Dr. Oana Mihaela Secară: Testarea asimptomaticilor va prelungi artificial pandemia. PARTENERIAT NAȚIONAL

De Claudia Marcu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Medicul Oana Mihaela Secară, directorul medical al Spitalului Municipal suport Covid din Onești, susține că testarea ar trebui făcută doar pentru simptomatici, pentru că, altfel, vom avea la nesfârșit cazuri pozitive. Dacă s-ar fi făcut testare masivă și pentru gripă, ar fi însemnat că suntem într-o pandemie continuă de zeci de ani, mai spune medicul băcăuan.

Până nu vom lua modelul gripei nu vom rezolva nimic, ne spune dr. Oana Mihaela Secară. Aceasta arată că există o similitudine în comportamentul gripei și al Covidului din punctul de vedere al fenomenului epidemic.

”Până când nu trece toată populația în contact cu SARS-Cov-2, imunitatea naturală, care este cu adevărat protectivă din toate punctele de vedere, nu se dezvoltă. Trebuie să ne amintim medicina și să facem ce făceam și în cazul epidemiei de gripă. Adică testam atunci când persoanele veneau cu simptomatologie clară, cu pneumonii. Ideea este să ne ocupăm de pacienți. Pe noi ne interesează cei care cu adevărat au o problemă care trebuie tratată. Corect este să testăm doar simptomaticii, așa scrie și în metodologia pentru acești pacienți. La normalitate vom ajunge când vom avea grijă să tratăm pacienții care apar. Și înainte, dacă cineva răcea, stătea acasă două-trei zile, cam așa ar trebui să comportăm și acum. Și gripa a dat foarte multe bătăi sistemului medical și a avut foarte multe victime la activ, de-a lungul timpului. Dar, încet, încet, s-a ajuns să existe această imunitate de turmă care ne permite acum să o tratăm mai relaxat, deși în continuare avem cazuri grave la gripă”, ne-a declarat dr. Oana Mihaela Secară. Potrivit medicilor, pacienții vulnerabili la virozele respiratorii au existat și vor exista întotdeauna, iar acești oameni trebuie tratați și spitalele trebuie să aibă structuri pregătite și pentru astfel de pacienți.

Pozitivi vom avea tot timpul

Dacă se va merge doar pe teste vor apărea tot timpul mulți pozitivi, dar asta nu are nicio relevanță, mai spune dr. Oana Mihaela Secară. ”Dacă ne-am testa continuu pentru virusul gripal probabil că am vedea același lucru, valuri peste valuri. Ar însemna că noi suntem într-o pandemie de gripă de zeci de ani.  Noi acum trebuie să revenim la abordarea pe care am avut-o întotdeauna pentru viroze, pentru că, altfel, este un cerc care nu se va închide niciodată”, afirmă dr. Oana Mihaela Secară. Singurul lucru care poate fi făcut este să schimbăm complet modul de raportare a cazurilor, pentru că acela care are doar test pozitiv nu este un caz, consideră medicii.

”Definiția de caz nu are nicio legătură cu un test pozitiv în cazul acestei viroze, care este o viroză respiratorie. Este o contradicție în termeni să spui că este un caz despre cineva care nu are nimic. După părerea mea, nici testarea nu este o soluție acum, pentru că testarea trebuie făcută doar dacă cineva are simptomatologie. Nu trebuie să facem testare în ritm de screening, pentru că nu facem decât să ne zăpăcim, nu vom avea o linie coerentă a comportamentului vizavi de aceste fenomene epidemice”, ne-a precizat dr. Oana Mihaela Secară.

Să ne întoarcem la gândirea medicală serioasă

Virozele nu se vor termina niciodată, astfel că nu se poate merge în această paradigmă și trebuie să ne întoarcem la gândirea medicală serioasă, pe care o aveam și înainte de această pandemie, arată medicii. ”Și doar în funcție de numărul de cazuri spitalizate să declarăm sau nu o izbucnire epidemică. Acum dacă mergem doar pe testul pozitiv, vom avea încontinuu cazuri, pentru că oamenii pot fi asimptomatici sau pot avea forme foarte ușoare de boală. Nu acest lucru trebuie să ne îngrijoreze. Nu știm încă ce se va întâmpla dacă vor apărea și alte variante, ce știm însă clar este că persoanele care au trecut prin boală sunt protejate. Chiar dacă se reinfectează, așa cum se întâmplă în orice viroză, în mod normal, dacă organismul este bine echilibrat, nu ar trebui să pună probleme deosebite și nici să aibă nevoie de spitalizare”, ne-a mai declarat dr. Oana Mihaela Secară.
 
Autor: Claudia Marcu
 
Parteneriat Național.ro
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

  3. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  4. Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

  5. Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

  6. Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

  7. O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

  8. Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

  9. Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

  10. Revolta elitelor și trădarea democrației

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

23:33

RĂZBUNAREA SISTEMULUI. Nicușoriștii au INTERZIS la Iași o piesă a artistului de geniu Mihai Mălaimare pentru că susține AUR și Curățenia Generală. ”Ați lovit în visul unor tineri actori! În numele cui? Al unui deziderat politic, al unui ordin pe unitate?”

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el