Etică, iatrogenie și polipragmazie

De Dr. Vasile Astărăstoae  /  

sursa foto: londonaddictionandpsychiatry.co.uk

sursa foto: londonaddictionandpsychiatry.co.uk

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Revoluția științifică, în medicina de la sfârșitul secolului XX, s-a bazat pe progresul realizat în trei domenii: genetică / imunologie, terapeutică și medicina reproducerii umane. Acest lucru s-a reflectat în vindecarea / ameliorarea unor afecțiuni considerate până atunci incurabile, creșterea calității sănătății și elaborarea (timid) unor programe de prevenție. În același timp, a determinat două schimbări importante.

  • O schimbare a paradigmei medicale: bascularea de la afecțiunile acute spre afecțiunile cronice. Astăzi, în peste 60% dintre cazuri de îmbolnăviri ne aflăm fie în fața unei afecțiuni acute grevate pe una sau mai multe afecțiuni cornice, fie în fața acutizării unei afecțiuni cronice. Managementul clinic al unor astfel de bolnavi trebuie să fie integrat și complex.

  • Industria farmaceutică a luat avânt nemaiîntâlnit și a inundat piața cu un număr imens de produse noi, unele fiind asemănătoare, dar având denumiri comerciale diferite. Medicii s-au văzut depășiți de această avalanșă și au apelat la ghiduri și protocoale terapeutice. Creșterea influenței comerciale s-a devoalat în bătăliile firmelor de a introduce produsele proprii în astfel de materiale, iar utilizarea denumirii comune internaționale nu a diminuat acest efort. În plus, s-a apelat la lideri din lumea medicală pentru promovarea la manifestările științifice ale medicamentelor.

Pe lângă beneficii de necontestat, au apărut și efecte negative materializate în iatrogenie și polipragmazie.

Iatrogenia este un termen introdus de Florence Nightingale (1820-1910), dar popularizat de Ivan Illich (1926-2002) un austriac de origine croată, preot romano-catolic, teolog, filosof, pedagog și critic social în celebra sa carte Nemesis Medicina.

Iatrogenia (greaca veche: iatros – medic și genesis – origine) este o stare patologică produsă sau agravată, prin activitatea medicală. Cu alte cuvinte, cuprinde și efectele secundare, precum și riscurile asociate intervenției medicale. Astăzi, vorbim de boli iatrogene prin care înțelegem acele boli în care medici, medicamente, diagnostice, spitale și alte instituții medicale acționează în calitate de „agenți patogeni". Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), „Iatrogenie este orice acțiune nocivă, neintenționată, și efectul nedorit al acestei acțiuni". Printre cauzele iatrogeniei, alături de existența unor unități medicale de monospecialitate, care nu pot face managementul unui bolnav cu o patologie cronică multiplă, se evidențiază polipragmazia.

Polipragmazia este acea situație în care i se prescriu bolnavului multe medicamente, unele cu acțiune similară, unele ineficiente și, mai grav, unele contraindicate a se asocia. Ea este favorizată de fragmentarea și discontinuitatea îngrijirilor medicale și de supraspecializarea medicilor. În dorința de a face bine, uneori, la un bolnav cu comorbidități, fiecare specialist prescrie tratamentul pentru afecțiunea la care este competent fără să țină cont de ceea ce a prescris un alt specialist pentru o altă boală cronică a acelui pacient. Trebuie spus că industria și oamenii de știință din industria farmaceutică nu au ajutat medicii și mai ales consumatorii (bolnavii) să se informeze corect și să mențină o atitudine corectă. I-au stimulat să prescrie sau să consume, astfel încât să poată fi produs și vândut un medicament cât mai mult. Prin reducerea sănătății la o marfă, aceștia au expropriat cetățenii de competența lor privind stăriile de rău sau de bine. Au făcut acest lucru, cu bună știință, pentru a seculariza medicina, eliberând-o de acel halou mistic, care a legat-o inevitabil la o oarecare credință, și, de aici, de biserică. Ei au reușit să detașeze medicina de orice sistem de valori; pentru a o elibera de religie, și au eliberat-o și de etică.

În momentul în care iatrogenia a devenit a treia sau a patra cauză de morbiditate și mortalitate, societatea, dar și lumea medicală atașată valorilor profesiei, s-a alarmat și a reacționat. Au gândit și implementat mecanisme etice de control, care să inducă o „lăcomie bine temperată” în locul „lăcomiei deșănțate”. Firmele de medicamente au fost obligate să adopte Coduri etice validate și monitorizate de organisme independente, sponsorizările trebuie atribuite după reguli clare și cu respectarea transparenței, trebuie raportate la organismele de autorizare, trebuie făcute publice reacțiile adverse și contraindicațiile unui medicament etc. Medicii sunt obligați, atunci când participă la manifestări profesionale, să facă o declarație de interese. Medicii și bolnavii trebuie să cunoască și riscurile/viciile ascunse, adesea, de ceea ce strălucește în tehnologiile medicale. Cetățenii și medicii trebuie să conștientizeze ce le oferă în mod real medicamentele și să excludă promisiunile deșarte. De aici insistența, care poate apărea o naivitate, asupra bogăției valorilor tradiționale care dau sens bolii și ajută la gestionarea acesteia, cu raționamente, care împrumută uneori chiar limbajul virtuților religioase.

În concluzie, atunci când recomandă un remediu, medicul trebuie să cunoască integral patologiile pacientului, să cunoască medicamentul, să apeleze la consultul interclinic și să fie conștient de pericolul polipragmaziei și iatrogeniei. A recomanda un remediu încă neautorizat, la care nu se știu indicațiile, eficiența, contraindicațiile, reacțiile adverse constituie nu numai o abdicare de la profesionalism, dar și o încălcare a eticii medicale.

P.S.1. În România, firmele sunt obligate să comunice Agenției Naționale a Medicamentului sponsorizările, iar medicii le comunică Colegiului Medicilor, care le fac publice. Am găsit aceste declarații pe site-ul ANM, dar nu și la Colegiul Medicilor. Poate nu am știut să caut sau poate niciun medic nu a fost sponsorizat de firmele de medicamente.

P.S.2. În revistele de Bioetică, am găsit articole potrivit cărora unele firme de medicamente au acordat sponsorizari mascate unor lideri profesionali, sub forma unor contracte de drepturi de autor (ce nu trebuiau publicate). De aceea s-a introdus în unele țări reglementarea că și aceste contracte să se declare și să se publice. Nu știu care este reglementarea acestor contracte în România.


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”