
Părintele Atanasie Ștefănescu (st) și Părintele Marcu Dumitru - Fachirul cu mâinile lui Gheorghe Dragon, de la ale cărui degete lipsesc toate unghiile – smulse de torționarii bolșevici după luni de zile de alte metode de tortură (FOTO integrală în bază)

Prezența părintelui Atanasie Ștefănescu (30.09.1919 - 29.02.2008) în obștea de călugări a fost o mare binecuvîntare și un plus de oxigen duhovnicesc pentru toți cei ce l-au cunoscut. Imensa experiență de viață, apropierea din fragedă copilărie de fondatorii Mișcării Legionare, prietenia cu prințul Alexandru Ghica (1903-1982) în scurta guvernare legionară (Septembrie 1940-Ianuarie 1941), în lunga detenție de la închisoarea Aiud (1941-1964), dar și după eliberare, ucenicia pe lîngă doctorul Dumitru Uță (1915-1980) și crucea celor 23 de ani de închisoare l-au cizelat într-un model creștin care nu putea lăsa pe nimeni indiferent. Biruința asupra încercărilor vieții, mintea ascuțită și o inima de copil îl făceau deopotrivă iubit și respectat, irezistibil și admirabil.
Dîrzenia și integritatea le-a combinat reușit cu o fire foarte poetică, volubilă și modestă, totodată. Nelipsit de la slujbele Bisericii, avea permanent chilia deschisă, gata să ofere ajutor oricui ar fi avut nevoie. După Părintele Justin a fost, poate, cel mai căutat viețuitor al mănăstirii noastre în cei 5 ani de viețuire monahală. S-a îngrijit din vreme de trecerea din viața aceasta, precum se poate vedea și în înregistrarea inedită de mai jos; ținea după ușă un sicriu vopsit în verde, "gata de acțiune”, în care a și fost îngropat.
Dumnezeu l-a chemat la Sine mai devreme decît ne-am fi dorit, și l-a proslăvit cu sfinte moaște mai înainte de a cere noi vreun semn pentru aceasta. Pînă la proslăvirea sa între sfinți prin hotărîre ierarhică, știm că Părintele Atanasie a fost numărat cu prietenii lui Dumnezeu și avem nădejde în rugăciunile sale pentru noi.
m. Filotheu Bălan / Mănăstirea Petru Vodă
Cuvinte de folos ale Părintelui Atanasie culese de Mănăstirea Paltin - Petru Vodă:
„Nu e suficientă credința în Dumnezeu. Trebuie să și lupți pentru Dumnezeu!... Totul trebuie să ducă la Dumnezeu”. „Dacă n-ai speranță, nimic nu rezolvi. Nu poți să pleci cu îndoiala la drum”.

Eu am fost legionar, dar sînt călugăr, părinților, dincolo de orice fel de măsură, dincolo de orice. Și n‑aveam alt ideal decît de a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim pentru scînteia de Adevăr ce știm că o avem în noi, pentru a cărui apărare vom intra în încleștare cu stăpînitoarele puteri ale‑ntunericului, pe viață și pe moarte. Asta‑i deviza mea. În sfîrșit, m‑au legat la ochi și m‑au băgat într‑o cameră înaltă de vreo cinci metri, atîta de mare că n‑aveai loc să te miști, și mai era și un scaun acolo care încurca spațiul. Eram în rasă, m‑am culcat pe cimentul ăla, jos, că pe scaun nu puteam dormi. Și noaptea aud o… (Părintele Arsenie ciocăne ușurel în masă). „Cine e?” Era Părintele Marcu, luat și el. Cînd l‑am auzit!… (Părintele rîde) Era într‑o chilie de un metru pătrat, ca și mine. Părinților, nu vă dați seama, vorbesc psihologic: ce înseamnă, în suferință, să vezi pe cineva care e de‑al tău? Cînd spune acolo Sfîntul Macarie cel Mare, cu – căpățîna aia de mort, dacă v‑amintiți –: „Unde ești popo, în iad? Și ce bucurii aveți?” „Avem bucurie cînd te rogi tu pentru Egipt”. Auzi? Proscomidia!… Te rogi pentru tot neamul, pentru tot orașul, pentru toată lumea pămîntească. „Și ce bucurii aveți atunci?” „Ne vedem fețele unul la altul, asta‑i singura bucurie pe care o avem!”
Părinților, nu trebuie să neglijăm lucrurile acestea, domnule, trebuie să trecem de adevărat la trăire, domnule!
