Doliu pentru medicina mondială: A murit Luc Montagnier

De Vlad Pârău  /  

Foto: Francesoir.fr

Foto: Francesoir.fr

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Profesorul Luc Montagnier a decedat marți la vârsta de 89 de ani (18 august 1932 - 8 februarie 2022) la spitalul american din Neuilly-sur-Seine. Dr. Gérard Guillaume, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, dă asigurări că s-a stins în pace, înconjurat de copiii săi, potrivit France Soir

Savantul era biolog și virolog, dar totodată și mai ales un om de o remarcabilă inteligență, care și-a dedicat viața științei. Pe lângă faptul că a primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2008 pentru descoperirea virusului SIDA, de-a lungul vieții sale, prof. Montagnier a colaborat cu cele mai importante institute științifice din lume. Director de cercetare emerit la CNRS, profesor la Institutul Pasteur, director al Centrului de Biologie Moleculară și Celulară de la Queens College din cadrul Universității din New York, director al unui institut de cercetare la Universitatea Jiao-tong din Shanghai. Timp de mulți ani, s-a implicat în Academia de Științe și în Academia Națională (franceză) de Medicină prin cercetările sale. Pentru aceasta a primit nenumărate premii și distincții.
 
El a afirmat cu privire la serurile experimentale: „Vaccinarea este o eroare uriașă… Creează noi tulpini și provoacă decese”
 
Proeminentul savant s-a exprimat categoric împotriva vaccinării copiilor. VIDEO:
 
 
În ciuda vârstei înaintate și a tuturor criticilor pe care le-a suferit în ultima parte a vieții, provenite mai ales dintr-o anumită parte (vaccinistă) a comunității științifice, Luc Montagnier a luptat întotdeauna pentru o știință liberă. De aceea și-a permis să pună în dezbatere puncte de vedere nealiniate la așa-zisul „consens științific” din pandemia de coronavirus, să participe la proteste anti-obligativitatea vaccinării Covid și să ia cuvântul în Parlamentul din Luxemburg împotriva obligativității vaccinării Covid la locul de muncă.
 
VIDEO AICI:  Afirmații ȘOCANTE în Parlamentul din Luxemburg. Prof. Christian Perronne: Acestea nu sunt vaccinuri, sunt o batjocură la adresa Științei și a Dreptului. Oricine le aprobă poate fi urmărit penal. Luc Montagnier: Sunt otrăvuri! Ucid! Totul e despre CONTROL
 
Mai mulți colaboratori sau admiratori ai profesorului Luc Montagnier au postat mesaje de condoleanțe în mediul online. Este și cazul Alexandrei Henrion-Caude, colaboratoarea lui apropiată, care cere o zi de doliu național, argumentând că Franța tocmai a pierdut „un om de știință de excepție, înzestrat cu simțul serviciului față de națiune și a fost mereu gata să plătească prețul adevărului”.
 

DOLIU NAȚIONAL
Pur și simplu s-a sacrificat pentru a salva ceea ce mai putea fi salvat.
Un om de o inteligență rară, curios de tot ce-l înconjoară.
Cu simțul serviciului până la capăt
Credincios științei până la capăt
Durere intensă și recunoștință imensă
VĂ MULȚUMESC, DRAGĂ DOMNULE PROFESOR!”, a scris Alexandra Henrion-Caude, miercuri, pe Twitter

Și dr. Damian Baciu, medicul pediatru brașovean școlit în Franța, a postat pe Facebook un mesaj la aflarea tristei vești a decesului marelui savant francez:

„O ZI DE DOLIU PENTRU ÎNTREAGA MEDICINĂ ȘTIINȚĂ, O ZI DE DOLIU PENTRU ÎNTREAGA LUME ANIMATĂ DE SETEA DE CUNOAȘTERE, DE ADEVĂT ȘI DE ONESTITATE ! REPOSEZ EN PAIX !” (Odihniți-vă în pace!), a transmis, miercuri,  dr. Damian Baciu.
 
