Eduard Koler (deputat AUR): AM ELIMINAT USR ȘI PNL DIN CONDUCEREA CAMEREI DEPUTAȚILOR!

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„PSD și AUR sunt partidele cele mai votate de români, și ieri, au pus la colț partidele votate pe locul 3 și 4! Minusculul partid USR începe, în sfârșit, să descopere cât este de mic în realitate”, scrie deputatul AUR Eduard Koler.

„Ani întregi, câteva procente electorale, amplificate de televiziuni, influenceri și instituții prietenoase, au fost prezentate drept vocea întregii Românii. USR s-a obișnuit să vorbească în numele poporului, deși poporul refuză încăpățânat să-l voteze.

Ieri, le-am arătat care le este adevărata dimensiune politică.

USR și PNL au pierdut cele două funcții de secretar pe care le ocupau în Biroul permanent al Camerei Deputaților. În locul lor au fost aleși reprezentanți AUR și SOS România.

Și a început tragedia!

USR și PNL au părăsit sala, au acuzat „furtul democrației”, au amenințat cu greva parlamentară și au anunțat că aleargă la Curtea Constituțională.

S-au comportat exact ca niște copii care, după ce pierd, își iau mingea și pleacă acasă.

La fel de gravă este situația PNL. Sub conducerea lui Ilie Bolojan, un partid care a dominat cândva politica românească devine tot mai mic, mai izolat și mai irelevant. Bolojan nu și-a reformat partidul. L-a rupt, și-a pedepsit adversarii interni și l-a transformat într-o anexă a progresismului USR.

Acum, USR și PNL trebuie să înțeleagă care le este locul în actuala configurație politică.

Guvernarea lor a căzut. Nu mai au majoritate. Nu mai conduc România și nu mai pot pretinde că funcțiile din Parlament le aparțin pe viață.

Ieri i-am pus la colț.

Când și-au împărțit între ei conducerea Parlamentului, totul era constituțional, european și democratic. Când AUR a primit reprezentarea pe care o merită, au apărut imediat „coaliția monstruoasă”, „mascarada” și „atacul asupra statului de drept”.

Aceasta este democrația în versiunea USR–PNL: voturile sunt bune numai când îi aleg pe ei, regulamentele sunt bune numai când le oferă funcții, iar majoritățile sunt legitime numai dacă îi păstrează la putere.

În loc să se întrebe de ce nu-i mai susțin românii, au fugit din sală și s-au dus să se plângă la CCR. Probabil urmează și o scrisoare la Bruxelles prin care să ceară blocarea fondurilor europene până când își primesc scaunele înapoi.

USR și PNL nu mor de grija democrației.

Mor de ciudă pentru că au descoperit că România și Parlamentul pot funcționa foarte bine și fără ei”, conchide Eduard Koler.
Donează pentru ActiveNews!

Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine trage sforile în scandalul Pahonțu și cum ne manipulează Recorder la greu - Podcast EVZ Hai România cu Mirel Curea, Tavi Hoandră și Victor Roncea

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO

  2. Călin Georgescu critică dur propunerea lui Nicușor Dan de a trimite ofițeri români în Comandamentul pentru Ucraina: INTERESUL ROMÂNIEI ESTE PACEA. Parlamentul României trebuie să se opună și să-l suspende pe locatarul de la Cotroceni!

  3. Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?

  4. Elena Chiaburu: GÂNDIREA INTERZISĂ - RESCRIEREA ISTORIEI - CONSPIRAȚIA TĂCERII. După Octavian Goga și Radu Gyr, se cere și eliminarea numelui savantului care a descoperit insulina, Nicolae Paulescu, de pe o stradă dintr-o comună!

  5. Războiul pentru anularea culturii române continuă - avocatul care a cerut îndepărtarea bustului lui Goga din Iași solicită acum eliminarea unui poem de Radu Gyr de la Monumentul din Pădurea Verde din Timișoara: IMN MORȚILOR (FOTO/VIDEO)

  6. Râuri de pelerini la Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului! Bunica Mântuitorului merge de la București la Constanța

  7. Prof. Vasile Neacșa: Ce înseamnă victoria partidului ”Alternativa pentru Germania” (AfD)?

  8. TREZNEA - Cum i-a executat Groful Ferenc Bay pe români: ”Mama, însărcinată în luna a 6-a, A FOST DECAPITATĂ” - Mărturia academicianului Octavian Cosma Lazăr, ultimul supraviețuitor al masacrului din 1940. Ascultați și vă cutremurați!

