Citiți și Despre mușcătura de CĂPUȘĂ și terapia multimodală Lyme la Clinica ImunoMedica

Așa cum se întâmplă în cazul multor oameni care ajung să devină experți într-o anumită boală, Newby și soțul ei au contractat boala Lyme în 2002, în timpul unei vacanțe la Martha's Vineyard. „Am fost foarte bolnavi și nediagnosticați timp de un an. Am crezut că acela a fost sfârșitul vieții mele așa cum o știam. Ne-a luat patru sau cinci ani pentru a ne recupera complet", i-a spus ea lui Thacker.

Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), aproximativ 476.000 de americani sunt diagnosticați și tratați pentru boala Lyme în fiecare an. Deși cifrele exacte sunt greu de stabilit, ceea ce se știe este că prevalența este în creștere, iar acest lucru este valabil în întreaga lume. Focarele se strecoară în mod constant și în zonele nordice cu climă mai puțin temperată. Boala Lyme este transmisă de căpușe (și uneori de alte insecte care mușcă) infectate cu bacteria Borrelia burgdorferi (sau B. burgdoferi). Există aproximativ două duzini de specii de B. burgdorferi cu sute de tulpini în întreaga lume, dintre care multe sunt rezistente la antibiotice. Cercetările sugerează că unul dintre motive ar putea fi faptul că B. burgdorferi formează biofilme protectoare în jurul lor, ceea ce sporește rezistența la antibiotice. O altă caracteristică care face din B. burgdorferi un dușman atât de formidabil este capacitatea sa de a lua forme diferite în organism, în funcție de condiții. Această manevră inteligentă îl ajută să se ascundă și să supraviețuiască. Forma sa în formă de tirbușon îi permite, de asemenea, să se afunde și să se ascundă într-o varietate de țesuturi ale corpului dumneavoastră, motiv pentru care provoacă o implicare multisistemică atât de amplă. Căpușele pot purta și alți agenți patogeni, iar coinfecțiile sunt un alt motiv pentru care boala Lyme este atât de dificil de tratat, deoarece simptomatologia poate fi peste tot. În multe cazuri, coinfecțiile nu răspund nici la tratamentul pentru B. burgdorferi, astfel încât este frecvent necesară o abordare multistratificată pentru a ține sub control toate infecțiile.

Un caz „tipic" începe de obicei cu o erupție cutanată în expansiune, febră, oboseală, frisoane și dureri de cap. Pe măsură ce boala progresează, pot apărea simptome suplimentare, cum ar fi spasme musculare, pierderea coordonării motorii, dureri artritice, oboseală debilitantă, probleme cardiace, simptome psihiatrice, dificultăți cognitive și probleme de vedere și auz. Pentru mai multe informații despre identificarea unei erupții cutanate cauzate de boala Lyme, consultați site-ul web al Fundației Americane pentru Boala Lyme.

„Este ca și cum ai avea scleroză multiplă, Alzheimer, oboseală cronică... dureri articulare, toate în același timp. Este în primul rând o boală neurologică care creează hiperinflamare în corpul tău. Iar simptomele evoluează treptat. Poți fi incapabil să îndeplinești sarcinile unui adult normal. Există un număr tot mai mare de dovezi științifice care arată că bacteria bolii Lyme este un șiretlic care se pricepe să se eschiveze față de sistemul tău imunitar. Iese din căpușă într-o formă spirochetală foarte mobilă și, când simte un antibiotic sau celule ucigașe, intră într-o formă chistică latentă, ascunzându-se luni sau ani de zile. Iar când sistemul tău imunitar este stresat, poate începe să provoace din nou boli.

O provocare majoră în cazul bolii Lyme este faptul că simptomele sale imită atât de multe alte afecțiuni, inclusiv scleroza multiplă (SM), artrita, sindromul oboselii cronice, fibromialgia și chiar boala Alzheimer, ceea ce face ca identificarea corectă să fie dificilă și să necesite mult timp. Mai grav este că mulți bolnavi de Lyme par destul de sănătoși în exterior, iar analizele lor de sânge nu ridică adesea niciun motiv de îngrijorare, motiv pentru care boala Lyme a mai fost numită și „boala invizibilă. În trecut, celor care sufereau de Lyme li se spunea frecvent că problema lor era de natură psihiatrică; în esență, simptomele erau „toate în capul lor". În prezent, Lyme este din ce în ce mai mult recunoscută ca fiind o boală reală, dar cei care suferă de această boală sunt încă întâmpinați adesea cu scepticism și rezistență din partea comunității medicale și a asiguratorilor.