Ultima sa apariție publică, la un miting anti-certificat de vaccinare și vaccinare obligatorie, a fost la Milano, pe 15 ianuarie 2021, când a declarat că cei nevaccinați îi vor salva pe cei vaccinați și că vaccinarea copiilor este o crimă. VIDEO:

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (7)
  • LibertateavinedeSus 09.02.2022 20:52
    Dumnezeu sa-l ierte! Un exemplu de demnitate, așa cum sunt adevărații oameni de știință. Doamne ferește să ajungă la parghiile cunoașterii oamenii imorali..
  • Sweeping 09.02.2022 21:36
    L-au mai omorat o data si in mai 2021....

    https://m.facebook.com/deadpeopleandobituarynews/posts/300552661718831


    Dumnezeu sa-l ierte!
  • Lykon 09.02.2022 21:36
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Regret nespus disparitia acestui savant intr-un moment crucial, atat de grav pt umanitate.
    Ramane un model pt ceea ce inseamna "stiinta cu constiinta", opusul la "stiinta fara constiinta", adica ceea ce se practica si se inoculeaza azi tinerilor cercetatori din lume de catre o elita vanduta.
    Profesorul Montagnier a intrat demult in dizgratia si colimatorul Cabalei mondiale de cand a inceput sa studieze si sa popularizeze cercetari din ceea ce se numeste "medicina energetica", un domeniu de pionierat la distanta uriasa si in opozitie cu filosofia mecanicista, antiumanista de factura nazista, promovata azi de dogma stiintifica oficiala. Multi trepadusi din cercetare si guristi media l-au luat in tarbaca pt a-l discredita ca ar promova fantezii magice.

    Mare pierdere! Intradevar, merita doliu universal, macar in lumea stiintei oneste. Sper ca undeva cercetarile sale sunt prezervate pt folosul si continuarea vreunui tanar cercetator temerar.
    Odihna lina!
  • Toth Florin 09.02.2022 22:50
    a murit pentru ca ....89 de ani, nu din alt motiv. de la 70 de ani deja trebuie sa te bucuri de fiecare zi ca si cand ar fi ultima
  • Enya 09.02.2022 23:59
    Premiul Nobel este varianta stiintifica a Premiilor Oscar (dau premii oamenilor lor). Medalierea oamenilor de stiinta nu face decat sa dea o mare greutate unor descoperiri care, o parte dintre ele (daca nu cumva aproape toate), reprezinta agenda ocultei mondiale.

    HIV/SIDA este (pana la covidul inexistent) UNA DINTRE MARILE FRAUDE STIINTIFICE SI MEDICALE!

    - virusul nu exista, nu a fost niciodata izolat si dovedit stiintific. E la fel de real ca si covidul.
    - testarea a fost frauduloasa (daca oamenii se testau in 2 locuri diferite, aveau rezultate diferite, exact cum se intampla acum cu testele PCR), iar pentru “diagnosticare” se bazau mai mult pe raspunsurile la intrebarile dintr-un chestionar despre raporturile sexuale (cat de des, in ce fel, cu cine, unde).

    FILMUL SIDA a fost genial, la fel cum e si inexistenta pandemie a inexistentului covid!

    Primul pas facut a fost promovarea, la nivel mondial, a existentei acestui bau-bau numit SIDA.

    Nu era suficient sa vina un virusolog oarecare sa spuna: ba, am gasit eu in ciorba un virus HIV/SIDA (chiar asta este virusologia, o gluma, un SF, o secta a NEstiintei), trebuia sa vina o somitate, care sa primeasca premiul Nobel, pe care sa se inghesuie frumos toate camerele video astfel incat prostimea, prin arma militara de uz civil numita televizor, sa primeasca informatia dorita de oculta si sa se uite cu gura cascata de uimire in gura “savantului” propagandist ACTOR Luc Montagnier, succesorul altui impostor, masonul Louis Pasteur.

    Mai departe, pentru popularizare, aveau nevoie si de o vedeta. O vedeta internationala, taica, nu un starlet. Asa l-au ales pe Freddie Mercury. Ala habar nu avea, isi vedea de drogurile lui, de concertele lui (Love of my life, love of my life…) si nu stia ca va ajunge sa fie reperul si dovada bolii fictive numita SIDA! Il aratau oamenilor pe ecranul televizorului in ce hal ajunsese din cauza HIV/SIDA cand de fapt el a murit din cauza vietii promiscue, ca era un drogat si un alcoolic, ce a avut un sfarsit ca multi altii din breasla lui cu vieti nocturne cu orgii si urgii care s-au prapadit de tineri.

