În luna noiembrie a anului 2008, Senatul Universității de Nord din Baia Mare a decernat, într-o ședință festivă, titlul de Doctor Honoris Causa acum vrednicului de pomenire Academician Alexandru Surdu. Domnul Petru Dunca, decanul Facultăți de Litere, a prezentat cuvântul de Laudatio despre personalitatea remarcabilă a filozofului Alexandru Surdu, președintele secției de filosofie, teologie, psihologie a Academiei Române și director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”. Redăm excepționalul discurs de recepție al marelui filosof despre români și România. Regretatul profesor a fost înmormântat, cu toate onorurile, pe Aleea Academicienilor de la Cimitirul Bellu, după decesul său neașteptat din 11 decembrie 2020. Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!

Academician Alexandru SURDU: „Idealul unității naționale trebuie să rămână viu în amintirea noastră"

Sfântul Andrei a fost cel care a adus pe tărâmurile Daciei lumina cuvântului Evangheliei, lumina Mântuitorului Iisus Hristos. Noi ne numărăm printre primele nații care au adoptat creștinismul. Dacă ne uităm în jurul nostru, și în Europa în genere, constatăm că unele dintre aceste populații, care se mândresc că sunt europene, nici astăzi nu s-au creștinat pe deplin. Iar în anumite momente dau dovadă că nici nu știu ce-i Sfânta Cruce sau Sfânta Biserică, fiindcă au pus tunurile să dărâme biserici creștine. Nu este o întâmplare că poporul român este considerat cel mai creștin popor al lumii, fiindcă a fost unul dintre primele popoare creștine, iar reprezentanți de seamă ai culturii noastre și ai teologiei creștin-ortodoxe au făcut o legătură între credințele daco-geților – credințele zalmoxiene – și creștinism.

Dacii l-au primit cu brațele deschise pe Mântuitorul Iisus Hristos

Încreștinarea la noi nu s-a făcut cu sabia în mână, n-a fost omorât nimeni și nimeni n-a fost obligat să devină creștin. Un părinte deosebit al bisericii noastre, un bun teolog, Părintele Coman, ca și regretatul Mitropolit Nestor Vornicescu, a scris despre străromâni, și au arătat că credințele lor, înainte de Nașterea lui Iisus Hristos, erau foarte asemănătoare. Ei își trimiteau un reprezentant care să vorbească cu zeitatea supremă; mesagerul acesta care, ulterior, a venit din partea divinității către noi. Dacii l-au primit cu brațele deschise pe Mântuitorul Iisus Hristos. Să se uite cineva în istorie numai în dramele pasionale ale lui Shakespeare, să vadă ce rol negativ juca acolo religia lor, ce crime făceau regii aceia, care nu erau sănătoși până nu omorau câte 10 oameni pe zi, fără să fi fost chiar adversarii lor. Să comparăm de exemplu „Principele” lui Niccolò Machiavelli cu lucrarea „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”, să vedem ce mare deosebire este! Machiavelli învăța lumea la crime, la diferite tipuri de criminalitate. Lozinca era: „dacă vrei să domnești, omoară-i pe toți din jurul tău!”. Și să ne gândim ce sfaturi dădea Neagoe Basarab! În vremuri de restriște, să ne închinăm. Dacă nu reușim să înlăturăm primejdia prin rugăciune, atunci să ne închinăm ca negocierile noastre să iasă bine. Și dacă nici acestea nu ies bine, să ne rugăm la Bunul Dumnezeu să ne ajute în luptă. Și dacă ne ajută în luptă, să ne rugăm la Dumnezeu și să-i mulțumim pentru victorie. Și să înălțăm o biserică în amintirea victoriei noastre și să cerem iertare Bunului Dumnezeu pentru păcatele noastre. Așa gândea un conducător român, spre deosebire de unul occidental. Este o mare deosebire. Este o deosebire ca de la cer la pământ. De aceea, în regiunile noastre au fost primii călugări, primii adevărați reprezentanți ai creștinismului. De aceea, se și numește credința noastră ortodxă, adică dreapta credință creștină.

Națiunea română s-a născut la umbra Crucii!