  9. Gen. brg. r. SRI Aurel Rogojan: SEPTEMBRIE NEGRU ROMÂNESC - Flăcări și sânge, scrum și lacrimi, moarte și distrugere

  10. Masacrele din Septembrie Negru. Povestea unui orfan, devenit academician: Ungurii mi-au împușcat părinții în cap. Mama, însărcinată în luna a 6-a, pentru că mai mișca, a fost decapitată: i-au tăiat gâtul cu baioneta. TREZNEA 1944 - VIDEO

  1. Surpriză mare: Nicușor descoperă ”naționalismul sănătos”. Și vrea front comun cu mai-marii BOR

  2. 9 septembrie: 86 de ani de la masacrul de la Treznea. Mărturii din infern: Horthiștii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor

  3. Dan Dungaciu: Cazul Fritz nu este despre Dominic Fritz. Este despre altceva

  4. Doamna Președinte Grădinaru Mirabela-știe-tot: ”Sănătatea e afectată de teoriile conspirației, de pseudospecialiști și de recomandări lipsite de fundament științific”. Concubina de renume mondial, de la administrator la o firmă de mașini la marea știință

  5. VICTORIE ÎN SAXONIA! Naționalistul Ulrich Siegmund de la AfD, demonizat de revista Der Spiegel cu titlul de ”cel mai periculos om din Germania”, a câștigat alegerile cruciale din Saxonia-Anhalt cu 44,5%

  6. Lucian Ciuchiță: Mirabela, fă-te că lucrezi!

  7. 154 de ani de la intrarea în veșnicie a Crăișorului Munților Avram Iancu - 10 septembrie 1872. Cine îl atacă pe Avram Iancu atacă România! Uitați-vă pe câmp românilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi! BALADĂ: Pr. Gheaja, Arhid. Bucă și TRoNoS

  8. 7 septembrie: ZIUA CÂND AM PIERDUT BALCICUL. Cedarea Cadrilaterului către Bulgaria. Știați că a existat o tentativă de rezistență armată românească?

  9. Ce a zis mai exact Nicușor Dan la Catedrala Națională: ”Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru niște valori și care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Și trebuie să fim mândri de oamenii aceștia!” - Aud și procurorii securiști?

  10. 1 septembrie: Invadarea Poloniei de către Germania. În mai puțin de o lună, naziștii și sovieticii sărbătoreau împreună ocuparea Poloniei. Începutul celui de-al doilea război mondial

Ultima oră

09:00

Ron Paul: Cine l-a ucis pe Charlie Kirk? Un an de la execuția publică încă neelucidată a conducătorului celei mai mari organizații conservatoare de tineret din SUA (10 Septembrie 2025)

07:00

154 de ani de la intrarea în veșnicie a Crăișorului Munților Avram Iancu - 10 septembrie 1872. Cine îl atacă pe Avram Iancu atacă România! Uitați-vă pe câmp românilor, suntem mulți și tari, că Dumnezeu e cu noi! BALADĂ: Pr. Gheaja, Arhid. Bucă și TRoNoS

23:27

Elena Chiaburu: GÂNDIREA INTERZISĂ - RESCRIEREA ISTORIEI - CONSPIRAȚIA TĂCERII. După Octavian Goga și Radu Gyr, se cere și eliminarea numelui savantului care a descoperit insulina, Nicolae Paulescu, de pe o stradă dintr-o comună!

22:30

Războiul pentru anularea culturii române continuă - avocatul care a cerut îndepărtarea bustului lui Goga din Iași solicită acum eliminarea unui poem de Radu Gyr de la Monumentul din Pădurea Verde din Timișoara: IMN MORȚILOR (FOTO/VIDEO)

21:40

Râuri de pelerini la Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului! Bunica Mântuitorului merge de la București la Constanța

20:45

Călin Georgescu critică dur propunerea lui Nicușor Dan de a trimite ofițeri români în Comandamentul pentru Ucraina: INTERESUL ROMÂNIEI ESTE PACEA. Parlamentul României trebuie să se opună și să-l suspende pe locatarul de la Cotroceni!

20:20

Prof. Vasile Neacșa: Ce înseamnă victoria partidului ”Alternativa pentru Germania” (AfD)?

19:10

TREZNEA - Cum i-a executat Groful Ferenc Bay pe români: ”Mama, însărcinată în luna a 6-a, A FOST DECAPITATĂ” - Mărturia academicianului Octavian Cosma Lazăr, ultimul supraviețuitor al masacrului din 1940. Ascultați și vă cutremurați!

18:00

Masacrele din Septembrie Negru. Povestea unui orfan, devenit academician: Ungurii mi-au împușcat părinții în cap. Mama, însărcinată în luna a 6-a, pentru că mai mișca, a fost decapitată: i-au tăiat gâtul cu baioneta. TREZNEA 1944 - VIDEO

16:40

Gen. brg. r. SRI Aurel Rogojan: SEPTEMBRIE NEGRU ROMÂNESC - Flăcări și sânge, scrum și lacrimi, moarte și distrugere

15:44

Victor Roncea: SOROS și FRITZ vs PAHONȚU și SPP. Filiera Chineză dublează Filiera Germană. Mai există și A Treia Filieră în cazul șefului USR?

14:55

9 septembrie: 86 de ani de la masacrul de la Treznea. Mărturii din infern: Horthiștii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor

13:50

Lucian Ciuchiță: Epigonii și impostura culturală: declinul literaturii române

13:24

Valeriu Munteanu (deputat AUR): Senatul a votat pentru deblocarea proceselor privind redobândirea cetățeniei române

13:11

Doliu în administrație și ordine publică: Un jandarm din Timiș și o angajată a Prefecturii Hunedoara au încetat din viață la vârste tinere