Încă din prima zi a mandatului său fraudulos, Nicușor Dan a declarat că îl vrea pe ministrul Educației, Daniel David, și în viitorul cabinet: „E o persoană competentă” și cu „anvergură intelectuală”, a spus el despre ministrul care ne vrea cu cipuri în creier în numai câțiva ani. A fost singurul pe care și l-a dorit în mod special din tot Guvernul PUP (PNL-UDMR-PSD) acum revenit la varianta PUPU prin întorcerea USR-ului alături de artizanii loviturii de stat constituționale din 6 decembrie 2024. Întrebat și despre alți miniștri actuali pe care i-ar păstra în viitorul cabinet, Nicușor Dan a răspuns în prima sa zi de președinte: „Nu vreau să avansez un alt nume”. Doar David a fost alesul lui Dan, din câte se vede. De altfel, și reciproca este valabilă, Daniel David fiind un vector în campania electorală pentru „influențarea pozitivă” a „idioților utili” care l-au votat pe Nicușor Dan.

Urmând Directivele NKVD/KGB pentru Țările din Est aflate sub ocupație, Educația a fost domeniul național cel mai lovit de regimurile antiromânești de după 1989, de la Ion Iliescu până la Nicușor Dan, după cum se vede, respectiv de la agentul bolșevic Mihai Șora până la agentul globalist Daniel David. Ministerul Educației, după cum poate nu se știe, a avut cele mai multe schimbări de miniștri din toate ministerele, aproape fiecare dintre ei venind cu câte o reformă personală, care de care mai distructivă.

Dacă Traian Băsescu aprecia în fața patronului Humanitas Gabriel Liiceanu că „școala scoate tâmpiți” aflăm acum de la senatorul AUR Virgiliu Gheorghe că actualul și viitorul ministru al Educației, Daniel David, „intelectualul de anvergură” al lui Nicușor Dan, vrea ca școala să nască și turnători.

Și nu orice fel de turnători. Astăzi, pretextul pentru care David vrea să introducă un „buton roșu” de „turnați aici” pentru elevi, este consumul de droguri. Dar mâine va fi chiar și „extremismul religios”, după cum remarcă profesorul Mircea Platon:

„Conform Edupedu, domnul Daniel David vrea să combată ”pseudo-religia” în rândul elevilor. Cum? Iată ce spune dl Ministru: ”Dar ce aș vrea, la conținut când vom lucra la programe, aș vrea să nu mai fie atâta catehism. Oricum o să fie catehismul acolo. Dar aș vrea ca profesorii de religie să vorbească și despre extremismul religios, să vorbească mai mult și despre etică și morală”

Cu alte cuvinte, dl Ministru vrea ca pseudo-religia să fie combătută prin mai puțin catehism și mai multă politică. Complet logic!

Oricum, îi felicit încă o dată pe toți ortodocșii care au preferat ”repetentului/huliganului” Simion o revoluție culturală pe bune. Începe. Succes, tovarăși!”

INTERVIU CU VIRGILIU GHEORGHE: STOP „BUTONUL ROȘU”!

Domnule Virgiliu George Vlăescu, în Declarația politică și Interpelarea adresată ministrului educației, Daniel David, interpelare pe care o publicăm și noi, în continuarea acestui interviu, ați criticat dur propunerea sistemului „butonul roșu”, care permite elevilor să raporteze anonim comportamente în școli. De ce considerați această inițiativă un abuz din partea ministrului?

„Butonul roșu” este un abuz pentru că, sub pretextul siguranței școlare, promovează o cultură a delațiunii, reminiscentă de societatea totalitară din 1984 a lui George Orwell. În loc să combată probleme reale, precum consumul de droguri sau bullying-ul, această inițiativă încurajează elevii să devină delatori anonimi, raportând colegi, profesori sau chiar părinți, fără asumarea responsabilității. E un experiment socio-psihologic riscant, implementat fără studii prealabile sau dezbatere publică, ceea ce încalcă transparența decizională. Ignorând riscurile asupra sănătății mentale și socializării elevilor, ministrul prioritizează controlul, nu educația.

Ați menționat sănătatea mentală a elevilor. Cum afectează „butonul roșu” acest aspect?

Studiile psihologice, pe care le pot pune la dispoziție, arată că un mediu bazat pe raportări anonime generează anxietate, nesiguranță și izolare socială. Elevii trăiesc cu teama constantă de a fi reclamați, ceea ce erodează încrederea în colegi și profesori. Această suspiciune permanentă și frică de a nu fi raportat în mod fals, după tipicul anonimelor încurajate de Securitatea bolșevică, afectează sănătatea mentală, ducând la stres cronic și sentimente de alienare. În loc să învețe empatia sau rezolvarea conflictelor, copiii sunt condiționați să reacționeze cu delațiuni automate, ceea ce compromite dezvoltarea lor morală. Anonimitatea elimină responsabilitatea, transformând școala într-un spațiu al fricii, nu al învățării.

