Fotografie de Cristina Nichituș Roncea
Mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu (9 decembrie 1923 - 23 ianuarie 2018) despre Experimentul Pitești, declanșat acum 74 de ani, în decembrie 1949: „Prin suferință nouă ni s-au lămurit pe viu niște chestiuni. Trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj să-ți aperi demnitatea de creștin. Vrăjmașii au lovit foarte tare în România prin comunism și au fost siguri că aici nu vor mai avea nicio rezistență”.
Aspazia Oțel Petrescu s-a născut la 9 decembrie (26 noiembrie, pe stil vechi) în comuna Cotul Ostriței, în casa bunicilor materni; primul copil din cei trei (fratele – Anatolie, sora – Ariadna, decedată la opt luni) al învățătorilor Ioan și Maria Oțel (născută Axani).
A urmat cursurile primare la școala din comuna Ghizdita (Fântânele), județul Soroca, județ de baștină al familiei Oțel.
Este înscrisă la Liceul din Bălți, oraș mai apropiat de casă decât Soroca, fiind retrasă după un trimestru, pe caz de boală.
Între 1936-1940 a urmat cursurile la Liceul de fete ortodox "Elena Doamna” din Cernăuți. În frământările anului 1940 (prima cedare la opresiunea rusească) pierde din nou un an școlar. În 1941 reia cursurile la același liceu, recuperând anul pierdut și urmând regulat clasa a 5-a și în particular, concomitent, clasa a 6-a. Își ajunge din urmă generația în clasa a 7-a. La 18 martie 1944 întrerupe școala, luând calea refugiului, dramatic și definitive de data aceasta. Își ia bacalaureatul la Orăștie, în 1944, sub bombardamente.
Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată și apoi la Cluj. În timpul facultății conferențiază în cadrul FORS (Frăția Ortodoxă Română Studențească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-și cultive talentul literar. De altfel, filosoful îi va urmări mereu traseul, întrebând, după închiderea autoarei, dacă aceasta a fost eliberată. Coincidența unei rânduieli tainice a făcut ca și Maestrul Lucian Blaga, căreia autoarea îi va păstra o vie și caldă amintire, să aibă parte de o asiduă și nedreaptă prigoană comunistă, asemenea întregii sale generații de sacrificiu, al cărei destin a oscilat între temniță, exil și marginalizare.
Între 1946-1948 a funcționat ca dactilografă la prestigiosul Centru de Studii și Cercetări Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir.
La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă și fără posibilitatea de a susține examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniță grea pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc.
Motivul arestării a fost unul simplu și devenit deja clasic pentru ideologia comunistă, atee: și anume aderența la Cetățuia – organizația de tineret a femeilor din Mișcarea Legionară, similară Frățiilor de Cruce – organizația de tineret a bărbaților. Activează în cadrul Liceului de fete ortodox "Elena Doamna”, din Cernăuți, iar apoi în Centrul Studențesc "Petru Maior”din Cluj.
În 1958, în loc de eliberare, i se acordă încă patru ani de detenție, pe care îi execută între 1958-1962, trecând prin închisorile comuniste, Mislea, Jilava, Botoșani, Arad, de unde este eliberată.
În 1962 se stabilește cu mama (pensionară) în orașul Roman, tatăl fiind decedat (1958). Cu foarte multă dificultate reușește să funcționeze pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătorește cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soția. Împreună cu acesta cresc pe cei doi copii orfani, care ajung calificați (fiul, inginer, iar fiica, medic).
În 1977 îi moare mama, în 1987 soțul, iar în 1998, fratele.
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor și mucenicilor din temnițele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (târnosirea are loc la 12 noiembrie 1994), locul de pomenire a tuturor tinerelor închise, a martirelor și sfintelor din temnițele comuniste – a se vedea în acest sens volumul autoarei Adusu-mi-am aminte (2007), mai ales frumoasele cuvântări ale doamnei Aspazia Oțel Petrescu, rostite cu prilejul sfințirii Hramului Paraclisului Nașterea Maicii Domnului de la Mislea și la fiecare hram (8 septembrie).
În 2007 primește Premiul Fundației Culturale LUCIAN BLAGA pentru creație literară – proză scurtă, în cadrul Festivalului internațional Lucian Blaga, Lancrăm-Sebeș-Alba. Prețuiește enorm Diploma "Mihai Eminescu –Românul Absolut”, conferită pentru "restaurarea chipului creștin al lui Mihai Eminescu”, cea mai importantă printre altele.
Volume publicate: Strigat-am către Tine, Doamne..., prima ediție, (București, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, 2000), cu frumoasa prefață a profesorului Ion Coja, carte apărută grației îndemnului neobosit și generos al colegului de suferință, scriitorul Gheorghe Stănescu; Crucea de la Miercurea Ciuc și Paraclisul Nașterea Maicii Domnului (București, Editura Scara, 2001); Adusu-mi-am aminte (Bacău, Editura Rovimed Publishers, 2008), In memoriam. Spice. (București, Editura Elisavaros, 2009), A fost odată (București, 2011).
A îngrijit și coordonat pentru publicare volumele de memorii ale unor foști deținuți politic: Starțun între temniță și vecie de Victor Leahul, Pe firul amintirilor de Sofia Cristescu Dinescu, Ale Tale dintru ale Tale de Maica Patricia Codău. Este menționată (ca scriitoare) în Antologia literaturii nemțene, în Analele Bucovinei și altele.
