării și prelucrării datelor personale numai Curtea Constituțională ne poate răspunde.
  • Cc Cc 09.11.2019 20:39
    Foarte bun și pertinent articolul. Subscriu întru-totul. Din păcate(le noastre), încă n-a venit momentul de a ne uni toți cei care mai ținem la neamul românesc și la Biserica noastră întru acțiune. Deși timpul este f înaintat. Și deși nu este nevoie decât de o masă critică, deci mică, pt a iniția și cataliza reacția! Mai este nevoie de plecat genunchiul, mai este nevoie de spovedanie, de renunțat la păcate, de îndreptare a feței noastre, și deci a tuturor intereselor noastre, către Dumnezeu. Oare vom reuși noi în răstimpul scurt rămas? Sau se vor împlini profețiile părintelui Arsenie? Preferabilă ar fi atitudinea ninivitenilor la veste adusă de Iona, dar ne vom ridica noi la conștiința acelora?
  • Tache Mache 09.11.2019 21:45
    Ia atenție că în timp ce aici se vorbește nasol, Comisia Europeană prognozează săptămâna aceasta că România va rămâne și în 2019 dar și în 2020 în Topul creșterii economice în UE (4,1% creștere în 2019, locul 4 alături de Polonia și 3,6% creștere în 2020, locul 2 în UE, după Malta).

    #faptenuvorbe

    https://www.facebook.com/452494044880161/photos/a.488027507993481/2341109889351891/?type=3&theater
  • Dan Vizanty 10.11.2019 03:00
    Domnule Gabriel Popa de ce nu comentati nimic despre Ninel Peia? Nu aveti voie? Cine nu va da voie? Chiar nu merita niciun comentariu cititorii Activenews.ro care l-au ales castigator al sondajului? Vad ca aveti o parere foarte proasta despre cititorii publicatie de fata! Am observat ca in toata media Ninel Peia a fost un subiect tabu. Iar dumneavoastra ati primit aceleasi ordine: ciocu' mic! Si apropo de Putna, ce e rau daca s-a dus sa se roage la mormantul lui Stefan cel Mare?
  • Pacatosu Cel Mai Mare 11.11.2019 18:38
    Kelemen Hunor...cu cateva clase mai sus decat toti participantii la alegeri! Pai daca este asa de ce sa nu il alegem pe el??? Acum nu mai suntem pragmatici? Romania si alegatorii ei il vor alege din nou pe " Dulapul Sasesc " care este prea mandru sa se coboare la nivelul nostru, se va inchide din nou la Cotroceni si va emite "edicte" impotriva cetatenilor care au votat pentru el. Asa cap asa caciula!
Ultima oră

23:00

Ilinca și George Simion au un băiețel. Soția liderului AUR a născut azi, 24 aprilie 2024 - ”Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!”

22:45

25 aprilie: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu; Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

21:39

Vrancea: Un polițist de la Penitenciarul Focșani de 43 de ani, găsit fără suflare la pământ într-o benzinărie. Botoșani: Un apreciat artist s-a stins din viață ”fulgerător” la doar 40 de ani: AVC

20:35

Marian Dumitru: ANTI-ROMÂNISMUL CA PROIECT DE ȚARĂ: După Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu și Octavian Goga, acum a venit și rândul lui Mircea Eliade să fie "anulat", la Radio France Internațional (RFI)

19:40

Încălzirea globală, următoarea mare înșelătorie

18:20

Eduard Dumitrache: Părintele Ciprian Mega, aseară la Moscova

17:35

”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO

16:31

Syria TV: SIE refuză să comenteze știrea despre întâlnirea directorului cu președintele Al-Assad

15:53

Mihai Gheorghiu: Pitești 2024

15:30

Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat

15:05

În sfârșit o veste bună! 83% dintre suedezi doresc să folosească banii cash, în ciuda ultra-tehnologizării. Peste 6000 de persoane au primit deja implanturi de microcipuri în mâini pentru a le folosi la plățile fără numerar

14:15

Imaginile apocaliptice ale zilei - Atena, măturată de praful saharian

13:54

La Iași "praful saharian" a devenit argilă. Video de la Silviu Gurlui

13:43

Cristian Niculescu: Cine analizează praful saharian, totuși?

12:00

Av. Peter Costea: Domnule Cioloș, avortul nu înseamnă „îngrijire medicală”!