Aici s-au izolat cele mai puternice spirite creștine, care fugeau de persecuțiile din Imperiul Roman. Așa se și explică faptul că în Panonia, care în vremea aceea era locuită de români, pe tot cursul Dunrii mijlocii și în Dacia pontică, a avut loc în secolul IV o efervescență deosebită, au apărut primii teologi creștini. De ajuns să amintim pe Ioan Cassian, pe Dionisie Exiguus, pe Leontius Byzantinus, care au fost primii teoreticieni ai creștinismului și a vieții noastre monahale, pentru că aici marii noștrii reprezentanți ai creștinismului trăiau singuri și izolați, se rugau pentru inetresele întregii comunități în care trăiau. Așa s-a născut și mișcarea isihastă. Noi am avut personalități creștine deosebite, cum ar fi Daniil Sihastru. Mai sunt și astăzi unii care se închină pentru bunăstarea acestei țări. În vremea aceea, prin occident, se făceau vânătoarele de vrăjitoare. Nu este o vorbă-n vânt. Se zice că un cardinal a raportat la sfârșitul unei astfel de campanii că a lichidat toate vrăjitoarele. Și i s-a spus: „Nu trebuia pe toate, domnule, data viitoare ce mai lichidăm?”. Și au venit alte vrăjitoare. Și au venit alți vrăjitori. Și au venit tot felul de secte. Și tot felul de reforme. Și a trebuit să intervină Inchiziția, să facă puțină ordine. Lucru care nu s-a petrecut la noi. Creștinismul a mers la noi mână-n mână cu cele mai mari și mai frumoase idealuri ale națiunii române, care s-a născut la umbra Crucii și mai trăiește încă în această oblăduire, cât o mai vrea Bunul Dumnezeu.

Sub ochii noștri pierdem câte o bucată de Românie!

Se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire. Astăzi trăim într-o criză națională deosebită. Nu e vorba de criza aceasta financiară, care încă nici nu s-a declanșat ca lumea. Sub ochii noștri pierdem câte o bucată de Românie. Ucrainienii s-au procopsit cu două provincii, cu Basarabia de Sud și cu Bucovina de Nord, plus Insula Șerpilor, pe care nu le-au avut niciodată. Nu știu ce să facă cu ele. Mai înainte am avut pierderea Cadrilaterului. Încă nu s-a șters amintirea anului 1940, când am pierdut Ardealul de Nord. Au fost nevoiți să fugă sau goniți aproape 500.000 de români, dintre cei mai buni. Sunt vremuri grele. Sunt unii care spun: „Acum, dacă intrăm în Uniunea Europeană, ce mai contează dacă iau și ungurii o bucată, dacă iau și moldovenii altă bucată, dacă vin și bulgarii să ia Dobrogea, o să fim toți în aceeași țară”. Nu-i adevărat! N-o să fim în aceeași țară! Și se vede că prima măsură pe care au luat-o ucrainienii, când au dobândit Bucovina de Nord, a fost să închidă toate școlile românești, să interzică publicațiile românești, iar unii care visează niște autonomii pe la noi au cerut deja ca românii să fie obligați să învețe limba lor, ei nefiind obligați să învețe limba noastră, deși locuiesc pe același teritoriu. Așa se întâmplă! Deci, nu este o glumă, așa cum a spus o reporteră de la Realitatea TV, care a zis: ce, domnule, credeți că acum or să plece ungurii cu județele în spate de-aicea? Nu pleacă cu județele în spate, dar plecăm noi, ne dau pe noi afară și asta este grav! Nu trebuie să uităm că Marea Unire s-a făcut după multe lupte, după multe răscoale și revoluții, la care au fost uciși milioane de români! Că au avut loc două războaie mondiale, că a pierit atâta populație. Nu putem să ne batem joc de trecutul nostru istoric fără să fim vreodată pedepsiți! Pe unde te duci vezi monumentele, cam neîngrijite, și cimitirele eroilor, la care nu mai depune nimeni nicio floare. Dar dacă citim cu atenție ce scrie pe monumente, ne cutremurăm: „spuneți generațiilor viitoare că noi am dat jertfa supremă pe câmpul de onoare!”. Așa scrie pe monumente! Și nu trebuie să uităm! Și trebuie să o spunem! Trebuie să luptăm pentru a ne menține unitatea națională.

