Educație la clasă sau cursuri online? Ministrul Educației: Părinții vor afla până în 10 septembrie cum va începe școala

De Ștefania Brândușă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Elevii și părinții vor afla până în 10 septembrie cum vor începe școala sau grădinița, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Mai exact, autoritățile urmează să anunțe dacă copiii vor reveni fizic la școală sau vor face cursuri online. "Până pe 10 septembrie trebuie să afle. Școlile trebuie să comunice până pe data de 10 septembrie decizia cu privire la începerea școlii", a spus ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

Monica Anisie a mai spus că fiecare școală ar trebui ca cel târziu marți să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar cu privire la programul de începere a școlii din 14 septembrie.
„Acum la școli este propunerea. Lor li se spune [astăzi, de către DSP – Nota Redacției] că în localitate va fi scenariul galben, de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a precizat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.

„Ieri, premierul a spus clar că pe 14 septembrie începem cursurile. (...) Este pentru prima dată când dăm autonomie școlilor și îmi doresc ca această descentralizare să continue nu numai din acest punct de vedere, ci să dăm putere directorilor și autonomie școlilor", a continuat ministrul Educației.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Orizont 07.09.2020 14:51
    https://saccsiv.wordpress.com/2020/09/06/consider-ca-80-din-diagnosticele-de-covid-sunt-false-in-special-cu-privire-la-cauzele-mortii-scrisoarea-unui-pneumolog-la-capatul-nervilor/

    https://covidinfos.net/covid19/jestime-que-80-des-diagnostics-de-covid-sont-faux-surtout-sur-les-causes-de-deces-la-lettre-dun-medecin-pneumologue-a-bout-de-nerfs/1967/
  • Orizont 07.09.2020 14:54
    Protest impotriva mastilor in scoli in Grecia :

    https://saccsiv.wordpress.com/2020/09/07/video-protest-grecia-nu-mastilor-si-testelor-in-scoli/

    https://youtu.be/Rmv9rRVzzHU
  • Orizont 07.09.2020 14:56
    Video-Imagini Cat de diferita este prima zi de școală în Rusia pe timp de pandemie, care este cât mai apropiata de o viata normala, fata de România unde sunt impuse masuri f drastice de distanțare sociala și în permanenta sâcâitoare masca plus supravegherea elevilor în pauze, sa nu se apropie între ei

    https://www.facebook.com/bogdan.heal/videos/2684245841844482/?t=211
  • Orizont 07.09.2020 16:03
    In China "inghiorlaiala" e la ordinea zilei ! - Intai la Wuhan , apoi la Beijing se da fund in fund cu bucurie... Covid CANCI :
    https://www.zerohedge.com/geopolitical/china-parties-it-2019-patrons-pack-pool-parties-nightcubs-bars-wuhan-beijing
  • Rusi 08.09.2020 15:33
    Monica Anisie, nu stie pe ce lume traieste.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  4. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  5. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  9. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște

17:25

George Simion: Domnule Hurezeanu, de ce nu sunteți corect? O INCOMPATIBILITATE ABSOLUTĂ: ANDREI MURARU / RADU IOANID ȘI STATUTUL DIPLOMATIC

16:30

Cu cine să voteze o mamă româncă la alegerile din 18 mai 2025. Recomandarea ChatGPT și un video de la Cristela Georgescu

15:55

Av. Silvia Uscov: George Simion - un Președinte pentru Țara mea

15:54

Pisicii, Nicușor și Simion, la Antena 3. Bancul Zilei

15:16

George Simion, pe prima pagină a ziarului Politico: ”Pune nervii pe jar la Bruxelles” | Fotografia Zilei

15:00

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

14:37

George Simion: Duminică va câștiga România, nu curcubeul francez

14:30

George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

13:15

COMUNICAT de presă AUR: TVR lucrează pentru candidatul sistemului. Cerem Televiziunii de stat să revină la formatul inițial propus pentru o dezbatere echitabilă între cei doi candidați