Donald Trump avertizează: Dacă Ucraina nu va negocia cu Rusia, va începe Al Treilea Război Mondial. „Nu va mai rămâne nimic din planeta noastră, totul pentru că niște oameni proști nu au avut habar”. VIDEO
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!
În timpul unui miting organizat sâmbătă, pentru a susține republicanii din Nevada, Donald Trump a avertizat că va începe un Al Treilea Război Mondial dacă Ucraina nu va negocia cu Rusia, relatează Newsweek.
Discursul lui Trump vine la câteva zile după ce președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a exclus în mod oficial discuțiile cu președintele rus Vladimir Putin, în urma deciziei acestuia de a anexa cele patru regiuni din Ucraina.
"Trebuie să cerem negocierea imediată a unui sfârșit pașnic al războiului din Ucraina", a declarat Trump.
"Sau vom ajunge în cel de-al treilea război mondial și nu va mai rămâne nimic din planeta noastră, totul pentru că niște oameni proști nu au avut habar, nu au avut habar. Ei nu înțeleg, chiar nu înțeleg".
Trump on Ukraine: "We must demand the immediate negotiation of a peaceful end to the war in Ukraine or we will end up in World War Three. And there will be nothing left of our planet -- all because stupid people didn't have a clue... They don't understand the power of nuclear." pic.twitter.com/sCAqUVhQQl
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Măscăriciul zelenski se va sparge ca un balon de săpun când amerlocii nu i vor mai trimite arme și bani. O va negocia, la ordin și de frica de a nu fi decapitat, și pe mamicuta lui
mariusmioc10.10.2022 13:40
Problema e că Rusia nu e de încredere. Au semnat că respectă granițele Ucrainei în 1991, cînd s-a destrămat URSS, apoi iar cîțiva ani mai tîrziu cînd Ucraina a renunțat la arme nucleare, au semnat și că-și vor retrage oastea din Transnistria, dar n-au respectat cuvîntul. Acum au zis că vor să elibereze Donbasul (mă rog, ei au zis la început că vor să elibereze întreaga Ucraină de „naziști” - oricine nu le convine rușilor e nazist) dar au ocupat 4 regiuni. Nu e nici o chezășie că dacă acum Ucraina cedează Rusiei cele 4 regiuni, peste 10 ani Rusia nu va începe alt război ca să ocupe și Odesa și Harkov (care ar fi vrut să le ocupe și acum dar n-a putut). Hitler a primit în 1938 regiunea Sudeților din Cehia, care era cu majoritate germană, dar nu s-a potolit ci asta l-a încurajat să ceară apoi mai mult.
Rusia s-a schimbat față de perioada Gorbaciov și nu mai respectă voința altor popoare. https://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/07/putin-si-gorbaciov-doua-politici-externe-diferite/
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Rusia s-a schimbat față de perioada Gorbaciov și nu mai respectă voința altor popoare. https://mariusmioc.wordpress.com/2014/05/07/putin-si-gorbaciov-doua-politici-externe-diferite/