Șaguna vroia să unească pe toți românii din Nordul Mării Negre până în Peloponez

Unul dintre cei mai mari luptători, care a trăit odată pe acest pământ, pentru unitatea națională a românilor, a fost Mitropolitul Andrei Șaguna, de la a cărei naștere se împlinesc 200 de ani. A fost cel mai mare Mitropolit al Ardealului și cel mai mare Mitropolit al tuturor creștinilor. Cel mai mare luptător pentru nația română și apărător al credinței ortodoxe. El era de origine macedo-română, s-a născut la Miscolt, în Ungaria, căci pe vremea aceea erau încă mai mulți români decât în Transilvania, la care s-au adăugat după pacea de la Karlowitz (1692) toți românii sud-dunăreni, iar Andrei Șaguna a fost reprezentantul acestora și al românilor din Serbia, care erau persecutați, și al românilor din Bucovina, care și ei erau persecutați. El a înțeles că toți aceștia sunt români. Că toți aceștia trebuie să fie uniți și să lupte pentru același ideal. Din cauza aceasta, ca mare luptător pentru cultura română, a făcut una dintre primele gramatici românești, pe care o învățau toți macedo-românii, și astfel și-au însușit foarte ușor limba română. A fost cel care și-a dat seama că decăderea nemaipomenită în care se găseau românii din imperiul austriac - țăranii români erau iobagi, preoții erau neștiutori de carte, nu mai aveau biserici, se închinau la cruci mobile pe care le plimbau de colo-colo și le ascundeau de mânia conducătorilor. Nu numai limba română, dar și credința noastră a fost în primejdie în acele momente în care a lucrat Mitorpolitul Andrei Șaguna, care și-a dat seama că pe acest teritoriu imens, despre care Herodot spunea că era locuit de traci, care erau cei mai numeroși oameni după inzi, că toți sunt populație de același sânge, că vorbesc, cu mici diferențe, aceeași limbă, că au aceleași obiceiuri.

A avut un ideal deosebit, al unității naționale a românilor, iar după ce a ajuns Mitropolit al Ardealului și președinte al ASTRA, a înființat școli (în primul rând pentru preoți, ca să fie instruiți, iar în al doilea rând, pentru ca preoții și cu ajutoarele lor să-i instruiască pe ceilalți), biblioteci. A rămas prin datină ca ajutorul părintelui să fie numit dascăl, pentru că el era și învățător. Și acolo învățau, în curtea bisericii, în zilele frumoase, sau înăuntru sau în casa parohială. Aceste lucruri dacă nu le făcea Andrei Șaguna pierea nația română din Transilvania, așa cum a pierit din toate zonele învecinate. Se duceau grecii la vânătoare de valahi, iar la Moscopole albanezii puneau tunurile și omorau tot ce mișca. Atâta cruzime a fost din partea vecinilor noștri iubiți împotriva românilor. Și, după cum se comportă, nici în zilele noastre nu sunt departe de aceste considerații. Aflând despre planurile lui Andrei Șaguna, Curtea de la Viena era înștiințată că Mitropolitul concepe renașterea noului imperiu daco-roman. El vroia să unească pe toți românii din Nordul Mării Negre până în Peloponez.

Unirea pe care o serbăm noi este doar o mică parte din ceea ce putea să fie

Unirea pe care o serbăm noi este doar o mică parte din ceea ce putea să fie din acest nou mare imperiu daco-roman. Un ideal pe care astăzi, oricât l-am mai gândi, datorită comportamentului vecinilor noștri, nu-l mai putem realiza. Că din toate zonele care erau populate de valahi, de români, de macedo-români, nu mai există niciunul. Au fost declarați nuli. Idealul acesta al unității naționale a românilor, al lui Andrei Șaguna, trebuie să rămână totuși viu cel puțin în amintirea noastră.

Dacă vrem să nu fim alungați din istorie, așa cum vor toți ”prietenii” noștri, trebuie să dăm pentru țară fiecare bănuț, fiecare picătură de sânge și de suflet astfel încât, în amintirea noastră, să pună cineva o piatră la margine de drum, pe care cioplitorul să scrie: „spuneți generațiilor viitoare că noi am dat jertfa supremă pe altarul unității naționale”. SERVUS!