Complicând și mai mult lucrurile, există încă o altă boală transmisă de căpușe în libertate. Cercetătorii au identificat o boală transmisă de căpușe care este foarte asemănătoare cu Lyme, cauzată de Borrelia miyamotoi. CDC descrie B. miyamotoi ca fiind o rudă îndepărtată a B. burgdorferi, fiind mai apropiată de bacteriile care provoacă febra recurentă transmisă de căpușe. Această boală se caracterizează prin episoade recurente de febră, dureri de cap, greață și dureri musculare sau articulare. Această bacterie a fost identificată pentru prima dată în căpușele japoneze în 1995. De atunci, a fost descoperită la mai multe specii de rozătoare (și la căpușele care se hrănesc cu ele) din SUA, precum și la căpușele care parazitează cerbul european, rumegătoare domestice și cerb cu coadă albă.

Potrivit lui Newby, există motive întemeiate pentru a suspecta că boala Lyme ar putea fi o armă biologică. Nu există nicio dovadă concludentă, ci doar dovezi circumstanțiale. Dar, luate împreună, acestea formează o imagine foarte suspectă. Ea descrie faptul că a fost la o petrecere unde un fost agent CIA s-a lăudat cu o operațiune din timpul Războiului Rece care a implicat lansarea de căpușe infectate în Cuba. „În acel moment, am știut că nu am terminat cu povestea", i-a spus ea lui Thacker. Cartea ei, „Bitten", este rezultatul investigației sale privind utilizarea de către armată a armelor biologice infecțioase.

„Când am început filmul, boala Lyme era deja prea controversată pentru a intra în vizuina de iepure a armelor biologice, așa că ne-am concentrat pe victimele umane și pe corupția din sistemul medical care a permis ca această epidemie să scape de sub control. Tipul ăsta de la CIA era puțin amețit, dar ceea ce a spus a sunat adevărat. Am început să fac cercetări, l-am intervievat de mai multe ori și am descoperit că era o poveste verificabilă."

Burgdorfer, un medic zoolog elvețian, este creditat cu descoperirea bolii Lyme. El a lucrat la Rocky Mountain Labs - o instalație de nivel 4 de biosecuritate (BSL4) administrată de National Institutes of Health din Montana - întreaga sa carieră și a avut contracte cu Fort Detrick, care supraveghează programele americane de arme chimice și biologice. Deși a făcut unele mărturisiri importante în timpul interviului, la final, a schițat un „zâmbet mic și rău" și a spus: „Nu v-am spus totul".

 

Newby i-a spus lui Thacker:

„A început să facă aluzie la originea nenaturală a epidemiei mai multor persoane. Când l-am intervievat pentru carte, a spus: „Da, am fost în programul de arme biologice. Am fost însărcinat cu încercarea de a produce în masă căpușe și țânțari. Tot atunci mi-a spus că a fost chemat să investigheze epidemia de ceea ce s-a numit „boala Lyme”, dar care ar fi putut fi cauzată de unul sau mai multe organisme. În documentele armatei, se spunea că se efectuau primele experimente de obținere a funcțiilor prin amestecarea agenților patogeni - bacterii și viruși - în interiorul căpușelor pentru a crea arme biologice mai eficiente."

Așa cum a fost descrisă de Newby, povestea oficială este că Burgdorfer a fost trimis să investigheze un nou focar de boală Lyme, în Connecticut și Long Island. În 1980, el a descoperit bacteria care îi poartă acum numele, Borrelia burgdorferi, și a stabilit că aceasta era cea care provoca boala. Ulterior, a publicat un articol în care afirma că organismul era ușor de eliminat cu penicilină. Ideea că boala Lyme este ușor de diagnosticat și de tratat a rămas de atunci, chiar dacă realitatea este adesea opusă. Newby este de acord că, dacă este depistată la timp, multe cazuri pot fi într-adevăr vindecate cu un tratament ieftin cu doxiciclină. S-a demonstrat că alte două antibiotice, ceftriaxona și vancomicina, pot elimina infecția cu B. burgdorferi în cazurile în care doxiciclina eșuează. Din păcate, pacienții cu boala Lyme rămân adesea nediagnosticați ani de zile, iar în momentul în care se pune un diagnostic, infecția este bine stabilită și foarte greu de tratat.

