
Foto: ZiarulLumina.ro

Unul dintre tratamentele despre care se spune că are efect la pacienții cu COVID-19 poate fi produs în serie la Antibiotice Iași, însă achiziționarea materiei prime e dificilă, afirmă directorul fabricii, Ioan Nani, care poartă negocieri cu furnizori din India și China, în speranța de a obține pentru România peste 2 tone de substanță activă, potrivit portalului Top Iași.
„Nu e greu de făcut hidroxiclorochină. Din punctul de vedere al complexității tehnologice, este un produs obișnuit. Problema nu e asta, ci accesul la o sursă de substanță activă. Furnizorii au crescut foarte mult prețurile, chiar și de 100 de ori, iar principalii sunt în China și India, iar acele țări au limitat exportul, India l-a interzis”, a declarat Ioan Nani. Directorul Antibiotice Iași spune că ține legătura cu două fabrici din India și cu una din China pentru a aduce în România substanța activă necesară producerii hidroxiclorochinei.
„Dacă îl aducem putem comprima un milion de comprimate, adică 20.000 de tratamente pentru 20.000 de persoane în 48 de ore. Încercăm să determinăm autoritățile din India să deblocheze pentru noi câteva tone, 2-3 tone de substanță activă”, a adăugat Ioan Nani.
Odată produs medicamentul în țară, el va avea nevoie și de autorizare din partea Agenției Naționale a Medicamentului, însă există șanse ca aceasta să fie acordată foarte rapid.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Este un mason satanist, fiu unui altui satanist, si care a fost destinat chiar din fasa, apoi crescut si instruit pentru rolul care l-a preluat acum, de a conduce intrzga campanie de depopulare a lumii, printr-o politica insidioasa de injectare cu vaccinuri. Ia te uite cine se erijeza el, ca epidemiologistul sef a acestei lumi !
Cine l-a pus pe el acolo ? Ce ii da lui calificarea sa dea el sfaturi, tarilor si guvernelor in lupta cu pandemia ?
https://www.voltairenet.org/article164347.html
In India, el si sotia lui Mel1nda, au fost declarati persona non-grata pentru zecile de copii distrusi, se considera crima impotriva umanitatii, copii au fost nenorociti de fundatia lui si de vaccinurile promovate de ei :
https://vactruth.com/2014/10/05/bill-gates-vaccine-crimes/
Video in romaneste :
https://www.youtube.com/watch?v=dkna3jHk2hM
Articole in engleza
https://thehill.com/changing-america/well-being/prevention-cures/491006-bill-gates-is-funding-factories-for-7-potential
https://www.voltairenet.org/article164347.html
Acest mason satanic a trast foarte clar solutia « lor » pt aceasta lume :
o spune lumii intregi, si mai putin voalat :
http://www.ziare.com/bill-gates/stiri-bill-gates/bill-gates-vrea-un-vaccin-pentru-reducerea-populatiei-video-1000186
si video-ul de la acea celebra cuvintare :
https://www.youtube.com/watch?v=LmzeYYWntxw
(pt romaneste, faceti clic pe butonul CC de jos, intrati la rotita dintata – setting - activati Subtitles/CC si la autoselect selectati romana sau ce limba doriti)
Gate$ si $oro$ implicati in corona-virus, vaccinuri si medicamente, afaceri de miliarde :
https://twitter.com/powerglobalus/status/1244131020883910656
https://civilianintelligencenetwork.ca/2020/02/12/george-soros-bill-gates-partner-with-china-on-coronavirus-drug/
Cum a fost planificata toata aceasat mizerie de pandemie, de B1ll si prietenii lui Globalisti
Sa vedeti fundatia lui B1ll si Mel1nda la loc de cinste pe pagina Web a Event 201
http://www.centerforhealthsecurity.org/event201/
Ce e event 2019 ? Este planul lor mizerabil prin care au planificat toata isteria asta pandemica generala :
https://www.youtube.com/watch?v=IRJpP83MqNs
Bloguri, in romaneste despre acest mason globalist si politicile lui :
https://www.lovendal.ro/wp52/postare-bill-gates-pe-reddit-18-03-2020-cand-va-apare-vaccinul-anti-coronavirus-vor-exista-certificate-digitale-pentru-cei-care-s-au-vaccinat-adica-tatuaje-invizibile-sub-piele/
https://saccsiv.wordpress.com/category/bill-and-melinda-gates-foundation/
Daca nici dupa ce vedeti si cititi chestiile astea, nu vedeti si nu intelegeti ce se intimpla…
Romani, ni se pregatesc lucruri mirsave de catre cei sus-pusi!!!!
Rapirea copilasilor dintr-o familie, destramarea familiei cu forta armelor, etc!
In linie cu inaltele dordine de la esalonul superior, $oro$ et co., se transpun in directive, la nivelul conducerii Organizatiei Mondiale a Satanei (pardon a Sanatatii!) sa se creeze in fiecare tara, in functie de specific, echipe de tip commando, inarmate, de tip "snatch and grab teams" (prinde si smulge) care sa intre in casa omului, cu forta, si sa ia pe sus pe unul sau altul din membrii familiei, sub pretextul ca cica e bolnav de coronavirus si-l duc ei undeva si-l pun bine. Cum toti sint inchisi in casa, vor avea foarte putini martori si opozitie!
E vorba sa rapeasca din familii, in special copii (pt sefii lor bagati in pizzagate - cei care nu stiti, cautati pe internet), persoane cu grupe rare de singe si persoane care sa furnizeze organe necesare diferitelor fosile de astea ca si $oro$, Gate$ si alti babalai din astia globalisti (cum credeti ca traiesc ei asa de mult si sint atit de plini de rivna in a face raul, de exemplu David Rockefeller a facut al 7-lea transplant de inima, ultimul la 101 ani!)
Deci cititi, documentati-va si anuntati-ii pe ceilalti. Poate vine Dana Buda-aia,nu? si ne zice, ca ce idee buna au astia de la OMS, si cit sintem noi de retrograzi ca nu intelegem, si ca trebuie sa fim inteligenti... ce nu stie ea "saraca", e ca oricit noi le cedam, ei vor tot mai mult si mai mult, pina la a ne lua si viata si credinta!!!
Vizionati aici video pe YT si trimite-ti-l si la altii
https://www.youtube.com/watch?v=Q_X5-vovtT4
Si aici este un articol:
https://www.intellihub.com/who-health-emergencies-director-advocates-government-snatch-and-grab-teams-to-forcefully-remove-detain-covid-19-positive-family-members-children-from-homes/
Aceste gunoaie sus-pus, le trimit slugoilor lor din Romania, pe linie masonica, ce trebuie facut in tara noastra, si aia isi bat capul, ce smecherie sa aplice, ca sa poata sa indeplineasca porunca ca sa-si justifice pozitia!
*************************************************
De ce credeti ca au votat de urgenta, inca nici nu se stiau nimic data clare despre COVID-19, ca pot intra in case, pot pune sechestru pe casele si proprietatile oamenilor, ca pot pune sigiliu si nu mai ai voie inauntru, etc.
Legile acestea au fost date cu un scop! In a fi folosite!
*************************************************
Atentie si distibuiti la toata lumea, sa nu ziceti ca nu ati fost informati!!