

Sportivi din toată lumea sunt manipulați sau stimulați pe diverse căi pentru a se vaccina propagandistic în fața camerelor de luat vederi, implicit și pentru profitul concernelor mondiale multi-miliardare ale Big Pharma. Comentatori de presă din Franța, la care ne adăugăm și noi, se întreabă dacă performațele lor nu au scăzut tocmai din cauza acestui act para-medical cu seruri experimentale la care au participat pe post de veritabili cobai atrași în acvariile TV cu câte un morcovel.
La Euro 2020, Kylian Mbappé, o tânără speranță a fotbalului din Franța (foto stânga), a asistat aproape inert la eliminarea în optimi a echipei sale, altă dată campioană mondială. Christophe Lemaitre, un alt exemplu (foto sus), medaliat cu bronz la 200 m la Rio în 2016, a fost
nevoit să-și declare retragerea pentru Campionatele franceze de atletism,
ceea ce face foarte incertă participarea sa la Jocurile Olimpice de la
Tokyo. Decizia a fost luată împreună cu cei din staff-ul său tehnic,
deoarece sportivul "nu este la 100% din capacitățile sale fizice, în
urma unor reacții adverse la vaccinul anti-COVID-19", s-a precizat
într-un comunicat. Măcar au fost sinceri. La noi, Simona Halep (foto dreapta), numărul 3 mondial în tenis, de când s-a vaccinat a pierdut prin retragere nu mai puțin de șase competiții internaționale, între care și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Președinta Federației Române de Canotaj, totodată vicepreședintă a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Elisabeta Lipă, a
declarat, joi seara, că refuzul jucătoarelor române de tenis de a
participa în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23
iulie-8 august) este un comportament de neacceptat.
"Nu aș comenta nici ca vicepreședinte al COSR, nici ca președinte de
federației, aș comenta din postura de sportiv care a participat la 6
ediții ale Jocurilor Olimpice. Este de neacceptat să refuzi să
participi, eu nu pot să accept un asemenea comportament. Nu pot să cred
că un sportiv care ajunge să practice înalta performanță nu își dorește
să ajungă la Jocurile Olimpice. Pur și simplu nu pot să accept acest
lucru", a afirmat Lipă, citată de Agerpres.
Criticile ei vin după un mesaj similar al ministrului Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, care s-a arătat nemulțumit,
joi, de faptul că mai multe jucătoare române de tenis, între care și Simona Halep, au refuzat să
participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Federația Română de Tenis i-a răspuns ministrului prin intermediul unui comunicat destul de țepos postat pe site-ul său oficial și preluat de Agerpres.
Miercuri, Președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, anunțase că la concursul de tenis din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo România va fi reprezentată doar în proba de dublu feminin de perechea formată din Monica Niculescu și Raluca Olaru.
Miami, Roma, Bad Homburg, Roland Garros,
Wimbledon, Tokyo
Pe 12 mai, jucătoarea de tenis Simona Halep (29 ani), numărul 3 mondial, a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, după 57 de minute de joc, din cauza unei accidentări suferite la gambă. O întindere mai gravă de mușchi. Ulterior, Halep a ratat turneele de Mare Șlem de la Roland Garros și Wimbledon.
Într-o filmare postată de sportivă pe Facebook pe 5 iunie, aceasta se antrenează cu spor pe teren, fără vreo fașă în jurul gambei accidentate, cu speranțe exprimate pentru intrarea în concursurile așteptate.
Pe 8 iunie, Halep deja anunță printr-un alt video „vestea bună”: reîncepe jocul și participă la concursul de la Bad Homburg. Pe 16 iunie se pozează deja la Bad Homburg cu textul că „it feels great!” (foto). Surpriză, însă: sportiva renunță la participare.
Pe 21 iunie este la Wimbledon, cu noi speranțe și un mesaj promițător: „So happy to be back in London!”. Anunțul venit de acolo, numai la patru zile distanță, nu mai este însă o surpriză. „Din păcate, corpul meu nu a cooperat și trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul următor.”, a scris sportiva pe conturile ei.
La aproape 50 de zile de la accident, sportiva noastră anunță acum, pe Twitter, că nu va mai putea participa la Jocurile
Olimpice de la Tokyo. Medicii, ni se spune, i-au recomandat încă 4 săptămâni de pauză. Se ridică totuși, o problemă de logică: aceiași medici de ce i-au recomandat să meargă și la Bad Homburg și la Wimbledon? Sportiva nu știa de acasă că o doare piciorul? A aflat cu repetiție, după plimbarea cu avionul în Germania la începutul lunii și apoi în Marea Britanie, la sfârșitul lui iunie? Chiar așa fiind, e clar că la recuperarea de după accidentul destul de banal pentru orice sportiv, așa cum spune chiar ea, „din păcate, corpul nu i-a mai cooperat”. Oare de ce?