Ei, și cînd l‑am auzit, m‑am bucurat foarte mult. Eu îl știu: a fost un mare trăitor, să știți… I se zicea „Fachirul”. Domnule, dacă‑i smulgea unghia nu scotea o vorbă. Zicea: „I‑am făcut praf pe toți securiștii”.
– Mergem mîine pe la dînsul.
P.A.: – Merg, sigur că da. M‑a rugat foarte mult, săracu’, să mă duc pînă la el, iar eu nu puteam să vin… Nu pot să plec, părinților, sînt un om de răspundere. Liturghie, și multe altele…
Ne‑au legat la ochi, dimineața, și ne‑au dus, părinților, pînă la București legați la ochi, tocmai de la Suceava. Începusem să văd prin legătură. Vă dați seama, răbdam. Și eu, și părintele.
Au oprit într‑un loc unde ne‑au dat jos să ne facem treburile. Și vă închipuiți cum este legat la ochi… A fost acolo și o femeie, o nemțoaică bătrînă, în camionul ăla, ce‑o fi fost ăla, care țipa că face pe ea. Și pînă la urmă a făcut pe ea, acolo, în mașină. În sfîrșit chestii de‑astea.
– Și v‑au condamnat la București, imediat?
P.A.: – Părinte Ioanichie, a durat 90 de zile ancheta. A fost cea mai scîrboasă perioadă. Te omorau și te băteau, numai să zici ca ei. „Nu zic, domnule, nu zic! Taie‑mi capul, și nu zic! Nu sînt vinovat de chestia asta; nu știu de cutare; nu știu de cutare”. Bineînțeles, că apăram anumite lucruri. Și, în sfîrșit, pînă la urmă, au găsit: cu «Rugul Aprins». Că eu am fost la Antim, unde se făceau sîmbătă seara întruniri cu oameni de înaltă trăire. În particular: Vasile Voiculescu, marele poet Vasile Voiculescu… L‑am spovedit în închisoare. Ne‑am întîlnit și am stat împreună. Stăniloae, Benedict, o serie întreagă de inși, Petroniu, mulți… Și au găsit hiba: «Rugul Aprins». Dar să vă spun o scenă: anchetatorul meu mă întreabă: „Ce‑mi spui de «Rugul Aprins»?” Găsiseră ei că noi făceam acolo propagandă, și că ne organizam împotriva lor. Ori noi făceam întîlniri duhovnicești.
Duminică seara, Antimul. Pentru că în București exista un oarecare ins, care trecuse de la ortodoxie la catolicism, și făcea o propagandă nemaipomenită, și vorbea numai în franțuzește. Vă dați seama, protipendada intelectuală a Bucureștiului se ducea la el. Iar el era catolic. Era împuternicit de Papă ca șef al sud‑estului Europei. Și s‑a născut Antimul, cu o serie întreagă de ași nemaipomeniți, astfel că începuse să vină studențimea la noi, și contracaram mișcarea catolică. Pe mine, mă iertați că vă spun, m‑a călugărit la Antim. Deci a fost acolo toată intelectualitatea aceea duhovnicească, oamenii aceia care au luat parte la o călugărie adevărată. Iar ei mă numeau pe mine „omul lui Dumnezeu”. Dar eu îmi vedeam de treaba mea.
Din Revista Scara, nr. 7, 2001:
Mai întîi de toate cu părintele Marcu (Costică Dumitrescu) ne‑am cunoscut în luptă. Ne‑am împrietenit; ne‑am împrietenit pentru că eram cu mare plăcere într‑o jertfire, în jertfă, în luptă, care ne cerea cu orice chip sînge. Era mai mărișor decît mine cu vreo 2‑3 ani însă în luptă, în încordarea aceasta a inimii pentru ideal nu mai contează vîrsta. Contează mișcarea, eroismul, contează poziția.
A fost foarte rezistent în suferințe. I se spunea Fachirul, nume pe care Securitatea de pe vremea aceea, în timpul lui Carol al II‑lea, i l‑a dat, pentru că suferind, suferea cu o răbdare nemaipomenită, fără vaiete.
Ne‑am încurajat încontinuu; prin închisori întîlnindu‑ne foarte rar pentru că eram izolați. Eu eram la Zarcă, el la fel; mai puteam comunica cîte ceva prin morse, prin perete. Am avut cea mai frumoasă părere de om de jertfă despre Părintele Marcu față de mulți cu care eram obligați să ne întîlnim, să trăim, să plănuim. Nu era vorba de o negustorie în luptă. Nu era vorba de scopuri. Se jertfea fără discuție, avînd în vedere marile idealuri ale omului, ale neamului, ale neamului nostru.