    - au mintit o lume intrega ca oamenii din lumea a 3-a, care erau schelete vii si aveau 30 kg din cauza din cauza foametei si a saraciei, aveau chipurile SIDA si ca, uite, asa se ajunge din cauza bolii.
    - au spus: “va putem salva noi de acest virus, dar trebuie miliarde de dolari, iar voi, pentru ca nu aveti bani, ne dati resursele voastre naturale”. Si iata, din nou, vechea metoda de a crea o falsa problema (calul troian), apoi o reactie (criza), apoi solutia salvatoare.
    - au facut lobby in SUA, astfel incat poporul american sa accepte distribuirea unor fonduri imense pentru “cercetari”.
    - au umplut Africa cu centre de testare SIDA (fix ca acum, cu testele frauduloase PCR – istoria se repeta intotdeauna), unde i-au scos fals-pozitiv pe cei care se testau, i-au facut din sanatosi, bolnavi fictiv, dintr-o simpla testare, si i-au bagat pe tratamente (pastile criminale exact cum e acum, dar cu alte denumiri).
    - din cauza “tratamentelor”, uneori chiar si dupa doar cateva zile, oamenii picau la pat sau mureau.
    - si iata cum, prin statistici, din pix, au reusit sa prosteasca omenirea ca HIV/SIDA exista!

    Ce s-a reusit prin minciuna lui Montagnier

    - depopulare prin tratamente medicamentoase criminale
    - introducerea prezervativului in viata oamenilor la scara mare, pentru ca pana la HIV/SID oamenii nu-l foloseau mai deloc. (prezervativul este o alta forma de depopulare pentru ca oamenii nu mai fac copii, este si asta o forma de eugenie mascata)
    - s-a creat peste noapte inca o industrie imensa, cea a prezervativelor pe care oamenii le folosesc la greu si azi.
    - s-a prefatat pandemia de astazi, validandu-se la nivel mondial ideea de virusi patogeni prin metoda picaturii chinezesti (repetarea unei minciuni sau a unui lucru fictiv ce devine adevar la un moment dat).

    Luc Montagnier a fost un ACTOR cu sufletul vandut al medicinei alopate (oficiale) care stia bine ca totul e o minciuna. Nu avea cum sa dovedeasca existenta unui virus inexistent. “Descoperirea” lui a produs crime la adresa umanitatii, in special in tarile din lumea a treia. Este omologul "stiintific" al lui Neil Armstrong. Asa cum Neil n-a fost pe luna, tot asa asta nici Luc n-a descoperit nimic.
    Dumnezeu sa-l ierte.

    Biologul german dr. Stefan Lanka este unul dintre nenumaratii oameni de stiinta adevarati care inca de la inceputul anilor ‘90 a demontat existenta HIV/SIDA.

    Alte dovezi le gasiti in acest documentar, "Casa numerelor (SIDA doar un mit)":

    https://www.youtube.com/watch?v=u-RVJlJjyIc
  • Floare de colt 10.02.2022 14:53
    Ai dreptate, dar prin pozitia lui, de la inceputul pandemiei, le-a dat curaj si altor medici sau jurnalisti, sa se opuna masurilor luate de autoritati. Asa a aflat un nr. imens de oameni, cat de nocive sunt masurile si vaccinurile. A salvat viata milioanelor de persoane, care l-au vazut la TV franceza sau in alte video-uri, pe diferite platforme. Datorita titlurilor pe care le avea in domeniul acesta, nu a putut fi combatut pe fata, de catre autoritatile din toata lumea. A mers in alte tari, unde a tinut discursuri in fata multimilor sau in parlamentul din Luxemburg. Eu cred ca si-a spalat pacatele tineretii. Uita-te ca altii de varsta lui sau cei mai tineri, nu au curaj sa spuna adevarul, ba chiar indeamna lumea sa se vaccineze, pt ca e singura solutie pt sanatatea lor. Domnul Iisus Hristos ne-a spus ca, daca nu ii vom ierta pe altii care ne-au gresit, nici noi nu vom fi iertati pt ceea ce am gresit in viata noastra. Toti gresim fata de cei din jurul nostru, nu e nimeni care sa spuna ca este alb ca zapada. Asta a fost modul lui Luc Montagnier de a-si cere iertare fata de cei carora le-a gresit in trecut. Dumnezeu sa-l ierte!
  • Floare de colt 10.02.2022 14:56
    Dumnezeu sa-l ierte pentru ca a salvat multi oameni, prin curajul pe care l-a avut de a spune adevarul, de la inceputul pandemiei!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!