În timp ce se documenta pentru carte, Newby a realizat o animație a focarului inițial, care ar fi început la gura de vărsare a râului Connecticut, în apropiere de Long Island. Aceasta s-a dovedit a fi destul de revelatoare și i-a spus lui Thacker:

„Când am desenat o rază de 80 de kilometri în jurul acelui punct, au apărut trei noi boli extrem de virulente, transmise de căpușe, care au apărut în același timp, la sfârșitul anilor '60. Acest lucru s-a întâmplat cu 13 ani înainte ca bacteria Lyme să fie declarată cauza „bolii Lyme" în 1981. Am început să caut în arhivele militare pentru a vedea dacă epidemia ar putea fi legată de vreun accident cu arme biologice. Și atunci am descoperit acest program masiv de arme cu microbi, precum și un program în care germenii erau pulverizați din avioane pe suprafețe mari, numit „Proiectul 112". Unii dintre acești germeni erau boli transmise de căpușe pe care le liofilizau și le pulverizau în aerosoli pentru a fi pulverizate. Indiferent ce s-a întâmplat în Lyme, Connecticut, nu avem toate detaliile. Dar am alcătuit un caz circumstanțial solid, bazat pe dovezile disponibile. Burgdorfer lucrase cu febra Q și căpușe, experiență de care aveau nevoie la Rocky Mountain Labs pentru activitatea lor în domeniul armelor biologice. De îndată ce a obținut o autorizație de securitate, a început să pună ciuma în purici; febra galbenă mortală în țânțari; și apoi să amestece și să potrivească viruși și bacterii în căpușe pentru a crește virulența acestor arme vii. Proiectanții de arme de la Detrick căutau căpușe care să poată fi aruncate asupra unui inamic fără a trezi suspiciuni, umplute cu agenți pentru care populația țintă nu ar fi avut imunitate naturală. Căpușele erau arma perfectă, nedetectabile și cu acțiune îndelungată. Am mers cât de departe am putut ca jurnalist pentru a pune cap la cap dovezile circumstanțiale care spun că nu boala Lyme este marea problemă - adică bacteria numită Borrelia burgdorferi. Este ceea ce a spus Burgdorfer că ei ascund: 1) că o altă bacterie a fost dezvoltată ca armă biologică în timpul Războiului Rece; 2) că ar putea fi o combinație de microbi din interiorul căpușelor care îi îmbolnăvește pe oameni."

De la sfârșitul anilor 1970, răspândirea bolii Lyme a fost pusă în principal pe seama căprioarelor. Cu toate acestea, dovezi mai recente sugerează că rozătoare precum șoarecii și șobolanii reprezintă o amenințare mult mai gravă. Căpușele nu se nasc cu spirochetele Lyme. Ele captează bacteria atunci când se hrănesc cu o gazdă infectată. Cercetările indică faptul că șoarecii infectează între 75% și 95% din căpușele larvare care se hrănesc cu ei, în timp ce căprioarele infectează doar aproximativ 1%. Potrivit unui studiu din 1996, șobolanii sunt chiar mai infecțioși decât șoarecii, menționând că „capacitatea șobolanilor de a servi drept gazde rezervor pentru spirocheta bolii Lyme, prin urmare, crește riscul de infectare în rândul vizitatorilor din parcurile urbane".

Un alt studiu publicat în anul următor a constatat, de asemenea, că șobolanii norvegieni și șobolanii negri au fost gazde excepțional de eficiente, infectând aproape toate căpușele care s-au hrănit cu ei. Principalii prădători ai rozătoarelor mici precum șoarecii și șobolanii sunt vulpile, păsările de pradă, sconcșii și șerpii.

Expansiunea agricolă și urbană a decimat habitatele acestor prădători naturali ai șoarecilor și șobolanilor, permițând astfel ca populațiile de rozătoare purtătoare de boli să crească nestingherite. 

O mare problemă cu care se confruntă pacienții cu Lyme și medicii care îi tratează este dificultatea de a ajunge la un diagnostic corect. Testele de laborator convenționale nu sunt fiabile, iar unul dintre motive este faptul că spirocheta poate infecta globulele albe din sânge. Testele de laborator se bazează pe funcția normală a celulelor albe din sânge pentru a produce anticorpii pe care îi măsoară. Dacă globulele dvs. albe sunt infectate, acestea nu răspund în mod corespunzător la infecție. Așadar, pentru ca testele de sânge să fie cu adevărat utile, trebuie să fiți tratat mai întâi. Odată ce sistemul dumneavoastră imunitar începe să răspundă normal, abia atunci vor apărea anticorpii. Acest lucru se numește „paradoxul Lyme". Trebuie să fiți tratat înainte de a se putea pune un diagnostic corect. Acestea fiind spuse, vă recomand laboratorul specializat numit IGeneX, deoarece oferă teste foarte sensibile pentru mai multe proteine de suprafață exterioare (benzi) și pot detecta adesea Lyme în timp ce testele de sânge standard nu pot. IGeneX testează, de asemenea, pentru câteva tulpini de coinfecții, cum ar fi Babesia și Ehrlichia.

