Educație pentru familie

De Eduard Dumitrache  /  

Nuntă în satul Fundul Moldovei, 1943

Nuntă în satul Fundul Moldovei, 1943

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Reacția celor 19 asociații creștine împotriva introducerii unei ore de educație sexuală în trunchiul comun a intrat în malaxorul presei, care cel puțin aparent ar fi trebuit să păstreze atitudinea echidistantă față de  această opțiunea a societății civile. Decupată din context, abstinența a devenit eticheta prin care asociațiile sunt ironizate în ideea de a construi o etichetă de marginalizare socială și anacronism.

Vorbind cu cineva din interiorul unui cunoscut trust media, confirmarea a fost fără echivoc: aceasta este politica editoriala a postului. Îmi pun întrebarea cui îi este frică de valorile familiei sau dacă există interese financiare în acest context…

Realitatea menționată în memoriu și amintită de noi într-un alt articol este eșecul educațional al unui asemenea curs în Marea Britanie. Deja implementat, părinții au greutăți reale în a-și proteja copiii de anumite lecții care duc la sexualizarea precoce a acestora. Probleme asemănătoare au și părinții din Germania.

Cea mai bună variantă ar fi ca această oră de educație pentru sănătate să fie opțională iar manualele să fie realizate în acord cu valorile familiei. Părinții vor putea evalua în cunoștință de cauză oportunitatea acestui demers.

Referitor la această piază rea numit „abstinență până la căsătorie” trebuie spus că din punct de vedere tradițional vorbim despre o componentă esențială a societății românești de până în anii 50, confirmată de toți etnologii și sociologii români de marcă. Axată pe valorile familiei, obștea satului avea rituri de trecere de la o etapă a vieții la alta bine structurate iar tânărul sau tânăra erau înconjurați nu doar de protecția familiei ci a întregii comunități în acest sens. Adolescenții erau pregătiți pentru întemeierea unei familii, abstinența sexuală implicită iar derapajele penalizate social, emblematice sunt strigăturile „de peste sat” din Apuseni.

România interbelică era în proporție demografică de 82% rurală. Comunismul a nivelat spiritualitatea satului propunându-și urbanizarea sa cu tot ce însemna aceasta. După căderea regimului locul presiunii coercitive comuniste asupra valorilor satului românesc a fost luat de regimul de coerciție mediatic și politic care, în numele libertății și democrației prost înțelese, a subminat programatic timp de 25 de ani sistemul axiologic tradițional al românilor.

Și de fapt aici este conflictul cu mass-media. Politica editorială a multor canale media din România este la polul opus promovării modelului familiei. Tinerii sunt de mici programați mental să urmeze false modele, la 25 de ani sunt complet spălați pe creier. Iar programul începe de la vârsta desenelor animate.

Cum spunea jurnalistul Dimitri Semenik rezultatul este că „femeile acordă o însemnătate exagerată succeselor financiare ale bărbatului, iar bărbații – atractivității sexuale a femeii. În bunătatea, curăția, fericirea familiei modeste material, dar cu numeroși copii, mulți nici măcar nu cred. N-au auzit de așa ceva – nu li s-a arătat la televizor.”

O miza este ca această oră de educație să pregătească tinerii în sensul valorilor familiei. Dacă vrei prinț, trebuie să devii prințesă. Toți am dori ca să cunoaștem o persoană verticală, să ne împletim viața cu un om curat, onest, de treabă dar cum îl vom putea cunoaște și aprecia la adevărata valoare dacă noi înșine nu suntem pregătiți în acest sens. Ora de educație pentru sănătate poate să pună bazele unei pregătiri a tânărului pentru momentul când va întâlni această persoana potrivită pentru fondarea unei familii.

 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Acatistul Părintelui Justin Pârvu

Imnul Golanilor din Piața Universității

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Alin_ 19.06.2015 16:51
    Copiii --- ultima frontiera !... https://yadi.sk/i/JYMKZpaSf58MS

    Niste oameni bolnavi la cap, vor sa ne spurce copiii ; sa distruga tot ce e mai bun si mai frumos in ei - puritatea copilariei...
    Niste oameni plini ei insisi de patima curviei si a imoralitatii, fac presiuni pe institutiile statului roman - pentru a introduce legi care distrug copii nostri, ai romanilor !...

    Dupa cum se poate vedea in materialul video prezentat in link-ul de mai sus, aceste organizatii platite din afara tarii, se lupta sa instige copii sa intretina relatii sexuale, de la varste fragede !
    Asta inseamna efectiv distrugerea iremediabila a copiilor, a trupurilor lor tinere, neajunse la maturitate.
    In timpul actului sexual, corpul omului este stors de tot ceea ce are mai bun in el, pentru ca Procreaza ! ; asa a fost "setat" de Dumnezeu, sa dea tot ce-i mai bun pentru copilul care este chemat la viata !
    Ganditi-va ce se intampla cu trupurile tinerilor, care nu mai pot iesi din aceasta patima -> odata impinsi catre ea de cadrele didactice (in care au toata increderea, ca-i invata ceva bun) !?!..