Eram foarte atașați de numele acesta de neam. Chiar și Căpitanul făcea foarte mult caz că neamurile vor veni toate la Judecată. Am avut o ocazie să asist la o discuție de oameni trăitori, legionari, în afară de închisoare. Ne spuneau ei de unde știe Căpitanul despre neamuri. Intr‑adevăr, se spune în multe părți că neamurile vor veni la Judecată și vor fi judecate neamurile și inșii. Deci părintele Marcu nu era un om care să fi făcut, repet, negustorie cu lupta lui.
Am plecat la mănăstire dintr‑o nebunie pentru Hristos. M‑am călugărit cu multă rîvnă, că dacă nebunia pentru Hristos nu există, nu poți să reziști. Aici te pierzi ca să te poți regăsi, în poziție îngerească. Nu la multă vreme a venit la mănăstire și Părintele Marcu la Slatina. Pe mine m‑au arestat la Slatina, mănăstirea ctitorită de Alexandru Lăpușneanu. M‑au luat din biserică, unde slujeam, la două noaptea, și m‑au dus la Miliția din Suceava. L‑am auzit într‑o celulă alăturată pe Părintele Marcu, era și el arestat.
Părintele Marcu a fost arestat pentru trecutul său legionar, eu însă am fost judecat pentru că fac parte din Rugul Aprins cît și din Garda de Fier. M‑au condamnat 40 de ani să fie siguri că acolo voi zace în veci. Fără discuție, s‑a observat că ne‑a apărat Dumnezeu grozav, deși noi din partea dușmanilor eram mereu pe listele lor negre.
L‑am vizitat ca monah, pentru că era foarte hotărît pentru Hristos; era într‑o chilie alături de Părintele Cleopa, dar nu se putea mărturisi la el, pentru că Părintele Cleopa se temea.
M‑a chemat printr‑o scrisoare să vin să‑l mărturisesc, și m‑am dus sute de kilometri, de la Techirghiol. Avea ceva tainic, nu era vinovat, el conta că ar fi făcut parte dintr‑o echipă atunci cînd a fost omorît Armand Călinescu; a fost și el invitat, dar nu a primit să facă parte din echipa respectivă, el contînd în lumea legionarilor de mare ținută ca un om de jertfă. Noi doream o jertfă interioară continuă. Nu a fost vinovat. Mi‑a spus că s‑a discutat că aș fi făcut și eu (el) parte, dar nu e adevărat.
Eu i‑am spus: fii liniștit, nu‑i nimic, prigoanele nu s‑au terminat, pentru că cine fuge de prigoană fuge de Dumnezeu, cum spune Sfîntul Teodor Studitul. Și Biserica are încă nevoie de prigoane.
Îl pomenesc cu mare drag, cu trăire, cu odihnă, a fost monah simplu. Mergea încovoiat cu un mic baston, și se ocupa de stupii mănăstirii Sihăstria.
Îmi amintesc că ieșind de la părintele din chilie, pe un coridor m‑a întrebat cineva despre Mișcarea Legionară, ce este. I‑am spus: n‑ai să pricepi, dar un lucru trebuie să înțelegi și să te temi: patronul Mișcării Legionare este Arhanghelul Mihail și i‑am spus troparul: „Unde umbrează darul tău Mihaile Arhanghele, de acolo se teme toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămînă lîngă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ție: săgețile lui cele de foc îndreptate cu vicleșug împotriva noastră stinge‑le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă Mihaile Arhanghele.” Asta era Garda de Fier, i‑am spus.
Ultima dată m‑am întîlnit cu el la Aiud pe un coridor. Ne‑au scos din celule pentru o conferință. Au început să vorbească tot dintre ai noștri, pervertiți, în cadrul reeducărilor. Era o sală mare, și eu m‑am ridicat în mijloc și le‑am spus: ce vorbiți voi, ce știți voi despre Evul Mediu, Evul Mediu a fost teocentrist a pus pe Dumnezeu în frunte – m‑am repezit la ei – pentru niște papi nenorociți acuzați Biserica Lui Hristos și virtuțile creștine. Așa s‑a terminat conferința și m‑am întîlnit cu părintele Marcu pe un coridor și i‑am spus: „Ai grijă de tine, nu te lăsa”. Dar el a înțeles să aibă pururi grijă – să nu trădeze. I‑am spus că nu mă refer la trădare, ar fi fost o jignire pentru el, ci să aibă grijă de el, să nu postească aspru, dacă găsește o bucată de pîine să o mănînce.