Ca și cum dificultățile de a obține un diagnostic și un tratament adecvat nu ar fi fost suficiente, bolnavii de Lyme se confruntă cu obstacole suplimentare atunci când nu se recuperează complet după tratamentul inițial. Dacă boala Lyme „cronică" este posibilă sau nu a fost sau nu subiect de controversă timp de mulți ani. Societatea Americană de Boli Infecțioase (IDSA), care publică ghiduri pentru o serie de boli infecțioase, inclusiv pentru boala Lyme, s-a opus de mult timp ideii că Lyme cronică există și nu include în ghidurile sale clinice îndrumări privind tratamentul pe termen lung pentru Lyme cronică. Acest lucru este important, deoarece companiile de asigurări restricționează frecvent acoperirea pentru tratamentul pe termen lung pe baza ghidurilor IDSA. Deciziile de tratament ale medicilor sunt, de asemenea, ghidate de recomandările sale. Împotriva IDSA se opune Societatea Internațională Lyme și a Bolilor Asociate, ai cărei membri susțin că mulți pacienți suferă consecințe pe termen lung și necesită un tratament mult mai lung decât cel recomandat de IDSA.

Având în vedere dificultatea diagnosticării și tratării bolii Lyme, luarea de măsuri preventive ar trebui să fie în capul listei: Evitați zonele infestate de căpușe, cum ar fi grămezile de frunze din jurul copacilor. Mergeți în mijlocul potecilor și evitați să vă atingeți de ierburile lungi și de marginile potecilor. Nu vă așezați pe bușteni sau butuci de lemn și luați măsuri de precauție suplimentare dacă vă aflați într-o zonă în care au fost observați șobolani. Purtați pantaloni lungi de culoare deschisă și mâneci lungi, pentru a putea vedea mai ușor căpușele. Bagă-ți pantalonii în șosete și poartă pantofi închiși și o pălărie, mai ales dacă te aventurezi în zone împădurite. De asemenea, băgați-vă cămașa în pantaloni. Căpușele sunt foarte mici. Vreți să le găsiți și să le îndepărtați înainte ca acestea să vă muște, așa că verificați bine căpușele la întoarcerea în casă și continuați să le verificați timp de câteva zile după expunere. De asemenea, verificați-vă așternutul pentru câteva zile după expunere. În ceea ce privește utilizarea de repelenți chimici, nu vă recomand să îi folosiți direct pe piele, deoarece acest lucru va introduce toxine direct în corpul dumneavoastră. Dacă le folosiți, pulverizați-le pe partea exterioară a hainelor și evitați să inhalați vaporii de spray. Agenția pentru Protecția Mediului din SUA are o listă care indică limitele de protecție orară pentru diverse repelente.

Dacă constatați că o căpușă s-a agățat de dumneavoastră, este foarte important să o îndepărtați în mod corespunzător. Pentru instrucțiuni detaliate, vă rugăm să consultați această pagină. Odată îndepărtată, asigurați-vă că păstrați căpușa pentru a putea fi testată pentru prezența organismelor patogene. 

În concluzie, atât epidemia de boală Lyme, cât și COVID-19 par a fi rezultatul dezvoltării de arme biologice, iar ramificațiile din lumea reală demonstrează în mod clar riscurile implicate. Nu se poate garanta izolarea agenților patogeni creați și, uneori, nici măcar nu se încearcă izolarea lor. În cazul bolii Lyme, este posibil ca testarea pe viu să fie cea care a dus la epidemie. Și, deși nu știm dacă SARS-CoV-2 a fost eliberat intenționat sau pur și simplu a scăpat, rezultatul final este același. Virusul s-a răspândit în întreaga lume. Dacă lumea nu se trezește la realitate și nu realizează cât de sinucigașe sunt aceste programe de arme biologice, omenirea ar putea fi în cele din urmă nimicită de una dintre propriile noastre creații.