Domnul Papahagi ar putea ajunge Cacahagi

De Prof. Constantin Barbu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un sfertodoct închipuit de la Cluj care se numea Adrian Papahagi scrie, într-o română aproximativă, dar ca un bun cacofonist: „sper că Pr. Teodosie nu prinde Paștele viitor ca ierarh. Ar fi benefic pentru Biserică, care scapă de un personaj smintitor, pentru națiune, care scapă de un putinist, și pentru el, care astfel își mărește șansele de mântuire prin penitență și ascultare la o mănăstire."

Din cacofonia Biserică care, domnul Papahagi ar putea ajunge Cacahagi.

De ce ar fi IPS Teodosie un „personaj smintitor" pentru națiune?

De ce mai mulți derbedei „erudiți" încearcă să atașeze de numele lui Teodosie adjectivul „putinist", când Arhiepiscopul nu are nici o legătură cu Putin? Din câte știu, Arhiepiscopul Teodosie are numai grija unui bun român care se întreabă în sinea lui (cu cărțile în creier) dacă Eminescu a învățat carte la Cernăuți, dacă împăratul roman a trasat valul deasupra de Cahul, Ismail și Bolgrad, dacă Insula Leuke a tracilor se cheamă Insula Șerpilor, dacă Nordul Bucovinei avea voievozi la anul 1078, așa cum citim în manuscrisele din colecția Monumenta Romaniae Historica, tipărită prin grija sa...

În Arhiepiscopia Tomisului, există mai multe colecții de manuscrise, papirusuri și cărți: 

- Monumenta Romaniae Historica,  din care s-au tipărit cele mai vechi și mai valoroase manuscrise ale străromânilor și românilor, colecție din care s-au tipărit 824 de volume din cele 1000 proiectate;

- Biblioteca lui Eminescu, din care s-au tipărit 735 de volume (din cele 1250 câte a avut Eminescu în biblioteca sa);

- Papirusurile biblice (sec. II-VI, din care s-au tipărit 153 de papirusuri) și Monumentele ortodoxe și bizantine, din care s-au tipărit 301 volume.

La o simplă adunare: 
824 + 
735 +
153 +
301
_____
2013 

Așadar, prin grija Arhiepiscopului Teodosie s-au tipărit colecții care sunt incomparabile cu tot ce s-a tipărit vreodată în istoria României.

E clar, sau nu?

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, vă trimit în Aula Magna a Academiei Tomitane ca să le citiți pe toate. 
 
În ceea ce îl privește pe profesorașul clujean Papahagi, ar fi bine să se trezească din epoca medicală complicată în care se află. Și să se concentreze pentru a termina de povestit toate piesele lui Shakespeare.
 
Dar mai întâi de toate, ar trebui să se „abisalizeze" cumva, dacă poate, și să încerce să explice de ce în mintea lui Hamlet time, is și out of joint sunt „sinonime". Atunci bietul erudit Papahagi, pe care nici nu pot să calc, va înțelege din versurile: 

„Let us go in together,
And still your fingers on your lips, I pray.
The time is out of joint—O cursèd spite,
That ever I was born to set it right!
Nay, come, let's go together"

exact miezul sistemului solar shakespearian.

Când va înțelege „tautologia" genială a lui Shakespeare își va rupe toate hârtiuțele lui cu care se laudă în curriculum vitae. 

Atunci nu va uita un proverb, care sună cam așa: Cartea-i grea, omătul mare / Și prevăd prin secoli a ei înălțare.
Văzând că are o chelie din cauza căreia și-a lăsat barbă (gustând psihanaliza), am crezut că are și ceva operă literară. Dar, omu’ e inviolabil în mintea lui și nu vrea să scrie decât puțin și prost. 
 
La vârsta lui, ar fi cazul să se retragă din tot felul de notițe imbecile și să se apuce de scris, în cazul că vrea să devină scriitor. 

Biografia lui, și nu numai a lui, poate fi și ridicolă și distrugătoare. Țuțăr chinuit al înamoratului ministru Baconsky (care era delicios în corespondența cu doamna Vulpe), acel Baconsky fiu al lui A.E. Baconsky

Din proletcultistul A.E. Baconschi, nici nu îndrăznim să cităm aceste versuri:

„Să traiască 
Stalin și poporul rus! 
el în țara românească
Viață nouă ne-a adus!" 

Deci, Adrian Papahagi îl urmează pe Baconschi junior, fostul amant de la Ministerul de Externe, țuțăr el însuși al ministrului Andrei Pleșu, singurul ministru din Uniunea Europeană care a plagiat și cuvântul „etc.". 

Evident, din Henry Corbin – Paradoxul monoteismului.

Da, este vorba despre Andrei Pleșu, fostul subaltern de la Cotroceni al doamnei Elena Udrea, care avea un „farmec irezistibil" și pentru licheaua Baconschi.