Nici cititul nu doare
Pe 24 februarie, Comitetul Olimpic și Sportiv Român anunța cu mândrie, printr-o filmare propagandistică intitulată „Simona Halep - Vaccinare”, că „Simona Halep s-a vaccinat cu gândul la JO Tokyo 2020! Simona s-a vaccinat azi la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino". Se pregătește mental pentru bula în care vor fi nevoiți să trăiască sportivii la Tokyo în această vară. Simona nu s-a ferit să vorbească de medalie! Succes, Simona! ”
La Centrul Militar de Vaccinare Simona Halep a fost întâmpinată cu flori de colonelul Valeriu Gheorghiță și cu zeci de camere încinse în transmisa LIVE de presa mituită cu zeci de milioane de euro de Guvernele Orban și Cîțu pentru a face propagandă Covid.
Remarcăm că deși Simona Halep nu este medic specialist în virusologie sau măcar medic sportiv ea a considerat potrivit să dea un sfat medical oamenilor care se uită la ea ca la o zeiță: „Consider că este spre binele tuturor acest vaccin, sper să se vaccineze cât mai multă lume. Mă liniștește că sunt mai în siguranță, aștept și rapelul, sper să nu am reacții adverse. Sper să merg și la Olimpiadă și să câștig medalia. Sfatul meu este să facem acest vaccin!”, a declarat Halep, citată de un portal media sorosist.
Simona Halep, în vârstă de doar 29 de ani, a trecut prin boala Covidului în octombrie-noiembrie 2020, sub forma sa ușoară specifică tinerilor. Conform mai multor studii din exact aceeași perioadă, făcute publice de Rețeaua de sănătate Regina Maria din reviste prestigioase de specialitate (The Lancet, bioRxiv, Immunity), „persoanele care se recuperează chiar și din cazuri ușoare de infecție Covid-19 produc anticorpi despre care se crede că protejează împotriva infecției timp de cel puțin șase până la nouă luni, poate chiar pentru o perioadă mult mai îndelungată”.
Cu toate că obținuse imunitatea naturală, Simona Halep s-a hotărât să se vaccineze după numai trei-patru luni cu serul experimental ARNm Pfizer, făcut cadou de Valeriu Gheorghiță deși profesorii erau vaccinați în aceeași perioadă doar cu AstraZeneca, vaccinul care a umplut lumea de cheaguri de sânge. Rapelul a urmat mai devreme decât se recomandă, la 19 zile, pentru că sportiva se grăbea să plece la Miami.
Halep nici măcar nu a citit prospectul Pfizer
Cu toată forma fizică cu care se lăuda pe aeroport, la plecare, ajunsă la Miami Halep a jucat un singur meci, pe care l-a câștigat cu greu, apoi s-a retras, deși se calificase.
Aflată într-o situație foarte dificilă (a fost condusă cu 6-3, 3-1 de Caroline Garcia), Simona Halep a cerut un timeout medical acuzând probleme la umărul drept, după care a câștigat ultimele opt game-uri ale partidei și s-a calificat în turul trei al turneului WTA de la Miami, după o oră și 48 de minute de joc (3-6, 6-4, 6-0), transmite HotNews.
La interviul de pe teren a declarat că „Eu nu am jucat de la Melbourne și pare că nu pot să-mi găsesc ritmul foarte ușor, de asemenea, m-a deranjat umărul...” Este vorba de umărul drept. Conform sfaturilor medicale, dacă prima doză se injectează în umărul stâng (foto sus), rapelul urmează în umărul drept. Dacă sportiva ar fi citit măcar prospectul serului experimental Pfizer, poate nu s-ar mai fi grăbit așa cu vaccinarea, mai ales înaintea unei competiții. Pentru că la reacțiile adverse simple, scrie așa: la locul de administrare a injecției: durere,
umflare - oboseală - durere de cap - dureri musculare - dureri
articulare - frisoane, febră - mărire a ganglionilor limfatici - stare de
rău - durere la nivelul unui membru - insomnie - mâncărimi la locul de
administrare a injecției etc.
Nu știm câte a avut Simona Halep din ele, pentru că a fost foarte rezervată cu declarațiile pe tema aceasta, spre deosebire, de exemplu, de Christophe Lemaitre. Cert este că de atunci sportiva a ținut-o numai în retrageri. Cea de la Jocurile Olimpice este a șasea. Păcat că nu i s-a împlinit visul de la vaccinare. Cum am mai spus, noi îi dorim cât mai multă Mens sana in corpore sano!