În data de 23 ianuarie 2018, mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu s-a mutat la Domnul.
Publicăm o mărturie a fostei deținute politic Aspazia Oțel Petrescu despre experimentul Pitești, preluată din lucrarea „Generația mărturisitoare. Mărturii inedite ale Aspaziei Oțel Petrescu și ale lui Nicolae Purcărea, consemnate de Florin Palas”:
„Când a fost pus Iov la încercare, Dumnezeu i-a pus limită diavolului, este vorba de liberul arbitru. Dumnezeu îi dă voie să ne ispitească ca să se vădească tăria noastră, nu slăbiciunea noastră. I-a spus Dumnezeu lui Satana: Poți să faci orice, dar să nu te atingi de sufletul lui. Ori la Pitești el tocmai asta a făcut, a vrut să-și câștige adepți cu sila.
Oamenii aceia n-au fost ai lui, deși au căzut, pentru că i-au forțat să cedeze. Și eu cred că chiar dacă spun că mă lepăd de Hristos, dar am fost bătut mai rău decât a fost bătut Hristos, și ai obținut de la mine afirmația că mă lepăd de Hristos pentru că m-ai bătut până peste puterea mea de a suporta, nu mă ai. Diavolul a înțeles lucrul ăsta. Dumnezeu ne dă ceea ce alegem de bună voie. L-am ales pe Dumnezeu, suntem ai lui Dumnezeu; l-am ales pe Satana, suntem ai Satanei. Dar dacă l-am ales pe Satana, după ce ne-a destructurat personalitatea până la anularea liberului arbitru, suntem tot ai lui Dumnezeu, pentru că am fost siliți, obligați să-L negăm pe Cel pe care nu-L va nega prin libera Sa voie. De-aia încearcă acum să convingă, să cumpere, să înșele, să manipuleze. Acest lucru mă face să înțeleg că milostivirea lui Dumnezeu este mult mai mare decât răutatea diavolului.
La Pitești nicio rezistență nu era posibilă. Am înțeles lucrul acesta când am aflat ce a devenit Costache Oprișan și ce a rămas Aurel Leșanu, singur dintre cei care au fost chinuiți zile și nopți la rând și pe care eu i-am cunoscut. Costache Oprișan a fost profesor de filosofie la Cluj, un om cu forțe spirituale nebănuite, simțeai puterea duhului în el. Și n-a putut să reziste. Nu se putea rezista. Din experiența noastră, a celor din închisori, diavolul s-a convins că nu are sufletul pe care îl obligă să meargă cu el. Costache Oprișan, care a căzut la Pitești, a plecat în lumină, a plecat ca un stâlp de aur, așa părea, un trup de aur. Mărturisește Părintele Calciu. Sunt foarte multe dovezi care arată că cei care au căzut așa de jos încât au spus blasfemii și și-au chinuit aproapele, totuși au plecat mântuiți. De ce? Pentru că diavolul a spart liberul lor arbitru. A umblat acolo unde nu avea voie. Ce a îndurat Costache Oprișan nu se poate povesti!
Într-adevăr, lui Iov i-a dat toate încercările posibile, dar nu i-a destructurat personalitatea. Atunci diavolul a respectat condiția. Și-a dat seama că, ținând condiția, nu câștigă. Și-atunci a încercat metoda destructurării personalității. Rezultatul a fost același, pentru că nu poate să distrugă sufletul, pentru că nu el este Creatorul. Cum să spun? Este chintesența creației din noi, este exact frântura noastră de divinitate. Așa cum nu se poate atinge de Dumnezeu, așa nu se poate atinge nici de fărâmița asta. Nu se poate atinge. Îl înnebunește prin tortură și prin durere, dându-i încercări peste puterea de îndurare, ceea ce Dumnezeu a oprit, diavolul totuși a încercat, și a constatat, cu primii martiri de la Pitești, că sufletele nu sunt ale lui. Nu erau ale lui, ele plecau dincolo, tocmai pentru că ei, cât au putut, cât au fost lăsați, în deplina lor conștiință și în practicarea liberului lor arbitru, au zis: „Nu! Nu! Nu!”. Din momentul în care au căzut s-a depășit limita umanului, pentru că suntem limitați. Limitați de trup, de durerile care vin din trup, din agitarea minții, și atâtea limite pe care le are biata luminiță din el.
Una este când accept să spun că mă lepăd de Iisus din lașitate, iar alta este când o spun din neputință. Toți cei care au bătut la rândul lor erau pur și simplu înnebuniți, ei nu mai aveau puterea limpede de judecată. Și diavolul nu i-a câștigat. Și s-a văzut lucrul acesta. Au fost unii care au căzut, într-adevăr, din lașitate și aceia nu s-au recuperat. Au rămas reeducați, așa cum i-a vrut Satana. Diavolul este mult mai viclean. Prin suferință nouă ni s-au lămurit pe viu niște chestiuni. Am văzut că este foarte ușor, și în același timp foarte greu, să-ți aperi demnitatea de creștin, de fiu al lui Hristos. Trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj. Pentru asta trebuie să te rogi neîncetat ca Dumnezeu să-ți dea putere, pentru că singur nu poți.
Vrăjmașii au lovit foarte tare în România prin comunism și au fost siguri că aici nu vor mai avea nicio rezistență. Și asta îi obligă să ia măsuri.”
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.