Ce impact are asupra socializării elevilor?

Socializarea este grav subminată. „Butonul roșu” creează un climat toxic, în care prieteniile și colaborarea sunt înlocuite de neîncredere. Studiile arată că raportările anonime sunt adesea motivate de răzbunare sau neînțelegeri, ducând la acuzații false. Elevii vizați pot suferi stigmatizare, izolare sau sancțiuni nejustificate, ceea ce le afectează stima de sine. În 1984, copiii devin instrumente de control, rupând legăturile sociale; similar, „butonul roșu” transformă școala într-un mediu ostil, unde elevii se feresc să se exprime liber, de teama de a fi „pârâți”. Acest lucru distruge spiritul de comunitate esențial pentru o educație sănătoasă.

Ați sugerat că sistemul ar putea fi un pretext pentru a promova delațiunea, folosind consumul de droguri ca justificare. În relitatea, nu putem ignora că acestui pretext nu i se va alatura imediat „discriminarea” pe motive de minorități sexuale, „ură”, „extremism”, „radicalizare” sau cine mai știe ce altă tâmpenie. Ce credeți despre asta?

Consumul de droguri în școli este o problemă reală, dar există metode eficiente pentru combaterea sa: programe de prevenție, consiliere psihologică, controale stricte la intrarea în școli sau colaborarea cu autoritățile. „Butonul roșu” nu rezolvă această problemă, ci o folosește ca pretext pentru a normaliza delațiunea. Încurajând elevii să raporteze anonim orice comportament, fără limite clare, sistemul depășește scopul declarat. De ce să alegi o metodă care erodează încrederea și sănătatea mentală, când există alternative dovedite? Pare că scopul real este controlul social, nu protecția elevilor, ceea ce ridică întrebări despre intențiile ministrului.

Controlul Total planificat prin Școală

Declarația dumneavoastră avertizează asupra premisei unui stat orwellian. Cum se leagă „butonul roșu” de această amenințare?

În 1984, Orwell descrie un stat dictatorial bazat pe delațiune, unde cetățenii se supraveghează reciproc, distrugând încrederea socială. „Butonul roșu” reproduce acest mecanism, educând copiii să raporteze anonim, fără a reflecta asupra consecințelor. Dacă acest comportament devine normă în școli, se poate extinde în viața adultă, creând o societate a suspiciunii. Lipsa verificării raportărilor anonime crește riscul abuzurilor, permițând acuzații nefondate să distrugă reputații, ca în regimurile totalitare. Fără transparență sau mecanisme de protecție, acest sistem erodează valorile democratice, punând bazele unui stat orwellian. Cu alte cuvinte, ministrul Daniel David reușește printr-o astfel de metodă, ceea ce nu a reușit nici comunismul la scară globală, adică, să creeze la nivel de masa reflexul delațiunii. Adică a educa o societate de turnători sau trădători.

Ce impact credeți că are asupra profesorilor?

Profesorii sunt victime directe. Trăind cu teama de reclamații anonime, ei suportă stres cronic, care duce la anxietate și burnout. În loc să se concentreze pe predare, adoptă comportamente defensive, evitând interacțiuni care ar putea fi interpretate greșit. Aceasta subminează relația profesor-elev, bazată pe respect, și afectează calitatea educației. În interpelarea mea, întreb dacă ministerul își asumă aceste consecințe și ce măsuri de suport există pentru profesori. Răspunsul lipsește, ceea ce sugerează o lipsă de responsabilitate.

Și totuși, există și profesori care se vor bucura de acest buton, cei cu mentalitate useristă sau securistă. Avem deja cazul unui tânăr elev reclamat și sancționat chiar de către profesori pentru un abțibild cu România Mare. O crimă, după acești mancurți. Dvs ați cerut oprirea implementării și o dezbatere publică asupra acestui Experiment de tip Pitești. Ce alternative propuneți?

Da, cerem oprirea „butonului roșu” până la o analiză riguroasă, bazată pe studii și consultarea comunității școlare. Propun testarea printr-un proiect pilot, pentru a evalua impactul. Alternativ, școlile ar trebui să prioritizeze educația socio-emoțională, învățând elevii să rezolve conflictele prin dialog, empatie și responsabilitate. Pentru consumul de droguri, recomand programe de prevenție, consiliere și controale stricte, nu mecanisme care transformă copiii în delatori. Ministerul trebuie să protejeze democrația și încrederea socială, nu să le erodeze.