Redacția ZiuaNews a tradus un material pe aceeași temă despre sportivul de performanță din Franța Kylian Mbappé, scris de Gérard Delépine pentru Réseau International. Toate aspectele prezentate de jurnalistul francez pot fi transpuse cu ușurință și în cazul Simonei Halep și situației din România. De aceea îl redăm integral cu mulțumiri adresate colegilor noștri de la care preluam, pentru analogie, și întrebarea din titlu:
Ipoteza bombă! A fost Mbappe o victimă a scăderii performanțelor în urma vaccinării anti-Covid?
În timpul acestui Euro care a văzut eliminarea Franței, campioana mondială, în
optimi de finală, Kylian Mbappé - o speranță
națională - a fost deosebit de dezamăgitor: niciun gol, el care obișnuia
să marcheze atât de mult și un penalty ratat care a dus în cele din urmă
la eliminarea din competiție după un meci curios, cu răsturnări de
situație.
Să fi fost el victima scăderii de performanță
descrisă la mulți sportivi de nivel înalt în urma vaccinării antivirale
la care a fost supus (sub presiune)? Putem măcar să ne imaginăm acest
lucru. Vaccinarea reduce performanțele sportivilor de top cu o medie de
10% în săptămânile care urmează procedurii medicale, conform unui
articol recent, care atrage atenția asupra scăderii trecătoare a
performanțelor sportivilor de top după vaccinarea anti-covid.
Jacques
Borlée, un antrenor belgian, a tras public un semnal de alarmă: "Avem
mari probleme cu vaccinarea, pentru că la primul vaccin, timp de 10
zile, am observat o pierdere de energie între 10 și 20%... Nu am fost
informați deloc despre acest lucru. La început, nu aveam nicio
explicație, dar apoi am văzut că toți sportivii vaccinați au avut
această pierdere. Odată vaccinați, vedem în sistemul lactic că există
într-adevăr tulburări... Am în jur de 10 alergători de 400 m și vedem
acest lucru în general, în mod recurent. Am contactat medicul
Comitetului Olimpic, care a constatat că în toate sistemele aerobice,
ceea ce este îngrijorător".
Aceste cuvinte au fost confirmate de
Marc Francaux, profesor de fiziologie a exercițiilor fizice: "Avem prea
mulți sportivi care, în mod sistematic, au performanțe mai slabe în
zilele care urmează vaccinării." Chiar și Yves Van Laethem, purtător de
cuvânt interfederal pentru lupta împotriva Covid-19 în Belgia și un mare
susținător al vaccinării, a recunoscut: "Într-adevăr, pot fi îngrijorat
de performanțele lor."
Mbappé "obiect de marketing" al puterii
Potrivit
Le Parisien, Alain Fischer, "domnul Vaccin" al guvernului și președinte
al Fundației Rothschild, i-a cerut lui Kylian Mbappé să se vaccineze
pentru a deveni "ambasador al vaccinării pentru tinerii francezi". În
mod curios, această campanie agresivă de vaccinare nu se bazează pe
argumente medicale, ci este însoțită de cadouri simbolice, cum ar fi
vaccinarea unor persoane celebre, sau de cadouri în bani, cum ar fi
cecuri, un hamburger sau o băutură, un abonament pe un an la un club sau
o loterie, ca la Nîmes. Ce fel de consimțământ informat este acesta?
Astfel, tânărul Mbappé, nespecializat în biologie moleculară și
genetică, a fost manipulat de autoritățile politice și sanitare pentru a
servi drept "publicitate" la televiziune despre pseudo-vaccin. "Cred că
la vârsta ta asculți mai mult de un prieten decât de președintele
Republicii sau chiar mai puțin de un medic ca mine". Asa se face ca
Kilian Mbappé a acceptat să devină emblema tinerilor vaccinați, la
cererea profesorului A. Fischer. El a primit prima injecție pe 25 mai
grăbindu-se să difuzeze fotografia pe rețelele de socializare. Postare
împărtășită în urma acestui eveniment pe Twitter de Olivier Véran,
ministrul Sănătății, și de profesorul Alain Fischer. Un demers care ar
fi doar personal, întrucât Federația Franceză nu ar fi impus vaccinarea
internaționalilor, iar marea majoritate a celorlalți jucători nu și-ar
fi asumat acest risc.