Este vorba tot despre Andrei Pleșu care ascunsese și el la Ministerul Culturii o merdenesă care făcea nu numai cafele „foarte proaste" (vorba lui Marin Sorescu), ci îndrăznea să nu traducă, din franțuzește, o propoziție din Coomaraswamy. 

Vedeți băieți: e grea erudiția!

Domnul Andrei Pleșu știe foarte bine ce greu este să fii la mai multe servicii și mai ales „patriot german".
Încă tânărul Adrian Papahagi a încercat să fie slugă prin mai multe partide, umplându-se de ridicol și când a fost consilier la MAE, sub Baconschi și ca vicepreședinte al Fundației Creștin Democrate și când a dat din gură în vara lui 2012 (când era Băsescu suspendat) și când n-a fost ales parlamentar în 9 decembrie 2012, din partea ARD, nici când a pierdut vremea pe lângă așa-zisa Monica Macovei, nici când li s-au redistribuit niște voturi ca unor ultimi cerșetori politici. Și așa mai departe...

Viața e întotdeauna complicată și nu se scrie niciodată în biografia familiei cine a lucrat cu Direcția de Informații Externe sau cu alte direcții. Nu-i așa Papahagi, că viața e complicată? 
Ar fi bine să fim lucizi și să bem apă rece de izvor. Altfel cine știe câte lucruri ar mai putea izvorî din viețile noastre. 
 
Am văzut că lui Adrian Papahagi îi place să se pozeze cu cărți multe în spate, iar uneori mai ține-n mâini și câte-o carte deschisă sau un pix în gură (foto).
 

Deocamdată, Adrian Papahagi ține invers cartea-n mână. Dacă va continua să mai fie vreodată nepoliticos și imbecil, nu e exclus să-i îndrept cartea, fiindcă îl apreciez foarte mult. În amintirea prieteniei cu tatăl său, un cărturar cu care fiul său nu seamănă. E dureros, dar poate nu e prea târziu.
 
Acum, Adrian Papahagi a aflat câte ceva: că nu e bine să faci cacofonii fiindcă te trezești din Papahagi un simplu Cacahagi.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

AVEM O ȚARĂ SFÂNTĂ

CREZ - DE RADU GYR

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Rusi 10.08.2023 15:09
    Cacahagi este numele lui real.
  1. Delirul lui Theodor Paleologu: Foarte mulți episcopi ai Sfântului Sinod sunt LEGIONAROIZI. Fiul lui Marin Oltescu, cel mai longeviv turnător din cultura română, dă lecții de morală BOR. AVEM O ȚARĂ SFÂNTĂ a înnebunit toți dracii

  2. Trump laudă românii în fața lui Orban: Îmi plac românii, sincer. Cred că sunt oameni grozavi. Trupele SUA vor rămâne în România - VIDEO

  3. Trump a lovit transsexualii în moalele capului: Pașapoartele SUA vor specifica științiific doar două sexe - bărbat și femeie

  4. Tăcere grea la Pediatrie 1 din Cluj. Încă o doctoriță a murit subit în timpul gărzii. ”S-a prăbușit fără suflare pe hol”

  5. Marele Rabin Shmuel Kaminetsky: Războiul din Ucraina se va încheia pe 15 ianuarie 2026 - VIDEO

  6. Ioan-Aurel Pop interzice conferința ”Covid-19 & Convergența bio-digitală” la care urma să participe geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude: ”Nu trebuie să tolerăm așa ceva”. Rogobete a făcut plângere la Parchet contra medicilor organizatori

  7. Occidentul se sinucide după Manualul KGB

  8. Pr. Bogdan Florin Vlaicu - Emisiune în direct despre originea și manifestările Răului, atât prin revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 cât și prin revoluția neomarxistă contemporană - VIDEO

  9. Singur în cursă, Grindeanu a ieșit pe locul 1 la șefia PSD deși se depășise pe sine când era pe locul 2. În urma sa au ajuns nu mai puțin de 27 de vicepreședinți! Pro-lesbiana Victoria Stoiciu a fost trimisă la cratiță

  10. TRoNoS: Cântăm lui Dumnezeu și românilor. La Mulți Ani Părintelui Protopsalt Mihail Bucă, sufletul și fondatorul grupurilor Tronos și Tronos Junior, care se sărbătoresc tot azi, de ziua cetelor îngerești, între care se numără și Tronurile! VIDEO

  1. Ioan-Aurel Pop interzice conferința ”Covid-19 & Convergența bio-digitală” la care urma să participe geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude: ”Nu trebuie să tolerăm așa ceva”. Rogobete a făcut plângere la Parchet contra medicilor organizatori

  2. Vedeta Digi24 Ionela Năstase a aflat întâmplător că are cancer. ”A fost mișto 2021. M-am vaccinat (de trei ori, chiar), nu am facut Covid și asta-i mare realizare, nu?”