Ca președinte al comisiei pentru tineret și sport din parlamentul României am cerut nu o data să fie crescute numărul de ore de sport pentru elevii din țara noastră la măcare 3 ore pe săptămână. Asta ca să contracarăm obezitatea la copiii, unde ocupăm deja locul întâi în Europa, să ajutăm elevii să-și dezvolte prin sport abilitățile mentale, dar și să le oferim o alternativă al cultura divertismentului,  la dependența de telefon mobil și droguri. Răspunsul ministrului educației a fost unul negative. Adică vom rămâne la doar o oră pe săptămână, Franța și Germania care au 3-4 ore pe săptămână, Ungaria cu 5 ore pe săptămână și Italia cu 6 ore pe săptămână. Se pare că actualul ministru nu este interesat deloc de sănătatea biologică și mentală a elevilor, ci mai curând de educația pentru delațiune.

Ce mesaj aveți pentru părinți și elevi?

Îndemn la vigilență și reacție. „Butonul roșu” nu garantează siguranță, ci riscă să transforme școlile în spații de frică și control. Părinții să ceară transparență din partea ministerului și să susțină educația bazată pe valori democratice. Elevii să învețe să comunice deschis, nu să se ascundă în spatele anonimității. Împreună, putem opri acest experiment periculos și proteja viitorul copiilor noștri.

Sunteți optimism și sperăm că veți reuși acest lucru deși ne îndoim dacă ne uităm ce impostori ocupă funcțiile publice, de la Guvern până la Președinție.

INTERPELARE

Parlamentul României
SENAT

Adresată: Domnului Ministru al Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David
De către Domnul senator: Virgiliu-George Vlăescu                              
Circumscripția electorală:  Suceava, Nr. 35
Grupul Parlamentar: A.U.R.
Ședința Senatului din data de:  4 iunie 2025                          

Obiectul Interpelării – Efectele negative ale implementării sistemului „butonul roșu” și necesitatea unei evaluări riguroase

Stimate domnule Ministru,

Propunerea de implementare a sistemului „butonul roșu”, care ar permite elevilor să raporteze anonim comportamentele colegilor, profesorilor sau altor persoane prin intermediul unei linii de e-mail, ridică preocupări majore cu privire la impactul său asupra comunității școlare. Această inițiativă, deși posibil bine intenționată, evocă mecanisme de control social care amintesc de regimurile totalitare descrise în romanul 1984 de George Orwell, unde copiii sunt educați să devină delatori, raportând chiar și propriii părinți fără a reflecta asupra consecințelor. Bazându-ne pe o literatură științifică solidă, disponibilă la cerere, nu putem să nu observăm efectele negative profunde pe care un astfel de sistem le-ar putea avea asupra elevilor care devin delatori, asupra colegilor vizați de raportări și asupra profesorilor.

Astfel trebuie să conștientizăm faptul că încurajarea elevilor să raporteze anonim comportamentele altora, fără a-și asuma responsabilitatea acțiunilor lor, poate avea consecințe grave asupra dezvoltării lor psihologice, morale și sociale. În primul rând, repetarea actului de raportare anonimă poate transforma delațiunea într-un obicei automat, o reacție instinctivă la orice conflict sau nemulțumire. Acest lucru nu doar că normalizează un comportament bazat pe suspiciune, dar poate duce și la o scădere a empatiei, deoarece elevii nu sunt încurajați să reflecteze asupra impactului acuzațiilor lor asupra celor vizați.

În loc să învețe să rezolve conflictele prin dialog sau să-și asume responsabilitatea pentru propriile acțiuni, elevii riscă să internalizeze un model de comportament care privilegiază anonimitatea și evitarea consecințelor.
Din punct de vedere psihologic, un mediu școlar în care raportările anonime sunt încurajate poate genera anxietate și stres. Elevii trăiesc cu teama constantă că pot fi ei înșiși vizați de o reclamație anonimă, ceea ce erodează încrederea în colegi. Această atmosferă de neîncredere poate afecta sănătatea mentală, ducând la sentimente de izolare sau nesiguranță. Mai mult, dezvoltarea morală a elevilor este compromisă, deoarece anonimitatea îi scutește de necesitatea de a cântări consecințele morale ale acțiunilor lor. În loc să cultive valori precum onestitatea, responsabilitatea sau compasiunea, un astfel de sistem riscă să promoveze o mentalitate bazată pe conformism și suspiciune.

Un pericol suplimentar este extinderea acestui comportament dincolo de școală. Dacă elevii sunt obișnuiți să raporteze anonim în contextul școlar, nu există garanții că nu vor aplica același model în alte sfere ale vieții, inclusiv în familie. În 1984, copiii devin instrumente ale statului, raportând părinții pentru „gânduri-crimă”. Deși contextul românesc este diferit, lipsa unor limite clare în ceea ce privește tipul de comportamente raportabile prin „butonul roșu” ar putea încuraja elevii să raporteze conflicte domestice sau comportamente private, subminând încrederea și coeziunea familială.