În timpul interviului său post-vaccinare de
la știrile TF1, cei care au râs de aspectul "schimbat" și "neobișnuit"
al lui Kilian Mbappé, de tunsoarea sa diferită și de presupusa sa lipsă
de formă au fost numiți, firește, conspiraționiști! Și totuși, era
diferit. În ceea ce-l privește pe președintele Republicii, acesta nu a
omis să-l felicite pe Kilian în timpul vizitei sale la Clairfontaine.
"Mulțumesc pentru vaccin" adresat de acesta lui Kilian a fost audibil
pentru toți în raportul BFM. El a mai spus că "se ocupă de cariera lui
Mbappe". Avea nevoie de ea, acest mare jucător?
Victimă a altruismului său și a supunerii față de autoritate
Vârsta
sa tânără, starea sa bună de sănătate și modul sau de viață probabil
perfect, protejându-l în totalitate de complicațiile Covid-19, nu avea
niciun beneficiu personal de pe urma acestui vaccin. Să ne amintim că
persoanele sub treizeci de ani, fără nicio boală preexistentă, au un
risc aproape zero de a muri din cauza acestei viroze.
Ne putem imagina
că tânărul jucător nu fusese cu siguranță informat că aceste injecții
experimentale ar putea duce la o scădere a performanțelor sale, ceea ce
l-ar putea împiedica să "strălucească" în competițiile naționale și
internaționale, pentru care se pregătea de mai mulți ani. Și nici că
injecția l-a expus la riscul unor efecte secundare grave, care devin din
ce în ce mai puțin rare pe măsură ce vârsta celor vaccinați scade.
De
când a fost vaccinat, Kylian Mbappé a lipsit complet de la toate
meciurile, fie că a fost vorba de meciul de pregătire din Bulgaria sau
de meciurile de la Euro. Contrar tuturor previziunilor, nu a marcat
niciun gol și chiar a ratat penalty-ul care ne-a eliminat definitiv din
această competiție. Reamintim că 10 France a anunțat pe 27 iunie 2021:
"Partenerul nostru Barrière Bet, întotdeauna foarte atent la cotele
echipei franceze la acest Euro 2021, oferă o cotă frumoasă la 4,75
pentru 'Mbappé prim atacant'. El este cel care va lansa perfect echipa
Franței și îi va duce pe campionii mondiali în sferturile de finală".
Și alti sportivi au fost in aceeasi situatie. În urma vaccinării,
Christophe Lemaitre, medaliat cu bronz la 200 m la Rio în 2016, a fost
nevoit să declare retragerea pentru Campionatele franceze de atletism,
ceea ce face foarte incertă participarea sa la Jocurile Olimpice de la
Tokyo. Această decizie a fost luată împreună cu staff-ul său tehnic,
deoarece sportivul "nu este la 100% din capacitatile sale fizice, în
urma unor reacții proaste la vaccinul împotriva COVID-19", s-a precizat
într-un comunicat. "A fost o perioadă în care analizele lui erau
excelente, la același nivel ca înainte, apoi a fost vaccinat, nu l-am
mai recunoscut", a explicat Pierre Carraz, unul dintre antrenorii săi.
Nu
Kilian Mbappé este cel care trebuie blamat, ci cei care l-au îmbarcat
în această riscantă operațiune publicitară pro-vaccin care este probabil
parțial responsabilă de eșecul echipei noastre naționale. Viitorul ne
va spune dacă această operațiune publicitară eșuată, dorită de A.
Fischer, O. Veran cu sprijinul președintelui, va fi avut vreun impact
asupra tineretului pe care îl viza și care. Poate nu mai mult decât
videoclipul de la Palatul Élysée cu doi youtuberi la care Mbappé a
participat prin telefon. Nu vă lăsați niciodată distras la acest nivel
de competiție.”, conchide Gérard Delépine pentru Réseau International în materialul tradus de ZiuaNews.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Din păcate, pentru bani, oamenii tac și se prefac că totul e roz, chiar dacă nu e așa.
Din păcate, chiar și medici există care fac așa ceva, chiar mulți medici, și care vor da socoteala, cândva pentru tot ceea ce au făcut, exact ca și toti oamenii.
Pe scurt, și Halep S-a lăsat pentru bani, chiar dacă avea o grămada, ei tot i-au mai trebuit…
Banii vorbesc…
1. Frica de moarte generata de mass media la nivel nemaintalnit;
2. Frica de pierdere a castigurilor uriase in cazul vedetelor din orice camp de activitate si a diferitelor avantaje mai mici sau mai mari ( lacomia) , frica de pierdere a notorietatii;
Ambele sunt principale si au din pacate radacinile infipte adanc in lipsa credintei in Dumnezeu ; din pacate mai ales pentru multi dintre noi romanii, Dumnezeu este asa o entitate,.... atat de trist !