    Trupurile copiilor, vor fi distruse.... ; DE CE ?... ; pentru ca, trupul stors de masturbare si/sau relatii sexuale in fiecare zi, nu va face fata acestor "stoarceri" multiple, nu va avea timp pentru a se reface dupa aceste eforturi imense ! ;
    Copiii vor fi sleiti de puteri, apatici, nervosi (caci sistemul nervos e primul care sufera), capacitatile de memorare vor fi extrem de slabe, SANATATEA lor va fi la pamant - pentru ca doar hormonii formeaza o bariera impotriva tuturor bolilor, iar daca hormonii au fost risipiti, corpul nu mai poate fi aparat de boli...
    Aici puteti asculta mai multe detalii (intre min. 12:30 - 20:00) : https://youtu.be/X9CNLDYAAyQ?t=751

    Si iata un popor al carui viitor este distrus prin aceasta simpla metoda ! ; acesti copii, nu vor mai fi capabili sa nasca la randul lor alti copii, care sa fie sanatosi la minte si la trup, pentru ca ei vor fi foarte uzati !!!
    Aceasta chestiune, tine de siguranta nationala !
    Dar ..., din pacate.., cei care trebuie sa pazeasca natiunea romana, o distrug centimetru cu centimetru...

    Le va fi dupa faptele lor !...

    Precum si noua parintilor, ne va fi dupa faptele noastre - daca nu ne vom opune acestui GENOCID !..
  1. CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler

  2. ”Plecați acum!” – Avertismentul Iranului pentru civilii israelieni: ”Teritoriile nu vor mai fi locuibile” - VIDEO

  3. Șeful serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene și adjunctul acestuia au fost uciși într-un atac israelian. Iranul promite să lupte până la ”distrugerea completă a regimului sionist”

  4. 16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

  5. OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro

  6. 136 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu. MARTOR OCULAR: ”Mâna îmi era plină de sânge”. Eminescu a cântat “Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat

  7. Iron Dome a eșuat din nou: Cinci morți și zeci de răniți în Israel, în urma atacurilor cu rachete lansate de Iran - VIDEO

  8. Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia

  9. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, și familia sa, evacuați într-un buncăr subteran la nord de Teheran

  10. Prof. Ilie Badescu: Mihai Eminescu - ”chestiunea rasială” și teoria ”păturii superpuse”

  1. A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”

  2. Imagini LIVE de la Marșul homosexualilor Bucharest PRIDE 2025. Mihai Tîrnoveanu blocat de Jandarmeria pro-LGBT. Arestați pentru... ouă. La Parada Gay participă și copii - VIDEO

  3. Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

  4. IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

  5. Parlamentul a adoptat o lege ANTICONSTITUȚIONALĂ, pentru ”combaterea antisemitismului și a urii online”. Toți parlamentarii din Coaliția lui Nicușor Dan au votat în masă PRO. AUR și POT - CONTRA, SOS, o Abținere. George Simion: Pericol de dictatură!

  6. Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

  7. Declarație explozivă a unui Ofițer de Contrainformații Militare: TRAIAN BĂSESCU - OMUL MOSCOVEI!

  8. Israelul a atacat Iranul din aceleași motive pentru care Rusia a atacat Ucraina. Adrian Onciu: Iranul, izolat ”strategic”

  9. Marius Tucă: De ce n-au mai venit americanii?

  10. AU VRUT SĂ-I TAIE CAPUL! Crimele din 13-15 Iunie 1990 povestite de martorii lor. Fenomenul Piața Universității și Mineriada expuse de ActiveNews. ISTORII REALE, GALERIE FOTO, FILMĂRI, DOCUMENTE ale ARMATEI și RECHIZITORIUL

Ultima oră

08:58

Iron Dome a eșuat din nou: Cinci morți și zeci de răniți în Israel, în urma atacurilor cu rachete lansate de Iran - VIDEO

08:45

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, și familia sa, evacuați într-un buncăr subteran la nord de Teheran

08:08

Șeful serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene și adjunctul acestuia au fost uciși într-un atac israelian. Iranul promite să lupte până la ”distrugerea completă a regimului sionist”

07:57

”Plecați acum!” – Avertismentul Iranului pentru civilii israelieni: ”Teritoriile nu vor mai fi locuibile” - VIDEO

01:10

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

23:30

OPERA POLITICĂ a Românului Absolut, disponibilă tuturor online într-un portal unic: Mihai-Eminescu.Ro

23:00

Prof. Ilie Badescu: Mihai Eminescu - ”chestiunea rasială” și teoria ”păturii superpuse”

22:00

ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNUL ABSOLUT: MIHAI EMINESCU - MĂRTURIE DESPRE MINE ÎNSUMI. Mărturisesc: Vladimir Beliș, Dimitrie Vatamaniuc, Ion Filipciuc, Theodor Codreanu, Nae Georgescu, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, PF Patriarh Teoctist

21:30

Ilie Bădescu: Eminescu la Constanța

20:40

EMINESCU, omagiat la Catedrala Patriarhală și de IPS Teodosie la monumentul său de la Marea Neagră și la Mănăstirea Dervent. Arhiepiscopul Tomisului: SPER CĂ ÎL VOM CANONIZA!

19:47

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler

19:00

136 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu. MARTOR OCULAR: ”Mâna îmi era plină de sânge”. Eminescu a cântat “Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat

18:00

Jurnalistul Ion Spânu scoate la lumină secretele privind Asasinarea lui Eminescu. ActiveNews publică în premieră extrase din volumul reputatului jurnalist, noua ediție

17:15

Un erou care nu trebuie uitat: IOAN MĂNUCU, omul care a oprit minerii din Valea Jiului în Gara Craiova, în iunie 1990. Veșnica lui pomenire!

16:00

15 iunie 1990: Iliescu le mulțumește minerilor pentru măcelul din București. VIDEO