Colegii care devin ținta raportărilor anonime sunt expuși la riscuri semnificative, atât emoționale, cât și sociale. Un sistem care permite raportarea fără asumarea responsabilității crește probabilitatea acuzațiilor false sau exagerate, motivate de răzbunare, invidie sau simple neînțelegeri. Astfel de raportări pot avea un impact devastator asupra elevilor vizați, care se pot confrunta cu stigmatizarea, izolarea socială sau chiar sancțiuni nejustificate. Într-un mediu în care oricine poate fi reclamat anonim, elevii trăiesc cu o teamă constantă, ceea ce afectează relațiile de prietenie și spiritul de colaborare.

Cultura suspiciunii generată de „butonul roșu” riscă să transforme școala într-un spațiu ostil, în care elevii se feresc să se exprime liber sau să interacționeze deschis, de teama de a fi „pârâți”.

Profesorii sunt, de asemenea, victime ale acestui sistem, deoarece trăiesc cu teama permanentă de a fi reclamați anonim și de a se confrunta cu inspecții sau investigații neașteptate. Această presiune constantă generează un stres cronic, care poate duce la anxietate, epuizare emoțională și chiar burnout. Profesorii se simt vulnerabili, știind că o acuzație anonimă, chiar nefondată, poate afecta reputația lor profesională sau poate declanșa proceduri administrative consumatoare de timp și energie. În loc să se concentreze pe predare și pe construirea unor relații de încredere cu elevii, profesorii riscă să adopte comportamente defensive, cum ar fi conformarea excesivă la standarde externe sau evitarea interacțiunilor care ar putea fi interpretate greșit.

Mai mult, un mediu bazat pe raportări anonime subminează relația profesor-elev, care ar trebui să fie fundamentată pe respect reciproc și colaborare. Profesorii pot deveni reticenți în a interacționa deschis cu elevii, de teama de a fi reclamați, ceea ce afectează calitatea educației și climatul școlar. Pe termen lung, această neîncredere erodează motivația și creativitatea profesorilor, ducând la o scădere a implicării lor profesionale.

Acesta fiind contextul documentat științific privitor la introducerea butonului roșu, vă adresăm următoarele întrebări pentru a clarifica intențiile și responsabilitatea Ministerului Educației în promovarea acestei inițiative:

1. Este Ministerul Educației conștient de riscurile pe care „butonul roșu” le implică, inclusiv transformarea elevilor în delatori, erodarea încrederii în școli și afectarea sănătății mentale a elevilor și profesorilor?

2. A fost realizată o analiză detaliată a efectelor pe care un astfel de sistem le-ar putea avea asupra comunității școlare? Au fost consultate studii științifice care evidențiază riscurile anonimității și ale culturii suspiciunii? Dacă da, ce concluzii au fost trase și cum vor fi abordate aceste riscuri?

3. A existat un proiect pilot care să testeze „butonul roșu” într-un număr limitat de școli, pentru a evalua efectele sale asupra elevilor, colegilor și profesorilor? Dacă nu, de ce se propune implementarea la scară națională fără o evaluare prealabilă, care să identifice și să corecteze eventualele probleme?

4. Nu considerați că introducerea unui sistem netestat la nivel național echivalează cu un experiment socio-psihologic de amploare, cu riscuri majore pentru sănătatea mentală, relațiile sociale și calitatea educației? Ce garanții există că acest sistem nu va reproduce dinamica de control și delațiune din 1984?

5. Își asumă Ministerul responsabilitatea pentru consecințele negative, cum ar fi creșterea anxietății, deteriorarea relațiilor interpersonale și scăderea motivației profesorilor? Ce mecanisme concrete de protecție și suport vor fi implementate pentru a proteja elevii și profesorii? Ce asigurări ne puteți oferi că aceste riscuri au fost luate în considerare și că există un plan robust pentru gestionarea lor?

6. De ce nu s-a respectat legea prin realizarea unei dezbateri publice pe această temă, oferind cel puțin garanția unei transparențe deciziționale, mai ales a unei măsuri care vizează instaurarea unui regim de frică și teroare cu efecte majore asupra procesului de învățământ.

Solicităm o reevaluare urgentă a acestei propuneri, bazată pe o analiză riguroasă și pe consultarea literaturii științifice, precum și implementarea unor mecanisme alternative care să prioritizeze transparența și educația socio-emoțională.

Așteptăm răspunsul dumneavoastră detaliat în termenul legal, cu clarificări privind fundamentarea, testarea și gestionarea riscurilor asociate „butonului roșu”.                     
    
    Vă solicit răspuns scris.

    Vă mulțumesc!

    Cu deosebită considerație,
    Senator VLĂESCU VIRGILIU GHEORGHE