  3. Colegiul Medicilor din România și-a schimbat Codul ca să-i elimine pe medicii ”antivacciniști”. Noul Cod de Deontologie Medicală pedepsește ”răspândirea de informații pseudoștiințifice”. De ei, care au promovat un ser criminal în pandemie, au uitat

  4. Gheorghe Piperea: Producătorii vaccinurilor, propagandiștii, influencerii și mass-media mituită trebuie să plătească pentru greșelile și crimele lor

  5. Americanii se retrag din România

  6. NU PUNEȚI COPIILOR MASCĂ DE DEMON! Părinți, apărați-vă copiii de Halloween! Virgiliu Gheorghe Vlăescu avertizează asupra pericolelor și traumelor psihice provocate de ”cultura morții”, acum răspândită și în România. INTERVIU

  7. AUR o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei după un vot cu scântei în CNC

  8. Călin Georgescu nu o susține pe Anca Alexandrescu la Primăria Capitalei. Inpolitics: Case closed. Călin Georgescu nu recunoaște alegerile și nu va sprijini niciun candidat - VIDEO

  9. Programul național COPII HOMOSEXUALI ȘI TRANSSEXUALI LA SATE. Sponsor oficial: KAUFLAND. Aplauze: INSTITUȚIILE STATULUI

  10. VIDEO: Prima reacție a lui Donald Trump după retragerea militarilor americani din România

Ultima oră

01:00

TRoNoS: Cântăm lui Dumnezeu și românilor. La Mulți Ani Părintelui Protopsalt Mihail Bucă, sufletul și fondatorul grupurilor Tronos și Tronos Junior, care se sărbătoresc tot azi, de ziua cetelor îngerești, între care se numără și Tronurile! VIDEO

00:00

8 noiembrie: Soborul Sfinților Mihail și Gavriil. Cei doi conducători ai oștilor cerești sunt simboluri ale luptei împotriva răului văzut și nevăzut. Învățăturile Sf. Părinte Sofian. La Mulți Ani tuturor românilor ce poartă numele Sfinților Arhangheli!

23:10

Pr. Bogdan Florin Vlaicu - Emisiune în direct despre originea și manifestările Răului, atât prin revoluția bolșevică din 7 noiembrie 1917 cât și prin revoluția neomarxistă contemporană - VIDEO

22:45

Trump a lovit transsexualii în moalele capului: Pașapoartele SUA vor specifica științiific doar două sexe - bărbat și femeie

22:00

Delirul lui Theodor Paleologu: Foarte mulți episcopi ai Sfântului Sinod sunt LEGIONAROIZI. Fiul lui Marin Oltescu, cel mai longeviv turnător din cultura română, dă lecții de morală BOR. AVEM O ȚARĂ SFÂNTĂ a înnebunit toți dracii

20:55

Trump laudă românii în fața lui Orban: Îmi plac românii, sincer. Cred că sunt oameni grozavi. Trupele SUA vor rămâne în România - VIDEO

20:09

Singur în cursă, Grindeanu a ieșit pe locul 1 la șefia PSD deși se depășise pe sine când era pe locul 2. În urma sa au ajuns nu mai puțin de 27 de vicepreședinți! Pro-lesbiana Victoria Stoiciu a fost trimisă la cratiță

19:05

Tăcere grea la Pediatrie 1 din Cluj. Încă o doctoriță a murit subit în timpul gărzii. ”S-a prăbușit fără suflare pe hol”

17:55

7 noiembrie: 108 ani de la Revoluția bolșevică. Generalul (r) Aurel Rogojan: Comunismul nu ar fi fost posibil fără implicarea serviciilor secrete și finanțarea generoasă a bancherilor internaționali de pe Wall Street. Lenin, un revoluționar gay

16:30

Marele Rabin Shmuel Kaminetsky: Războiul din Ucraina se va încheia pe 15 ianuarie 2026 - VIDEO

15:46

Mădălina Afrăsinie: Corina Vasiliu, Grefier. Azi noapte a suferit multiple AVC uri. De dimineața a murit...

15:14

Forțele Armate Ucrainene se dezintegrează: “La fiecare 2 minute, un soldat fuge din armată”

14:10

7 noiembrie: Sfântul Cuvios Lazăr din Muntele Galisiei; Sfinții 33 de Mucenici din Melitina

13:45

Dr. Răzvan Constantinescu: PRECIZAȚI ÎN SCRIS DOVEZI!

13:15

Reacția unui ziarist după interzicerea Conferinței internaționale Covid de la Academie: Băi, proștilor, oamenii s-au saturat de "sursele oficiale". Și s-au mai saturat de un lucru: De priveghi la moartea oamenilor de 40-50 de ani