Nu aveai ce să cedezi, nu ne jucam cu viața. Aici la Aiud nu se mai punea problema Mișcării Legionare, vroiau să ne dărîme complet din credința în Hristos. Acesta a fost obiectivul lor mai înalt decît celălalt.
Arhimandrit Arsenie Papacioc
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă
Preluare: MĂRTURISITORII

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
De ingerii Pacii slaviti,
Ne'ndeamna : La lupta, sariti !
De mantuire, sa va ingrijiti !
Cu acea ocazie am asistat la intalnirea dintre cei doi martiri ai temnitelor comuniste care nu se vazusera din 1964, o intalnire care mi-a ramas in suflet. Am auzit multe lucruri de la Parintele Arsenie si de la dl. Sandu Stefanescu in cele 3 zile cat am zabovit la Techirghiol si la intoarcere de acolo, insa si acum mi-e ciuda ca n-am fost "copt" indeajuns pentru acea intalnire pe care Domnul Dumnezeu mi-a daruit-o.
Vă rugăm să ne relatați mai multe despre această întâlnire a sfinților!
Aveți fotografii sau înregistrări?
Din nefericire, nu am inregistrat acea intalnire, atunci nici macar nu m-am gandit la asa ceva. Am fost la Techirghiol in Postul Mare in 2002 si aceasta calatorie a fost oarecum neasteptata.
Tocmai venisem de peste mari si tari si un coleg de scoala si prieten al carui tata fusese in lagar cu dl Sandu (inginerul Nicola) m-a intrebat daca nu vreau sa-l insotesc pe dl Sandu la Constanta
la intalnirea cu Parintele Arsenie caruia sa-i impartasesc anumite lucruri. Am primit cu bucurie si asa am ajuns la Techirghiol intr-o zi de vineri, dupa masa.
Parintele Arsenie a venit a doua zi, sambata, sa slujeasca Sfanta liturghie si atunci am fost martor la o intalnire emotionanta.
Dl Sandu Stefanescu cu glas grav si stins:
"-Sunt Sandu Stefanescu".
Parintele Arsenie a tunat, cu degetul aratator spre dl Sandu, in timp ce din ochi ii tasneau fulgere:
"-Corabia !" (locul de bastina al dl. Sandu)
In timp ce se imbratisau, dl Sandu plangea:
"- Credeam ca o sa mor si n-am sa te mai vad !"
Parintele Arsenie s-a tras putin inapoi si l-a scrutat cu ochii din care inca mai ieseau fulgere:
"- Cum sa mori?"
"- Pai am 83 de ani..."
"- Si ce? Eu am 87 !", l-a incurajat cu convingere.
Dupa masa am mers la Parintele Arsenie la spovedanie si sfat in chilia sa din curtea manastirii.
Cum am intrat, sfintia sa s-a ridicat din jiltul sau si m-a intampinat zicand:
"- Iata un tanar cu deosebite disponibilitati sufletesti", zisa care m-a gadilat foarte placut, insa n-am avut timp s-o savurez pentru ca in secunda urmatoare Parintele Arsenie a tunat de m-am speriat, in timp ce din ochi iarasi ii tasneau fulgere:
"- Vremea mantuirii este Azi, nu Maine!"
M-a "citit" dintr-una. M-am spovedit si i-am spus unele nehotarari, printre care si intentia de a ma casatori cu o fata.
" - Cati ani are fata?", a zis Parintele.
" - 23 " i-am raspuns.
"Oo, este tinerica!", dupa care n-a mai zis nimic despre asta (acea casatorie nu s-a realizat).
Parintele mi-a spus unele lucruri despre anii petrecuti in temnite, mi-a aratat obiecte sculptate in lemn cu talent de Sfintia sa si mi-a daruit o carte a sa cu povete pe care mi-a dedicat cateva cuvinte. O ora si ceva a trecut ca 10 minute si as mai fi stat, insa afara lumea statea la coada sa intre la Sfintia sa.
De atunci nu l-am mai vazut pe Parintele Arsenie, n-am inregistrat aceste lucruri, dar le-am scris pe peretele inimii si tot zic sa le pun intr-o carte, impreuna cu altele, insa pana acum n-am facut-o, lasand-o pe "maine", ca un amanator lenes ce sunt... Insa uneori vorbesc cu Parintele Arsenie, atunci cand gandul mi se coboara in inima.