Adevarul este ca este foarte greu de judecat situatia in care se afla astfel de oameni, insa aceasta ignoranta de a accepta seruri experimentale in propriul organism, este de-adreptul incredibil si nu are absolut nici-o scuza!!!
BUNUL DUMNEZEU sa ne aiba in paza LUI . Sunt multe de invatat din astfel de situatii, sa luam aminte si sa ne intarim intru credinta curata si nadejde in Dumnezeu ! Dumnezeu in Sf Treime, este singura si cea mai simpla solutie pentru iesirea din astfel de curse !
In alta ordine de idei, bun articol, bine documentat!
Acolo vom gasi medicamentele care ne vor ajuta sa depasim aceste timpuri pe care le meritam din plin pentru necredinta noastra :
https://sfioaniacobhozevitul.files.wordpress.com/2010/04/sf_ioan_iacob_din_ierihon_catre_sion.pdf
Un bloger german iscoditor (Jens Bernert de la blogul Blauer Bote Magazin) s-a adresat sefului departamentului de presa al Asociatiei Daneze de fotbal un individ pe nume Jacob Hoyer si l-a intrebat direct daca Eriksen a fost vaccinat. Hoyer s-a tot tras pe cur sa raspunda desi blogerul s-a tinut de capul lui cu intrebarile.
Bag aici o traducere google translate a unei parti din articolul de pe blog (ca e prea lung), incep cu mesajul trimis de blogar sefului dep. de presa:
Stimata doamnă Kjaegaard și domnule Hoyer,
Există câteva articole germane care citează antrenorul danez Kasper Hjulmand despre o vaccinare COVID a danezilor și a altor jucători ai Euro 2020, astfel: „Hjulmand, în vârstă de 49 de ani, a criticat deja organizația umbrelă europeană UEFA cu câteva săptămâni în urmă pentru că nu a furnizat tuturor participanțintilor la campionat cu vaccin la timp înainte de începerea turneului. "Există unii jucători care au fost vaccinați: au mai puține griji." Acest lucru implică faptul că echipa daneza sau cel puțin majoritatea echipei au fost vaccinate înainte de Euro 2020. A primit Christian Eriksen o vaccinare înainte de EURO 2020 resp. înainte de meci Danemarca-Finlanda?
Toate cele bune
Jens Bernert“
Răspunsul de la șeful de presă Jakob Hoyer a fost monosilabic: Nu comentateaza despre vaccinarea jucătorilor. O glumă proastă având în vedere interesul public extraordinar pentru această chestiune. Declarația Asociației de Fotbal din Danemarca pare, de asemenea, destul de bizară, deoarece cererea adresată acestuia se referea la un comentariu al unui oficial al Asociației de Fotbal din Danemarca cu privire la vaccinarea jucătorilor, care a trecut printr-o serie de mass-media și nu a fost niciodată retras. Deci se poate comenta despre vaccinarea jucătorilor doar atunci cand ne convine.
La răspunsul meu că interpretez răspunsul său ca o confirmare a faptului că Eriksen a fost vaccinat înainte de meciul Campionatului European, Hoyer a răspuns că aceasta nu este o confirmare. Când am răspuns la noul meu răspuns, vă rog să confirmați că Eriksen nu a fost vaccinat, inițial nu a mai existat niciun răspuns și puțin mai târziu cel care poate fi găsit aici la sfârșitul articolului.
Prin urmare, se poate spune că Asociația Daneză de Fotbal refuză oficial să confirme că căpitanul echipei naționale grav rănit Christian Eriksen, căruia i se dorește o recuperare rapidă, nu a fost vaccinat înainte de Campionatul European sau înainte de meciul împotriva echipei finlandeze. Și că antrenorul danez a criticat energic lipsa de vaccinare a participanților la EM cu două zile înainte de meci. Cu greu ar fi putut însemna propria echipă.
Care este problema cu confirmarea faptului că Eriksen nu a fost vaccinat atunci când, de fapt, nu a fost vaccinat?
În ultimul său e-mail adresat către mine, purtătorul de cuvânt al presei pentru Asociația Daneză de Fotbal descrie vaccinările jucătorilor săi ca fiind o „problemă privată” pe care aceștia nu o comentează:
Bună Jens
Nu avem comentarii cu privire la vaccinările jucătorilor, deoarece este o problemă privată.
Puteți să mă citați despre asta.
Nu am alte comentarii pentru tine ..
Høyer "
Sursa:
http://blauerbote.com/2021/07/07/daenischer-fussballverband-verweigert-bestaetigung-der-nicht-impfung-von-christian-eriksen/