Doru Țuluș, „Numărul 2” din DNA pe vremea „Binomului Coldea-Kovesi”, dezvăluiri despre implicarea SRI în dosare: Au existat situații în care ofițeri cu funcție de conducere în SRI să vină personal cu denunțătorii la procuror

De Ștefania Brândușă  /  

FOTO: Captura Youtube

FOTO: Captura Youtube

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Protocolul semnat în 2009 între Parchetul General și Serviciul Român de Informații a fost pus în aplicare ca la carte la DNA abia când Laura Codruța Kovesi a ajuns în fruntea Direcției, se arată într-un raport al Inspecției Judiciare publicat de Lumea Justiției. Din 2013 au început „epurările” vechilor procurori anticorupție care nu dădeau curs solicitărilor oamenilor lui Florian Codea, iar soarta dosarelor era decisă la vârful Binomului SRI-DNA, scrie evz.ro


Doru Țuluș - fost procuror DNA și fost șef al Secției de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție – a dat o declarație la Inspecția Judiciară în cursul investigației privind modul în care a fost aplicat Protocolul dintre PICCJ și SRI. În esență, Țuluș a arătat că protocolul, deși încheiat în anul 2009, nu a fost implementat ca atare în cadrul DNA în perioada 2009-2013.

Începând cu luna mai a anului 2013, odată cu numirea noii echipe de conducere a DNA în frunte cu Laura Codruța Kovesi, modalitatea de lucru s-a schimbat radical: ofițerii SRI veneau la DNA cu denunțătorii de mână, procurorii din structura anticorupție care refuzau să dea curs solicitărilor SRI erau „trași pe linie moartă”, iar dosarele instrumentate de DNA erau dezbătute în „ședințe restrânse” cu ofițerii serviciului de informații.

„Astfel, procurorul menționează că a sesizat personal următoarele:

● Lucrătorii SRI erau singura categorie de persoane care aveau acces în instituție fără control și, în acest mod, birourile procurorilor erau vizitate zilnic de lucrători SRI;

● Colaborarea cu Direcția Generală Anticorupție a fost stopată, în condițiile în care anterior, se lucrase intens cu aceasta structură;

● Au fost emise o serie de ordine prin care s-a stabilit că șefii de secție nu mai pot rezoluționa corespondența secretă, acest lucru putând fi făcut doar de șeful direcției sau de unul din adjuncții lui;

● S-a implementat un sistem de corespondență cu instanțele și cu SRI care trebuia respectat, în caz contrar, adresele nu erau semnate de către conducere. Procurorul arată că nerespectarea acestor formalități echivala în percepția conducerii cu refuzul de a instrumenta acel dosar și chiar cu favorizarea celor investigați în unele situații;


 În aceeași perioadă, arată procurorul, a început un proces de epurare a procurorilor cu vechime în DNA, precum și a ofițerilor de poliție judiciară cu care aceștia lucraseră. Acești procurori erau chemați, la interval scurt de timp după ce refuzaseră solicitări ale SRI, la cabinetul procurorului șef, unde li se comunica faptul că ‚nu mai corespund’ și li se punea în vedere să facă cerere de încetare a activității în cadrul DNA;

Din discuțiile cu colegii, procurorul a aflat că au existat situații, mai ales la Secția de Combatere a Corupției, în care ofițeri cu funcție de conducere în SRI să vină personal cu denunțători la procuror, inclusiv cu persoane condamnate în dosare instrumentate de DNA. Totodată, au existat ședințe restrânse cu participarea SRI și cu discuții pe spețe”.

Dezvăluirile fostului procuror DNA Doru Țuluș vin la câteva săptămâni după ce un fost secretar de stat în Ministerul Justiției, Ovidiu Puțura, a vorbit despre „vizitele” ofițerilor SRI în instanțe. Pe data de 2 aprilie, Oviudiu Puțura a dat detalii în instanță despre „culoarele justiției”, despre intervențiile SRI în dosare și despre o listă cu nume de politicieni și oameni de afaceri în dreptul cărora figurau condamnări sau achitări cu mult timp înainte ca judecătorii să se pronunțe în cazul lor.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

22:00

Pomenirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duh

21:30

Luminița Arhire: O PERINIȚĂ POLITICĂ TOTAL SCHIZOFRENICĂ

20:55

Mită electorală de la festivalul satanist UNTOLD: Nicușor Dan se simte în elementul lui

20:20

Viktor Orban s-a răzgândit: ”Colaborăm cu foștii lideri ai României pentru a promova viața și supraviețuirea maghiarilor din Transilvania”

19:45

O Chilie Athonită pe pagina jurnalistei Anca Alexandrescu: ”Nu facem politică însă suntem totdeauna ÎMPOTRIVA candidaților care susțin păcatele frontale - iar Nicușor Dan susține și promovează LGBT”. Părintele Pimen: ”Cu ajutorul lui Dumnezeu, VOM BIRUI!”

18:55

Zoe Dantes: Ultrașii Democrației

18:00

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

17:30

10 Mai - Ziua Regalității României. Cele trei semnificații ale zilei de 10 mai în istoria țării

16:30

10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul, cel la a cărui nuntă Mântuitorul a transformat apa în vin. Vă puteți închina la sfintele moaște ale sfântului Apostol chiar în București, la Biserica Podeanu din Grivița

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?